Cel mai mult mă doare că sunt sfâșiată din interior, de oameni în care am avut încredere. Unii mă consideră bogată, la toți le-am făcut poftă – de la cotropirile turcilor și până la cucerirea tăcută din zilele noastre. Cu toții au râvnit la bogățiile mele – de la aurul verde și până la aurul din subsolul meu. Dar am știut că toți sunt trecători și că eu voi rămâne aici, pentru locuitorii mei și pentru cei care simt românește.

Acum stau și mă întreb, de ce voi oamenii tineri vă lăsați învrăjbiți împotriva părinților voștri? Mulți dintre ei sunt cei care v-au crescut și au plâns la căpătâiul vostru, atunci când v-ați simțit rău. Tot ei sunt, chiar dacă au păreri diferite de ale voastre. Este și normal, ei au trăit pe pământurile mele în vremurile grele – dar au rezistat atunci când le erau îngrădite libertățile pentru voi. Au strâns din dinți pentru că știau că lucrurile se vor schimba și voi vă veți bucura de libertate pe teritoriul meu. Nici lor nu le-au convenit multe din lucrurile ce îi privau de dreptul la opinie, dar decât să sfârșească în lagărele securității, au ales să își înăbușe trăirile democratice. Poate au greșit, dar au făcut-o pentru ca voi să creșteți cu părinții alături.

Dragi părinți, de ce vă învrăjbiți împotriva copiilor voștri? Ați suferit lângă ei, inima v-a fost rănită de fiecare dată când, deși copilul vostru era bine pregătit, nu reușea să ocupe un post bun prin concurs. Pentru că venea pila altcuiva și lua postul meritat de copilul vostru. Sunt tot acei copii pe care i-ați crescut din prima zi de viață a lor. Ați trăit și bucuria examenelor luate și tristețea eșecurilor suferite. Acum vor să lupte pentru o viață mai bună, pentru libertatea de exprimare și pentru normalitate. Pentru acea libertate pentru care și voi ați luptat. Poate că și ei se gândesc la libertatea copiilor lor, pe care îi au sau îi vor avea. Nu sunt diferiți de voi, atunci când erați la vârsta lor. Chiar dacă își spun părerea și e diferită de a voastră tot copiii voștri rămân. Și ei luptă pentru a nu pleca și ei peste hotare.

Sunt țara care a rămas orfană de 3.000.000 de locuitori, care au ales să plece peste granițele mele. Sunt tristă că nu am reușit să îi păstrez pe teritoriul meu. O parte dintre ei se mai întorc la voi, cei care ați rămas să luptați pentru mine. Dar majoritatea dintre ei nu mai văd viitorul în România. Și asta mă doare, pentru că eu, România îmi iubesc fiecare român care trăiește pe teritoriul meu, dar și pe cei ce au ales să mă părăsească. Nu condamn pe nimeni – nici nu am dreptul, atât timp cât nu am reușit să le ofer alternative.

Mă simt neputincioasă, atunci când văd că oamenii aleg să nu mai lupte. Sau atunci când vor să lupte, sunt alți români care se opun cu vehemență. Sunt conștientă că granițele mele, în cazul unui război, vor fi apărate doar de foarte puțini tineri. Pentru că majoritatea au atitudinea – ”de ce să mă lupt pentru România? ce mi-a oferit ea? pentru ce să mor pentru patrie?”. Spiritul românesc dispare din ce în ce mai mult și tinerii din ziua de astăzi nu mai au apartenența la mine. Vă rog eu, povestiți-le de bunicii lor care s-au ascuns din calea rușilor în podul casei cu oile legate la bot, ca să nu le fie confiscată agoniseala. Vă rog povestiți-le de foametea pe care au îndurat-o bunicii lor, după cel de-al doilea război mondial.

Aduceți-le aminte de cum ați rezistat și voi în comunism, pe vremea lui Gheorghiu Dej  și apoi pe vremea lui Ceaușescu. Povestiți-le vă rog de libertățile pe care nu le aveați. Spuneți-le că bunătățile erau date pe cartelă și cu rația. Că oamenii stăteau la cozi intermenabile pentru a lua lapte la copii. Că tot ce ați îndurat a fost pentru ei și pentru frații lor. Că România nu trebuie iubită doar atunci când le asigură doar confortul, ci și atunci când este amenințată, din interior sau din exterior. România nu trebuie respectată doar dacă le asigură locurile de muncă, ci și atunci când se chinuie să îi țină în țară. România este țara în care s-au născut și în care au crescut. Așa cum au reușit părinții lor să îi crească.

Dragi părinți păstrați-i lângă voi și lăsați-i să își exprime nemulțumirile. Iar voi dragi copii, dragi tineri, ascultați-i mai mult pe părinți și nu îi jigniți. Sunteți cu toții români și împreună puteți lupta pentru mine – țara voastră dragă. Sunt România, țara care este mândră că vă are încă în teritoriile ei. Sunt țara care își așteaptă, ca orice mamă, copiii plecați peste hotare să se întoarcă acasă.

Haideți ca și peste ani să ne prindem într-o horă a unirii imaginară, ce se întinde peste mări și țări. Pentru toți cei care simt și trăiesc românește. Sunt România și vă iubesc pe toți, de la cel mai mic românaș și până la cel mai bătrân și înțelept român.

The post Romania tara trista appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cu bune, cu rele, țara aceasta este a noastră. Cu tot ce are ea mai bun, cu tot ce are ea mai prost. Lucrurile care nu ne convin pot fi schimbate de noi, punând mâna să făcem lucrurile mai bine – făcând ceva. Nu doar să dăm din gură pe site-urile de socializare. Că noi am fi făcut mai bine lucrurile dacă am fi avut pâinea și cuțitul. Ghiciți ce? Fiecare dintre noi are pâinea și cuțitul în propria familie. Putem să facem lucrurile să se întâmple mai bine aici. Și din familia fiecăruia dintre noi să schimbăm România în mai bine. Dar ne place să ne ascundem și să dăm din gură.

România suntem noi. Fiecare dintre noi. Asta trebuie să înțelegem cât mai bine. Pentru că prin acțiunile noastre putem face România mai frumoasă, sau mai urâtă. În funcție de cum ne raportăm noi la țara aceasta, așa ar trebui să se raporteze țara la noi. Am observat că în Iași, sărbătoarea de 1 Decembrie s-a desfășurat sub titulatura de ”Capitala care unește”. Ar trebui să dăm sloganul acesta jos de pe bannere și să îl respectăm – să ne ghidăm în viața noastră după el. Am mai spus-o și o repet – ceea ce ar trebui să învățăm, acum de 1 Decembrie este unitatea. Pentru că România și noi românii am fi mai puternici dacă nu am fi așa de dezbinați. Și pentru că România nu este țara noastră doar atunci când ne aducem aminte noi de ea, în momentele de sărbătoare. România este țara noastră și atunci când ne este mai greu. Și atunci trebuia să conștientizăm faptul că și greutățile fac parte din evoluția noastră ca români.

Românii sunt și oamenii sărmani, români sunt și muncitorii din șanțuri, românce sunt și bunicuțele din piață ce stau cu puține legături de zarzavaturi. Români sunt și oamenii de la țară, români sunt și cei mai năpăstuiți ca noi. Și români sunt și dușmanii noștri, sau oamenii pe care îi numim noi dușmani. Suntem români cu toții și poate că ar trebui să ne aducem aminte de asta în fiecare zi din timpul anului.

Românism nu înseamnă doar participarea la parade, în straie de sărbatoare. Românism înseamnă să aducem contribuția noastră pentru a deveni o țară mai bună. Patriotismul nu se vede doar la televizor, se aplică în viața de zi cu zi. Și nu mă refer la acel patriotism care spune că trebuie să ne închidem granițele. Mă refer la acel patriotism care trebuie să se manifeste în momentul în care România este amenințată în orice fel.

Da, România suntem fiecare dintre noi. Și dacă nu ne place cum este România în acest moment, ar trebui să ne uităm în oglindă. Pentru că nu ne place de noi. Pentru că ceea ce nu înțelegem noi este că România este formată din 19 milioane de români ce au rămas încă în țară și încă vreo 3 milioane de români, plecați de nevoie în afara țării.

În fiecare inimă de român, România va avea un loc aparte. Cu bune și cu rele.

The post România suntem noi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Multa lume stie ca imi place tara in care traiesc si oamenii din ea (chiar daca avem si multe lacune, suntem o natie tare simpatica). Zilele acestea m-am simtit cu adevarat mandru ca sunt roman si ca se aude de tarisoara noastra draga in toata lumea. Si asta s-a datorat in proportie de 100% marilor sportivi, ce reprezinta Romania, la jocurile olimpice de la Londra.

Putini dintre noi s-au intrebat cate sacrificii si cate dureri se ascund in spatele zambetului de pe podium. Nu stiu cati dintre noi, cei aflati in preajma televizorului, am fi putut sa ajungem in locul lor. Toti cei care ne reprezinta la Jocurile Olimpice sunt de o modestie iesita din comun – nu cred ca o sa ii vedem vreodata laudandu-se cu performantele lor.

Multi dintre ei ne dau adevarate lectii de viata – cum sa ajungi acolo sus prin munca si perseverenta. Din punctul meu de vedere, ei sunt adevaratele modele pe care ar trebui sa le urmam. Daca ne mai gandim ca s-au antrenat in Romania, cu baze sportive precare si totusi au obtinut rezultate pretioase, ar trebui sa spunem un mare MULTUMESC.

Macar ei sa duca o imagine pozitiva in afara granitelor de tara, daca cei care sunt platiti pentru asta nu o fac. Vreau sa cred ca atata timp cat Romania inca mai da campioni olimpici, mai avem o sansa. O sansa sa mai existam ca natie, o sansa ca spiritul romanesc sa nu intre in amortire.

Datorita lor Romania a iesit din anonimat. Si pentru asta imi ridic palaria in fata lor si le spun Multumesc!

The post Mandria de a fi roman appeared first on Durbaca Ionut Lucian.