Sursă foto: target.ro

Da, pot afirma cu tărie că față de anul ce tocmai a trecut sunt mai matur. Și nu pentru că am mai îmbătrânit cu un an, ci pentru că am realizat o serie de lucruri. Pe unele le știam, altele mi s-au confirmat. Și poate lucrul cel mai important este cel legat de micimea noastră. Oricât de multe planuri ne facem, oricât proiectăm în viitor ceea ce ne dorim să ni se întâmple, dacă e să nu ne iasă nu se va întâmpla. Viața are atât de multe variabile ce ne pot schimba cursul firesc, încât nu putem fi siguri de planurile noastre de viitor. Da, știu, există mulți speakeri motivaționali care spun că proiecția ta în viitor se va îndeplini 100%. Dar, oare câți dintre noi ne-am făcut proiecțiile noastre în viitor și acestea nu s-au adeverit?

Am ajuns la concluzia că viața nu este așa cum ne-o imaginam când eram mici. Da, viața este de cele mai multe ori imprevizibilă, dar cred că modul în care știm să primim toate surprizele vieții ne face să fim luptători sau pierzători. Avem tendința de a cădea foarte repede. Și poate că de cele mai multe ori uităm să ne învățăm lecțiile. Căutăm răspunsuri și le vrem atunci. Dar, răspunsurile vin atunci când avem nevoie cu adevărat de ele. Sau când suntem pregătiți să le înțelegem. Chiar dacă pe moment toată viața noastră este dărâmată, poate că ceea ce ni se întâmplă este ceea ce avem nevoie cu adevărat. Sună ciudat știu, dar de multe ori viața pare ciudată.

Semnele de maturitate apar atunci când accepți tot ceea ce vine. Viața trebuie luată cu tot ceea ce ne oferă ea – cu bune și cu rele. Chiar dacă ne dorim ca în viața noastră să fie doar lapte și miere, de cele mai multe ori trebuie să mai bem și fiere. Pentru a ne da seama de comorile pe care le avem deja lângă noi. De cele mai multe ori ne dorim doar să râdem și să ne bucurăm, dar este nevoie ca uneori să mai fim îngenuncheați pentru a aprecia ceea ce avem. Noi oamenii avem tendința de a ne crede invincibili și în stare de orice, dar e bine ca uneori viața să ne arate adevărata ”putere” a noastră. Poate așa ne mai smerim un pic. Greutățile vieții nu fac altceva decât să ne pregătească pentru a deveni o varianta mai bună a noastră.

Dorim din ce în ce mai mult și uneori viața ne pune pe pauză. Oricât de fericiți suntem vrem să fim și mai fericiți. Oricât de bogați suntem ne dorim să fim din ce în ce mai bogați. Oricât de frumoși și minunați suntem, ne dorim să fim și mai frumoși și mai minunați. Ne dorim să fim perfecți, dar oare dacă ajungem să fim perfecți, suntem siguri că nu ne dorim să fim nemuritori? Veșnic suntem nemulțumiți și uneori chiar avem nevoie de dușuri reci primite de la viață.

Atunci ne oprim din megalomania noastră de a ne dori din ce în ce mai mult pentru noi. Ne oprim și începem să ne punem întrebări despre noi, despre viață. Începem să ne punem de ce-uri și să căutăm răspunsuri. Și poate că ușor-ușor începem să ne smerim și să acceptăm că avem nevoie de ajutor. De ajutor divin mai ales.

Sunt momente în care te răzvrătești, momente în care spui că nu este corect ce ți se întâmplă. Dar oare noi chiar avem măsura corectidunii vieții noastre? Urlăm de durere și ne închidem sufletele în încăperi întunecate. Devenim dezechilibrați și mânioși pe ceea ce ni se întâmplă. Dar, oare nu ar trebui să ne uităm în interiorul nostru pentru a găsi răspunsurile? Suntem în stare să ne luăm de guler până și cu Dumnezeu pentru că avem senzația că nu este corect. Dar, oare ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ne-ar lua de guler?

La 36 de ani poate că sunt un pic mai matur, dar asta nu înseamnă că sunt un pic mai bun. Da, simt că nu voi mai fi același ca acum un an. Dar nu știu cum voi fi peste un an. Cred că tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum este spre binele meu chiar dacă încă nu am aflat răspunsurile la întrebările mele. Sunt convins că tot ceea ce am experimentat până acum, m-a transformat în cel ce sunt acum. Poate că altfel eram o cu totul și cu totul altă persoană. Și nu neapărat mai bună.

Dar pot spune cu inima sinceră că până acum: ”Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”.

The post Sunt mai matur appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto:www.interferente.ro

Despre voinţă vorbesc toţi marii coacheri, toţi marii lideri. Da, vointa face diferența – despre motivatie vorbim aici Dar dincolo de vorbe, voinţa ţine de modul nostru de a fi şi nu de o reţetă secretă care se poate aplica peste tot la fel. Depinde de interiorul nostru, de războaiele noastre personale şi nu în cele din urmă ţine de o filosofie de viaţă. Practic, voinţa face diferenţa între luptători şi pierzători. De cele mai multe ori, avem momente în viaţă când renunţăm la ceva. Fie că renunţăm la a mai lupta, fie că renunţăm la a ne ridica, cu toţii am fost pierzători, la un moment dat în viaţă.

Vreau să vă rog să vă gândiţi, la ce aţi face voi, dacă aţi afla mâine că suferiţi de o boală greu vindecabilă. De câtă voinţă trebuie să vorbim pentru a duce mai departe viaţa ca şi până în momentul aflării veştii că ne-am îmbolnăvit? Când totul se năruie peste noi, când toate planurile noastre se duc pe apa sâmbetei, când boala ne răpeşte mai mult sau mai puţin din capacitatea noastră de a fi noi, cam de câtă voinţă discutăm?

Acum, vreau să vă rog altceva. Gândiţi-vă la oamenii care, până într-un moment au fost oameni normali (sănătoşi) ca noi. Nimic şi nimeni nu prevestea că ei nu vor mai fi la fel – din punct de vedere al bolii, dar totuşi viaţa lor s-a schimbat. Fie că a venit un atac cerebral peste ei, fie că a venit un diagnostic de cancer peste ei, sau altă boală care i-a imobilizat temporar sau definitiv, au trebuit să lupte. Să ia viaţa de la capăt şi să meargă mai departe. Şi pentru asta le-a trebuit voinţă.

Aseară, am văzut, la una dintre emisiunile TV, o doamnă care avea voinţă de fier. Cel puţin din punctul meu de vedere, doamna este o luptătoare. Când ai suferit un AVC şi toată partea dreaptă este paralizată, dar tu continui să lupţi pentru tine, pentru copiii tăi şi pentru cel drag ţie, nu ai cum să nu fii un luptător. Am rămas impresionat de cum doamna curăţa cartofi cu o singură mână, cum făcea lucrurile, aşa cum putea ea. Dar le făcea şi nu era o povară pentru cei de lângă ea. S-a ridicat de câte ori a trebuit să se ridice. Casa în care trăia nu era una care să îţi ţină moralul ridicat. Dar nu am auzit-o să se plângă. Erau lucrurile ei, pentru care a luptat şi asta îi aducea o bucurie în glas şi în ochi, pe care o vezi doar la oamenii care obţin greu lucrurile.

Ei şi acum să ne gândim din nou la noi. De câte ori nu ne-am plâns că ne este greu, că ţipă şeful la noi, că suntem oameni năpăstuiţi de soartă? Că suntem vai de capul nostru şi că toate lucrurile nasoale ni se întâmplă nouă. Tot timpul suntem nemulţumiţi de noi şi de ceea ce avem. Dar oare am avea voinţa să o luăm de la capăt atunci când sănătatea noastră ne duce jos, din punct de vedere al moralului? De abia atunci am vedea ce înseamnă greutate şi ce înseamnă lupta.

Sunt oameni care trăiesc drame în particular, dar continuă să lupte pentru ei şi pentru cei dragi lor. Şi îşi spun speranţa într-un Dumnezeu mult blamat, în zilele noastre. Pentru că de cele mai multe ori doctorii nu mai au ce să facă pentru ei. Iar drama,de cele mai multe ori este ştiută doar de ei şi de Dumnezeu. Pentru că ei aleg să lupte şi îşi pună toată puterea şi voinţa înspre a reuşi. Şi nu de puţine ori, reuşesc să câştige.

Am citit chiar azi dimineaţă un articol despre una dintre supravieţuitoarele din Colectiv, care, deşi era atee declarată, în momentele fatidice, a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi ajutorul a venit. Interesant nu?

Voinţa face diferenţa dintre luptători şi pierzători. Iar atunci când în joc este viaţa noastră şi a celor de lângă noi, ar fi bine să fim cu toţii luptători. Să luăm exemplu de la oameni care luptă, deşi lupta lor este grea.

The post Voinţa face diferenţa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.