Cum să te ferești de țepe

De multe ori stau și mă întreb dacă țepele nu s-au născut prima dată în România…….. Și aici nu mă refer la vestitele țepe ale lui Vlad Țepeș. Mă refer la țepele financiare, din ce în ce mai întâlnite în viața de zi cu zi. Sunt unii oameni care din asta trăiesc și și-au făcut un crez în viață din trasul țepelor financiare. De foarte multe ori, țeparii nu știu ce este omenia – își aleg cu atenție persoanele cărora se le tragă țepe. Și asta pentru că oamenilor de genul ăsta nu le pasă dacă aduc suferință cuiva. Crezul lor este ”să îmi fie mie bine”. Oamenii țepari nu au milă și nici compasiune. Îți trag țeapă când îți este lumea mai dragă fără să aibă mustrări de conștiință. Și atunci oare cum să te ferești de țepe?

Cum să te ferrești de țepe

Sursa foto: www.ziarelive.com

Mai ales dacă lucrezi în domeniul vânzărilor, că vrei sau că nu vrei, vei întâlni țepari. Depinde doar momentul în care vei da nas în nas cu ei. Pentru că în România țeapa a ajuns foarte răspândită în toate domeniile care implică vânzare. Și asta se datorează faptului că nu mai există o frică de lege. În mod normal, dacă legile ar fi cum trebuie în România, ca în orice stat civilizat, țepele nu ar mai fi posibile. Dar, atunci când în Guvern se votează legi de amnistie a celor care trag tunuri, micii țepari nici nu se gândesc că ar putea plăti pentru ceea ce fac.

Țeparii trăiesc pe spatele oamenilor corecți, cinstiți și de cele mai multe ori naivi. Pentru că,  atunci când stabilești o relație de business cu cineva nu poți să pleci de la premiza că îți va trage țeapă. Așa ar dispărea orice fel de relație flexibilă de business. De cele mai multe ori, dacă ești cinstit, îl privești pe omul din fața ta, cu respect și cu prezumția de nevinovăție. Iar țeparii profită de asta. Și fără nici o presiunea sau mustrare de conștiință te lasă cu buza umflată. Din păcate, oricât de mult ai apela la legi pentru a recupera banii, procesul este anevoios. De cele mai multe ori durează ani, până când sumele se vor recupera – dacă se vor recupera.

Iată cum poți să te protejezi cât de cât de țepari, astfel încât pierderile tale să fie cât mai mici:

  1. Ia bani în avans – de cele mai multe ori vei întâlni reacții de genul ”nici la….. nu dau bani înainte”. Dar, orice om cinstit, căruia îi vei cere bani în avans atunci când îi vinzi un serviciu, va ști că este un schimb corect. El primește un serviciu pentru care trebuie să plătească un avans. De obicei oamenii care nu vor să îți dea un avans, trebuie priviți cu atenție mare
  2. Interesează-te de bonitatea lor – poți să faci un mic research atât în rândul colegilor din domeniul tău, care au lucrat, sau lucrează cu potențialul tău client. Sau, dacă nu ai încredere, poți da o interogare la Ministerul Finanțelor. De obicei vei găsi informații suficiente care te vor ajuta să îți faci o părere. Încearcă să afli aceste informații, astfel încât să poți să îți faci strategia corectă pentru tine.
  3. Fii atent la negociere – oamenii care sunt chitiți pe a trage țeapă, de cele mai multe ori acceptă foarte ușor condițiile tale. Fără să te negocieze, acceptă tot ceea ce le propui tu, în foma propusă de tine. Astfel de oameni sunt foarte amabili cu tine la început. Și își păstrează amabilitatea, până în momentul în care începi să le ceri banii. Brusc încep să îți ofere doar reacții negative și caută să te învinovățească pe tine pentru faptul că nu îți plătesc.
  4. Dacă nu îți răspunde la telefon – e unul din cele mai clare semne că respectivul îți va trage țeapă. Și aici nu mă refer la faptul că l-ai sunat de 2-3 ori și nu îți răspunde din varii motive. Aici mă refer la faptul că respectivul nu îți răspunde, indiferent de perioada zilei în care îl suni. Dacă îl suni și îți răspunde, dar te roagă să îl mai aștepți e semn că vrea să rezolve sumele datorate, dar că momentan este într-un blocaj financiar. Aici vorbim despre oameni care vor să îți plătească dar au o mică problemă.
  5. Asigură-te cu un contract beton – de foarte multe ori clauzele din contract îl fac pe cel care vrea să tragă țeapă să dea înapoi. Am întâlnit oameni cărora le-am trimis contractul după ce ne-am înțeles și care nu mi-au mai răspuns la telefon. Și asta pentru că în interiorul contractului erau câteva clauze care îi făceau să se gândească de două ori înainte de a-l semna. Poate fi un client pierdut, dar nu plângeți după el – oricum exista o șansă foarte mare să fi luat o țeapă.
  6. Cere bilet la ordin sau filă CEC – dacă suma este foarte mare, sau clientul îți cere un număr mai mare de zile până la scadență, solicită să primești un instrument de plată. În felul acesta, te acoperi în cazul în care există intenția de a nu plăti. Pentru că, de cele mai multe ori, oamenii care îți dau aceste instrumente de plată, nu riscă să intre la pușcărie și se vor ține de termenii din contract.
  7. Stabilește limita de flexibilitate și prietenie – sună ciudat, dar în orice relație contractuală există tendința de apropiere între oamenii care reprezintă cele două branduri. Șansele ca țepele să vină cresc dacă există o relație foarte apropiată de prietenie. Pentru că țeparii caută astfel de metode de adormire a celui din fața lor prin șarm și carismă. Bineînțeles, aici nu mă refer la oamenii care ți-au demonstrat că merită prietenia ta.

Sunt mult mai multe metode de a încerca să te protejezi în fața oamenilor țepari. Cu siguranță că v-ați întâlnit și voi cu ele. Din păcate, oricât de mult te-ai proteja, nu ai cum să scapi de cei care au țeapa în sânge. Sunt și astfel de oameni, care parcă trăiesc din cum să îi țepuiască pe alții. Și care nu se gândesc la faptul că exista posibilitatea ca în urma țepei trase de ei să distrugă vieți, să aducă oameni în pragul sărăciei. Astfel de oameni sunt în stare să îți tragă țeapă azi și mâine să vină la tine zâmbind amabil și chiar oferindu-se să te ajute.

Dar, la ce nu se gândesc țeparii este faptul că renumele lor va ajunge la urechile oamenilor din zona în care activează. Și ușor, ușor, oamenii care au luat țepe de la ei, vor începe să vorbească despre ei și altora. Și cercul se va strânge în jurul lor din ce în ce mai mult.

Lasă un răspuns