Luptăm în fiecare zi cu mori de vânt, căutăm tot timpul să ne îmbunătăţim viaţa şi tot timpul suntem dornici de a obţine mai mult. Fără să ne gândim că poate acel mai mult nu ne va face bine. Nouă şi celor de lângă noi. Dar noi continuăm să tindem spre idealuri, fără să ne gândim dacă acele idealuri sunt pentru noi sau nu. Şi de cele mai multe ori, ajungem la acele ţinte şi nu mai simţim nici o satisfacţie, simţim că am murit pe interior, simţim că nu aşa ne aşteptam să fie, atunci când am plecat la drum.

Şi atunci începem să realizăm că nu am luptat pentru ceea ce trebuia să conteze cu adevărat pentru noi, ci am fugit după o himeră. Şi mai mult decât atât ne dăm seama că pentru a atinge acest “ideal” am pierdut tot ce era mai scump pentru fiecare dintre noi. Sunt mulţi oameni care îşi pierd liniştea ce doar în familie o regăseşti, oameni care îşi pierd minţile încercând să caute o stare din ce în ce mai bună. Dar care pierd din vedere lucrurile şi stările care le aduceau liniştea cu adevărat. Acele puncte de echilibru care îi făceau să funcţioneze la parametri normali.

Şi atunci încep să apară regretele şi deziluziile. Regretele că nu au fost atenţi la cei de lângă ei, regretele că au luptat pentru lucruri materiale şi si-au pierdut liniştea sufletului, sau acea stare de ZEN. Regretele că acum nu mai au cu cine să îşi împartă bucuriile şi tristeţile. Firea noastră umană ne face să ne dorim luna de pe cer, fără să ne gândim şi la cei de lângă noi.

Sunt multe familii care se destramă pentru că unul din cei doi soţi caută doar fericirea lui şi nu fericirea familiei. Şi de cele mai multe ori, uită că până într-un starea de fericire îi era adusă tocmai de omul de lângă el. Şi nu de puţine ori s-a dovedit faptul că, fericirea unuia dintre soţi, aduce nefericirea celuilalt. Şi de aici încep dramele, din lipsa mersului către fericirea în doi, din lipsa de comunicare, din prea mult egoism, din prea mult individualism.

Şi nu pot să nu mă gândesc la ce însemna ideea de familie, pe vremea bunicilor noştri, şi chiar în tinereţea părinţilor noştri. Atunci când soţii luptau pentru a ţine familia unită, atunci când niciunul dintre ei nu era emancipat şi erau mulţumiţi cu viaţa în doi. Îşi trăgeau seva şi starea de mulţumire din zâmbetul copiilor şi din îmbrăţişările lor. Acum lumea s-a emancipat şi nu încearcă să mai repare, înlocuieşte direct ceea ce consideră că s-a stricat în relaţia lor. Şi de cele mai multe ori, se înlocuieşte soţul sau soţia.

“Familia și nu individul este celula socială. De aici rezultă că pentru a face să progreseze societatea, sub toate raporturile, mijlocul cel mai sigur și mai direct este să facem să progreseze familia, prin virtute. Familia este leagănul societății civile și doar la vatra părintească se pregătește și se hotărăște destinul patriei” – Papa Leon al XIII-lea.

The post Unele alegeri pot distruge appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Reporterii fac acum analiza cazului – ba ca avea probleme psihice pe care si le trata, ba ca era sofer de demnitar si ca i s-a permis aproape orice. Dar nici unul din cei de mai sus nu se gandesc ca fiecare dintre noi poate sa aiba la un moment dat o perioada in care creierul nostru sa nu mai functioneze la adevarata valoare. Chimia creierului uman este un continuu mister si cei ce sufera de probleme psihice nu trebuie damnati. Sigur in cazul de fata, gravitatea faptelor sale este majora – pentru asta trebuie sa plateasca cat mai scump. Si nu numai el ci si cei care l-au testat psihologic pentru acordarea permisului de port-arma.

Putini dintre cei care dezbat acest caz abordeaza problema geloziei. Un defect ce te poate face sa recurgi la astfel de fapte. Gelozia e o boala grea, poate mai grea decat  afectiunea psihica pentru care se trata. Atunci cand nu poti avea incredere in cel de langa tine, cel mai bine este sa te retragi din preajma persoanei respective. Trebuie sa intelegi ca nu esti proprietarul vietii lui/ei si fiecare individ are dreptul la propria viata. Sentimentele de iubire nu le poti impune cu forta – nu vei obtine altceva decat ura din partea persoanei din fata ta.

Asasinul din Bucuresti nu s-a gandit nici o clipa la vietile celorlalti – intr-o clipa de furie a facut 2 crime si 6 tentative de omor. Si asta pentru a pansa orgoliul ranit de barbat refuzat. Nu s-a gandit la copilul pe care il va lasa singur pe lume, fara mama si fara tata. Acel copil cu siguranta ca nu v a putea scapa de oribilul sentiment de singuratate. Pentru ca cei pe care ii considera eroii lui acum l-au parasit.

Sistemul din Romania face posibile  astfel de nenorociri. Pentru ca, daca psihologii care iti dau ok-ul pentru permisul de arma ar fi fost responsabili, acum aceasta tragedia nu mai avea loc. O persoana care de-a lungul timpului a avut mici probleme psihice nu trebuie sa aiba in mana arme de foc. Nu are nici o vina pentru boala sa, dar pentru integritatea lui corporala si a celor din jurul lui trebuie sa fie privat de anumite drepturi.

In Romania nu mai ai curajul sa iesi din casa nici in timpul zilei. E posibil ca ziua in care iesi din casa sa fie ultima. Nu stii cum te poti intalni cu o persoana care are anumite ofuscari si care cauta sa si le rezolve prin violenta. Am ajuns sa fim cu ochii in patru pentru a ne proteja propria viata. Pacat de declinul societatii in care traim.

The post Masacrul de la coafor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.