Mărturisirea unui pofticios

De când mă știu am fost un gurmand. Știu, asta se vede uneori și la fizicul meu. Dacă vrei să îmi faci rău îmi pui în față o farfurie cu bunătăți. Și îmi spui că nu am voie să mă ating de ele. Atunci să vezi traumă pe mine. Simt cum îmi plouă infernal în gură, simt cum papilele gustative se revoltă. Simt cum mă cuprinde o stare de neliniște. Și ochii mei se transformă în cei mai blânzi ochi pe care îi poate vedea cineva. Pentru că în ei se vede dorința arzătoare de a da atacul farfuriei cu pricina. Da, acum veți asista la mărturisirea unui pofticios.

Mărturisirea unui pofticios

Una din plăcerile mele este reprezentată de mâncat. Și mai ales de savuratul bunătăților. Și asta vine din copilărie, atunci când maică-mea ne ținea, pe mine și pe fratele meu, doar în bunătăți. Ca orice mama, gătește dumnezeiește și m-a învățat cu nărav. Din copilărie îmi place să savurez mâncarea și să îi simt fiecare gust. Uneori mi se pare că mi-am greșit vocația și că trebuia să mă fac bucătar. Dar, asta este – de acum e un pic cam târziu. Și totuși țin la kilogramele mele în minus.

Și acum începe cu adevărat mărturisirea. Săptămâna trecută, undeva cam joi așa, m-am desfătat culinar. Și pentru că mănânc rar paste, am început festinul culinar cu un rând de paste carbonara. Pastele făcute pe loc,ca acasă, sub ochii mei m-au făcut să nu am nicio grijă în privința gustului demențial. Pentru că da, pot spune că sunt cele mai bune paste pe care le-am mâncat până la vârsta asta. Și nu exagerez cu nimic când spun că mi-am deschis apetitul spre paste.

Festinul culinar a continuat cu un burger, pe care, spre rușinea mea nu am reușit să îl termin și l-am luat la pachet. Pentru deliciosul burger trebuie să îi mulțumesc lui Alice Ciobanu, pentru că m-a împiedicat să comand un crispy strips. A fost senzațional, fără să exagerez cu nimic. Știu că s-a transformat într-un kilogram în plus, dar mi-am asumat riscul. Era prea tentant pentru mine ca să pot rezista. Și acum mai fac flotări seara să scap de surplusul de plăcere culinară, generată de burger.

Și am încheiat răsfățul culinar cu un ecler bun de te lingi pe degete. Mi-am confirmat din nou că pot să îmi atribui numele de Domnul Ecler, fără nici o problemă. Fără doar și poate știu să apreciez eclerele la adevărata lor valoare. Mai ales dacă acestea conțin nucă și fistic. Cuvintele sunt prea puține pentru a putea exprima plăcerea papilelor gustative generată de un ecler. De la eclerul de săptămâna trecută trebuie să alerg în jurul mesei din sufragerie pentru a mă pedepsi – asta dacă nu am fost cuminte. Dar, a meritat.

Mărturisirea unui pofticios

Ei, dragii mei, atunci când totul se asezonează cu oameni faini pe care îi alături nu ai cum să nu te simți bine. Pentru că, vedeți voi, joi, am avut lângă mine comunitatea bloggerilor ieșeni. Companie plăcută, atmosferă destinsă, locație prietenoasă, mâncare delicioasă – rețeta perfectă pentru o seară de ținut minte. Am spus că țin secretul pentru mine, dar nu am cum. Doar mă știți că atunci când găsesc câte un loc fain, vă spun. Și da, joi am găsit un loc fain, nou, acolo unde mi s-au întâmplat toate cele de mai sus. E vorba despre Bistro Moo. E loc fain pentru că are energia oamenilor din spatele brandului Moo, energie pozitivă, prietenoasă.

Puteți să mă credeți pe cuvânt, sau puteți să mergeți și să testați dacă cele spuse de mine sunt adevărate sau nu. Dar, aveți grijă – există pericolul să vă placă și să reveniți de multe ori în acel loc. Pentru că are ceva al lui, care vă va atrage continuu. Pastele mâncate la Bistro Moo nu se uită niciodată. Și dacă mai aveți și oamenii dragi vouă alături, vă veți simți ca acasă, ca în familie.

Noi, bloggerii ce am fost acolo așa ne-am simțit – ca într-o mare familie, cu zâmbetul pe buze și voia bună la purtător. Și asta s-a simțit și la făcutul pastelor și la montatul aparatului de făcut paste și la masă. Peste tot. Unde te uitai, vedeai zâmbete, vedeai oameni liniștiți de atmosferă.

Moo loves you to. Să nu uitați asta.

 

2 comentarii pentru articolul “Mărturisirea unui pofticios

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.