Hrăniți sufletul

Hrăniți sufletul cu lucruri care să vă ajute. Așa cum ne preocupăm de nevoile trupului să dăm de mâncare și sufletului. Nu cere mult, dar în sufletul nostru stă toată energia ce ne pune pe direcție. Chiar dacă recunoaștem, chiar dacă nu, sufletul este cel care ne dictează acțiunile. Și nu trupul. Poate dacă am conștientiza că trupul este doar un lăcaș al sufletului, am fi mai conștienți de acțiunile noaste. Oricare ar fi alea. Pentru că, atunci când ne retragem în casa noastră, în locul nostru intim, suntem doar noi cu sufletul nostru.

Hrăniți sufletul

Sursă foto: caplimpede.ro

Putem să zâmbim fals în timpul zilei, dar seara rămânem noi cu sufletul nostru. Oare dacă am dialoga cu el, ce ne-ar spune? Degeaba pe toată durata unei zile pozăm în oameni buni, dacă seara sufletul nostru este plin de ranchiună și pizmă. Se duce pe apa sâmbetei tot efortul nostru de a părea imaculați în relația cu alți oameni, dacă sufletul nostru este umplut de invidie și răutate. De multe ori dăm hrană sufletului doar lucruri ce îl fac mic de tot. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la mintea voastră și la ce gânduri umblă prin ea. Pentru că sufletul este direct conectat cu mintea și cu inima. Și asta e valabil pentru toți.

Nu știu dacă la un moment dat v-ați întrebat ce s-ar întâmpla dacă sufletul ar durea și am simți durerea? Pentru că, atunci când doare, sufletul tace. Este aparentă liniște, pentru că el nu strigă. El așteaptă să îți întorci ochii spre el. Este singurul care nu ne face procese de intenție, este singurul care atunci când ne ceartă tace. Sufletul este după cum ne este portul. Dacă sufletul râde și chipul nostru este luminos.Dacă sufletul plânge și ochii noștri plâng. Iar dacă sufletul doare e semn că am gustat din amărăciunea lumii de astăzi.

Astăzi este foarte greu să îți hrănești sufletul. Mai ales că peste tot se pune accentul pe trup și pe nevoile fiziologice. Sufletul trece în planul doi. Suntem tot timpul incitați cu pofte, iar viața noastră se împarte între a vrea sau a dori. Se pune accent pe lăcomia noastră. De cele mai multe ori, suntem adormiți în simțiri. Până și rațiunea ne este adormită sau păcălită de ceea ce dorim să vedem sau să auzim. Dar, seara când ajungem acasă sufletul ne dă semne că mai este încă în noi. Chiar dacă în timpul zilei am uitat de el, seara că vrem, că nu vrem, ne dă semnale. Și ne arată că îi este foame de frumos, de liniște, de contemplare, de spiritualitate dacă vreți. De cele mai multe ori nu îl băgăm în seamă. El cere, dar ne facem că nu auzim.

V-ați întrebat vreodată de ce este atâta agitație în lume? De ce fug atâtea suflete zbuciumate și într-o goană continuă după vise? Oare de ce suntem tot timpul puși să fim pe fugă? Timpul nostru se scurtează pentru că trupul nostru fuge să își satisfacă nevoile. Într-o societate agitată, sufletele nu se vor odihni niciodată. Și de cele mai multe ori vor fi flămânde după tot ceea ce înseamnă hrana sufletului. Ceea ce nu vrem să înțelegem este că suntem singuri – noi cu sufletul nostru. Dacă nu mă credeți, gândiți-vă la momentele în care oamenii mor. Deși sunt înconjurați de rude, oamenii sunt doar ei cu moartea – singuri.

Deși suntem din ce în ce mai mulți pe Terra, sufletele sunt din ce în ce mai singure. Și nici nu ne dăm seama de asta. Vina ne aparține în totalitate, oricât am căuta să aruncăm pisica în spinarea altcuiva. Pervertirea noastră depinde în mare parte de grija pe care nu ne-o purtăm. În lumea de astăzi tot ceea ce ține de suflet este considerat înapoiat, din secole trecute. Iar cei ce mai încearcă să mai aibă grijă de suflet sunt considerați nebuni ai zilelor de astăzi. Și de cele mai multe ori tindem să marginalizăm astfel de oameni. Când de fapt ne marginalizăm singuri, pentru că ne ținem sufletul în închisoarea poftelor trupești.

Viața nu este doar o goană continuă după pofte. Viața înseamnă suflet, licărirea divinității în fiecare dintre noi. Pentru că sufletele triste dau trupuri bolnave. Iar sufletele ținute închise dau vieți ruinate. Și cel mai trist este să vezi oameni bogați cu suflete ruinate. Este o lege nescrisă a scadenței. Pe care fiecare dintre noi o vom avea. Și atunci sufletul nostru va spune dacă a fost hrănit sau a fost înfometat. Doar că atunci nu vom mai putea schimba nimic. Iar trupul nostru va fi bătrân și împovărat de lăcomia avută de-a lungul vieții. Cum vom mai putea hrăni atunci sufletul?

„Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.” – Mircea Eliade

„Sufletul e ca fierul. Nu poți lucra cu el până nu l-ai încălzit.” – Nicolae Iorga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.