Cum se moare în accidente rutiere la Iași…

Dimineață, în drum spre școală am evitat 3 mașini care mi-au tăiat fața. La mustață – oameni care se grăbeau și în graba lor se credeau stăpânii drumurilor rutiere din Iași. Și conduceau pe principiul ”mie nu mi se poate întâmpla” sau pe principiul ”lasă că mă păzesc ceilalți șoferi”. Am observat că din ce în ce mai des se conduce pe aceste două principii în orașul nostru drag. Stăm și ne întrebăm cum se moare în accidente rutiere la Iași. Dar nu stăm să vedem că este multă inconștiență la volan.

Cum se moare în accidente rutiere la Iași

Sursa foto: promotor.ro

În fiecare zi pe care o petrec pe drumurile din Iași, trebuie să întâlnesc un șofer care în inconștiența lui să facă depășiri la limită, să treacă pe culoarea galben/roșie a semaforului, să meargă mult peste limita de viteză. Dacă intrăm pe grupurile de profil din oraș sunt mulți oameni care întreabă dacă sunt radare în oraș. Și mai ales unde sunt amplasate. Nu iau apărarea Poliției Rutiere – dar prezența lor stopează multe din pornirile noastre de vitezomani sau de regi ai șoselelor. Și poate că prezența lor pe străzi ne face să ajungem înapoi acasă sănătoși.

Știu, veți spune că drumurile sunt proaste, că nu este infrastructură. Dar, totuși multe din accidentele produse în Iași sunt din vina inconștienței șoferilor. Fiecare dintre noi, atunci când suntem la volan, este bine să fim preventivi. Să nu ne ghidăm pe principiul ” nouă nu ni se poate întâmpla”. Aseară a murit un om nevinovat, iar alții sunt în spitale în stare gravă. Asta, din cauza inconștienței unui alt șofer care, pe lângă faptul că era băut, a mers și cu viteză. Altfel acul de la vitezometru nu se bloca la 155 km.

Discuția este complexă, dar am să vă povestesc despre un accident în care am fost implicat la începutul acestei luni, chiar pe 1 martie. Dap, la mine primăvară a venit cu un accident. O clipă de neatenție, un pic de zvâc din partea celuilalt șofer, o stradă îngustă și accidentul a fost gata. Nici nu mai contează a cui a fost vina – legea ne dădea dreptate ambilor șoferi. Unele articole din Codul Rutier îmi dădeau dreptate mie, alte articole îi dădeau dreptate lui. Am întrebat 10 persoane a cui este vina. Nu au coincis părerile – în sensul de a fi unanimitate. Dar, toată bătăia de cap de după impact nu mai era, dacă exista un pic de prevenție și din partea mea și din partea celuilalt șofer.

Gândiți-vă la cât de zguduiți vă simțiți la o ștergere, sau la o mică tamponare, produse la o viteză de 30 km/h. Oare cum ar fi la un impact de 60 km/h? Am fost zguduit în câteva tamponări ușoare, unele din vina mea, altele din vina altora. Vă spun că atunci, nu vă mai gândiți la cine este vinovat. Nici măcar nu este așa de important. Importantă este starea de disconfort creată și alterarea stării de sănătate. Tablele se repară, dar o clipă de neatenție și inconștiență la volan, îți pot transforma viața într-un chin. Ție și altor familii implicate.

Fostul meu instructor auto avea o vorbă: ”Ionuț, cât vei fi la volan, trebuie să ai privirea la 360 de grade. Și să îi păzești tu pe alții. Așa vei ști că ai șanse mai mari să nu intri pe ușa casei tale cu picioarele înainte”. Ceasul rău, pisica neagră pot fi evitate cu un pic de prudență și responsabilitate la volan. Iar atunci când ne urcăm la volan să ne gândim că și alte familii vor să ajungă acasă întregi, ca și noi. Oricât de mult ne-am grăbi, nu merită să ne asumăm niște riscuri inutile. Iar atunci când vezi un tănău pe stradă, lasă-l să se ducă. Nu îți pune mintea cu el. Dacă el nu ține la viața lui, ține măcar tu la a ta.

Atunci când se înăsprește Codul Rutier sărim ca arși. Dar, poate că multe din modificările făcute sunt tot pentru siguranța noastră în trafic. Anul trecut în România au murit 1700 de oameni și au fost răniți 7500 în accidente rutiere. Sunt aproape 10.000 de oameni care au avut de suferit pe șoselele din România. Plus familiile tuturor celor implicați. Oare merită atâta grabă? Oare merită să trecem cu viteză de peste 30-40 km peste limita admisă și să ne punem viața în pericol?

Să nu mai dăm vina că ăla are numere de BT,VS,NT, etc. Să nu ne mai considerăm noi singurii șoferi profesioniști și cu experiență. Iar toți ceilalți trebuie să ne dea nouă prioritate pe aceste considerente. Să începem să respectăm regulile de circulație de pe străzile din Iași. Să ne asigurăm când facem depășirile și să nu ne bazăm că se va feri cel din fața noastră, sau de pe contrasens. Să nu mai forțăm semafoarele și să ne punem centura de siguranță. Să nu mai vorbim la telefon în timp ce șofăm. Dacă am băut să știm că și taxiul este o variantă de luat în calcul. Și să învățăm că oricât de incisivi am fi la volan, oricât de mult am merge pe liniile de tramvai și am forța reintrarea pe bandă tot cam în același timp ajungem. Diferența între cei care se grăbesc și ceilalți este de 10 -15 minute. Merită?

Lasă un răspuns