Săptămâna trecută a murit Stela Popescu. Și pe lângă ea au mai murit și alte persoane în România. Din păcate moartea nu alege – ia și pe cunoscut, ia și pe cel mai puțin cunoscut. Ia și pe cel bun și pe cel rău. Săptămâna trecută am observat că nici la moartea unui om nu știm să mai păstrăm umanitatea. Și că de fiecare dată căutăm cancanul din viața unui om – chiar și la moartea unui om. Indiferent de cât de necunoscut ești, la un moment dat, vei avea un om care va găsi vorbe urâte despre tine. Fiecare dintre noi avem ”prieteni” care ne așteaptă la colț. Iar pentru unii oameni, moartea celor de lângă ei este motivul de bucurie. Sună ciudat ce spun, dar, din păcate este cât se poate de adevărat.

Moartea unui om este o dramă pentru familie și pentru cei dragi lui. Iar acel om, fie că a fost bun, fie că a fost rău, nu mai poate reacționa la cuvintele urâte zise despre ei. Nu suntem oameni superiori dacă spunem despre alții care nu se mai pot apăra lucruri urâte. Empatia la români este pe ducă și din păcate așa dispare umanitatea.

Astăzi, au câștigat niște oameni premiile de la un post de radio. Și li s-au înmânat premiile. Bucuriile de pe fața lor nu a fost simulată. Și cu toate acestea au fost invidioși care din frustrare au considerat totul o făcătură. Ori din ofuscare au ales să trimită mesaje pline de ură și lipsite de orice urmă de bucurie. Puțini oameni se pot bucura de bucuriile altora. Dar, de aici și până la lansarea de acuze este cale lungă. Nu te poți bucura pentru alții – măcar nu spune cuvinte pe care ulterior nu le poți susține cu dovezi. Pentru că de cele mai multe ori nu vei da dovadă decât de frustrare și de o lipsă cronică de empatie.

Nu îți spune nimeni să sari în sus de bucurie ca și când ai câștiga tu. Dar, măcar niște felicitări câștigătorilor poți transmite. Altfel vei fi la fel ca și copilul supărăcios, care atunci când nu îi convine ceva la ceilalți copii, își ia jucăriile și pleacă acasă. Nu știu dacă ai observat, dar acel copil este întotdeauna marginalizat. Pentru că gașca știe că nu se pot baza pe el datorită invidiei și supărării sale continue. Dacă nu ai prieteni lângă tine, întreabă-te cum ai reușit treaba asta. Și gândește-te la ce cuvinte ai folosit atunci când prietenii tăi aveau bucurii sau tristeți în viața lor. Poate că atunci când trebuia să le oferi sprijinul nu ai făcut altceva decât să le spui cuvinte jignitoare pentru prietenia voastră.

Viața va merge înainte chiar dacă vei continua să te bucuri de necazurile altora, sau chiar dacă nu vei ști să îți oferi felicitările unor câștigători. Zilele vor trece și tu vei rămâne la fel. Nu vei evolua cu nimic, ci mai degrabă vei involua. Și vei crește în răutate. Iar ceilalți vor continua să își trăiască viața cu bucuriile și cu tristețile lor. Fără să te întrebe dacă ești sau nu de acord cu viața lor. Să nu te miri dacă la un moment dat te vei trezi singur între 4 pereți și cu telefonul veșnic tăcut. În viața ta nu va mai fi emoție – de niciun fel. Te vei transforma într-o stană de piatră, fără să fii capabil să empatizezi cu nimeni.

Răutatea se crește așa cum și bunătatea se cultivă prin fapte bune făcute pentru ceilalți. Încercați să nu faceți front comun cu răutatea. Când simțiți că vine, puneți pauză gurii – este de ajuns că ați avut gândul. Pentru că dacă nu vă veți pune frâne riscați să rămâneți singuri. Doar voi și cu sufletul vostru. Sunteți siguri că veți putea trăi singuri, voi cu voi?

The post Răi sau buni oamenii mor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum, când curentul general este unul al negării tuturor lucrurilor care au făcut societatea să evolueze, iată că a venit momentul să se discute și despre apariția copiilor ca rezultat al unei frustrări a părinților. A face un copil este o decizie luată doar de părinți – de ambii părinți de cele mai multe ori. Și este o decizie personală, încărcată de emoții și de dorința de a fi împliniți. Nu trebuie să vină nimeni să ne țină lecții despre: de ce se fac copiii – indiferent de cât de mare și cunoscut este numele său. Nu poți să ai pretenția că părerea ta este universal aplicabilă pentru toți oamenii care îți ascultă părerile.

Părinții nu fac proprii copii gândindu-se la bătrânețe. Spuneți-mi vă rog, câți dintre voi, acum când sunteți tineri, vă gândiți la bătrânețe? Părinții nu fac proprii copii din ofuscări și din neîmplinirile lor. Nu are logică – atunci când te simți neîmplinit, fără reușite profesionale, nu îți stă gândul să faci copii. Și aici nu vorbesc despre asistații sociali. Acolo este altă mâncare de pește și o discuție mult mai complexă. Părinții nu fac proprii copii atunci când sărăcia le bate la ușă. Toți părinții cu gândirea logică vor să le ofere totul copilașilor. Poate din cauza aceasta demografia este în scădere dramatică – părinții vor întâi să își facă o carieră, o situație și de abia după aceea să aducă pe lume un copil.

Revenind la emoția venirii pe lume a unui copil nu pot să îmi scot din minte împlinirea noastră ca și familie, atunci când a venit Iustina pe lume. Și nu, nu este vorba despre egoismul nostru – al mamei și al tatălui. Pentru că dacă vreți, decizia de a avea un copil, implică și multe responsabilități pe care le iei. Asta dacă vrei să ai copii fericiți. De la partea de asigurare a hranei și până la partea de asigurare a educației unui copil. Nu cred că este vreun părinte cu scaun la cap, care atunci când a luat hotărârea de a avea un copil, nu s-a gândit și la partea de după venirea lui pe lume.

V-ați gândit vreodată la cât de tristă ar fi lumea fără râsetul copiilor, fără gingășia lor, fără inocența lor care de multe ori înseninează ziua? V-ați gândit la un moment dat, cât de săraci am fi fără zumzetul lor? Viața ar fi cu mult mai gri și mai lipsită de dorința pentru mai bine.  Copii ne transformă în adevărați eroi, gata oricând să ne sacrificăm pentru ei. Ne fac să ne găsim cea mai bună variantă a noastră, pentru a le fi lor bine. Ne ajută să ne depășim limitele pentru ca ei să reușească. Fac tot posibilul pentru a ne încuraja să fim noi, naturali, pentru ca ei să învețe ce este sinceritatea. Noi, părinții i-am adus din dragoste pe Pământ și tot noi suntem responsabili pentru ei. Pentru fiecare celulă din corpul lor.

Declarația respectivului domn nu a făcut altceva, decât să arate micimea modului lui de gândi, acum, când și-a văzut copiii evoluând. Mă miră și mai mult modul lui de a deschide acest subiect și suficiența cu care și-a expus punctul de vedere. Cu riscul ca ”fanii” respectivului domn să îmi sară în cap, spun că declarația lui nu a fost gândită deloc. Și că uneori e bine să știi când să te retragi din postura de formator de opinie. Să îți recunoști neputința și să te retragi în momentele tale de glorie. Pentru că altfel te faci de râs și îți atragi dezaprobarea, chiar și a celor care la un moment dat aveau respect față de opiniile și analizele pe care le făceai.

Dragă domnule, copiii nu se fac din sărăcie, ci din dragoste, copiii nu se fac pentru a avea cine să aducă un pahar de apă la bătrânețe – au trecut vremurile în care se gândea astfel. Și nu uita, dragă domnule că atunci când îți exprimi părerile, acestea ajung și la cei care nu au avut șansa să aibă copii – și produc răni peste cele deja existente. Îmi pare rău că nu știți să fiți diplomat.

” Indiferent dacă cresc, ei rămân copiii noștri, și unul din cele mai importante lucruri pe care le putem dărui este dragostea noastră necondiționată. O iubire care nu depinde de nimic, decât de faptul că sunt copiii noștri.” – Rosaleen Dickson

The post Copiii întregesc familia appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Un fir roşu, altul alb. Împletite, aduc bucurie. Se prind la reverul hainei, cu un zâmbet, an de an, de 1 Martie. Se poartă câteva zile sau până dă vremea caldă – nu mai contează. Important este că, indiferent de vremuri ori de lipsuri, românii găsesc, la fiecare început de primăvară, timp să se aplece asupra tarabelor cu mărţişoare, să le privească, să le aleagă şi să le dăruiască celor dragi. Este o tradiţie care a reuşit să se păstreze şi chiar să se dezvolte.

La început a fost un bănuţ. Apoi o ghindă, un nasture, un lemn uşor meşteşugit ori o monedă găurită de care se legau două aţe împletite – una albă şi alta neagră. În timp, roşul a luat locul negrului. Iar de la monedă s-a ajuns la forme diferite, ciudate ori haioase. Chiar şi alte cadouri sunt acum legate cu şnurul de mărţişor.

Culorile, două stări sufleteşti opuse

Iniţial, şnurul avea două culori, alb şi negru, pentru că înainte culoarea neagră nu era asociată morţii, suferinţei. Mai târziu, negrul a fost înlocuit de roşu, semn al tinereţii, al frumuseţii, al vitalităţii. “Roşu semnifică primăvara, asociată unui început. Mărţişorul este un simbol care marchează drama anotimpurilor – a unuia care se duce şi a altuia care stă să vină”
“Aţele mărţişorului înseamnă două stări opuse: întuneric-zi, iarnă-primăvara, bucurie-tristeţe. Este un prag de trecere între anotimpuri”

Mamele făceau mărţişoarele

În trecut, mamele erau cele care făceau mărţişoarele, special pentru copii. Treptat, ele au început să fie purtate şi de fete, apoi şi de femeile mai tinere. Se purta la încheietura mâinii drepte, la gât, ca un colier, iar bărbaţii îl puneau la căciulă ori la pălărie. Se punea şi la case, la porţi, pe acoperiş, să fie locuinţa protejată de duhurile rele ale iernii. Acum mărţişoarele se mai pun la revere. Însă în marile oraşe rar mai pot fi văzuţi oameni care să îl poarte. În schimb, îl dăruiesc şi îl primesc cu drag.

Mici superstiţii

Există şi câteva superstiţii legate de mărţişor. De pildă, mamele, când puneau mărţişorul copilului, trebuiau să aibă mare grijă să nu fie vazute de femeile însărcinate. Se considera că viitoarea mamă va naşte un copil pătat pe faţă. O altă credinţă populară vorbeşte despre faptul că mărţişorul are proprietatea de a-l apăra pe purtător de diferite boli. Copilul trebuie să fie rumen la faţă şi să nu aibă pete de la vânt. Pentru asta trebuia să poarte mărţişorul. Şi fetele, se spunea, erau apărate de razele soarelui, să nu se bronzeze, de către mărţişor. Exista credinţa că mărţişorul păzeşte de razele orbitoare ale soarelui.

Aţele mărţişorului trebuiau neapărat împletite pentru că nodurile sau împletiturile ţin ghinionul în loc, iar cine purta mărţişor nu era scuturat de friguri peste vară. Se mai spune că mărţişorul alungă şi deochiul.

O altă superstiţie este legată de “babe”. De pe 1 până pe 9 martie, se alege o zi din acest interval, o “babă” adică. Cum va fi vremea în acea zi, aşa îi va merge tot anul celui care şi-a ales-o.

Până când se poartă

Mărţişoarele se dăruiau, se primeau şi se purtau până când se zărea primul arbust înflorit. Atunci se prindea mărţişorul pe o rămurică înflorită ori pe un trandafir. Alţii purtau mărţişorul până ce soseau berzele, când îl aruncau după ele, spunând: “Na-ţi negretele şi dă-mi albeţele!”. În unele zone se purta până la Florii, în altele până de Sfântul Gheorghe sau până la Armindeni, de 1 mai. De fapt, se poartă până când întreaga natură se revigorează, până ne lepădăm de hainele groase.
Cu moneda de la mărţişor se cumpăra vin roşu, care se bea pe iarbă, de Armindeni, ca oamenii să fie sănătoşi peste an. În Prahova, de exemplu, fetele mergeau la birt şi cumpărau caş, pâine albă şi vin roşu, după care se organiza o mică petrecere.

Astăzi, un ritual al darului

Astăzi, 1 Martie a devenit, în mare măsură, doar un prilej de a dărui. Obiceiul mărţişorului, extrem de vechi, a căpătat astăzi conotaţii pur comerciale şi lasă mult de dorit. E adevărat că nu avem nici un tipar pentru mărţişor, în afară de acea monedă, însă oamenii cu gust ştiu să aleagă între mărţişoarele autentice şi kitsch-uri. Acum mărţişorul a devenit un ritual al darului, cu conotaţii de dragoste – de aici şi formele de trifoi, de inimi, de flori. Cam pe aici se învârte registrul tematic al mărţişorului de astăzi. Cert este, că la început de primăvară simţim nevoia de mărţişor, fie că-l purtăm trei zile ori 90. A devenit un reflex cultural al românilor, chiar dacă este vorba despre un bun comercial.

Pentru că ne pasă de cei din jur

Un obicei ce aparţine zonelor balcanice, mărţişorul simbolizează începutul. Dăruim mărţişoare pentru a arăta că ne pasă de cei din jur, pentru a arăta că ţinem la cineva, că iubim. E o nevoie de a ne încadra în normalitate. Dacă nu primeşti, mai ales femeile, se întreabă de ce, care e problema.

Ce trebuie să facem de 1 Martie

Indiferent că suntem bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, 1 Martie trebuie să ne prindă curaţi şi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Întâmpinăm venirea primăverii, un nou început, care poate să fie mai frumos, mai bogat, mai puternic. De Mărţişor, acum, nu mai există decât o singură regulă – aceea de a dărui. Dacă la începuturile mărţişorului cea care îl dăruia era femeia cea mai bătrână din casă, iar cel care îl primea – copilul, acum nu se mai ţine cont de această regulă.

Ne-am obişnuit însă ca bărbaţii să dăruiască femeilor, iar copiii – celor mai în vârstă. Doar în unele zone din Moldova – în nord – fetele dăruiesc băieţilor, urmând ca ele să primească daruri de 8 Martie. Însă, indiferent cine dă şi cine primeşte, un lucru este cert: începutul primăverii este şi va rămâne un prilej de a dărui, de a arăta celor din jur că ne pasă de ei.

În final vă doresc să aveţi o primăvară frumoasă, plină de soare şi de tinereţe. Să aveţi totdeauna în inima voastră mărţişori de bucurii.

The post Povestea Martisorului appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dumnezeu m-a învrednicit să ajung la părinte împreună cu Simona. Ceea ce am simțit în prezența lui nu pot descrie în cuvinte. M-a cuprins o liniște din alte lumi, iar ochii părintelui dacă te privesc ori te liniștesc, ori te fac să te gândești la cât ești de păcătos.
Nu știu cât va mai sta printre noi, are totuși o vârstă înaintată – 90 de ani. De aceea vă îndemn să reușiți să ajungeți la el, măcar pentru o binecuvântare. Veți simți ce înseamnă liniștea.

The post Viata asa cum este ea appeared first on Durbaca Ionut Lucian.