Sursă foto: pinterest.com

Poate că știți la ce mă refer. Gândiți-vă la momentele în care îl țineați pe piept, bebeluș fiind. Și cum adormeați cu el pe piept, inimă lângă inimă. Ați mai vrea să faceți același lucru acum, dar vă dați seama că peste câtva timp va fi mai lung decât voi. Totuși îi puneți capul pe pieptul vostru pentru a auzi că inima voastră încă bate pentru el. Asta o puteți face acasă – pentru că deja astfel de gesturi îl pot face ”de rușine” dacă sunt făcute în public. Cel puțin așa vă spune el. Simțiți cum ușor-ușor copilul se desprinde și capătă din ce în ce mai multă independență.

Un ochi râde, altul plânge. Pe de o partea ne bucurăm că este în stare să se descurce singur în anumite situații. Pe de altă parte ne simțim triști pentru că ne dăm seama că timpul a trecut. Și că el va rămâne bebeluș doar în amintirile noastre. Cu bune, cu rele este al nostru și noi, părinții, suntem ai lui. Îi observăm preocuparea de a fi mai bun și încercăm să îl sprijinim. Încă mai putem face față. Vedem cum se frăsuie când lucrurile nu îi ies așa cum vrea el. Ne dăm seama că a început să conștientizeze efectele acțiunilor sale. Și încearcă să se adapteze fiecărei situații. Încă este sensibil și nesigur în acțiunile sale, dar în scurt timp, copilul de astăzi se va transforma în adolescentul de mâine. Și adultul de poimâine.

Apar întrebările în minte noastră, a părinților. Ne gândim dacă am reușit să îi insuflăm lucrurile importante, care să îl ajute în drumul său în viață. Mintea noastră fuge la cum am reușit să îi șlefuim personalitatea, fără să o știrbim. Greu lucru de făcut în continuare. Sentimentele lui revin din ce în ce mai mult în viața noastră. Și în final, oricât de siguri am fi ne întrebăm – ” oare am fost părinți buni?”. Dar oare ce înseamnă a fi părinte bun? În același timp cu dezvoltarea copilului încep să apară și clipele de meditație pe care fiecare părinte le are atunci când se gândește la odrasla lui. Cautăm să îl ghidăm prin viață. După propriile principii, dar adaptate societății în care trăim.

Începem să avem dialoguri din ce în ce mai interesante și despre subiecte din ce în ce mai variate. Copiii noștri parcă au alte softuri – mult mai rapide decât ale noastre. Și fiecare dialog ne pune rolul de părinte la muncă. Recunosc, fiică-mea mă pune de multe ori în încurcătură. Nu pentru că nu știu răspunsurile, ci pentru că îmi setează o altfel de abordare. La care poate nu m-am gândit.

Acum înțeleg sentimentele părinților mei, atunci când îmi spuneau – ”lasă că ai să crești tu, ai să ai copii și ai să înțelegi prin ce sentimente trecem noi acum”. Timpul trece și nu iartă pe nimeni. Nici pe noi și nici pe copiii noștri. De noi depinde dacă amintirile lor vor fi frumoase. Tot de noi depinde dacă în viitor își vor aduce aminte de mama și de tata. Copiii noștri sunt de fapt oglinda noastră, a părinților. Cum îi vedem pe ei așa suntem noi. Cu bune și cu rele. Singurul lucru diferit îl reprezintă personalitatea fiecăruia dintre noi.

Nu ne plac reacțiile copilului nostru? Poate că ar trebui să ne mai gândim odată la noi și la cum reacționăm noi în aceleași situații. Copilul nostru va fi o variantă mai bună a noastră. Dar nu va fi o copie a noastră. Așa cum nici noi nu suntem copiile părinților noștri. Și cu toate acestea suntem iubiți de părinții noștri. Dacă realizăm faptul că fiecare clipă petrecută lângă copiii noștri își pune amprenta asupra personalității lor, atunci vom fi acei părinți de gașcă. Adaptați nevoilor lor, dar în același timp respectați pentru modul în care știm să delimităm principiile și valorile.

Bucurați-vă de copii și pentru copii în fiecare etapă a vieții voastre. Pentru că timpul trece și momentele nu se mai întorc. Iar sufletele lor au nevoie de părinți alături de ei. Și la bine și la greu. Și acum și în viitor.

The post Viața trece, copilul crește appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astăzi voi scrie despre un om ce nu se așteaptă să scriu despre el. Cel puțin așa cred eu :). Și nu se așteaptă să scriu despre el, din simplu motiv că tot ceea ce face este pentru că așa simte că este normal. Nu bravează cu faptele bune, deși le face în tăcere. Se spune că sufletul unui om se cunoaște după faptele pe care le face. Și pentru omul de astăzi faptele vorbesc. Știu că iubește copiii – lucrul acesta se poate observa din bucuria pe care o are atunci când vorbește despre proprii copii. Și nu numai. Ne cunoaștem de ceva timp și pot spune cu mâna pe inimă că este unul dintre oamenii pe care e bine să îi ai alături.

La un moment am avut nevoie de un pic de ajutor din partea omului despre care scriu astăzi. Și deși nu ne cunoșteam de foarte mult timp, nu a ezitat să își ofere ajutor. Astfel de oameni sunt destul de rari – să sară în ajutorul unui om pe care îl cunosc doar prin prisma interacțiunii profesionale. O cunoștință de a mea avea nevoie să ajungă din punctul A în punctul B. Și nu prea avea soluții de care să se poată bucura. Un singur telefon a fost de ajuns ca omul de astăzi să spună prezent și să își ofere ajutorul.

Da, omul de astăzi este acel gen de om care face bine din umbră. Lumea îl cunoaște din diverse interacțiuni pe care le-a avut cu persoana zilei de azi. Și cum faptele bune trebuie să rămână între cel care le face și cei pentru care sunt făcute, vor rămâne așa. Un lucru mai vorbește despre sufletul omului de astăzi. Din ce am observat nu poate spune nu, devenirii de părinți spirituali și pentru alți copii. Nu doar pentru ai lor. Pentru astfel de oameni am un respect deosebit. Pentru că din ”multul sau puținul” lor dau și altora. Și aici nu mă refer doar la partea financiară. Mă refer mai mult la partea de ghidarea a micuților pe cărarea vieții.

Dincolo de parolismul și responsabilitatea persoanei despre care vorbesc astăzi, mărturie pentru modul ei de ai fi stă ceea ce lasă în urmă. Se spune că bunătatea unui om se cunoaște după câte vieți a insuflat. Și așa am o bănuială că persoana de astăzi a influențat câteva destine.

Persoana despre care am ales să scriu astăzi este Ionela Diana Isari. Mulți poate o cunoașteți din diverse interacțiuni pe care le-ați avut cu ea. Prin prisma jobului pe care îl are. Dar, dincolo de profesionista Diana, dacă ați vorbit la telefon cu ea, nu ați putut să nu observați că este o mamă dedicată copiilor ei. Și educației lor. Și pentru că dragostea de părinți este prea mare, Diana și cu soțul ei au ales să ajute din umbră și alți copii – ai lui Bogdan Tănasă (și aici mă refer la copiii de care se ocupă Casa Share). Fără să stea pe gânduri și să facă calcule pun umărul la proiectul lui Bogdan. Fără să știe prea multă lume de ce fac ei.

Diana, felicitări pentru modul în care știi să ajuți fără să faci prea mare tam-tam din asta. Și pentru modul în care oferi exemplu copiilor tăi că se poate. Chiar dacă greu, se poate să fii bun. Pentru că din bunătate au izvorât și vor izvorî lucrurile ce vor dura peste trecerea anilor. Ține-o tot așa și nu ceda, oricât de greu ar fi lucrul acesta.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 24 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: ziare.com

Recent unul dintre colegii mei mi-a arătat un filmuleț despre ce înseamnă fericirea pe intervale de vârstă. Și sincer să fiu mi-a dat de gândit. Pentru că, este cât se poate de adevărat că fericirea de la 10 ani este diferită de fericirea de la 20 de ani. Sunt momente pe care, odată ce ne-am maturizat le considerăm copilăroase. Creștem și odată cu evoluția noastră se schimbă și momentele care ne fac cu adevărat fericiți. Dacă vreți fericirea este cu noi și în noi tot timpul, dar de noi depinde cum și când o facem să devină activă.

Hai să ne gândim vă rog la ce înseamnă fericirea între 1 și 10 ani. Joaca este cea care ne-a adus cele mai mari fericiri. Este perioada în care supărările sunt trecătoare și fericirea este preponderentă. Fericirea se schimbă în intervalul 11-20 de ani. Este acea perioadă în care fericirea înseamnă să avem prietenii lângă noi, să avem părinții sănătoși. În perioada 21-30 de ani viața este cea mai frumoasă și nu avem motive să nu fim fericiți. Pentru că suntem la începutul urcușului nostru în viață. Dacă ne-am trăit viața frumos în perioada de până la 30 de ani, urmează intervalul 31-40 de ani. Acel interval al maturității, dar asta nu înseamnă că nu mai avem dreptul să fim fericiți. Ba poate chiar datorită faptului că suntem mai copți, știm cum să ne creăm propriile noastre stări de fericire.

De la 41 la 50 de ani fericirea înseamnă să vezi cum se dezvoltă frumos proprii tăi copii. Iar împlinirile tale se rezumă la fericirea copiilor tăi. Ajungi să respiri fiecare acțiune a lor, fiecare emoție pozitivă te face să simți cu adevărat ce înseamnă fericirea trăită pentru alții. Nu mai ești tu în prim plan – sunt copiii tăi. Și asta este tot ceea ce contează. Apoi, în intervalul 51-60 de ani, fericirea este dată de copilașii care te vor striga bunicule/bunica. Vezi cum alți lăstari rodesc, atunci când tu te apropii cu pași repezi spre ieșirea din viața aceasta. Și toată dragostea ta se duce înspre ei. Încerci să îi înveți să fie cu adevărat fericiți. Pe cât poți încerci să transmiți fericirea mai departe.

În intervalul 61-70 de ani, fericirea înseamnă să te poți ridica fără dureri din pat. Fericirea înseamnă să poți deschide ochii în fiecare dimineață, să poți să te mai bucuri din nou de toți cei dragi ție. Fericirea la această vârstă înseamnă să primești un telefon din partea copiilor plecați departe, telefon ce îți va alina dorul față de ei. Cu alte cuvinte fericirea pură este dată de acei oameni care te fac să înțelegi că oamenii nu te-au uitat. În intervalul 71-80 de ani fericirea va fi dată de modul în care ți-ai trăit viața. Cu alte cuvinte vei fi fericit dacă ai conștiința curată că ți-ai trăit viața după sufletul tău. La finalul vieții vei ști dacă ai fost cu adevărat fericit, sau ai trăit doar fericiri aparente. După 81 de ani, fericirea ta va ține strict de modul în care te vei simți împlinit. Și poate cel mai important – după modul în care te vei simți împăcat tu cu tine.

Fericirea este diferită pentru fiecare dintre noi. Pentru că, fiecare dintre noi are sisteme diferite de valori, sisteme diferite aducătoare de fericiri. De cele mai multe ori fericirile pe care le am eu ca individ, vor fi diferite de fericirile celor de lângă mine. Dar, toți suntem fericiți dacă ajungem la concluzia că viața noastră este împlinită și mai ales dacă suntem împăcați cu rezultatele acțiunilor noastre.

Nu există rețete universale ale fericirii pe care dacă le aplicăm vom fi fericiți 100%. Dar, există în linii mari, acțiuni pe care dacă le vom face din toată inima și cu toată convingerea vom fi cu adevărat fericiți. Și în viața noastră profesională și în viața noastră personală. Pentru că fericirea se rezumă la cât de împăcați suntem noi cu noi. Un om împăcat este observat după lumina de pe chip, după modul în care trăiește fiecare experiență cu un calm ieșit din comun. Fericirea nu va aduce zbucium. Iar dacă ne zbatem să fim fericiți nu vom face nimic altceva decât să ne atragem nefericirea.

Fericirea depinde de pragurile pe care ni le stabilim noi înșine. Cu cât aceste vor fi mai mari, cu atât riscurile de a fi nefericiți cresc. Fericirea este dată de lucrurile aparent mărunte dar, care te fac să respiri și te definesc ca om. Așa că alegeți să fiți fericiți și împăcați cu voi, indiferent de vârsta pe care o aveți. Trăiți viața frumos, pentru că fericirea vine și din acțiunile voastre frumoase. Fiți fericiți azi, pentru că mâine poate fi prea târziu – știți vorba aceea ”ziua de azi este a omului, ziua de mâine este a lui Dumnezeu”.

” Ei m-au întrebat care sunt treptele succesului, iar eu le-am răspuns că nu treptele succesului sunt importante, ci treptele împlinirii sufletești. Succesul fără scrupule este machiavelic. Împlinirea ta sufletească contează” – Dan Puric

The post Împlinirea te face fericit appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Ieri am ajuns prin niște cotloane uitate de majoritatea lumii. Dar, toate familiile pe care le-am vizitat aveau un numitor comun. Îl aveau pe Bogdan Tanasă ca păzitor. Pentru că dacă nu era Bogdan Tanasă, probabil că ajungeau la stirile de la ora 5. Am văzut aseară bucuria adevărată în ochii copiilor la care ajung darurile foarte rar. Am reușit ieri să văd că lumea noastră este total diferită de lumea lor. Noi ne plângem că ni s-a stricat tableta, ei nu au pentru ce să se bucure.

Am aflat povești de viață care m-au cutremurat. Oameni a căror viață a fost ca a noastră până într-un punct de cotitură, atunci când viața lor s-a schimbat la 180 de grade. Și de acolo a început dezastul în viețile lor. Și decăderea din punct de vedere financiar. Când li s-au închis toate drumurile și toate ușile.

Dacă ați fi văzut bucuria din ochii lor, atunci când am ansamblat brazii în casele lor, dacă ați fi văzut cum se bucurau pentru fiecare lucru care a ajuns de la voi la ei, ați fi înțeles câtă speranță a licărit în sufletele lor. Sentimentele pe care le-am trăit, împreună cu Simona Patraș și Andrei Chisanovici au fost dintre cele mai diverse. De la bucurie și până la revoltă, pentru că există astfel de drame în România.

Toate familiile la care am ajuns și noi, dar și echipa formată din Irina Butnaru, Marian Matei și Viorica, au mulțumit tuturor celor care i-au ajutat. Și recunoștința văzută aseară m-a făcut să realizez ca ajutorul nostru a ajuns unde trebuie. Întâmplarea a făcut să ajungem la o familie, după ce au trecut Irina, Marian si Viorica și au montat bradul. Ce-am surprins în rândul copiilor și familiei a fost edificator pentru toată campania. Cu toții erau veseli și recunoscători pentru tot ceea ce au primit.

Shareuim Globuri cu Suflet a fost și este un proiect special care prin implicarea fiecăruia dintre voi – mai multă sau mai puțină a reușit să ajungă și anul acesta la oamenii care au avut nevoie. Am ajuns aseară la 19 în Iași, dar am fost încredințați că oamenii pe care i-am ajutat vor avea câteva zile mai bune. Nu am cum să exprim în cuvinte sentimentele pe care le-am trăit ieri. Și nici nu aș putea să exprim cât mai bine trăirile de ieri. Trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Binele pe care l-am făcut zilele acestea, a fost posibil și pentru că am primit ajutorul Carrefour Felicia, dar și pentru că am primit ajutorul vostru al tuturor. Iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult, a fost întâlnirea cu Andreea, unul dintre binefăcători, venită prin postarea Gabrielei, care atunci când m-am întâlnit să ridic pachetele de la ea. Mi-a spus că poate nu este mult, dar băiatul ei și-a donat din economiile lui pentru a face cele 11 pachețele. Am rămas fără reacție pentru că darurile venite din inimă sunt încărcate spiritual și sunt mult mai grele pentru cel care le transmite mai departe.

Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc pentru ajutorul pe care l-ați oferit. Și de aceea vă doresc să se întoarcă la voi de zeci de ori ajutorul pe care l-ați oferit. Pot părea cuvinte mari, dar ați adus zâmbetul pe chipurile triste ale oamenilor pe care împreună i-am ajutat.

Bloggeri ieseni care au mai scris despre acest proiect : Anda Elena Pintilie ,  Diana Elena Lupu,  Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar,  Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor,  Viorica Picincu,  Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim,  Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru.

The post Două lumi la Share-uim Globuri cu Suflet appeared first on Durbaca Ionut Lucian.