Când normalitatea dispare

Societatea în care trăim devine din ce în ce mai agitată, fiecare își susține sus și tare punctul de vedere. Escaladând de multe ori limitele decenței. Bunul simț este prezentat ca pe un defect, iar cel care își spune punctul de vedere argumentat, este repede catalogat de alții ce se consideră superiori. Oamenii nu mai sunt ce au fost și asta se poate observa cu ochiul liber. Fără să îți trebuiască ochelari de vedere. Ne-am pierdut punctele de echilibru, ne-am pierdut valorile care ne ghidează în viață. Suntem parcă conduși de un demon al urii. Parcă lumea toată a turbat și fiecare este pentru fiecare. Când normalitatea dispare, societate este dezechilibrată.

Normalitatea dispare

sursă foto: fanatik.ro

Dezumanizarea noastră, a oamenilor în general este în plin proces. De cele mai multe ori nu ne dăm seama că ne schimbăm. Sau că suntem ajutați să ne schimbăm punctele de echilibru și valorile. Pentru cei mai slabi dintre noi. Știți vorba aceea ”o minciună, sau un neadevăr spus în mod repetat, devine realitate pentru cei ce îl aud în mod constant”. Suntem supuși zilnic informațiilor despre emancipare, despre gândirea open-mind, despre superficialitate, despre lucruri ce se petrec exact pe dos, față de ceea ce ar trebui să se întâmple.

Normalitatea în ziua de astăzi înseamnă să aruncăm gunoaie pe stradă și tot noi suntem ofuscați când ni se face observație. Normalitatea de astăzi înseamnă să furăm, iar atunci când suntem prinși să îi dăm în judecată pe cei ce ne-au prins – și culmea să mai obținem despăgubiri. Normalitatea din zilele pe care le trăim înseamnă ca atunci când vedem un om în nevoi să îi mai dăm un șut în fund – și să mai fim lăudați pentru gestul nostru. Normalitatea din trecut devine din ce în ce mai rară, iar acei care o apără să fie considerați înapoiați mintali – și trecuți pe linie moartă.

Deviza de acum este ”ai tupeu – stai în față”. Iar dacă mai ești și obraznic ai toate șansele să reușești. Ba chiar să poți fi apreciat de puhoaie de oameni. Dacă ești mai cu bun-simț, riști să fii luat înainte de val. Pe principiul, ori te adaptezi societății în care trăim, ori te dăm la o parte. Iar cei care mai au și prostul obicei să semnalizeze anormalul sunt deja puși pe eșafod. E zbucium în lume și mă mir cum de nu îl auzim cu toții. Sufletele se zbat să iasă la lumină, dar zbaterea lor este din ce în ce mai surdă. Oamenii par din ce în ce mai pierduți în grijile zilnice, încât sufletele nu mai au nicio șansă să se liniștească. Pentru că este furtună emoțională. Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră.

Zilele trecute chiar am primit o replică de genul – ”nu știi să te adaptezi lumii de astăzi”. Și remarca asta plecase de la faptul că nu am făcut ceva ce nu era conform principiilor mele. Chiar dacă am pierdut niște bani care probabil că pentru alții reprezenta o sumă importantă de bani. Dar, am o vorbă când vine vorba despre câștiguri bănești – ”la finalul lunii/colaborării, atunci când tragi linie, trebuie să vezi cât de scumpi au fost banii pe care i-ai câștigat – la ce ai renunțat pentru ei”. Și aici intră inclusiv lucrurile care te echilibrează pe tine ca individ. Chiar dacă aparent decizia ta nu este o decizie pe care lumea o înțelege.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Poate spun prostii. Opriți-vă un pic din ceea ce faceți, trageți-vă mai deoparte și urmăriți ce se întâmplă cu oamenii, cu societatea cu lumea în care trăiți. S-ar putea să vi se deschidă ochii ce până acum vedeau doar rezolvarea problemelor voastre zilnice. Sau poate că nu veți vedea nimic care să vă tulbure. Poate că nu îmi veți da dreptate. Dar, uitați-vă atenți la toate reacțiile celor din jurul vostru atunci când nu știu că sunt observați. Vedeți care sunt lucrurile după care se ghidează cu adevărat și nu de ochii lumii. Nu trebuie să spuneți nimănui concluziile voastre. Este mult mai important să fiți atenți la tresăririle sufletului vostru. Vă vor spune mai multe decât ar putea să spună toți prietenii voștri la un loc.

 

” Brooke – Unde suntem acum?

 Haley – La mii de kilometri depărtare de normalitate”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.