Moartea bunului simţ

Sună pompieristic, dar bunul simţ e pe moarte în România. Şi nu oi fi eu un exemplu de bun simţ, dar măcar să recunosc faptul că, e pe ducă. pot să observ. Şi nu este pe ducă de astăzi, de ieri, este pe ducă de câţiva ani buni. De câţiva ani buni, tupeiştii ies în evidenţă, în detrimentul oamenilor care îşi vâd de treaba lor. De câţiva ani, anormalul este promovat ca normal şi bunul simţ este catalogat ca înapoiere şi lipsă de emancipare. Putem spune că asistăm la moartea bunului simt.

moartea bunului simt

Şi aici nu am să vorbesc de acea lipsă de bun simţ, pe care o promovează majoritatea mass-mediei, în căutare de rating, prin scoaterea în evidenţă a unor „vedete” de carton. Aici vorbesc despre lispa bunului simţ, pe care o întâlnim în periplurile noastre zilnice. Şi am să plec de la o întâmplare petrecută în parcarea din spatele blocului de la mine. Repet, nu sunt un exemplu de bun simţ – am şi eu bubele mele, dar măcar lucrurile elementare le respect. Pe scurt – weekendul trecut ies eu cu familia, în parcare, cu gândul să ne ducem şi noi liniştiţi la cumpărături. Cumpărături ce necesitau mers cu maşina.

În drumul nostru, pe trotuar, vedem că stă tronată o jumătate de maşină – de vorba aia, acolo era umbră. Ştiind că este o problemă cu parcările, în oraşul nostru iubit, am fost înţelegător. Am zis că poate omul nu avea loc unde să o parcheze în altă parte şi că, a trebuit să o lase în buza blocului – o fi având de cărat ceva şi a vrut să îşi uşureze munca. Asta, până să observ că, omul meu era la portbagaj şi scotea de zor un căruţ. Ei, taci că omul are copil mic şi din cauza asta a parcat aşa. Dar de unde, omul meu, începe să îşi facă curat în portbagaj şi începe să arunce în grădină diverse lucruri. A început cu o bucată de harbuz, care îl deranja şi a zis că tot trebuie îngrăşământ natural.

Aici am cedat, recunosc şi am deschis gura. L-am atenţionat frumos că aici nu este tomberon şi că data viitoare poate că o să mai aştepte un pic, până găseşte un coş de gunoi şi va arunca acolo. După ce am stabilit o legătură puternică de prietenie, la care am primit promisiunea că la următoarea ocazie de acest gen mi se va cere părerea, individul a avut intenţia de a veni mai aproape de mine şi probabil să încerce să îşi impună punctul de vedere un pic mai în forţă.

Nu ştiu ce l-a oprit. Dar în nici un caz bunul simţ. Pentru că, după ce am făcut eu observaţia, au mai sărit şi alţi vecini mai curajoşi. Vecini care au primit acelaşi tip de tratament din partea individului. Noi am rămas cu răcitul gurii, bucata de harbuz a rămas în grădină, maşina a rămas parcată, astfel încât bloca tot trotuarul, iar bunul simţ al omului, a rămas suspendat undeva prin aerul rarefiat.

Şi stau şi mă gândesc dacă oare este aşa de greu să respecţi nişte reguli minime de bun simţ? Care nu îţi iau foarte mult timp şi foarte multe resurse. Dar, care îţi fac mai bună şi viaţa ta şi viaţa celor de lângă tine. Toţi avem aşteptări mari din partea celor care ne conduc – de la şefii direcţi şi până la parlamentarii ţării, dar nu facem nimic noi, în ograda noastră. Pentru că, din păcate, în societatea de astăzi cine are nesimţirea mai mare reuşeşte, cine are ciocul dat pe volum mai tare, se face mai uşor auzit, cine ştie să fie prefăcut devine model de urmat pentru alţii.

Din păcate, nu realizăm că toate lucrurile acestea ne vor afecta tot pe noi. Pentru că, unii dintre noi avem copii, iar în viitorul mai puţin sau mai mult îndepărtat vor deveni oamenii maturi. Şi vor pune în aplicare ceea ce au văzut în copilăria lor. Să nu ne aşteptăm să se ridice şi să ni se dea locul, dacă noi nu facem acest lucru când vedem bătrâni neputincioşi în mijloacele de transport. Să nu ne aşteptăm să fim salutaţi, dacă noi, acum nu salutăm. Să nu ne întrebăm de ce nu îşi oferă ajutorul, dacă noi acum nu oferim ajutorul nostru. Să nu ne întrebăm de ce vor fi lipsiţi de bun simţ, atâta timp cât noi înşine facem lucruri ce nu au nici o legătură cu bunul simţ.

În continuare cred că bunul simţ este pe cale de dispariţie. Şi totuşi mai sunt oaze de bun simţ pe care le mai întâlneşti. Dar oare vor reuşi să îşi păstreze constanţa?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.