Oricât de ciudat ar părea, anual sunt diagnosticați cu depresie circa 1 milion de români. Iar la nivel mondial sunt 300 de milioane de oameni diagnosticați. Linia între omul normal și cel un pic melancolic este foarte fină. Eu am o vorbă un pic mai dură: ” acum ești normal, într-un minut te poți crede Ștefan cel Mare”. Sunt explicații multe pentru apariția depresiei. Dar pentru cei care au experimentat o astfel de stare nici nu mai contează explicațiile de genul ăsta. Din punctul meu de vedere este o boală perversă, care vine fără să te anunțe. Gândiți-vă un pic dacă nu ați experimentat astfel de stări de tristețe inexplicabilă. Momente în care parcă totul a intrat într-o fundătură. Și parcă nimic și nimeni nu te mai poate ajuta.

Unii experimentează stări depresive din care se ridică greu. Alții experimentează stări asemănătoare depresiei și își revin repede. Doar că în acele momente cele ce experimentează astfel de stări are nevoie de suportul moral al celorlalți. Să nu râdeți de oamenii pe care îi vedeți căzuți și triști. Nici măcar să nu îi priviți ca pe niște nebuni. Pentru că nu sunt – sunt doar oameni care la un moment dat al vieții, au cedat. Fie a fost presiunea prea mare pe ei, fie au suferit o pierdere mare peste care nu au putut trece, fie alți oameni i-au adus în situația asta.

Depresia nu este un moft din partea celui care o experimentează. Trebuie tratată cu maximă atenție. Poate părea ca un moft din partea celui care nu are chef de nimic. Dar, acel om efectiv nu mai are energia să lupte. Și trebuie ajutat să își recapete licărul de speranță. Trebuie ajutat să se ridice, să se scuture de praf și de tristețe și să meargă mai departe. Nu contează de ce a căzut în acea stare. Contează ce se întâmplă cu el de acum încolo. Cei de lângă el îl pot ajuta să își revină din acest coșmar. Pentru că depresia poate deveni un coșmar pentru cel ce o experimentează.

Gândiți-vă un pic dacă ați putea să trăiți fără multe nopți nedormite. Sau dacă v-ar pieri brusc pofta de mâncare și cheful de viață. Care ar fi starea voastră interioară? Ați mai fi în stare să zâmbiți și să vă faceți că nu este nimic în neregulă cu voi? Probabil că nu. Oamenii care cad în depresie experimentează tot felul de stări ciudate, care nu îi lasă să se liniștească. Și singura lor armă este plânsul. Doar așa simt că se descarcă și că pot face față situației. Pe lângă tratamentul depresiei, le trebuie multă dragoste din partea familiei și a celor apropiați.

Oamenii care au depresie nu sunt leproși. Nu mai puneți etichete pentru că nu știți care este adevărata dramă din spatele omului pe care îl aveți în față. Uneori e greu să poți să fii empatic și să îți oferi ajutorul unui astfel de om căzut jos. Dar, ce te face să crezi că la un moment dat al vieții nu vei avea și tu nevoie de ajutor? Chiar ești din stană de piatră? Dacă tu ai fi căzut în butoiul cu melancolie, ți-ar plăcea ca ceilalți să te lase pradă bolii? Sau ai avea nevoie de orice mic ajutor?

Depresia nu alege și la un moment dat de poți trezi cu necazul intrat în viața ta. Fără să te anunțe, fără să îți bată la ușă mai întâi. Intră în viața ta și trebuie să îi faci față. Nu te întreabă dacă ești pregătit. Vine pur și simplu. Și trebuie doar să lupți să lași în urma starea. Uneori e greu, poate mai greu decât atunci când ai muncit pentru a-ți face un viitor. Uneori e cea mai aiurea stare pe care o poți avea și totuși trebuie să scoți capul din groapă. Pentru că acolo este multă tristețe și multă durere. Amplificată uneori și de cei care nu înțeleg starea ta și care te cataloghează în fel și chip. Dar, trebuie să reușești pentru tine, cel care a primit vizita depresiei.

Dacă veți întâlni astfel de oameni nu râdeți de ei, oferiți-le ajutorul și înțelegerea voastră. Este cel mai bun ajutor pe care îl puteți oferi. Și unora dintre ei e posibil să reușiți să le salvați viața.

The post Poți și tu să fii depresiv appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Și în acele momente ne pierdem echilibrul, ne ducem într-o groapă a melancoliei, ne trezim într-o lume plină de întuneric. Cheful nostru de viață se duce pe zi ce trece, iar toate visele noastre se duc pe apa sâmbetei. Din când în când, mai scoatem capul din văgăuna în care ne-am băgat, să luăm pulsul vieții din exterior. Și de cele mai multe ori, vedem lângă noi oameni fericiți, oameni care și-au îndeplinit visele. Iar asta ne pune capac – pentru că de cele mai multe ori, atunci când nouă ne merge rău, totul se hiperbolizează. Totul parcă este contra noastra și contra spiritului nostru. Dintr-o dată îi vedem pe toți mai fericiți decât noi, îi vedem împliniți. Doar noi singuri suntem cu visele spulberate.

Citim în cărțile motivaționale că trebuie să fim fericiți, că trebuie să fim împliniți. Dar nimeni, din cei ce se ocupă de partea motivațională, nu ne spune cum să ne ridicăm în momentele în care ni se spulberă visele. Atunci suntem singuri, noi și cu sufletul nostru. Nimeni parcă nu poate să ne mai redea speranța că lucrurile se vor rezolva. Probabil că ați fost și voi în această situație de multe ori – cu siguranță ați avut vise și idealuri care nu s-au realizat. Și care v-au dat de pe traiectorie. În acele momente totul parcă se prăbușește și nimic nu pare că se așează în ordine.

Sunt acele momente în care parcă dai din rău în mai rău. Cum se spune în popor ”dai din lac în puț” și parcă nu mai găsești ușa de ieșire. Estea acea ciclicitate care te face să te învârți în cerc și care de foarte multe ori îți dă senzația că treci de foarte multe ori prin aceleași locuri, vezi aceeași oameni, trăiești aceleași experiențe dureroase. Vorbesc despre acele perioade în care pierzi de mai multe ori decât câștigi, prietenii îți înșeală așteptările de mai multe ori decât îi dezamăgești tu pe ei. Și totul se leagă parcă în defavoarea ta și a viselor tale. Parcă toți și toate îți pun piedici în îndeplinirea viselor pe care le ai.

Am avut ocazia să experimentez și eu astfel de momente. Cine mă cunoaște mai de demult știe că am avut perioade în care eram morocănos, lipsit de chef de viață, fără vise pe care să le îndeplinesc. Eram genul de om care vedea în toate situațiile doar partea riscantă și periculoasă. Cu alte cuvinte nu mă puteam bucura de viață. Pentru că am avut multe vise, care s-au spulberat așa cum au venit. A fost cea mai cruntă perioadă de până acum. Și parcă lucrurile negative nu mai încetau să vină în viața mea. După, mi-am dat seama că un gând negativ le atrăgea pe celelalte – teoria o știam, practica era cea care nu putea fi îndeplinită. Nu era depresie – era doar starea unui om a cărui vise nu se îndeplineau.

Și ca mine probabil că au fost mulți dintre voi, cei care îmi cititi acest blog. Eu am reușit să mă ridic din acea perioadă, atunci când am schimbat perspectiva. Am văzut lucrurile din alte unghiuri și am reînceput să zâmbesc. Atunci când am reușit să văd lucrurile altfel, deja s-au schimbat și au început să mi se îndeplinească visele. Dar, recunosc că nu am reuși singur lucrul acesta. Din când în când îmi îndreptam ochii spre cer și ceream ajutorul. Și de acolo a venit și rezolvarea multora din gândurile mele de tipul drobului de sare.

Dar momentele în care visele par că s-au spulberat continuă și acum în viața mea. Doar că am schimbat abordarea și am început să văd lucrurile altfel. În sensul în care, dacă nu a fost să se îndeplinească visul meu, înseamnă că nu a venit momentul ca visul meu să devină realitate. Pentru că în viața aceasta, toate se îndeplinesc la momentul potrivit. Nimic nu este întâmplător și oricât de mult am încerca noi să facem lucrurile să meargă într-un anumit sens, ele se vor întâmpla la momentul potrivit.

The post Vise spulberate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.