Poate că timpul nu mi-a ajuns să o sun mai des, poate că de multe ori am dat-o uitării. Dar, astăzi am primit o lecție de dragoste și simplitate. Sunt un norocos că încă mai am o bunică ce mă învață că lucrurile simple sunt pline de încărcătură emoționantă. Când eram mic, plângeam adesea în brațele ei – astăzi în schimb, bunica a vărsat o lacrimă pe umărul meu. Dacă vreți astăzi am simțit apăsarea anilor bunicii, pe umărul meu. Mi-am luat energia din îmbrățișarea bunicii de astăzi, cât să îmi ajungă o viață întreagă.

Parcă când vorbea cu mine nu voia să mă deranjeze cu niciun cuvânt. Să nu mă rănească cu nicio vorbă. Și cu toate acestea bunica mă copleșea cu dragostea izvorâtă din trupul ei plăpând. Ochii îmbătrâniți de ani s-au luminat astăzi și așa îi voi păstra în amintirea mea de peste ani. Chiar dacă trupul nu o mai ascultă așa cum vrea ea, sufletul ei încă învăluie cu dragoste. Și nu doar pe mine, ci pe toți nepoții ei. Pentru că ea este una din sevele noastre și unul din locurile de unde ne tragem originea.

La un moment dat, în timpul discuției îi spune mamei mele: ”Uite nu i-a fost rușine lui Liviu să mă ia de mână și să meargă cu mine”. Liviu este fratele meu, care ieri a fost cu ea când și-a făcut analizele. Vă dați seama cât de simplu și frumos gândesc bătrânii noștri? Dacă ar ști ea, că fiecare îmbrățișare, fiecare luare de mână, pe noi, nepoții ei, ne conectează la istorie și la rădăcina noastră…. Dacă ar ști ea că noi suntem ce suntem și datorită ei…. Pentru că, lacrimile ei și grija pentru noi, ne-au udat rădăcinile și așa am crescut. Bunica este ca și stejarul bătrân la umbra căruia cresc puii de stejar. Așa plăpândă cum este și cum a fost, ne-a dat energia necesară să creștem. Iar dragostea ei a fost uneori mai puternică decât cea a mamei.

Pentru că o simțeam de la kilometri. Și fiecare gând bun al ei ne ghidează pașii. Nu ne-a reproșat niciodată că nu avem timp să o sunăm, deși ar fi putut. Ci ne-a zâmbit atunci când ne-a văzut. S-a bucurat tot timpul de prezența noastră, chiar dacă anii au trecut și peste noi. Și bucuria se vedea de fiecare dată când o priveai în ochi. Simplitatea bunicii mele m-a impresionat de fiecare dată. Pentru că este o simplitate înțeleaptă, venită din conectarea ei la divinitate și viața însăși. Și poate că așa cum sunt eu astăzi i se datorează și ei.

Da, bunica este izvor de simplitate și dragoste. Și nu îmi este rușine să o spun. Poate că într-o societate aflată mereu într-o fugă continuă, ar trebui să ne mai uităm și la bătrânii noștri. Să vedem oglinda a ceea ce trebuie să conteze cu adevărat. Simplitatea lor să o luăm ca și exemplu. Iar dragostea lor ca stindard al trecerii noastre prin lume. Pentru că la evoluția noastră, bătrânii au contribuția lor. Puțină în accepțiunea noastră, multă în realitate.

Bunicii noștri reprezintă izvorul nostru de istorie, legătura noastră cu strămoșii. Să ne bucurăm cât de mult putem de ei și de dragostea lor. Pentru că ei ne-au învățat să iubim, să mergem, să ne bucurăm, să fim buni. Nu degeaba bunicilor li se mai spune și buna/bunul. De la bunătatea lor și de la dragostea cu care își cresc nepoții. Să îi iubim chiar dacă pielea lor începe să se zbârcească. Să îi respectăm chiar dacă nu ne mai pot ajuta foarte mult. Și să avem grija de ei ca de o comoară. Pentru că bunicii în viață sunt o comoară a sufletului nostru.

Da, astăzi mi-am primit lecția de simplitate și de dragoste de la bunica mea. Și pentru asta ÎI MULȚUMESC.

The post Bunica izvor de dragoste și simplitate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Orașul Iași a fost câmp de război, a fost prădat de ruși, multe din familiile din Iași au fost rupte în două, atunci când rușii au trasat harta de-a stânga și de-a dreapta Prutului. Bunicul meu a fost despărțit de 3 frați care se aflau pe malul celălalt al Prutului. Dar, cu toate că de foarte multe ori, Iașul a trecut prin perioade grele, a avut puterea să renască și să o ia de la capăt.

În foarte multe scrieri Iașul este menționat ca oraș al intelectualilor. Doar dacă ne gândim la Eminescu, Creangă, Sadoveanu, etc. ne dăm seama că Iașul a avut o frumusețe aparte. Până și faptul că a devenit capitală a Țării Românești arată că la un moment dat, Iașul a fost o variantă viabilă pentru conducătorii țării. Poate că nu tot timpul Iașul a avut ce să ofere locuitorilor săi, din punct de vedere financiar. Dar, a avut rezistență în fața istoriei, iar pământurile inundate de sângele străbunilor stau mărturie.

Am găsit lucruri interesante despre istoria numelui orașului Iași. Și m-am gândit să vi le împărtășesc și vouă. Nu de alta, dar poate la un moment dat le veți citi :). Teoriile despre numele orașului Iași sunt nenumărate – istoricii neputând să se pună de acord asupra originii lui. Unii istorici afirmă că originea numelui Iași este de sorginte sarmată, de la tribul Iazigii menționat de poetul Ovidiu. O altă teorie atestă că numele Iași poate fi atribuit tribului alanic, un alt trib sarmat. În limbile sanskrită și hindi, ”yash” înseamnă ”faimă”.

Numele orașului Iași a apărut și pe o bornă kilometrică din apropiere de Osijek, Croația, în secolul XVIII. Acea bornă kilometrică atesta existența unui oraș ”Jassiorum Municipium”. Nu știu câți dintre voi știți, dar orașul Iași are și o denumire maghiară ”Jaszvasar” care înseamnă ”Piața Iassilor”. În Ungaria, iașii au lăsat denumirea de Jasz unui comitat și mai multor localități din zonă.

Numele de Iaşi, vine dintr-o numire dată alanilor (populaţie iraniană) de ruşi. O altă teorie leagă toponimul Iaşi de un nume de persoană, de un anume Ias (derivat de la Ioan sau Iacob), întemeietorul sau stăpânul aşezării, într-o perioadă greu de determinat.

Istoricul Constantin Ciuhodaru avansa o altă teorie: numele de Iaşi ar deriva din numele dat în Evul Mediu unei categorii de luptători cu arcul. Indiferent că este nume etnic sau cu origine ce derivă din numele de persoane, toponime cu această denumire sunt prezente în tot spaţiul românesc, precum în Argeş, Gorj sau Braşov.

Din punct de vedere al datei când Iașul a fost menționat pentru prima dată în istorie sunt mai multe variante. Dacă e să ne luăm după inscripția din Biserica Armeană ”Sf. Maria”, Iașul a apărut prima dată ca datare istorică în 1395. Dar, cea mai veridică atestare istorică, arată ca sigură apariția orașului Iași în 1408. În acel an, orașul Iași apare ca loc de taxare pentru negustorii polonezi cărora Alexandru cel Bun le dăduse un privilegiu comercial. Probabil că în acel an, Iașul era cel puțin un târg, loc de schimb al produselor venite pe drumurile țării, altfel domnia acelei vremi nu stabilea un punct vamal aici. În 1434 orașul Iași apare numit ca ”târgul Iașilor”.

Închei printr-o părere despre Iași al lui Gala Galaction din ”Iașii precum erau”: ”Călător și trecător, cum eram întotdeauna, Iașii sunt pentru mine un popas tihnit. Veselia lui îmi apare în fel cu totul intelectual, sub icoana amicilor mei literați, adunați în discuțiuni și lectură. O zi petrecută în Iași era pentru mine o sărbătoare discretă și ales nuanțată. Mă simțeam în Iași mai aproape de locul ideal unde fiecare ar vrea să-ți petreacă viața ca nicăieri aiurea. Era, în acest oraș domnesc, cuprins de melancolia amintirilor prea mari, mai multă inteligență și mai mult cult pentru cele intelectuale, decât în oricare centru românesc.”.

Sursă informații: adevarul.ro; financiarul.ro; wikipedia

The post Orașul Iași este vechi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Deja imi si imaginez titlurile din Cancan, Click si OTV – “Senzational Mircea cel Batran a avut mama tatara”. Noi romanii nu mai stim oare deloc sa ne protejam istoria si stramosii? Oare de ce cautam sa fim altfel si sa iesim in evidenta prin pierderea identitatii nationale. Si asa prin exodul masiv de romani in afara granitelor tarii nu s-a pierdut doar din populatia Romaniei, usor usor se pierde din identitatea nationala. Daca noi nu ne protejam tara si spiritul romanesc, de ce ar face-o alte natii vecine, care doresc sa se infrupte din trupul Romaniei?

Cum poti tu ca si guvernant sa aprobi astfel de actiuni, ce duc la stirbirea ta ca natie? Totul se va masca sub motivatia ca este o actiune istorica, ce are menirea sa ne “releve adevaruri” despre istoria romanilor. Oare? Nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca cei doi domnitori s-au sacrificat pentru viitorul neamului romanesc, iar urmasii lor nu ii lasa sa isi traiasca somnul vesnic. Ne intrebam de ce Romania este batuta de soarta si are un destin greu, dar nu ne gandim ca ne-am omorat dictatorul in zi de sarbatoare, in ajunul Craciuniului, ca ne dezgropam mortii doar pentru satisfacerea unor curiozitati indoielnice.

Un neam, o istorie si o tara trebuie sa isi protejeze oamenii de valoare pe care i-a avut sau ii mai are. Cu ce ne ajuta daca vom afla ca cei doi domnitori nu au fost romani. Din cate stiu eu nici Carol nu a fost roman si cu toate astea Romania a cunoscut o perioada infloritoare sub guvernarea lui. Se schimba rezultatul luptelor pe care le-au dus impotriva dusmanilor Romaniei? Nu mai are valoare spiritul patriotic ce i-a guvernat in razboiele cu turcii?

Ma gandesc acum cum ar fi ca peste 100-200 de ani, urmasii nostri, scoliti in Romania, sa se intrebe daca Traian Basescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu au fost romani. Si sa ii dezgroape, sa le faca teste ADN  si sa obtina rezultate asteptate. Ungurii vor sa isi ingroape oamenii controversati in pamantul Romaniei, iar noi ne dezgropam eroii si conducatorii pentru a le face teste ADN. Oare numai eu vad absurdul situatiei? Vecinii nostri chiar nu inteleg ca romanii au fost aici inca de acum mii de ani in urma si ca la un moment dat i-am acceptat si pe ei in randul nostru.

Dragi conducatori nu va place sa va protejati neamul. Poporul roman nu merita tratamentul pe care il aplicati.. Aveti un pic mai mult respect pentru istoria romanilor.

The post Atac la istoria romanilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.