Ce a fost si ce va fi

Suntem cu totii de acord ca, ceea ce ne inconjoara astazi, ne-a depasit orice imaginatie avuta acum 20 de ani. Imi dau seama la fiecare pas pe fiecare il fac ca societatea umana a evoluat asa de mult, incat ceea ce acum 20 de ani ni se parea descoperirea secolului, avea sa devina un lucru mic, mic, dar chiar mic de tot. Si asta pentru ca tehnologia a evoluat asa de mult, incat creierul uman trebuie sa se adapteze continuu.

Imi aduc si acum aminte ca, atunci cand aveam 8 ani, ai mei invarteau la telefonul cu disc si ne certam cu vecinii de cuplaj care sa raspunda primii. Era o batalie pe care intotdeauna o castigau ceilalti, fara nici un drept de apel. Vanatorii din noi urmareau primul sunet al telefonului si puneau mana pe receptor in speranta ca ii cauta pe ei. Dar de cele mai multe ori il cautau pe vecinul sau vecina. Se intampla si viceversa si atunci triumfatori raspundeam la telefon si vorbeam, dar nu prea mult.

Trecutau anii si mi-am luat/gasit primul telefon mobil – caramida cum ii spuneam. Puteam sa bat si un cui cu el fara sa ma tem ca se va strica. Cei drept mergeam cam aplecat in partea dreapta, acolo unde imi puneam telefonul. Iar atunci cand raspundeam la telefon, mandru nevoie mare, antena lui imi depasea nivelul urechii cu mult. Nu avea foarte multe dotari, ba chiar as putea spune ca era strcitul necesat pentru vorbitul la telefon. Avea un numar limitat de contacte pe care le putem stoca, iar apelurile pierdute, uneori se pierdeau cu totul.

Crescut-am la mama flacau si lucururile au evoluat. Iar primul meu telefon, a fost un telefon mobil Nokia, pe care sincer il purtam cu mandrete prin drumurile mele. Eram mereu uimit de ceea ce putea face: pe langa numarul mare de contacte pe care le putea stoca, avea si posibilitatea de a sta pe net, de a chatui cu prietenii. Daca mai pui ca si sefii ma puteau repera pe baza undelor emise de receptorii telefonului, iti dai seama ca tehnologia a ajuns usor, usor sa ne conduca viata.

Cat despre televizoarele mele de altadata, putem spune ca parca traiam in epoca de piatra. Imi aduc si acum aminte de primul televizor cu lampi, care se strica exact cand se tragea un sut spre poarte, sau cand Leana il pupa pe Costel. Cheama-l pe Gica sa iti inlocuiasca lampa la televizor, astfel incat sa nu pierzi tot meciul. Dar pana venea Gica si il repara, se termina tot meciul. Si nu aveai alternative, era doar unul prin fiecare casa, la care se uitau toti membri familiei – cu randul cei drept. Acum avem televizor LCD in fiecare camera, iar unii dintre noi si-au pus unul mic si in baie. Asta ca sa nu piarda episoade din “Tanar si nelinistit” sau din “Saraca Izaura” – apropo s-au terminat cele doua filme?

Cat despre computere, la moda, in adolescenta mea erau calculatoarele pentium 2,3. Cine avea si monitor de la Ultrpro era considerat vedeta in cartier si toti cautau sa il vizitez pentru un scurt joc. Pana si computerele au inceput sa se razvrateasca si sa devina din ce in ce mai updatate. Fiti sinceri cu voi si spuneti de cate ori ati lovit cu pumnul in tastatura atunci cand ceva nu mergea? Ei, dar acum ce-avem noi aicea: e plin de noutati: de la laptop HP la notebook HP. Acum nu pre iti vine sa il mai mangai cu pumnul, stiind cati bani ai dat pe el. L-ai transformat in cel mai bun prieten, pe care il iei cu tine si in pat, alaturi de sotie.

Si mai vrei sa te pozezi si alaturi de el – nu de alta dar sa il pui pe Facebook. Si nu cu un aparat foto vechi, din acelea pe care le aveau fotografii cu maimutele. Nu ala e perimat si nu mai trebuie sa te duci la un studio foto sa ti le scoata. Acum iti trebuie direct un aparat foto digital, care sa iti dea poza in cateva fractiuni de secunda. Nu de alta, dar Facebook-ul se raceste si prietenii nu mai au ocazia sa vada toate intimitatile din viata ta.Cei drept unii dintre noi, apeleaza la produse premium, gen aparat foto DSLR Nikon.

Acum, pana si baba Frasana, aceea de la coltul blocului, sta pe Facebook, cu un laptop ieftin in poala si anunta tot cartierul pe peretele fiecaruia, ceea ce s-a intamplat in viata ei. Pentru ca, vezi draga, trebuie sa fie in pas cu moda.

Societatea din ziua de astazi a evoluat asa de mult, incat a pierdut valorile de baza. Valori ce au fost inlocuite de cele pe care le ofera confortul oferit de noile descoperiri tehnologice ce ne-au schimbat definitiv viata. Stati un pic si ganditi la faptul ca, in momentul de fata nu ati putea sta, mai mult de 1 saptamana fara telefon, fara laptop, fara aparate digitale. Le-am dat voie sa ne invadeze viata si au reusit sa ne-o rapeasca.

Postare scrisa pentru Superblog 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.