Blogul influenţează – un blog din Iasi

infuenteaza-prin-blog din Iasi

Sursa foto: www.wall-street.ro

Motivația de a scrie pe un blog din Iasi, m-a făcut să mă gândesc de ce lumea mă întreabă de ce am luat decizia de a-mi face un astfel de instrument de comunicare.

Recent, am fot întrebat de ce mi-am făcut un blog . Am fost pus în dificultate, pentru că nu m-am gândit niciodată, până acum ceva timp, care a fost motivaţia mea de a scrie pe un blog din Iasi.

Şi totuşi am început să mă întreb de ce am dechis o pagină pe net, unde să scriu despre subiecte pe care, unii dintre citori ar putea să le atace. Nu am să vă ofer un răspuns de genul „pentru că am simţit că pot să aduc valoare societăţii”. Cine sunt eu ca să pot schimba o societate, sau să schimb lucrurile? Sincer am început să scriu pe blog, în 2009, dintr-o dorinţă de a face ceva util, într-o perioadă în care aveam nevoie de o îndeletnicire pentru a nu o lua razna.

Era perioada în care eram şomer. Şi perioada aceasta a ţinut 12 luni. Era fix în perioada de plină criză, în care, la interviuri mi se ofereau exorbitantele salarii de 500 lei în mână şi comisioane din vânzări. Şi vânzările ştiţi bine cum mergeau. După ce am făcut o socoteală simplă, am ajuns la concluzia că, masa de prânz, timp de 1 lună, ajungea aproape de valoare salariului. Aşa că nu puteam să dau curs unor astfel de oferte tentante. Aşa că mi-am făcut blog. Din care nu câştigam nimic, dar în care îmi puneam o parte din suflet şi o parte din experienţele de zi cu zi.

Dacă m-aş întoarce în timp, tot la fel aş proceda. Pentru că, am ajuns la concluzia că, dacă munceşti susţinut, cu timpul vin şi rezultatele. Am trecut şi prin perioadele de concurs la Superblog – cu un blog din Iasi, prin perioade de inactivitate scriitoricească pe blog, prin perioade în care am fost aproape să renunţ. Dar nu am făcut-o pentru că ….. sincer, nici acum nu ştiu de ce nu am renunţat atunci. Dar nu îmi pare rău. Pentru că blogul influenţează, mai mult decât putem noi crede. Şi aici nu mă refer la blogul meu. Sunt atâţia alţi bloggeri care influenţează prin postările lor.

Am să vă spun şi de ce influenţează o postare pe un blog. În mod normal un blogger nu va scrie despre ceva, despre cineva, dacă nu va crede. În plus, atunci când scrii pe propriul tău blog, pui suflet şi te implici. Nu poţi să scrii astăzi despre un lucru, iar mâine să scrii exact contrariul. Chiar dacă şi eu am fost privit cu zâmbetul pe buze, atunci când spuneam că sunt blogger şi am stârnit unele şuşoteli din partea chiar şi a prietenilor, mai devreme sau mai târziu vei reuşi. Am mers în continuare, pentru că nu îmi doream decât să scriu şi atât. Ce a venit după, a venit ca şi bonus.

Să vă dau un exemplu despre care am mai povestit şi în alte ocazii. La un moment dat, am văzut într-o grădiniţă un concept interesant. Şi am scris, pentru că am văzut că se poate şi altfel în Iaşi. Nu după mult timp, am primit un comentariu prin care eram rugat să trimit numărul administratorului. Sunând să iau confirmarea de la administrator, mi s-a spus că pot să dau numărul, pentru că şi aşa au venit 10 oameni să se intereseze, ca urmare a postării mele. Acesta este un caz de impact pozitiv al unei postări. Am mai păţit-o cu o postare care şi acum îmi pare rău că am făcut-o. Dar asta este altă poveste. A fost şi o parte pozitivă.

Blogul influenţează (în Iași dacă ai un blog din Iasi), dar nu în sensul peiorativ al cuvântului. Ci mai degrabă ca un transfer de încredere dinspre blogger, înspre cititorii blogului lui. Dacă bloggerul a testat şi este mulţumit, nu ar avea interes să mintă, asupra calităţii unui produs sau serviciu.Sau despre o întâmplare. Din simplu motiv că, o singură dată poate minţi. După lumea îşi pierde încrederea în ceea ce recomandă el şi automat apare anonimatul. Şi nimic nu este mai rău pentru un blogger, decât să nu mai aibă cititori.

Aşa că dacă vreţi să vă apucaţi de scris pe blog, vă îndemn să aveţi răbdare, calm şi să continuaţi să scrieţi. Şi mai ales să aveţi grijă despre ce scrieţi şi cum scrieţi. Pentru că dacă oraşul Iaşi este un oraş mic, închipuiţi-vă cât este de mic internetul.

Spor la scris sincer şi cu informaţii complete.Hai la blogging de acum. Pe un blog din Iasi.

Lasă un răspuns