Parolism şi responsabilitate

Parolismul, conform DEX-ului, ar însemna respectarea cuvântului dat. Probabil că, în cultura generală, acesta este sensul cuvântului parolism. De foarte multe ori, din păcate, am întâlnit oameni, care deși știau semnificația cuvântului, nu o puneau în practică. Și aici vorbesc despre oameni pe care i-am întâlnit datorită job-ului, dar şi despre oamenii pe care i-am întâlnit în viața mea personală. Nu voi da nume, pentru că nu asta este important. Se știu ei mult mai bine. Ce înseamnă parolism și responsabilitate?

Parolism și responsabilitate

Atunci când vorbești despre relații de afaceri, de cele mai multe ori, parolismul este betonat de un act comercial, care se numește contract. Dar, dincolo de aspectul birocratic al unei relații comerciale, parolismul trece peste un act semnat. Odată ce,  una dintre părți nu și-a respectat partea de înțelegere, se pierde încrederea și respectul celeilalte. Și azi așa, mâine așa, se formează reputația negativă.

Recunosc, pun mare accent pe cuvântul partenerului de afaceri, pe care îl am în faţă. Uneori dincolo de acte comerciale. Și trebuie să recunosc că, mi-am luat „țepe financiare”. Dar astea sunt trecătoare. Banii se fac şi se duc. Încrederea mea în acei oameni, însă scade sub limita inferioară. Din simplu motiv, că percepția mea rămâne una negativă, în sensul că acel om, de la început a vrut să nu își respecte cuvântul.

Asta probabil că ține și de responsabilitate, probabil că ține și de asumarea lucrurilor. Cert este că, unii oameni, au tendința de a „trage țepe”. Sună dur, dar, din păcate, sunt oameni în Iași care fac lucrul acesta. Nu sunt mulți, dar odată ce ai intrat în contact cu astfel de persoane, îți pierzi încrederea în corectitudinea oamenilor în general. Și te schimbi într-un om bănuitor, care, va căuta să își asigure respectarea condițiilor contractuale.

Dar lipsa parolismului se vede nu doar în relația financiară. Se vede și în relațiile interpersonale pe care fiecare dintre noi le stabilește cu alți semeni. E din ce în ce mai greu acum să îți respecți cuvântul dat, datorită multor factori, de multe ori independenți de noi. Totul este pe fugă, timpul limitat, dar toate acestea nu te împiedică să îți respecți cuvântul.

Parolismul spune despre un om dacă este profesionist sau nu. Pentru că, un parolist se va ține întotdeauna de cuvânt și va face ce spune, indiferent de cât de greu îi va fi. Atunci când nu ești sigur dacă poți onora cuvântul dat, în viitor, mai degrabă amână momentul facerii de promisiuni. Un profesionist, întotdeauna se va gândi dacă poate onora toate promisiunile în viitor și abia mai apoi își va da cuvântul. Pentru că, un profesionist știe întotdeauna că, atunci când nu îţi duci cuvântul la capăt, se va repercuta asupra tuturor acțiunilor tale viitoare.

Ceea ce promitem și ceea ce spunem, ne formează ca oameni. Cuvintele noastre reprezintă cartea noastră de viztită prin care ne putem demonstra integritatea și responsabilitatea – sau nu. Respectul față de propria persoană, respectul față de alte persoane și respectul față de cuvântul pe care îl dai. Acestea pot defini un om onest.

Atunci când îți respecți cuvântul dat, încrederea celor față de care ai o interacțiune, va crește. Te vor privi cu mai multă încredere, vor ști că se pot baza pe tine. Din simplu motiv că ești parolist și responsabil. Și acest parolism pe care tu îl arăți atât în relațiile profesionale, cât și în relațiile personale, îți va aduce numai beneficii. Ușor, ușor îți vei da seama că este atât de simplu să ai autoritatea cuvintelor spuse altor persoane. Pentru că vei fi cunoscut ca un om care nu se joacă de-a spusul cuvintelor.

Doar prin respectarea cuvintelor date, te vei bucura de încrederea și respectul celorlalți. Iar atunci când vei avea nevoie de ajutor, vei rămâne surprins să constați că îl capeți mult mai ușor.

Dacă vor fi cât mai mulți oameni care să înțeleagă puterea respectării cuvintelor date, atunci lucrurile vor evolua lin și vor dura. Pentru că, toate lucrurile construite pe încredere și respect sunt clădite pe baze solide. Inclusiv în afaceri, inclusiv în Iași, inclusiv în relațiile financiare. Dincolo de contracte și alte acte birocratice.

Și nu uitați: oriunde există simțământul onoarei, cuvântul dat este întotdeauna sacru 🙂

Lasă un răspuns