Eiffel de Iași – lucruri rare

Lunga dar meritata pauză pe care mi-am luat-o tocmai s-a încheiat. Am încercat să mă deconectez de la tot ceea ce ține de online. Nu am reușit complet, dar per total sunt mulțumit că am reușit să stau departe de tastatură. A venit momentul să mă întorc și în paginile blogului, de unde am lipsit cam mult. Și cum aș putea reveni mai bine, dacă nu postând câteva lucruri interesante despre orașul nostru drag. Lucruri pe care le-am aflat și eu de curând. Nu vreau să par mai deștept decât sunt  – doar vreau să vă spun și vouă despre ceea ce am aflat. Sunt lucruri interesante care merită să fie scoase în public :). Rezumând am putea spune – Eiffel de Iași – lucruri rare despre care nu prea se știe.

Iașul a fost unul dintre orașele care au fost pe placul lui Gustave Eiffel. Nu știu câți dintre voi știți că vestitul creator al Turnului Eiffel din Paris are și în Iași 4 creații care îi poartă amprenta. Dacă mai punem la socoteală faptul că pe materialele folosite la Turnul Eiffel scrie, Made in Reșița, e clar că România a reprezentat una dintre țările preferate ale creatorului. Poate suna pompieristic, dar din câte se pare în Iași sunt creații ale lui care au rezistat peste vreme.

Am să le iau pe rând astfel încât informațiile să fie cât mai detaliate. Cele 4 creații ale lui Eiffel sunt: Grand Hotel Traian, Podul de la Ungheni, Hala Mare a Orașului și Mausoleul familiei P.P. Carp de la Țibănești.

Grand Hotel Traian

Grand Hotel Traian a fost inaugurat în 1882. De-a lungul timpului a fost una dintre principalele atracții ale orașului Iași. Și de ce nu, putem spune că a fost una dintre emblemele orașului ce a rezistat peste timp. Valoare este nemăsurabilă și este păcat că autoritățiile nu îl scot mai mult în evidență. Pe lângă Palatul Culturii, consider că și Grand Hotel Traian este una dintre clădirile simbol ale orașului. Și merită mai multă atenție.

Sursă foto: giosan.roEiffel de Iași - lucruri rare

Grand Hotel Traian a fost ridicat pe locul unor dughene ce au aparținut lui Scarlat Pastia, fost primar al Iașului. Construcția clădirii a durat 3 ani și a fost realizată în stil neoclasic. Inițial clădirea era destinată unei alte utilizări. Pastia și-a dorit ca Grand Hotel Traian să fie teatru. Doar falimentul inițiatorului proiectului a făcut ca destinația clădirii să fie schimbată de către cei care au preluat proiectul.

“Hotelul Traian este construit pe un schelet metalic cu elemente prefabricate metalice, umplute cu zidărie uşoară de cărămidă, şi deschideri ample pentru vitrine şi numeroase ferestre. Stilul arhitectural este un Beaux Arts redus la esenţă, aproape industrial, tipic şi altor edificii ridicate de Gustave Eiffel în alte locuri ale planetei. Clădirea reprezintă o minunăţie a ingineriei şi arhitecturii epocii victoriene, bine păstrată şi întreţinută de proprietarii hotelului. Momentul de glorie pentru Grand Hotel Traian a venit în timpul Primului Război Mondial, când a găzduit membri ai guvernului României, iar Iaşi a fost capitala temporară a ţării, cu majoritatea teritoriului ocupat de Puterile Centrale sub conducerea forţelor armate ale Imperiului German.”, descrie construcţia arhitectul Valentin Mandache.

Podul de la Ungheni – ”Turnul Eiffel culcat”

Inițial Podul de la Ungheni a fost construit din lemn. Dar, datorită lipsei de siguranță pentru utilizarea lui în mod frecvent, a fost nevoie de un proiect urgent, rezistent. Acesta a fost gândit, proiectat și construit de Gustave Eiffel. Acesta l-a construit cu simț de răspundere – dacă ținem cont că acesta a fost dat în folosință în 1876.

Sursă foto: adevarul.roEiffel de Iași - lucruri rare

Localnicii îl numesc ”Turnul Eiffel culcat”. Dar, din păcate el nu poate fi vizitat de turiști decât cu aprobări speciale. Și asta pentru că este în zonă de frontieră. Poate fi vizitat doar atunci când vin delegații din străinătate cu aprobare specială. Singura dată când a fost deschis publicului, a fost în 2011, atunci când s-au împlinit 135 de ani de la darea în exploatare.

 

Mausoleul familiei politicianului P.P.Carp

Construcția a rămas din fericire în picioare, chiar dacă au trecut 132 de ani de la ridicarea lui – aproximativ în 1885. Este situat în localitatea Țibănești și a fost construit în stil neogotic – construcția fiind realizată din beton. Inginerul francez Gustave Eiffel a proiectat clădirea, urmând să o viziteze mai târziu la invitațiile beneficiarului P.P. Carp.

Sursa foto: wikipedia.orgEiffel de Iași - lucruri rare

Clădirea a fost ridicată într-un parc dendrologic uriaș. Dar, din păcate cele două puncte ancorate bine în istorie, au fost lăsate de izbeliște. Deși pot fi incluse oricând în circuitul turistic al Iașului. Ca să vă faceți o idee despre cât de importantă este clădirea pentru oamenii actuali, imaginați-vă că ușa mausoleului este legată cu lanțuri ruginite.

Din fericire se pare că un grup de arhitecți francezi tineri lucrează la restaurarea conacului P.P. Carp care se pare că va cuprinde și mausoleul. Oare chiar și aici trebuie să vină oameni din altă țară să salveze lucruri care ne aparțin și pentru care niciodată nu găsim resursele de a le scoate în evidență, la adevărata lui valoare?

Hala de pește – ”Hala Mare a Orașului”

Este singura clădirea care din păcate nu mai este în picioare. A fost dată în folosință în 1873 și a fost realizată tot de Gustave Eiffel, fiind printre cele mai mari piețe agro-alimentare din zona Moldovei. Pe locul acesteia, din 1989 este ridicată Hala Mare a Orașului.

Sursă foto: giosan.roEiffel de Iași - lucruri rare

Elementele metalice ale structurii au fost realizate în Franţa, costurile construcţiei, executată sub conducerea arhitectului Niciman, fiind suportate de guvern. Lucrările au fost finalizate în 1873, inaugararea festivă având loc pe 30 martie.

Era destinată comercializării produselor perisabile având la subsol spații de depozitare. În partea de vest a acestor construcții s-au amenajat spații deschise destinate comercializării cerealelor și legumelor și staționării carelor și căruțelor, potrivit Wikipedia.

Aceasta a rezista până în 1960, atunci când iarna s-a prăbușit ca urmare a ninsorilor abundente și a zăpezii depuse. În prezent, pe locul ocupat de fosta Hală de zid şi fier se află esplanada din faţa Halei Centrale. Hala de peşte a continuat să fie folosită până în 1988, când a fost demolată ca urmare a planului de sistematizare a zonei, pe locul ei construindu-se clădirea Finanţelor Publice.

Sunt câteva dintre lucrurile interesante pe care le poți afla despre clădirile din Iași și istoria lor. Poate că trăim într-o vreme în care astfel de informații nu mai prezintă interes. Dar, la fel de bine poate că, atunci când trecem pe lângă clădirile din Iași putem să ne gândim la ce reprezintă ele în istoria orașului. Sunt destul de multe lucruri neștiute la scară largă despre Iași. Și sincer să fiu sunt lucruri interesante pe care le poți afla, fără foarte multă documentare. Pentru că toate aceste lucruri fac parte din istoria și evoluția orașului Iași.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.