Societatea asta în care trăim a ajuns așa în timp. Nu ne-am trezit dintr-odată într-o societate în care oamenii fără substanță ajung să dicteze. Toate aceste lucruri s-au întâmplat treptat – atunci când fiecare dintre noi închidea ochii. Pentru că nu îl afecta în mod direct și pentru că acel confort al familiei sale nu era afectat. Din păcate, în societatea românească superficialitatea s-a extins ca o plagă. Și fie că recunoaștem, fie că nu – oricare dintre noi a fost superficial la un moment dat. Fie și din lipsa reacțiilor noastre atunci când acestea trebuiau să existe.

Unora le-a fost mai ușor să lupte în deplasare, pentru alții a fost mai facil să rămână apatici. Unii au ales să spună ce nu este în regulă în societatea noastră. Dar au fost mult prea puțini ca să conteze. Apatia generală în care s-a cufundat societatea românească ne face să acceptăm lucrurile așa cum sunt. Am mai spus-o și în alte situații – suntem mult prea apatici și de asta cei cu tupeu ajung în față. Pentru că ei sunt mai vocali și mai incisivi în acțiunile lor.

Suntem inofensivi în lipsa acțiunilor noastre în fața celor care fac totul cu susu-n jos. Suntem de părere că oamenii își duc războaiele lor personale și nu trebuie să ne băgăm. Să nu ieșim cei mai șifonați. Și lăsăm timpul să treacă și să vindece. Doar că timpul nu face altceva decât să transforme rana într-o coajă. Tot noi trebuie să o desprindem. Iar cicatricea rămâne ca semn al suferinței și lipsei de acțiune. În felul acesta ne vom surprinde inclusiv pe noi făcând lucrurile cu susu-n jos. Pentru că flagelul se va extinde și pentru a supraviețui va trebui să facem și noi ce altădată nici nu putea fi vorba.

Totul pleacă de la lipsa de reacție în fața acțiunilor bădărane și lipsite de cel mai elementar bun simț. Haideți să ne gândim la reacțiile noastre atunci când vedem în parcuri oameni care dau cojile de semințe pe jos. Câți dintre noi am reacționat față de această lipsă de bun-simț? Puțini, care după ce au făcut-o au fost puși în fața unor amenințări vocale. Și nimeni altcineva nu le-a sărit în ajutor. Sau, gândiți-vă la câți oameni au curajul să se ia de cei ce fură în mijloacele de transport? Ce se întâmplă cu ei oare? Sar ceilalți oameni în ajutorul lor? Dar de unde! Se fac ca plouă și în cazul unei încăierări caută să coboare la prima stație.

Suntem uniți doar de fațadă, iar atunci când o confruntare este inevitabilă, căutăm să fugim din calea pericolului. Abandonăm lupta atunci când ne dăm seama că riscăm să suferim atât fizic, cât și psihic. Intrăm într-un soi de conservare a noastră și a celor dragi nouă. Din oamenii vocali care eram, ne transformăm în primii care fug din calea primejdiei sau amenințărilor. Vor fi mulți care vor spune că nu este așa. Da, din spatele ecranului toți suntem curajoși. Ce se întâmplă însă când dăm față în față cu pericolul? Mai suntem la fel de curajoși? Sau începem să ne codim? Să găsim circumstanțe atenuante? Să o dăm la pace cu alte cuvinte.

Toate sunt cu susu-n jos și atât timp cât nu vom avea curajul să fim vocali, chiar și în fața situațiilor periculoase, așa vor rămâne. De fiecare dintre noi depinde dacă societatea românească se va schimba în bine, sau va continua să se scalde în compromisuri agreate tacit de toată lumea. Și nu, societatea noastră nu este mai rea sau mai bună decât alte societăți. Este așa cum o facem noi să fie.

The post Toate sunt cu susu-n jos appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: www.trilulilu.ro

Aseară am văzut un mini-studiu făcut de cei de la Cotidianul.ro. Acum nu vă gândiți că era un studiu stufos, cu algoritmi de cercetare. Reporterul punea o singură întrebare: ”Cât vă trebuie pentru a vă descurca? Fără să aveți grija zilei de mâine?”. Iar răspunsurile erau așa de diferite încât mi s-a ridicat un semn mare de întrebare în minte. Și anume? De ce bugetul de supraviețuire este așa de diferit pentru fiecare om/familie în parte? Când piramida nevoilor este aproximativ la fel pentru fiecare om în parte? Nu cumva vrem noi mai mult decât ne este necesar? Și pentru asta ne supra-solicităm fără a avea neapărat nevoie de asta?

Pentru că, dragii mei, o familie se poate descurca cu un buget de 4000, în timp ce altă familie se descurcă doar cu un buget de 2000 ron. Confortul fiecărei familii ridică și așteptările fiecărei familii de la viață. Bugetul de supraviețuire depinde foarte mult de modul în care fiecare familie își trăiește viața. Știți vorba acea ”puțin ai, puțin cheltui, mult ai, mult cheltui”. Nevoile unei familii aflate la pragul sărăciei pot fi acoperite de un buget de 2000 ron. Poate chiar familia respectivă consideră că ar trăi chiar foarte bine cu acești bani. În schimb, nevoile unei familii înstărite nu pot fi satisfăcute nici cu un buget de 10.000 de ron – și asta pentru că de cele mai multe ori confortul familiei respective duce chiar la o stare de prea-mult. În nici un caz, o astfel de familie, nu va înțelege o altă familie aflată în pragul sărăciei.

Bun, acum gândiți-vă la cum sunteți obișnuiți să trăiți. La confortul pe care îl aveți și la suma pe care trebuie să o câștigați lunar pentru a fi fericiți. Și acum puneți-vă în situația în care, printr-o conjunctură nefavorabilă, nu veți mai putea câștiga suma care să vă confere siguranța financiară. Oare ce s-ar întâmpla cu psihicul vostru? Ce s-ar întâmpla când ar trebui să vă modificați întregul mod de a trăi? Veți putea face față ofuscărilor survenite ca urmare a faptului că trebuie să renunțați la multe din lucrurile obișnuite până mai ieri? Fiecare își poate răspunde singur la întrebările acestea. Dacă este sincer cu el își va da seama că multe din nevoile lui sunt create superficial.

Se spune că ”banul schimbă omul”. Cu siguranță că aveți și voi oameni care au fost schimbați de banii prea mulți pe care au început să îi câștige. La fel cum sunt sigur că aveți cunoștințe care au fost schimbate ca urmare a lipsei banilor – și poate aici transformarea este mai dramatică. Vă spun ceva pe care și voi cu siguranță știți – cel care a cunoscut apropierea sărăciei știe să aprecieze mult mai bine orice sumă ce îi intră în buzunar. Și simte altfel viața – și puterea banului. În sensul că este conștient că ceea ce ai astăzi este peren. Mâine poți pierde totul.

Unii oameni pot trăi o săptămână cu 100 de lei. În timp ce altora nu le ajunge suma respectivă nici pentru o zi. Ba mai mult, pentru ei este de neconceput să nu aibă multiplu de 100 lei în portofel. Și asta nu are nici o treabă cu faptul că unii muncesc mai mult și alții mai puțin. Nu vorbesc despre asta – ci despre modul diferit în care lumea se raportează diferit la puterea banului. Vă propun un test, indiferent de situația voastră financiară actuală. Încercați ca timp de 1 zi să vă descurcați doar cu 30-50 lei în portofel. Pentru asta lăsați toate cardurile acasă și luați doar această sumă cu voi. Tentațiile vor fi multe cu siguranță, dar veți fi limitați de suma avută în portofel. S-ar putea să aveți surpriza ca la finalul zilei să vedeți că au mai rămas niște bănuți în portofel. Concluzia o puteți trage și singuri la finalul zilei.

Poate că ar trebui să reflectăm un pic și la nevoile de apartenență ale fiecăruia dintre noi. Și să ne gândim la ce avantaje de ordin spiritual și psihic ne aduc ele. Dacă ne învârtim într-un grup elitist suntem mai bogați din punct de vedere al relațiilor inter-umane? Dacă conștientizăm că oamenii din grupul elitist nu sunt decât prieteni de conjunctură, adunați acolo datorită situației financiare, înseamnă că nu suntem încă pierduți. Oare nu ar fi mai bine dacă am încerca să fim empatici și cu cei pentru care fiecare bănuț contează? Știu că pentru unii acest cuvânt nu există în vocabular, dar totuși banul nu are aceeași valoare pentru toți. Sau mai bine zis aceeași putere.

Am o vorbă pe care o tot spun de ceva vreme: ”indiferent de câți bani câștigi într-o lună, gândește-te la cât de scumpi sunt banii aceia pentru tine – gândește-te la ce ai renunțat pentru a câștiga acea sumă. Se merită?”.

The post Bugetul de supraviețuire appeared first on Durbaca Ionut Lucian.