Sursa foto: www.fabricadevise.ro

Este destul de greu să îți păstrezi calmul la volan, atunci când vezi inconștienți trecând pe lângă tine cu viteză, deși asfaltul îți poate face o surpriză și să te duci sanie. E greu să vorbești frumos atunci când, deși se circulă foarte greu, pietonii sar efectiv pe trecere, negândindu-se că este mai ușor să oprești 60-70-80 kilograme decât să oprești 1,5 tone în câțiva metri – doar e dreptul lor să treacă pe trecere, indiferent de consecințe. Și poate ce este cel mai greu, zilele acestea în Iași – să reușești să nu te cerți atunci când ai ieșit cu mașina, de la locurile de parcare.

Astăzi mi s-a întâmplat o fază ce m-a făcut să îmi pun multe semne de întrebare. Una dintre ele este – Oare o să ne facem bine vreodată? Nu sunt un sfânt, le mai comit și eu în trafic, dar de cele mai multe ori am bun simț. Atunci când fac o parcare mă gândesc și la ceilalți participanți în trafic. Dar haideți să vă povestesc pățania mea. Treburile m-au dus în parcarea unui supermarket din Iași. Și ca să nu las mașina în drum, așteptam să iasă un nene cu mașina din parcare, pentru a mă duce în locul lui. Ca să nu îl încurc, m-am dus mai în față, să îi las loc să iasă. Am pus semnalizarea și așteptam să iasă. După ce a ieșit nu apuc să bag în marșarier, când din spate, fără să stea să se gândească îl văd pe un nene că intră cu viteză și ocupă locul. Asta, deși se vedeau clar intențiile mele de a parca mașina exact în același loc.

Sincer m-am dat jos, cu ceva nervi urcați la mansardă si-l întreb:

• De ce credeți că am pus semnalizarea și am băgat în marșarier? Nu ca să intru în locul pe care l-a eliberat domnul cu Loganul?
• Da ce, eu știam ce vrei tu să faci!
• Păi matale când vezi că mașina din față semnalizează, nu bagi în seamă? Treci peste ea?
• Domnule eu am văzut locul de parcare și am intrat. Nu stau să văd dacă așteaptă sau nu cineva să parcheze.

Nu mă dau fată mare, dar pe moment mi-a stat mintea în loc. Domnul era un domn respectabil, nu dădea semne că ar fi posesorul unor comportamente de nesimțit. Mai ales că avea și soția în dreapta și că avea ceva ani în plus față de mine. Și pentru că domnul îmi spunea că el nu stă să aștepte, voi lăsa aici numărul lui de înmatriculare – în cazul în care îl mai întâlniți în trafic să îl salutați din partea mea – IS 22 PAM. Eu nu am avut timp – se grăbea prea tare ca să pot să îl mai prind.

Aseară văzusem cazul șoferului din București care a parcat fix în stația de autobuz.  Deh, era proaspăt deszăpezită. Explicația lui e genială pentru reprezntarea stilului de șmecher în trafic: „Am ieşit, am dat zăpada toată, am reuşit să ies ieri şi când am venit, văzând bulevardul ocupat pe prima bandă de maşinile parcate, am zis să intru în acelaşi loc. Numai că nu am mai vrut să îmi zgârii maşina şi parcând-o la fel, nu am mai vrut să o terfelesc şi pe partea stângă, şi am băgat-o de-a dreptul”. E clar, pe vremea de afară, oamenii sunt fiecare pentru el. Iar la unii dintre ei, bunul simț este lăsat agățat acasă. Pentru că nesimțirea lor nu îi lasă să se gândească și la alții. Și uite așa apar situațiile în care vezi oamenii că se iau la bătaie pe stradă, situații în care dacă faci observație riști să ieși șifonat. Nu vreau să fiu rău, dar mi se pare că șofatul nu este pentru toată lumea. Mai ales, nu pentru cei cărora le lipsește bunul-simț.

Din ce văd eu ” Certificatul de Șmecher în Trafic” nu ține cont de vârstă. Pentru că domnul de astăzi era trecut bine de prima tinerețe. Și asta îi oferea domnului alibiul priorității în trafic – pentru că bunul simț lipsea cu desăvârșire. Nu este singurul posesor cu ” Certificat de Șmecher în Trafic” pentru care regulile de circulație sunt facultative, iar regulile bunului simț lipsesc cu desăvârșire. Ei sunt nemuritorii șoselelor, cei care au senzația că lor nu li se poate întâmpla nimic. Asta până când dau peste un alt nemuritor al șoselelor, iar tăblăria se îndoaie. Și atunci se victimizează, că de ce li s-a întâmplat lor. Asta dacă au noroc.

Poate că atunci când urmezi cursurile unei școli de șoferi ar fi indicat să înveți și regulile de bun simț în trafic. Așa poate că am fi cu toții mai liniștiți în trafic și nu ne-am mai enerva inutil unul pe altul. Încăpem toți sub soare atunci când există respect între oameni. Hai că se poate! Cu bunul-simț ajungem mai departe.

The post Nesimțiții traficului ieșean appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Şi aici nu am să vorbesc de acea lipsă de bun simţ, pe care o promovează majoritatea mass-mediei, în căutare de rating, prin scoaterea în evidenţă a unor “vedete” de carton. Aici vorbesc despre lispa bunului simţ, pe care o întâlnim în periplurile noastre zilnice. Şi am să plec de la o întâmplare petrecută în parcarea din spatele blocului de la mine. Repet, nu sunt un exemplu de bun simţ – am şi eu bubele mele, dar măcar lucrurile elementare le respect. Pe scurt – weekendul trecut ies eu cu familia, în parcare, cu gândul să ne ducem şi noi liniştiţi la cumpărături. Cumpărături ce necesitau mers cu maşina.

În drumul nostru, pe trotuar, vedem că stă tronată o jumătate de maşină – de vorba aia, acolo era umbră. Ştiind că este o problemă cu parcările, în oraşul nostru iubit, am fost înţelegător. Am zis că poate omul nu avea loc unde să o parcheze în altă parte şi că, a trebuit să o lase în buza blocului – o fi având de cărat ceva şi a vrut să îşi uşureze munca. Asta, până să observ că, omul meu era la portbagaj şi scotea de zor un căruţ. Ei, taci că omul are copil mic şi din cauza asta a parcat aşa. Dar de unde, omul meu, începe să îşi facă curat în portbagaj şi începe să arunce în grădină diverse lucruri. A început cu o bucată de harbuz, care îl deranja şi a zis că tot trebuie îngrăşământ natural.

Aici am cedat, recunosc şi am deschis gura. L-am atenţionat frumos că aici nu este tomberon şi că data viitoare poate că o să mai aştepte un pic, până găseşte un coş de gunoi şi va arunca acolo. După ce am stabilit o legătură puternică de prietenie, la care am primit promisiunea că la următoarea ocazie de acest gen mi se va cere părerea, individul a avut intenţia de a veni mai aproape de mine şi probabil să încerce să îşi impună punctul de vedere un pic mai în forţă.

Nu ştiu ce l-a oprit. Dar în nici un caz bunul simţ. Pentru că, după ce am făcut eu observaţia, au mai sărit şi alţi vecini mai curajoşi. Vecini care au primit acelaşi tip de tratament din partea individului. Noi am rămas cu răcitul gurii, bucata de harbuz a rămas în grădină, maşina a rămas parcată, astfel încât bloca tot trotuarul, iar bunul simţ al omului, a rămas suspendat undeva prin aerul rarefiat.

Şi stau şi mă gândesc dacă oare este aşa de greu să respecţi nişte reguli minime de bun simţ? Care nu îţi iau foarte mult timp şi foarte multe resurse. Dar, care îţi fac mai bună şi viaţa ta şi viaţa celor de lângă tine. Toţi avem aşteptări mari din partea celor care ne conduc – de la şefii direcţi şi până la parlamentarii ţării, dar nu facem nimic noi, în ograda noastră. Pentru că, din păcate, în societatea de astăzi cine are nesimţirea mai mare reuşeşte, cine are ciocul dat pe volum mai tare, se face mai uşor auzit, cine ştie să fie prefăcut devine model de urmat pentru alţii.

Din păcate, nu realizăm că toate lucrurile acestea ne vor afecta tot pe noi. Pentru că, unii dintre noi avem copii, iar în viitorul mai puţin sau mai mult îndepărtat vor deveni oamenii maturi. Şi vor pune în aplicare ceea ce au văzut în copilăria lor. Să nu ne aşteptăm să se ridice şi să ni se dea locul, dacă noi nu facem acest lucru când vedem bătrâni neputincioşi în mijloacele de transport. Să nu ne aşteptăm să fim salutaţi, dacă noi, acum nu salutăm. Să nu ne întrebăm de ce nu îşi oferă ajutorul, dacă noi acum nu oferim ajutorul nostru. Să nu ne întrebăm de ce vor fi lipsiţi de bun simţ, atâta timp cât noi înşine facem lucruri ce nu au nici o legătură cu bunul simţ.

În continuare cred că bunul simţ este pe cale de dispariţie. Şi totuşi mai sunt oaze de bun simţ pe care le mai întâlneşti. Dar oare vor reuşi să îşi păstreze constanţa?

The post Moartea bunului simţ appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Poate ca va asteptati sa va spun exact unde s-a dus bunul simt. Uneori il mai caut si eu prin colturile civilizatiei urbane – dar fuge de fiecare data din calea mea. Se duce, alearga tot timpul in fata mea si nu se uita deloc in urma. Alerg, gafai, dau sa il prind, dar nu reusesc nici macar sa il ating. Da, ma consider un om lipsit de bun simt – de bunul simt al zilelor noastre. Ce sa fac, sa ma arunc in fata gloatei de oameni lipsiti de valoare si sa ma manjesc cu bunul simt al zilelor noastre?

Mai bine nu, prefer sa raman un nesimtit, care inca mai stie sa dea sarut-mana unei mame, vreau sa raman un nesimtit care lasa o doamna sa intre in fata si da, vreau sa fiu un nesimtit si sa imi strang gunoiul meu propiu, in asteptarea gasirii un tomberon. Asa sunt eu si asa vreau sa raman. Mergand pe strada, imi dau seama ca suntem din ce in ce mai putini nesimtiti ai zilelor noastre, sau poate ca unii dintre noi stiu sa se ascunda foarte bine. Nu, nu cred ca am ramas ultimul mohican al nesimtirii.

In fiecare zi, atunci cand ies din casa, intalnesc tot felul de oameni cu bun simt. Oameni ce scuipa din buna lor crestere pe strada, copii ce arunca pe asfalt din civilizatia parintilor lor, soferi ce alearga spre a duce o mostra de vorba buna sotiilor lor, calcandu-te pe trecerea de pietoni. Dar cel mai mult, imi plac oamenii care isi pastreaza cuvantul dat – dupa ani de zile. Romania a devenit o tara cu mult bun simt. Al nostru al tuturor. Asa cum este el, cel care arunca o tigara pe jos, asa esti si tu, cel care nu ii spune sa o arunce la gunoi.

Da, stiu, exista riscul sa primim vorbe de un foarte mult bun simt, care sa se termine in beep, beep, beep, dar macar gorila ce nu putea sa arunce chistocul in cos, te va tine minte. Si poate ca data viitoare, va deveni un nesimtit ca si tine, un nesimtit care cauta un cos de gunoi sa isi arunce mizeriile. Poate ca si copii tai, sau nepotii vor invata din nesimtirea ta de a fi un om corect si cu principii.

Sunt nesimtit, incerc sa spun ca asa nu se mai poate. Nu se mai poate sa traim in atata bun simt al zilelor noastre si sa fim tarati, zi de zi, ca niste netrebnici in fata pietei publice. Nu vreau ca fiica mea sa traisca cu frica, chiar daca merge ziua in amiaza mare. Cer oare prea mult, daca spun ca vreau sa traiesc intr-o tara normala? Civilizatie nu este doar afara, civilizatie poate sa fie si la noi – dar oare nu este mai comod sa stam in fata calculatorului, ca acum, decat sa iesim pe strada si sa atentionam pe semenii nostri, atunci cand gresesc?

Singuri nu putem schimba Romania, dar impreuna poate ca avem o sansa.Poate ca vom reusi sa biruim “bunul simt” al cocalarilor pe care ii intalnim zi de zi. Poate ca vom reusi sa ii facem pe oameni sa isi tina cuvantul in fata noastra. Poate ca vom reusi sa oferim copiilor nostri o tara cu adevaratul bun simt.

Nu este tarziu sa reinvatam sa zambim la o vorba frumoasa, sa lasam doamnele insarcinate sa stea pe locul nostru in tramvai. Nu este prea devreme sa ne invatam copii sa spuna un “Buna ziua” curat, atunci cand trec pe langa vecini sau cunoscuti. Nu cred ca este tardiv sa oprim masina si sa ajutam o batrana sa treaca strada. Dati-mi voie sa sper ca nu este tarziu sa redevenim oameni, cu noi si cu semenii nostri. Sa nu mai trecem indiferenti cand o tanara domnisoara este acostata pe strada de niste indivizi dubiosi. Sa nu ne mai facem ca nu vedem cand hotii fura din buzunarele unei batrane.Sa nu uitam ca toti avem o mama, atunci cand trecem pe langa o batranica ce sta cu mana intinsa.

Asta este Romania pe care mi-o doresc, asta este Romania pe care vreau sa incercam sa o lasam mostenire. Poate ca noi, cei care inca am mai ramas in tara, mai putem schimba ceva. Trebuie sa vrem mai mult de la noi si de la cei care ne conduc. Trebuie sa vrem mai multa buna crestere de la celalalt din fata noastra. Romania merita mai mult respect si nu doar balci si nonvalori, de care eu unul m-am saturat.

Poate ca schimbarea va incepe de maine, sau poate ca nu. Dar, pe strada mea, voi incerca sa fiu mai bun, mai respectos si mai cu bun simt – cu adevaratul bun simt. Poate ca daca voi face asa timp de 21 de zile imi va intra in reflex. Sau poate ca nu – dar merita sa incerc!

The post Unde a disparut bunul simt…. appeared first on Durbaca Ionut Lucian.