Prietenii buni sunt cei ce ți-o trag

Astăzi prietenia se măsoară doar în vorbe și nu în fapte. De cele mai multe ori folosim termenul de prietenie pentru orice relație de amiciție, pentru orice om care ne este drag, dar la care reciprocitatea nu funcționează. Stabilim așa zise relații de prietenie superficială cu oricine ne zâmbește frumos, cu oricine are un cuvânt aparent bun la adresa noastră. Asta deși prietenia despre care vorbesc nu se bazează pe lucruri solide. Și asta se vede la primul hop, la primul conflict de idei, la prima situație în care interesele prietenilor nu coincid și primează zicala ”interesul poartă fesul”. Dar, de cele mai multe ori prietenii buni sunt cei ce ti-o trag.

Prietenii buni sunt cei ce ti-o trag

La un moment dat, în viață, fiecare dintre noi am avut prieteni buni care ne-au lăsat cu ochii în soare. Am avut prieteni care la un moment dat ne-au pus gând rău, dar care în față erau cei mai buni oameni de pe fața pământului. Dar, unor astfel de oameni trebuie să le fim recunoscători pentru că ne deschid ochii. Acești prieteni care, cu prima ocazie, ne-o trag sunt oamenii potriviți în a ne deschide ochii și a ne face să ne creăm o carapace a sufletului. Haideți să ne gândim un pic la o situație în care un așa-zis prieten ne-a trădat așteptările. Și la ce s-a întâmplat după ce am trăit sentimentul de dezamăgire, la cum ni s-au deschis ochii în ceea ce privește persoana prietenului, la cum situația în sine ne-a arătat cine ne era alături.

În astfel de momente falsitatea prieteniei iese în față și îți arată adevărul despre cel pe care îl considerai prieten. Iar de astfel de prietenii nu cred că are nimeni nevoie. Oricât de bune ar părea la un moment dat, astfel de prietenii false te macină pe interior. Pentru că, de cele mai multe ori, în astfel de prietenii o parte dă tot timpul și lasă de la ea, iar cealaltă parte profită. Așa cum nici o avere din lumea asta nu compensează un prieten adevărat, care este lângă tine și la bine și la rău, așa nici o situație nu merită să stai într-o prietenie falsă. De ce spun eu că prietenii buni sunt cei ce ți-o trag? Mai jos găsiți câteva idei, care s-ar putea să se potrivească unor situații prin care ați trecut. În astfel de momente:

  1. Te trezești brusc – dureros de brusc, dar te trezești singur. Și de cele mai multe ori, te trezești singur, exact în acele momente grele, în care aveai nevoie de un ajutor cât de mic. Dar, pe de altă parte deschizi ochii și îți dai seama că prietenul respectiv era de conjunctură.
  2. Te ajută să-ți ascuți intuiția – după ”trădările” prietenilor ți se va ascuți intuiția. Unii vor spune că vei începe să pui etichete – mai ales cei care nu vor cunoaște din trecutul tău. Dar, este vorba despre intuiție, sau despre acel al 6 simț – atunci când începi să simți omul din fața ta. Există și riscul ca inconștient să ridici ziduri față de oamenii care nu merită, dar atunci când un om îți dorește prietenia, va ști să găsească ușa din zid.
  3. Te învață să nu mai ai așteptări – prietenii falși te fac să nu mai ai așteptări din partea prieteniilor superficiale. Te fac să fii mai înțelept, să stai mai mult în expectativă și să nu îți mai deschizi sufletul în fața tuturor celor care încearcă să se dea bine pe lângă tine. Și asta nu are cum să fie un lucru rău – rămăi tu cu durerea ta – așa nu îți mai produc și alții răni sufletești.
  4. Te fac să nu mai fii subiectiv – atunci când tu crezi cu ardoare în soliditatea prieteniei tale cu un om, mergi și până în pânzele albe. Chiar dacă sunt oameni pe margine care îți semnalizează că nu este totul în regulă, subiectivitatea te face să nu auzi. Iar această subiectivitate va înceta în momentul în care prietenia se va dovedi falsă. Din acel moment vei începe să fii mai rațional și mai puțin subiectiv.
  5. Vei avea mai multă încredere în tine – astfel de situații te vor face să ai mai multă încredere în tine. Și să nu mai aștepți ca ajutorul să vină de la alții. Ci de la tine. Bunicul meu avea o vorbă – ”fiecare problemă apărută, are cel puțin două rezolvări – ori se poate rezolva, ori nu”. Așa că de cele mai multe ori încrederea în tine și în forțele proprii face mult mai mult decât o relație de prietenie.

Oamenii în general sunt ”animale” sociale și trăiesc în grupuri. Pentru că aceasta este natura noastră umană. Cel mai mult urâm singurătatea. Dar, de foarte multe ori,se întâmplă ca în viață să fim înconjurați de oameni, dar să fim singuri de fapt. Iar astfel de relații sunt cele mai mari consumatoare de energie și de încărcătură emoțională. Mai bine cu doi, trei prieteni adevărați, decât să fim înconjurați de mulți ”prieteni” cu arma în mână.

Nu uitați că ” Prietenii falși sunt ca umbrele noastre. Stau aproape de noi atunci când suntem în lumina soarelui și ne părăsesc de îndată ce pășim în întuneric” – Christian Nevell Bovee.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.