Sursă foto: noulpamant.ro

Chiar și cei mai siguri oameni au avut frici peste care au trecut. Frica este un sentiment ce apare fără să îți dea de veste. Unii dintre noi aleg să își înfrunte frica, chiar dacă inima tremură din ce în ce mai tare, atunci când ne apropiem de ceea ce provoacă starea de frică. Iar alții dintre noi aleg să nu vorbească, sau să ocolească sursele de frică. Fiecare după puterea lui și după cum poate să lupte cu situațiile generatoare de frică. Frica te paralizează pe moment și parcă te transformă în stană de piatră. Doar inima îți bate de parcă ar vrea să iasă din piept.

De la frica de singurătate și până la frica de boală și de suferință, toate vin dintr-o experiență neplăcută. Trăită de noi sau povestită de alții. De la frica de necunoscut și până la frica de a pierde pe cineva drag, majoritatea fricilor vine dintr-o lipsă a noastră de putere de a rezista la întâmplări pe care creierul nostru nu le poate percepe ca fiind posibile a se realiza. Starea de frică îți paralizează gândurile, te blochează cu totul. Și oricât de mult ai vrea să ieși din starea aceasta, simți că nu poți.

Frica, până într-un punct are și o parte pozitivă. Ne ajută să nu ne aruncăm înainte, ci să fim prevăzători. Ne ajută să privim lucrurile per ansamblu, să facem scenarii și pentru ce nu ne place. Dar, aspectul pozitiv al fricii, încetează atunci când nu acționăm pentru că ne este frică de ceea ce se poate întâmpla. În momentul în care frica ne blochează existența,atunci deja discutăm de faptul că suntem guvernați de frică. Frica este o imagine mentală pe care o ne-o formăm despre un eveniment ce va surveni în viitor și față de efectele căruia nu vom face față.

V-ați gândit că frica v-a ajutat în anumite momente ale vieții voastre să evoluați? Pentru că, în momentul în care ați depășit acel moment/lucru care v-a generat frica, ați văzut că ați avut puterea de a trece mai departe. Și atunci acea frică a dispărut și voi ați devenit mai puternici. Vă întrebați de ce v-a fost frică? Încercați să înțelegeți că frica este doar o stare, pe care o depășim cu resurse de care nu știam că există în noi.

Personal am experimentat mai multe frici. Când eram mic îmi era frică de severitatea alor mei. Îmi era frică de eșec, de nereușită. Și acum țin minte gândul care m-a măcinat destul de mult. Îmi era frică să nu ajung un om al străzii. Nu știu de unde a venit – probabil că o imagine a unui om al străzii și-a pus amprenta pe creierul meu de copil. Mai apoi am trăit frica de a nu fi iubit și de a nu îmi găsi perechea. Probabil că frica asta a venit din modul în care mă percepeam eu și de încrederea în mine. Cert este că starea de frică mă făcea să fiu timorat, fără încredere în mine. Și de cele mai multe ori nu făceam ceva pentru că îmi era frică de faptul că voi eșua.

Asta până când am realizat că dacă nu voi depăși fricile, voi rămâne un om ce va trăi între garduri. Pentru că frica te îngrădește. Și am decis să îmi înfrunt temerile. Pe unele le-am depășit, cu altele încă mă mai lupt. Chiar dacă inima îmi bătea ca la purice, atunci când mergeam înspre înfruntarea fricii, am reușit să depășesc momentele tensionate. Am reușit să mă vindec de frică în numeroase cazuri. Pentru că, eu am ales să îmi înfrunt frica. Am fost pregătit și pentru un rezultat negativ al acțiunilor mele. Cu alte cuvinte mi-am asumat ceea ce puteam să devin.

Probabil că fiecare dintre voi a avut de înfruntat frici. Și poate că, la un moment dat, cu toții vom mai avea de înfruntat stări de frică. Dar, odată depășite aceste momente vom deveni mai puternici, mai împăcați cu noi. Pentru că vom descoperi resurse de care nu știam că există. Vom depăși limita peste care probabil că nu credeam că vom putea trece. Vom vedea că nu suntem chiar așa de slabi pe cât credeam a fi. Și poate vom deveni oameni mai buni, odată cu depășirea stărilor de frică.

”Frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză.” – Norman Vincent Peale

The post Curajul fricii appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mi-ai spus că îți este frică de întuneric și împreună am căutat să depășim acest impas. Îți spun un secret – când eram mic, nu scoatem nasul de sub plapumă. Datorită fricii de întuneric. Împreună cu tine am retrăit acele sentimente de frică. Dar, mi-am păstrat cumpătul, pentru ca tu să îți înfrângi frica. Am desenat împreună fricile pe care le aveai. Și tot împreună am rupt foile pe care ți-ai desenat fricile. Și împreună cu mama le-am aruncat la gunoi. Pentru că așa dispar fricile – abordându-le frontal.

Ți-a fost frică de eșec și îmi spuneai că tu nu ești în stare. Aveam aceleași frici în ceea ce mă privește. Doar că la mine, frica era să nu îți fiu un tată bun. E normal să îți fie teamă că nu poți să reușești. E normal să ai și scenariul acesta în minte. Însă, împreună, în formulă de trei, am reușit să depășim și frica aceasta. Pentru că nu există om căruia să nu îi fie frică de eșec. Ai reușit să îți dai seama că, dacă ai încredere în forțele tale, reușești. Dincolo de frici și de sentimentele de nesiguranță pe care ți le dau unele situații.

Ți-a fost frică de oamenii răi și de hoți. Și aici trebuie să îți mărturisesc că și eu am aceleași sentimente când simt răutatea în oameni. Sunt sentimente absolut normale atunci când vedem răul lângă noi. Dar, din păcate în lumea aceasta trebuie să trăim și să încercăm să o facem mai bună, împreună. Fricile trebuie să ne ajute să facem lucrurile cum trebuie și nu să ne paralizeze viața. În poveștile copilăriei mele și ale tale, răul este biruit întotdeauna de bine. Așa că nu avem de ce să ne fie frică.

Când erai mai mică îți era frică să nu te pierzi. Mă repet și aici. Am și eu o frică de genul acesta. Dar, draga mea copilă, mie îmi este frică să nu te pierd. Cu toate că realizez că la un moment dat va veni momentul să îți iei zborul. Sper să fiu pregătit. Totuși sper că la un moment dat, în zborul tău, îți vei mai aduce aminte de un bătrân tată și de o încărunțită mamă. Și îmi este frică pentru că te iubesc enorm, așa cum nu am  iubit-o nici pe mama ta. Știi cum spui tu ”te iubesc te jos și până la Dumnezeu – așa de mare este iubirea mea”…. Dar, fricile acestea sunt normale și mai devreme sau mai târziu le vom da la spate.

Cel mai mult îmi este frică să nu crești prea repede. Deja nu știu când au trecut aproape 8 ani. Parcă mai ieri mi te punea asistenta în brațe și simțeam cum mă cuprinde frica că nu știu ce să fac. Da, unui om mare îi era frică de un boț de aur. În sensul în care nu știam cum se crește o gâgâlice mică. Și astăzi te văd cum ai crescut și au trecut zilele când te țineam în brațe și tu gângureai. Și totuși ne-am păstrat momentele de îmbrățișare. Îmbrățișarea de familie pe care toți trei o facem. Ca să ne simțim unul pe altul și pentru a ne încărca unii de la alții cu dragostea pe care ne-o purtăm. Îmi este frică să nu crești prea repede și să nu reușim să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună.

Da, recunosc, îmi este frică de ce ai să spui tu peste ani, atunci când îți vei aduce aminte de părinți. În sensul educației pe care încercăm să ți-o oferim. Și cu toate acestea, la cum te știu nu îmi este frică de ceea ce poți să devii. Pentru că m-ai învățat un lucru copilo. Că atunci când ai inima mare poți să reușești să treci peste frici. De dragul celor dragi. Da, draga mea copilă și tatăl tău are frici. Din cele mai diverse și mai ciudate frici aș putea spune.

” Frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză” – Norman Vincent Peale.

The post Da draga mea copilă și mie îmi este frică appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Seara zilei de 1.11.2016 se anunţa o seară relaxantă petrecută cu familia. Plină de energie şi ore încărcate de voie bună. Deşi eram terminaţi de energie, după muncă, vroiam să fie o seară frumoasă, alături de Iustina. Dar, după cum ştiţi că potriveala din târg nu se potriveşte cu cea de la piaţă, nu ne-a ieşit nimic din ceea ce ne-am propus. Şi asta pentru că s-a transformat într-o seară lipsită de energie electrică. Mai bine zis de energie electrică.

Am retrăit amintiri pe care le credeam uitate, amintiri despre întuneric şi despre stat la lumina lumânării. Pentru că, din păcate am ajuns să stăm pe întuneric aseară, timp de 2 ore şi. Motivul – o avarie la reţeaua de energie electrică. Toate bune şi frumoase, până când am descoperit că fiicei mele nu îi place întunericul. Oare cui îi place? Ei, aseară am discutat despre vampiri, vrăjitoare, fantome, moarte, dracula. Poate că vă veţi întreba de la ce ne-am luat… De la o simplă pană de curent :). De 2 ore. Am avut timp berechet.

Timpul pe care Iustina îl petrecea la televizor şi-a arătat tributul aseară. În creieraşul ei de copil, întunericul era asociat cu toate personajele tip monstruleţi pe care le vedea la televizor. Şi asta s-a activat atunci când a trăit pe propria ei piele, cum este să te orientezi în întuneric. Cu toţii ştim teoria care face referire la lăsatul copiilor în faţa televizorului. Dar, doar puţini dintre noi realizează ce efecte au desenele din ziua de azi, asupra copiilor noştri. Noi am aflat aseară. Şi pentru asta trebuie să mulţumim EON-ului că ne-a lăsat pe întuneric.

Deşi în primă fază am fost revoltaţi de faptul că a trebuit să ne amintim de timpurile ceauşiste, atunci când lăsatul în întuneric era o practică des întâlnită, mai apoi am realizat că aveam nevoie de experienţa aceasta. Pentru a vedea ce are pe sufleţel propriul nostru copil. Şi automat mi-am adus aminte de fricile mele din vremea copilăriei. Atunci când, în gaşca copiilor de la scară se discuta despre fantome, vampiri, vârcolaci, nu îndrăzneam să mai intrăm în scară.

În astfel de momente îţi poţi da seama cât mai bine de trăirile pe care le are copilul tău. În situaţii de criză ies la suprafaţă frici pe care nu bănuiai că le simte. Şi ştii pe viitor cum să acţionezi pentru a linişti copilul. Pentru că, fiind tot timpul pe fugă nu îţi dai seama, sau nu ai timp să înţelegi sentimentele lui, la adevărata lor valoare. Şi noi, părinţii îi băgăm în astfel de frici, de sentimente, de tot ceea ce credem că nu îi afectează. Şi după ne facem mustrări de conştiinţă că se adună ofuscări şi că ne devin copiii sensibili.

Lăsând la o parte experienţa personală, ceea ce m-a frapat aseară, la pana de curent, a fost lipsa de reacţie promptă a celor care erau în măsură să remedieze problema. Şi a lipsei de răspuns la telefonul de deranjamente. Păcat că aşa se ştie să se rezolve situaţiile apărute din neant. Şi ironia sorţii sau conincidenţă, ieri a fost şi simularea în caz de calamitate. Pai dacă aşa se gestionează o situaţie obişnuită, cum se va gestiona o situaţie critică?

E o întrebare la care nu sunt eu cel care trebuie să găsească răspuns.

The post Amintiri cu energie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.