Fericirea cheia succesului

Sunt întrebat din ce în ce mai des dacă nu m-am gândit să îmi deschid un business, pe care să îl gestionez eu, să știu că muncesc eu pentru mine și că toate eforturile mele vor fi pentru mine. De cele mai multe ori aleg să nu răspund la întrebările de genul acesta. Dintr-un motiv simplu – nu le văd rostul. Să vă spun de ce – dacă aș fi vrut să îmi deschid un business, probabil că toată lumea auzea. Sau primea propuneri de colaborare de la mine. Oare asta ar fi, fericirea cheia succesului?

Fericirea cheia succesului

Sursa foto: 9am.ro

Întrebările de genul acesta nasc în mintea mea o serie de gânduri pe care stau și le analizez. Fraților, voi credeți că este chiar așa de ușor să îți deschizi o afacere? Să fii un om de succes? Încă de la început întâmpini dificultăți – de la actele pe care trebuie să le faci și până la contabilul/contabila pe care să o angajezi. Știu multe persoane care au palpitații din cauza contabililor (nu am nimic cu meseria asta, doar că de cele mai multe ori, dacă contabilul nu este bun, se simte în toată firma). Cum ar fi să îți sune telefonul de la bancă, să îți spună că nu mai poți folosi conturile din cauza unei popriri puse de stat? Atunci tot antreprenor te chemi. Chiar dacă te dai jos dintr-o mașină – ultimul model.

Pe de altă parte, admir oamenii care au luat decizia să aibă propriul business. Din simplu motiv că au curaj. Mai ales în România, unde statul caută să te subjuge prin taxe și impozite, mai ceva ca turcii. Trebuie să ai ficatul tare pentru a putea să reziști în mediul de business românesc. Pe lângă faptul că trebuie să te lupți, să te poziționezi pe piață, trebuie să fii atent și la mișcările statului. Asta dacă nu vrei să fii prins în ofsaid și să plătești amenzi peste amenzi.

Cum devii un tânăr afacerist/specialist de succes

Cum poți fi un tânăr de succes? Astfel încât lumea, atunci când interacționează cu tine, să rămână cu impresia unui om responsabil, cu picioarele adânc înfipte în pământ, care stăpânește cuvintele și care nu este impresionat de poziția celui din fața lui. Nu am pretenția că sunt un guru, ci mai degrabă vorbesc dintr-o experiență de lucru cu oamenii tineri. Pai hai să vedem.

  1. Fă voluntariat în facultate – dacă încă ești pe băncile facultății, înscrie-te într-o organizație studențească. E primul loc în care poți aplica ideile tale împletite cu teoria făcută la facultate. Și asta fără să îți fie teamă că vei plăti pentru greșelile făcute. Sau că vei fi responsabil de falimentul organizației. În felul acesta vei învăța să îți asumi acțiunile tale și să fii atent la efectele acțiunilor tale. Tot prin implicarea într-o organizație studențească vei reuși să scapi de timiditate și vei deveni sociabil. Cel mai bun networking îl faci în facultate.
  2. Fă internship-uri – până la salariile alea de mii de euro la care visezi, începe cu un internship într-o firmă, acolo unde ai posibilitatea să înveți, să aplici teoria. La un moment dat, roagă-l pe managerul firmei, unde ești în internship, să te ia cu el la întâlniri. Doar ca să îi cari geanta. Nu fi mândru – căratul genții îți va aduce mai multe beneficii ulterioare decât îți poți imagina. Dar fii atent la tot ce discută managerul, la cum pune problema. Stai și observă. Mai târziu vei pune în aplicare și tu vei fi managerul. Dacă mergi în pași mici spre succes.
  3. Angajează-te cât mai repede – dacă ai să te uiți la toți oamenii tineri care au reușit, au un punct comun – acela că au început să își câștige proprii bani devreme. Pentru că atunci când muncești din timpul facultății, înveți că poți și singur să îți câștigi pâinea. Ești independent de părinți și ușor, ușor înveți și ce înseamnă chibzuința. Pentru că vei avea o strângere de inimă atunci când vei cheltui banii câștigați de tine. Vei aprecia altfel lucrurile pentru care ai muncit.
  4. Aplică la cât mai multe joburi pe domeniul tău. Nu fi dezamăgit de primele interviuri pe care le vei pica. Nu au fost să fie ale tale. Vei ajunge la momentul potrivit să ocupi și locurile respective. Dacă îți vei mai dori. Dar fiecare interviu la care vei participa, fiecare om pe care îl vei întâlni la interviuri, te vor ajuta să îți controlezi emoțiile, să știi să te vinzi și nu în cele din urmă, să știi să porți o discuție până la capăt.
  5. Citește cât mai mult – pentru a deveni un specialist în domeniul pe care ți l-ai ales trebuie să fii tot timpul la curent cu tendințele. Să îți pui creierul în mișcare, să citești tot ceea ce te poate ajuta – de la titluri din domeniu și până la titluri ce nu sunt în area domeniului tău. Pentru că atunci când citești, pe lângă dezvoltarea profesională, vei avea și o dezvoltare personală. Cititul nu a omorât pe nimeni.
  6. Muncește – dacă stau bine să mă gândesc munca este cea mai importantă latură, dacă vrei să ai succes. Adevărații campioni stau și se antrenează atunci când ceilalți aleg confortul de a sta. Dincolo de toate cunoștințele pe care le acumulezi, trebuie să existe munca susținută. Fără muncă, nimci nu poate fi dus la nivelul succesului pe termen lung. Așa că muncește, muncește, muncește.
  7. Încearcă să fii consecvent – stabilește-ți obiectivele cu hotărâre și nu lasă nici un obstacol să stea în calea îndeplinirii lor. Implică-te 200% pentru realizarea lor – e greu, dar nu imposibil să reușești să faci lucrurile așa cum trebuie până la urmă.
  8. Ajută-te să fii sănătos – pentru că ai multe planuri pe care vrei să le duci la îndeplinire, protejează-ți sănătatea. Este bunul tău cel mai de preț, pe care dacă îl pierzi nimic și nimeni nu te mai poate ajuta. Trebuie să existe un echilibru între muncă și relaxare. Știu că acum ești tânăr și nimic nu crezi că ți se poate întâmpla ție. Dar nu te lăsa surprins și ai grijă de tine.
  9. Învață tot timpul – marii învățați spuneau că ”omul cât trăiește, învață”. Pentru că atunci când vei învăța ceva nou, te vei adapta la schimbările ce se produc în domeniul tău și vei fi în pas cu timpurile. Din fiecare întâmplare, din fiecare discuție pe care o ai cu omul din fața ta, încearcă să înveți ce este mai bun. Fură meserie din mers cum ar veni. Luând cei mai bun din fiecare lucru sau întâmplare, vei căpăta experiență și abilitatea de a avea răspunsuri în probleme diferite.
  10. Asumă-ți greșelile – atunci când vei ști să îți asumi greșelile și să le repari, vei da semn de maturitate. Vei fi un om complet, ce poate să recunoască atunci când greșește. Și ce este cel mai important, asumându-ți greșelile vei învăța să devii responsabil. Iar responsabilitatea este foarte apreciată de oameni și vei avea de câștigat.

Înainte de a te întreba dacă tu ești un tânăr de succes, stai calm și gândește-te dacă tu ești un om fericit. Pentru că dincolo de succes, fericirea ta, a omului din tine este cel mai important lucru pe care trebuie să îl ai din vedere. Altfel nu vei vedea decât succesul pe care vrei să îl atingi și nu vei fi fericit. Atunci când vei ajunge să cunoști succesul vei vedea că nu te face fericit. Și poate că această dramă o au mulți oameni de succes cu afaceri imense din România și poate chiar din Iași. Pentru că succesul se măsoară în bani, pe când fericirea se măsoară în clipe.

 

Lasă un răspuns