FIKA cafenea pe gustul tău

FIKA cafenea pe gustul tau. Dimineaţă, ora 6-6:30. Sună alarma şi tu, din colţul patului, deschizi timid ochii şi priveşti pe fereastră, în speranţa că zorii zilei încă nu şi-au făcut apariţia. Ai da orice, să nu fie dimineaţă, ai da oricât pentru încă 15 minute de somn. Fiecare celulă din corpul tău speră să nu te ridici din pat. Dar, degeaba, realitatea crudă te trimite la muncă. Cu mersul împleticit te duci să îţi faci toaleta de dimineaţă. După ce ai dat peste masa din mijlocul camerei, după ce ai luat colţul peretului, ajungi în sfârşit la baie.

FIKA cafenea pe gustul tau

Îţi calculezi, între somn şi realitate, care este următoarea ta destinaţie. Bucătăria pentru o cafea. Relizezi că ai nevoie urgentă de o cafea bună. Şi te duci cu speranţă către bucătărie. Aici vei trăi o tragedie în 2 acte. În primul act vei realiza că vecinii iarăşi au oprit apa rece pentru o avarie, iar în al doilea îţi vei da seama că trebuie, dar chiar trebuie să pleci din casă fără să te dezmeticeşti de-a binelea.

ppp-3

Cauţi cheile şi încerci să îţi aduci aminte cu exactitate unde le-ai lăsat aseară. Şansa începe să îţi surâdă şi pui mâna, atât pe cheile de la maşină, cât şi pe cheile de la casă. Începe să se vadă un licăr de speranţă că, uşor-uşor ziua va începe să fie mai bună. Cu ochii mijiţi conduci în stilul camuflaj prin traficul ieşean. GPS-ul tău interior te duce instictiv la ea, la oaza ta de linişte, la cuibuşorul tău de trezire, la aromele tale preferate. Te duce la ea, la FIKA. Şi de aici începe adevărata ta zi.

Simţi că trăieşti, simţi cum fiecare por al pielii tale se trezeşte la viaţă. Şi te gândeşti la aroma cafelei nordice, la pauza ta de cafea, în care îţi permiţi să fii doar tu cu tine. Şi dai comandă de cafea, asta după ce te-ai hotărât greu dacă se te opreşti la un Espresso, la un Capuccino sau la flat white sau black. Cum decizia ta a depins strict de numărul orelor în care trebuie să fii treaz, îţi alegi cea mai tare cafea posibilă. Şi aici intervine talentul lui Andrei, care alături de profesionalismul Roxanei te fac să simţi că îţi savurezi cafeaua în răcoarea Suediei.

ppp-21

Pare un vis, dar, vă spun că este realitate. De la finalul lunii septembrie, puteţi să luaţi pauza de cafea la FIKA, în Iaşi. Este o nouă cafenea în Iaşi, deschisă în Piaţa Unirii, lângă Librăria Junimea, care aduce aroma cafelei suedeze în oraşul nostru. Este un concept interesant, prin care ni se propune să facem pauza de cafea, într-un ambient care să ne sustragă de la tabieturile noastre zilnice.

Şi  nu găseşti doar cafea la FIKA. Dacă ţi se face foame poţi să alegi între multe variante de mâncare sănătoasă. Iar dacă eşti un pasionat al dulciurilor, nu vei regreta. Au nişte dulciuri senzaţionale. Seara, lasă maşina acasă şi vino să bei şi o bere de calitate. Într-un cuvânt FIKA este mai mult decât o cafenea, este un proiect de suflet, în care, odată ce ai intrat, te reîntorci cu siguranţă.

Îţi spun din propria experienţă, pentru că bloggeri din Kooperativa 2.0 Iaşi au făcut controlul tehnic de calitate joia trecută şi cu toţii am ajuns la concluzia că merită să treci cel puţin odată pragul cafenelei FIKA.

Au savurat aroma cafelei următorii în ale blogging-ului: Andreea Ignat, Victor Cojocaru, Simona Patras, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Marian Matei, Anda Elena Pintilie, Ioana Stoian, Constantin Ciortan, Alexandra Bohan, Adelina Bohan, Alexandra Ignat, Diana Elena Lupu, Mariana Dorosenco, Alexandru Taradaciuc, Ionuț Teoderașcu, Gabriela Elena Mereuță, Paul Padurariu, Andreea Cretu, Bogdan Mihai Alupoaie.

3 comentarii pentru articolul “FIKA cafenea pe gustul tău

Lasă un răspuns