Copilul tău are suflet

Copilul tău are suflet și de la o vârstă începe să conștientizeze tot ce se întâmplă în jurul lui. Chiar dacă noi, părinții, avem tendința de a crede că știm mai bine ce îi este de folos, uneori greșim. Și nu pentru că nu vrem să îi fie bine, ci pentru că de cele mai multe ori nu îl ascultăm. Vine însă o vreme, de la care el vrea să îi asculți ideile, să îi respecți deciziile, să îi înțelegi sentimentele. Pentru că a crescut și are alte nevoi decât acum 3-4 ani. Și totuși, noi părinții, avem tendința de a trece prea repede peste ”tristețile” lor. Știm mai bine că sunt aere de copil și că vor trece.

Copilul tău are suflet

Azi așa, mâine așa, până într-o zi când te vei trezi că durerea copilului tău va da pe afară. Și te vei întreba unde ai greșit. Te vei gândi de ce copilul tău s-a schimbat brusc și nu mai este cel pe care îl știai tu. Mic și plăpând. Te uiți la el și parcă nu îl mai recunoști, dar nu îți aduci aminte de momentele în care el venea la tine să îl asculți. Fiind într-o goană zilnică, uităm de cele mai multe ori că odraslele noastre au nevoie de noi implicați 100%. Dincolo de părinți au nevoie de prietenia noastră necondiționată. Și poate ce este cel mai important, au nevoie de ascultarea noastră și de sfaturile noastre. Date ca pentru vârsta lor. Sufletele lor au aceleași nevoi de afecțiune și de bucurie ca ale noastre. Chiar dacă au 8-9-14-18 ani.

Unii copii se maturizează mai repede, alții se maturizează forțați fiind de întâmplările prin care trec. Unele suflete de copii sunt mai sensibile, altele mai independente, dar toate au nevoie de dragoste din partea noastră, a părinților. Pare o stereotipie, dar un copil are mai multă nevoie de iubire decât de mâncare. Nu știu dacă este un părinte responsabil care să nu își iubească copilul. Dar sunt sigur că într-o societate rece și distantă, am devenit și noi, din ce în ce mai distanți față de sentimentele copiilor noștri. Vine o perioadă în care îți dai seama că a vorbi cu sufletul copilului tău este imperios necesar. Pentru a-i alina tristețile, pentru a-i pansa dezamăgirile, pentru a-i da putere să meargă mai departe.

Este important ca al tău copil să fie îmbrăcat bine, dar poate că e mai util să-i îmbraci sufletul în dragoste. Cumpărându-i jucării, cadouri nu îi cumperi fericirea – el este fericit dacă îi asculți inima. Dându-i de mâncare îi menții sănătatea trupească, dar dacă ești acolo când are dezamăgiri și tristeți, va ști că poate veni la tine oricând să caute alinare. Oricât de ciudat ar suna, în societatea de astăzi, familia este singura oaza de liniște a copilului tău. Acasă, copilul tău se simte iubit, protejat, ascultat, îndrumat, alintat.

Din ce în ce mai des realizez că noi, părinții, facem multe greșeli în ceea ce îi privește pe copii. Unele conștiente, altele inconștiente. Poate că e mai ușor ca după servici să le dăm telefonul, dar așa nu vom face altceva decât să-l îndepărtăm de noi. Uneori, cele mai grele discuții sunt cele pe care le ai cu al tău copil. Pentru că îți pune întrebări la care răspunsul este unul complicat și pentru că tu ești eroul lui. De la tine așteaptă rezolvările pentru problemele lui. Poate că ar trebui să conștientizăm că suntem modelatorii sufletelor copiilor noștri. Tristețile copiilor pot fi rezolvate doar prin iubirea primită de la părinți.

Chiar dacă uneori pare că munca noastră de părinți este în zadar, cu timpul, dacă ne-am făcut timp să ascultăm sufletul copilului nostru, rezultatele vor apărea. Iar atunci când nu mai știm cum să ne ajutăm copilul, e bine ca ochii noștri să își îndrepte privirea spre El. Iar dacă nu știi ce să-i spui pentru a-i alina sufletul, îmbrățișează-l. Să simtă că sufletul tău este lângă sufletul lui. Necondiționat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.