De fapt, într-o societate în care se promovează consumul în exces, consumul de prieteni este o bagatelă. Este mai ușor să înlocuiești un prieten, decât să fii alături de el în momentele grele. E mult mai simplu să fii doar la bine prieten cu o persoană. Pentru perioadele negre exista întotdeauna opțiunea ”change”. De-a lungul timpului am cunoscut prieteni de conjunctură, dar și prieteni care au rămas și peste ani. Îmi este cunoscut și comportamentul unora și comportamentul altora.

Știți cum este și cu prietenia – nu obligăm pe nimeni să fie prietenul nostru. Dar, dacă tot a ales să fie prieten cu noi, să își asume lucrul acesta. Și viceversa este valabilă. Țin minte și acum ce îmi spunea tatăl meu, când venea vorba despre prieteni – ” prietenii sunt cei care te ridică de jos”. Și mare adevăr a avut. Acei prieteni trebuie ținuți aproape. Pentru că, de cele mai multe ori prieteniile acestea vor rezista trecerii timpului. A fi prieten nu înseamnă să îl bați prietenește pe umăr pe celălalt, atunci când greșește. Prietenul adevărat te zguduie de nu te vezi atunci când pășești pe lângă. Cu riscul de a te supăra definitiv pe el. Vrea să îți fie bine – și tocmai de aceea va pune punctul pe I.

De ce să nu facem diferențele între prietenie și plăcerea de a sta în preajma unei persoane? Pentru că, dacă veți sta și veți face o analiză sinceră, veți observa că prietenii adevărați nu sunt mulți. Îi numărați pe degetele de la mâini. Și de obicei sunt acei care te simt aproape chiar dacă nu te văd cu zilele. Dar care, atunci când îi suni pentru o problemă, sar în ajutorul tău de la primul apel. Asta nu înseamnă că poți abuza de prietenia lor dacă nu este necesar ajutorul lor. Acei oameni care vin la tine când le ceri ajutorul sunt aur curat. Poate chiar diamante.

Sunt prieteni tăcuți, care îți transmit semnale. Iar dacă nu le răspunzi știu să se retragă. Fără zarvă și fără tam-tam. Știu că nu e momentul să intre în viața ta și așteaptă. Pentru că știu că, la un moment dat vei avea nevoie de prietenia lor. Timpul lor nu se oprește în loc, merg mai departe. Dar nu uită să se mai uite din când în când înapoi să vadă dacă nu îi cauți.

Nu știu dacă ați observat că, acei prieteni care strigă mai tare că vă sunt alături, sunt primii care fug, atunci când aveți nevoie mai mare de ajutor. Iar cei care poate că niciodată nu v-au arătat că vă doresc în anturajul lor, sunt primii care vă întind o mână de ajutor. De foarte multe ori, ni se întâmplă în viață să fim ajutați de străini și nu de așa-zișii prieteni. Întotdeauna m-am întrebat de ce apare lucrul acesta? Nu am găsit nici acum răspunsul. Încă îl mai caut.

Prietenia este ca o horă în care nu toți știu pasul. Dar, imaginea de ansamblu este unitară, pentru că cei ce știu dansul îi acoperă destul de bine pe ceilalți. Iar cei ce șchioapătă își iau ca modele de pași, pașii dansatorilor înnăscuți. Prietenia trebuie să se bazeze pe încredere și pe cuvânt dat. Tacit prietenii știu că se pot baza unul pe altul, indiferent de situație. Căutați în agendă și vedeți câți dintre cei de acolo se pot numi cu adevărat prietenii voștri? Răspunsul vi-l puteți da singuri și tot singuri veți ști ce este de făcut.

Cei mai triști oameni sunt cei fără prieteni. Poți să fii pe culmile succesului – dacă nu ai prieteni adevărați lângă tine, ești cu adevărat singur. Și poți să învârți bani cu lopata, dacă prietenii tăi se uită doar la bani, vei fi cu siguranță cel mai trist om din lume. Poți să stăpânești o mulțime de lucruri dar dacă nu vei stăpâni arta prieteniei, nu vei face altceva decât să clădești castele de nisip. Pentru că prietenia nu înseamnă să îmi urmăresc doar interesul meu. Sau să mă ascund în spatele prieteniei când nu am curajul de a spune lucrurilor pe nume.

” Prietenia înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci atunci când greșește” – Andre Malraux

The post Prietenia arta de a fi alături appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

 Dar ce-am făcut Doamne?

Zilele trecute eu l-am găsit pe Paul, destul de repede :). Poate prea repede, pentru că am ajuns înaintea lui, cu 15 minute înainte de ora stabilită. Pentru că ardeam de nerăbdare să ajung pe scaunul unde aveam să fiu fotografiat. Nici acum nu ştiu cum a reuşit Paul să încadreze ursul Baloo în poze. Doar atât ştiu, că pozele au scos în evidenţă trăiri de care nu mă ştiam că sunt capabil, iar expresivitatea lor, mă fac, încă odată să spun că Paul face artă.

2 şi cu 2 fac patru

Am fost deschizător de drumuri pentru bloggerii din Kooperativa 2.0 Iaşi. Sună bine pentru mine nu? Dar, nu am fost decât primul care a intrat în studioul foto al lui Paul. De felul meu sunt introvertit, dar când aparatul foto a început să bliţeze, m-am transformat şi nici eu nu ştiam că mă pot transforma în ipostaze care mai de care mai diverse.  Şi ca să mă credeţi mai jos o să vă las să mă vedeţi în ipostaze diverse.

Dar ce-avem noi aicea? Unde mi-am uitat alicea?

A fost o dimineaţă de miercuri superbă, cu miros de plăcinte poale-n brâu, aduse de domnul Ciobanu Constantin şi care a observat din spate, tot ceea ce se întâmpla în trăirile, atât ale modelului pozat, cât şi ale fotografului. Iar ambientul muzical a fost asigurat de Strausz. Ştiţi senzaţia de hai să dau tot ce pot? Acea stare îmi suna în minte :).

Ce mă fac, am atâtea probleme pe cap….

Într-un cuvânt pozele lui Paul au şi sare şi piper. Chiar dacă nu eşti în starea de a face poze, Paul ştie să te aducă acolo, încât tristeţea să se transforme în zâmbet. Chiar dacă nu ai chef, Paul ştie cum să te facă să îţi doreşti să nu mai pleci din faţa aparatului de fotografiat. Iar pozele, ei pozele vorbesc de la sine. Şi nu este laudă, ci pur şi simplu, dacă priveşti pozele ai senzaţia că modelul îţi vorbeşte din ele.

Sunt fioros, sunt fioros, sunt fioros……

La final atât mai spun – până şi pozele făcute de Paul Pădurariu zâmbesc. Dacă  nu mă credeţi, trageţi o fugă până la studioul foto Paul Pădurariu, de pe Râpa Galbenă. Şi să fiţi liniştiti, noi l-am găsit uşor pe Paul Pădurariu. Ghidaţi-vă după starea de bine care creşte în intensitate cu cât vă apropiaţi de studio.

Şi aici sunt filosof…

The post Artă cu zâmbet appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Trecem mai departe, iar la un moment dat, purtati de drumurile jobului, ne intersectam cu un necunoscut, in cadrul unui cocktail, sau al unei intalniri de afaceri. Si atunci cautam sa gasim puncte comune, sa gasim parghii care sa ne ajute in pornirea discutiei. Sunt antrenori in networking, oameni care au fost ca si tine, incepatori. Oameni care au avut rabdare si au mers treapta, cu treapta, carte de vizita dupa carte de vizita, inspre marirea cercului de cunoscuti si inspre marirea influentei lor, in anumite cercuri sociale.

Este o indeletnicire, ce s-a perpetuat dupa al doilea razboi mondial, atunci cand, au luat fiinta cercurile exclusiviste, unde nu puteai accede decat cu recomandare. Se  intampla si astazi acelasi lucru. Sunt oameni profesionisti, ce te invita la o sesiune de networking. De cele mai multe  ori, ajungi acolo, aerian, fara sa stii la ce te poti astepta din partea celorlalti. La prima intalnire de networking, intalnesti oameni care, poate ca si tine nu stiu la ce sa se astepte, nu stiu cum sa faca un networking de calitate.

Dupa trecerea timpului, dupa sute de carti de vizita impartite, iti dai seama ca iti place si ca return-ul este unul extraordinar. Iti doresti sa cunosti din ce in ce mai multa lume, sa transformi contactele in contracte, incepi sa doresti ca din ce in ce mai multa lume sa stie de tine si de ceea ce stii sa faci. Incepi sa devii o persoana cunoscuta, o persoana la care se apeleaza din ce in ce mai mult, pentru know-how-ul tau pe un anumit domeniu.

Dar daca, in astfel de intalniri de networking, incerci sa pari altfel decat esti tu in mod normal, se simte.  Si nu vei obtine decat intalniri cu oameni care nu vor fi amabili cu tine decat din complezenta si nu pentru ca simt. Oameni care sunt distanti fata de tine. Si atunci incepi sa iti pui intrebari, despre tine, despre ceea ce faci si despre ceea ce incepi sa devii.

Tocmai aici este secretul intre un networking normal si un networking ridicat la nivel de arta. Daca vrei sa ai rezultate constante pe viitor, sa cunosti oameni, care odata cu trecerea timpului sa iti devina parteneri de incredere, fii natural, nu incerca sa iti maschezi micile defecte, nu incerca sa pari ceea ce nu esti. Fii sincer cu cei din fata ta si ofera-le un networking de calitate – care sa vina din partea ta. Sunt oameni ca si tine si chiar daca sunteti imbracati business, nu inseamna ca sunteti altcineva.

In felul acesta iti vei da seama ca incepeti sa aveti prieteni din randul celor pe care la un moment dat, in viata, i-ati intalnit la un networking banal, la care ati fost din curiozitate. Si uite asa veti afla ca networking-ul te ajuta daca esti tu si nu incerci sa pari altcineva.

Faceti networking, mariti-va cercul de cunostinte, incercati sa va dezvoltati, dar fiti voi.

The post Networking-ul intre arta si normal appeared first on Durbaca Ionut Lucian.