Zilele trecute stateam si ma gandeam la cum, noi oamenii ne-am tinut amintirile de-a lungul timpului. Cred ca va mai amintiti de bunica, care isi tinea in lada de zestre scrisorile pe care le primea de la bunicul, in tineretea lor. Si cum i se mai umezeau ochii, atunci cand recitea paginile ingalbenite de trecerea timpului. Pe atunci oamenii isi stocau amintirile in sertare, sau in lazile de zestre. Era modul lor de a tine amintirile aproape de inima lor.

Ulterior lucrurile au mai evoluat un pic si fiecare dintre noi, cred ca isi mai aduce aminte de vestitul oracol din scoala generala. Recunosc, eu si acum mai imi clatesc ochii in paginile lui si imi aduc aminte de fata cu ochi verzi de care imi placea, de colegii care fiecare isi scriau amintirile in paginile lui. Oraculul a fost prima unitate de stocare a informatiilor din viata mea. Acolo se afla multe amintiri din scoala generala, acolo sunt o parte din prietenii mei din viitor.

Dar timpul a trecut si in facultate m-am razboit cu vestitele diskete, care atunci cand iti era lumea mai draga se formatau si trebuia sa o iei de la capat cu toate proiectele de pe ea. Personal am fost pus in situatia de a zambi frumos profesorului si a murmura niste propozitii pe care nici eu nu le-am inteles. Dar atunci daca nu aveai o disketa nu puteai sa transferi nici o informatie dintr-un loc in altul. La vremea aceea disketele erau cel mai in trend mod de a stoca informatiile.

Cum unitatile de stocare se uzeaza moral foarte repede, disketele nu au avut viata lunga. Pentru ca au aparut stickurile de 1,2,4,8,16 GB, unitati de stocare care iti permit sa transferi fisiere cu muzica, jocuri, informatii importante, fara sa ai surpriza ca nu le mai gasesti acolo. Personal ma descurc mult mai bine cu stick-urile decat cu orice alte unitati de stocare a informatiilor.

Stau si ma intrebam catre ce ne vom indrepta in viitor, atunci cand stick-urile se vor dovedi a fi prea demodate pentru informatiile pe care vom fi nevoiti sa le transferam dintr-o parte in alta. Cei care au o imaginatie bogata, vor spune ca se va ajunge la momentul in care, unitatile de stocare vor face parte din noi si din intregul nostru corp. Poate ca se va gasi o legatura directa cu creierul nostru, care are si asa foarte multe sertarase nefolosite. Sau poate ca unitatile de stocare vor fi incorporate in ramele de ochelari si apelate oricand vom avea nevoie de o informatie anume. Atsfel HDD extern va fi incorporat in intreaga noastra fiinta. Si atunci sa vedetei oferta HDD Extern.

Pana si un simplu magazin online pe care sa il ai tot timpul cu tine pare foarte plauzibil. Noi oamenii vom ajunge la un nivel tehnologic avansat, nivel ce ne va determina sa gasim tot timpul variante mai bune la prezent. Unitatile de stocare, stick-urile vor deveni asa de mici si totusi puternice, incat ne vom intreba ce informatii nu avem voie sa pastram. Nu vom mai avea nevoie sa tinem minte toate lucrurile din viata noastra. Le vom salva intr-un fisier le vom da save si doar atunci cand vom fi pusi in fata unei eventuale amintiri vom accesa fisierul din unitatile de stocare.

Lumea se indreapta catre un viitor mai aerisit, fara birocratie si fara acte. Vom accesa doar niste link-uri sau vom intra pe niste stick-uri si vom afla informatiile de care avem nevoie. Dar totusi amintirile noastre e bine sa le pastram vii in minte – doar ele ne tin ancorati in frumusetea vietii. Trebuie sa simtim ca traim.

Dar oare nu vom ajunge noi oamenii sa fim robotizati? Oare creierul nostru nu se va transforma intr-un HDD Extern, in asa fel incat sa exploatam fiecare coltisor al lui? Poate ca vom ajunge la un nivel la care unitatile de stocare vor fi inserate direct in circomvulutiunile creierului. Va fi suficienta o singura privire aruncata pe un document, ca poza va fi imediat stocata intr-unul din sertarele creierului nostru.

Nu m-ar mira daca s-ar ajunge acolo. Asta si mai ales ca vad ca cercetatorii au descoperit cum se pot produce organe artificiale in laborator. De ce sa nu se poata obtine si un creier extern, care sa fie atasat ca o unitate de stocare fiecarui corp, fiecarui individ, astfel incat valoarea noastra sa creasca. Sau poate ca ziua de maine ne va aduce o descatusare a confortului nostru zilnic, dat de laptop, de calculator si de orice alt sistem ce ne ajuta sa lincezim.

Viitorul nu il cunoaste nimeni, dar dupa cum au evoluat pana in momentul de fata lucrurile nu trebuie sa ne mire ca lumea este in plina ascensiune tehnologica. Nu stim ce ne rezerva ziua de maine in materie de unitati si servicii de stocare, dar putem face o predictie asupra modului in care vom tine minte informatiile de care avem atata nevoie in viata de zi cu zi.

As incerca si un pariu personal. Cred ca in viitorul nu foarte indepartat – si aici ma refer la un interval cuprins intre 5 si 10 ani, capacitatea unitatilor de stocare sa se duca in 120-150-180 sau chiar mai multi GB. Iar dimensiunea unitatilor de stocare nu va creste neaparat. Mai degraba zic ca se va micsora astfel incat sa putem sa le luam oriunde cu noi.

Atata timp cat telefoanele, tabletele se dezvolta intr-un ritm ametitor, trebuie sa fie imbunatatite si unitatile de stocare. Doar bagi stick-ul si ai acces la toate informatiile pe care ti le doresti. Fie ca trebuie sa iti multumesti sotia, sau mai rau soacra, unitatile de stocare ne vor ajuta in viitor sa oferim raspunsuri simple si directe.

Viata si viitorul ne va da dreptate sau ne va infirma supozitiile debitate in acest post.

Postare scrisa pentru Superblog 2012.

The post Sertare virtuale appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Zilele trecute discutam cu un apropiat daca noi suntem stapanii calculatoarelor, sau de fapt, viata noastra este controlata de inteligenta artificiala. Si aici nu vorbesc depre faptul ca serviciile noastre sunt tehnologizate pana la cele mai mici detalii. Vorbesc despre faptul ca acum, nu stim daca viata noastra este cea reala sau este jocul unui algoritm de calcul realizat de computerul vietii. Chiar, la un moment dat am stat si m-am gandit cat se poate sta departe de calculator, de tehnologie. Cum ar arata viata de zi cu zi fara site-uri, fara un magazin online din care sa ne procuram cele trebuincioase?

Sunt intrebari la care cu siguranta nu vom dori sa aflam raspunsul. Pentru ca, firea noastra umana nu doreste decat confort si rutina zilnica ce contribuie la asigurarea confortului nostru. De cele mai multe ori spun ca, oamenii ce traiau in secolele trecute erau mai fericiti, mai plini de viata, mai aproape de oameni. Astazi totul se rezuma la online, la procesoare de ultima generatie, la artificial. Totul depinde si se desfasoara in jurul unor calculatoare cu memorii capacitate mare, care zilnic ne rapesc libertatea si timpul nostru liber.

Cu siguranta cei mai multi dintre voi, ati avut curiozitatea sa vedeti cat de mult puteti rezista fara calculator si fara conexiune la internet. Senzatia nu este tocmai una placuta in prima faza. Ai senzatia copilului abandonat, care este departe de tot ceea ce ii era familiar si este cuprins de teama si de necunoscut. Ulterior, iti dai seama ca viata fara toate aceste consumatoare de timp liber este mai linistita, mai calma. Ai timp de reflectii, ai timp sa te gandesti la ceea ce iti doresti cu adevarat, ai timp sa te simti om si nu robot.

Nu de putine ori spun ca viata noastra de astazi se desfasoara ca si cea a soarecilor de laborator, care sunt in stare sa alerge pe rotativa zile in sir, iar atunci cand ii scoti de acolo nu stiu ce sa mai faca. Pentru ca societatea noastra de astazi si lumea in general depinde exclusiv de calculatoare si de conexiunile rapide la net si nu numai. S-a ajuns intr-un punct in care, tot ceea ce tine de calculatoare a trecut in prim plan si uneori avem senzatia ca suntem condusi de masini.

Lumea de astazi ar fi cu siguranta mai buna daca nu ar fi o prea mare tehnologizare a societatii in care traim. Imi este dor sa scriu o scrisoare catre mama, catre sotie si sa o trimit prin posta. Imi este dor sa vorbesc la telefon si sa imi imaginez cum este imbracata sotia mea si cum se mai simte. Imi este dor sa ma intalnesc cu prietenii reali si nu cu cei virtuali. Imi este dor sa pot sa stau mai mult de 2 minute linistit, fara sa primesc un mail.

Da, veti spune ca ar fi mai greu, ar fi mai multa munca si mai neproductiva. Poate ca aveti dreptate, dar va rog sa nu uitati ca societatea a rezistat ani si secole fara sisteme de operare si fara conexiuni la internet. Parintii nostri nu isi scriau biletele pe reminder-ul de la calculator, iar noi ne jucam cu pistoalele cu apa afara si nu pe calculator. Lumea noastra era cea reala si nu cea imaginata de un joc pe calculator si de memoriile unui laptop de ultima generatie.

Generatia noastra stie ce inseamna petreceri reusite si nu jocuri in retea. Eu sunt fericit ca am acut ocazia sa inteleg ca viata reala nu este data de realitatea din spatele unui monitor. Imi pare bine ca am reusit sa fiu in societate si imi doresc ca astazi sa ne dam seama ca viitorul nostru trebuie sa fie mai putin tehnologizat si mai liber.

Vreau ca viata mea sa nu fie condusa de computer. Vreau sa fiu liber. Vreau ca libertatea mea sa se desfasoare in natura si nu in spatele unui calculator pe un camp virtual. Vreau sa spun La Multi Ani in fata si nu pe peretele virtual al unei pagini de facebook. Pentru ca asta inseamna sa traiesti si sa simti libertatea.

Stiu ca voi fi privit ca un inapoiat. Poate ca nici nu ma intereseaza, pentru ca realitatea mea este mult mai frumoasa decat realitatea celor care ma critica. Calculatoarele trebuie sa fie instrumente de lucru, indiferent de cat sunt ele de performante. Trebuie sa ne ajute sa ne facem treaba si atat – dar noi la ora actuala depind mult prea mult de ele. Acasa calculator, la servici calculator, in timpul liber calculator. Unii dintre noi nu au mai vazut cum arata un parc cu zilele. Oare cum mai suna trilul pasarilor din parcuri si de la marginile padurilor.

Viata este prea frumoasa ca sa fie traita in virtual. Oricat de confortabil ne-am simti si oricat ne-am dori sa rezolvam situatiile din scaunul directorial de acasa, tot mai revigorant este sa iesim in parcul din fata casei, pe racoare si sa tragem in plamani aerul curat de afara. Mult mai frumos este ca corpul nostru sa simta ca traieste si ca lumea nu se limiteaza la biti, memorii si procesoare.

Lasati calculatoarele sa isi faca treaba pentru care au fost gandite si proiectate si nu va confundati viata in ele. Nu sunt decat niste cutii care ne ajuta sa ne ducem munca la bun sfarsit si atat. Viata voastra trebuie sa inceapa atunci cand apasati butonul de off al calculatorului vostru. Deschideti ochii si mergeti pe drumul vostru.

Postare scrisa pentru Superblog 2012.

The post Viata libera appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astazi este randul pentru o poveste. Din pacate, sau din fericire pentru voi, nu am sa incep prin “A fost odata……” si nici nu am sa termin prin “Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti.”. Pentru ca nu asta este sensul povestirii mele – nu am calitatile specifice unui narator – sunt un biet om care isi incearca talentul pe un site caruia i se spune blog. Din intamplare imi apartine si zi de zi imi pun ideile el, in speranta ca sunt in asentimentul celor care ma privesc.

Si cum as fi putut sa incep o astfel de aventura – cea a scrisului pe blog, daca nu aveam un “prieten” care sa ma insoteasca in periplurile mele, in lumea cuvintelor. Daca va ganditi ca suntem doi oameni care scriu, veti fi dezamagiti. Prietenul meu de nadejde e un laptop Hp care m-a insotit si cu siguranta ca nu ma va lasa in viitorul apropiat. Dar va eram dator cu o poveste despre acest prieten al meu. Va voi spune in cateva randuri cum am ajuns sa ne cunoastem.

Intr-una din zilele in care totul imi iesea prost si parca tot ce faceam se naruia a doua zi, am luat decizia sa imi cumpar un laptop. Nu pentru ca m-ar fi dat banii afara din casa, dar simteam nevoia unui prieten apropiat, caruia sa ii spun secretele mele. Cand am ales sa mi-l fac prieten, laptop-ul de vis, trebuia sa aiba o memorie excelenta – nu de alta dar trebuie sa tina minte toate prostiile care i le scriu si sa le si proceseze cu viteza mare. Sunt pretentios nu?

Ei, dar credeti ca memoria e singurul lucru la care m-am uitat. Ehe, imi place ca intotdeauna sa am o perspectiva clara a articolelor si a paginilor pe care le vizitez. De aceea am cautat sa obtin un prieten care sa imi arate lucrurile cat mai clar si mai apropiate de realitate. Nu ascund faptul ca am fost interesat si de cat este de capabil sa inregistreze, fara sa se planga si sa dea chix. Astfel am cautat ca prietenul meu sa aiba un hard cat mai mare, astfel incat sa fie cu adevarat un ajutor la nevoie.

Nu e asa ca tuturor ne place sa avem langa noi un prieten/prietena cat mai frumoasa si mai atragatoare. Ei dragii mei, recunosc si eu m-am uitat la aspect, iar design-ul lui m-a fascinat – m-am bucurat ca am avut si ocazia ca mainile mele se odihneau cand tastau. Ce pot sa spun, este cu adevarat prietenul care nu te lasa la greu. Ma insoteste peste tot, muncim cot la cot, ne jucam cat putem de mult, iar acasa ne uitam la filme impreuna.

Pentru a-l gasi am colindat toata ziua pe internet. Am pasit din site in site in speranta ca il voi gasi. Am deschis poarta fiecarui magazin online, dar pana nu am pasit in magazinul Azerty nu am avut sansa sa il cunosc in toata splendoarea lui. Si asta pentru ca doar acolo am cunoscut adevarata prietenie.

Postare scrisa pentru Superblog 2012

The post Povestea prietenului meu appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

In viata m-am ferit intotdeauna de oamenii care nu stiu sa isi tina cuvantul si de cei care uita ce au spus acum 2 minute. Asta si pentru ca, pentru mine, cuvantul semnifica mai mult decat un act scris. Din fericire, cineva acolo sus ma iubeste – am avut norocul sa nu ma intalnesc prea des cu oameni care sa imi insele asteptarile, cu oameni care sa nu isi tina promisiunile.

Promisiunea este o calitate specifica oamenilor de cea mai buna calitate, aristocratilor si celor care stiu ca in afaceri, cuvantul respectat iti consolideaza pozitia in preferintele consumatorilor. In afaceri este ca si in casatorie – in fata altarului depui un juramant (ii vei fi alaturi la bine si la rau), iar in afaceri firmele iti ofera promisiunea ca te vor surprinde. Putine reusesc.

Asta si pentru ca cine promite cel mai greu, va indeplini cel mai sigur ceea ce a promis. Tocmai de aceea apreciez eu oamenii/firmele care nu vin cu promisiuni innoite de cate ori au ocazia, ci isi pastreaza o linie directoare, o caracteristica definitorie a cuvantului dat.

Pentru mine magazinul online Oktal se aseamana unui aristocrat, unui personaj care recunoaste puterea cuvantului dat, iar ceea ce este mai important, o pune si corect in practica. Am avut ocazia sa verific sloganul lor: “Promisiuni respectate. Din 1999”, cu ocazia ultimei editii a Superblog. In 2011 am avu sansa sa ma numar printre castigatori – am castigat un monitor, pe care l-am luat de la Oktal. Desi mi-au spus ca mi-l aduc in 2 zile, am avut surpriza sa ma trezesc a doua zi cu el la usa. Recunosc am fost pus un pic in incurcatura, nu stiam cum sa reactionez. Asta si pentru ca pana la ei nu am mai fost pus in situatia de a-mi scoate palaria in fata profesionalismului unei firme. Putine firme stiu sa isi respecte cuvantul dat – Oktal a reusit cu varf si indesat.

Imi dau seama ca oamenii de acolo si-au pus amprenta pe valorile companiei si pe profesionalismul acestuia. Pentru ca sloganul Oktal a devenit parte din ADN-ul lor de magazin si dorinta lor zilnica este de a respecta clientii care le trec pragul magazinului online. Chiar daca si-au inceput activitatea prin 1999, Oktal si-a pastrat longevitatea prin respectarea promisiunilor facute catre clienti.

Daca veti avea ocazia si sansa sa lucrati cu cei de la Oktal, veti vedea ca lucreaza dupa cele mai inalte standarde de profesionalism, va trateaza cu maxima responsabilitate, chiar daca mai au inca 10 clienti cu dumneavoastra, iar solicitarile pe care le veti avea vor fi rezolvate in cel mai scurt timp posibil. Pentru ca au facut o promisiune si stiu sa o respecte.

Dar cum cea mai puternica arma de convingere este actiunea proprie, va recomand sa intrati pe adresa lor si sa comandati unul din produsele lor. Veti observa diferenta intre ei si altii……

Cum un magazin online ca Oktal trebuie sa isi pastreze traditia, va trebui sa isi respecte clientii in continuare si sa ii trateze pe toti ca pe singurul lor client de la care pot scoate venituri. De fapt trebui sa promita ca nu vor abdica de la standardele lor de calitate si de performanta si ca vor sti sa aprecieze fiecare client la adevarata lui valoare.

In final nu pot decat sa doresc celor de la Oktal sa fie “la bine si la rau” alaturi de clientii lor. Si poate ce este mai important, sa imbatraneasca fericiti alaturi de clientii lor. Pentru ca merita.

Articol scris pentru Superblog 2012

The post Cuvant dat, promisiuni onorate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.