În ultima perioadă am observat o tendință accentuată a copiilor de a fi răi cu partenerii/prietenii lor de joacă. Acești copii au percepția că dacă jignesc, dacă resping, dacă lovesc sunt mai speciali decât ceilalți. Da, copiii pot fi răutăcioși între ei, da copiii pot greși unii față de alții. Dar, treaba părinților este de a corecta aceste lucruri. Nu este o luptă de supraviețuire, pentru că oricând copilul agresator (verbal sau fizic) poate deveni un copil agresat. Da, copiii trebuie să își rezolve singuri problemele apărute între ei, dar trebuie învățați să își rezolve problemele în mod pașnic.

Recunosc, Iustina mi-a spus de nenumărate ori că a fost jignită, respinsă, uneori lovită sau mușcată. De fiecare dată am încercat să o învățăm să ierte și să treacă peste. Dar în același timp am învățat-o că acei ce o jignesc în mod constant, nu merită prietenia ei. Și nici măcar prezența sa lângă ei. Și Iustina are momentele ei când greșește și are momentele ei când personalitatea este mai mare decât inima. Dar, de fiecare dată când greșește ne așezăm și discutăm. Și îi spunem că bunătatea va atrage bunătate. Răutatea va atrage răutate.

Sufletele plăpânde ale copiilor pot trăi drame. Mai ales atunci când sunt respinși de copiii pe care îi consideră prieteni. Sau atunci când sunt marginalizați de ceilalți din varii motive. Sau când sunt înlocuiți în  relația de prietenie cu alți copii. Copiii prin natura lor nu pot fi indiferenți la răutățile celorlalți. Sunt copii care verbalizează durerile, dar sunt mulți copii care strâng în ei și acumulează frustrări. Frustrări ce mai devreme sau mai târziu vor da pe afară sub o formă sau alta. Pentru că prea plinul dă pe afară. Și atunci părinții se trezesc în fața unor furtuni sentimentale la care fac față cu greu. Degeaba explică părinții că nimeni și nimic nu trebuie să le fure fericirea. Pentru sufletul lor plăpând sunt lucruri de neînțeles – cum de pot fi respinși de alți copii. Și nu înțeleg ce au făcut de sunt respinși.

Da, cât sunt mici, copiii pot dezvolta relații de prietenie sau de antipatie. Dar de aici și până la a respinge sau a agresa fizic sau verbal este cale lungă. Sunt mulți părinți care își educă odraslele pe principiul ”tu să cazi în picioare” încât nu mă miră că răutățile apar de la vârste fragede. Se spune că de cele mai multe ori, copiii imită comportamentul părinților. Poate asta ar trebui să ne dea de gândit nouă părinților. Și poate că atunci când auzim că plodul nostru a făcut una sau alta, ar fi bine să ne gândim la modul nostru de a fi. Și la ce ne-am învățat copilul.

Citisem undeva că tatăl nu este cel care plătește facturile, ci acela care pune familia pe primul loc. Iar a pune familia pe primul loc înseamnă să ai discuții inclusiv cu al tău copil. Și să îl înveți principii solide, care nu au nicio legătură cu răutatea, viclenia, agresivitatea. Vrem să trăim într-o lume mai bună! Dar oare cum putem trăi într-o lume mai bună, dacă nu ne învățăm copiii să fie buni? Ei vor crește și vor crește cu principiile pe care le pun acum în practică. Dacă acum sunt răutăcioși sunt șanse mari ca și ca adulți să fie răutăcioși și invidioși. Dacă vor jigni acum, mai târziu nu vor ști să facă altfel. Iar dacă lovesc acum, probabil că și ca adulți vor folosi forța.

Poate că nu aș fi scris lucrurile astea, dacă nu am fi trecut anul acesta printr-o furtună emoțională a Iustinei. Furtună venită din jignirile care i-au fost aduse, din respingerile de care a avut parte, din agresiunile fizice și verbale pe care i le-au aplicat alți copii. Și nu o spun ca să ne victimizăm, ci pentru a trage un semnal de alarmă și altor părinți. De a fi atenți la sufletele propriilor copii, de a corecta derapajele acolo unde sunt și când sunt. De a nu își lăsa copiii să crească după cum bate vântul. Doar pe principiul că se descurcă ei. Probabil că toți părinții vor să crească viitori OAMENI. Iar pentru a crește OAMENI trebuie să facem ce trebuie acum ca și părinți.

Dacă veți lua ce trebuie din semnalul pe care am vrut să îl trag aș fi bucuros. Dacă mă veți judeca sau veți spune că ”iar a prins vulpea la rană” e alegerea voastră. Dar mai devreme sau mai târziu s-ar putea să vă aduceți aminte că la un moment dat a fost un ”nebun” care a tras semnale de alarmă. Să nu fie prea târziu!

Să lăsăm scuzele de genul – ”sunt copii și nu știu ce fac” și să fim mai atenți la intențiile reale ale copiilor noștri în relațiile cu ceilalți prieteni de vârsta lor.

”Răutatea începe acolo unde se sfârșește omenia” – Victor Hugo

The post Jignirile duc la drame appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: jurnalul.ro

Implicarea copiilor în discuțiile părinților este una, dar prezența lor la discuțiile apăsătoare este cu totul și cu totul altceva. Discuțiile în contradictoriu, pe care uneori părinții le mai au în prezența copiilor, pot genera tristețe în sufletul acestora. La fel și discuțiile financiare care se rezumă la lipsuri, pot aduce în mintea copiilor ideea de culpabilizare. Și toate acestea duc la o maturizare tristă a copiilor. Ca să nu mai vorbim despre copiii obligați să crească fără părinți. Nu întotdeauna plecatul la muncă în străinătate produce efecte pozitive în rândul copiilor lăsați acasă, cu rudele. Ba din contră – lasă urme greu de șters în sufletul lor, urme care de cele mai multe ori nu vor trece odată cu timpul.

De cele mai multe ori facem greșeala de a ne considera copiii mult prea maturi față de vârsta lor. Și îi implicăm de multe ori în subiecte mult prea apăsătoare pentru sufletele lor. Că discutăm despre cum ne plătim facturile, că discutăm despre cum ne plătim ratele, sau orice altceva, ar trebui să avem grijă ca ei să nu fie pe lângă noi. Mai ales dacă discuțiile sunt despre cum să ne achităm toate daravelile. Sau despre cum ne-au supărat unii sau alții de-a lungul unei zile.

De felul meu sunt un părinte dur. Așa mă consider eu. Sunt pe principiul de a pregăti copilul pentru viață. Care de cele mai multe ori nu este una dreaptă și corectă. Dar, duritatea se oprește în momentul în care discutăm despre maturizarea sufletului copilului. Pentru că, din păcate, copilăria este doar o dată. Și dacă un copil își pierde inocența copilăriei sub povara grijilor, totul devine trist. Copiii trebuie să fie copii și principala lor grijă ar trebui să fie – bucuria de a trăi și de a experimenta. Atât și nimic mai mult. Da, viața este grea, da uneori noi părinții ne dăm peste cap să le fie lor bine. Dar, asta trebuie să o știm doar noi. Cel puțin până la o anumită vârstă, când ei pot înțelege adevăratul sens al cuvintelor și situațiilor.

Maturizarea copiilor noștri trebuie să fie naturală și nu influențată de noi părinții lor. Nu știu dacă v-ați gândit la cum percep copiii noștri o ceartă? Pentru că, oricât de perfecți am vrea să părem, lucrurile acestea se întâmplă în fiecare familie. Sunt câteva studii care arată că, atunci când părinții ridică vocea, nivelul de stres al copiilor crește aproape instant. Pierderea controlului din partea noastră a părinților ne sperie copiii și își vor simți universul amenințat. Și uite așa stresul se stochează în sufletul lor și se transformă în timiditate sau frică – și de cele mai multe ori se vor răzvrăti.

Așa că, e bună și implicarea copiilor în viața familiei și responsabilizarea lor. Dar făcută cu măsură. Să numărăm până la zece atunci când suntem nervoși și să nu discutăm de fața cu ai noștri copii. Să ne potolim pornirile și avalanșa de cuvinte atunci când lângă noi sunt copiii noștri. Iar discuțiile financiare să fie pe cât posibil pozitive, îndreptate spre soluționare și nu spre panică. Știți doar că ne sunt copiate comportamentele și luate ca bune. Doar suntem eroii lor.

Personal am făcut multe greșeli față de copila mea – mai ales când sunt la volan. Și acum stau și mă întreb ce vină are fiică-mea că unul din trafic este neatent? De ce trebuie să audă limbajul meu colorat? Doar pentru că eu nu îmi pot stăpâni nervii și limba? Cu timpul probabil că voi deveni mai calm și mai înțelept…. Așa și cu discuțiile ”grele” pentru copii – oricât de nervoși am fi, trebuie să le asigurăm stabilitate emoțională. Pentru că nu este așa, ne dorim să avem copii echilibrați…..

The post Maturizarea tristă a copiilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: www.kidsmagia.ro

Așa cum ne învățăm copiii să își ceară iertare atunci când greșesc, așa și noi trebuie să fim un exemplu pe care să îl urmeze. În felul acesta copiii noștri vor realiza că fac parte integrantă din deciziile pe care le luăm în familie. Și vor avea din ce în ce mai multă încredere în forțele lor. Într-o perioadă în care găsim peste tot sfaturi de parenting, am uitat să fim părinți pentru copiii noștri. De multe ori, am întâlnit părinți care își cresc proprii copii după rețete găsite pe internet. Recunosc, am făcut și eu greșeala de a mă lua după internet – până într-un punct în care am înțeles că și tații au feelinguri când vine vorba despre propriul copil.

Vrei să ai un copilaș care să fie conștient de punctele slabe și forte ale sale? Încearcă să faci în așa fel încât să îl ajuți în deciziile pe care le ia. Pentru că mai târziu va ști să își asume deciziile și să își asume responsabilitatea. Va ști să fie realist și să nu își facă așteptări deșarte de la oameni și chiar de la propria persoană. Un copil fără încredere în propriile forțe va fi frustrat și fricos. Nu va avea forța să meargă mai departe – iar cuvântul cel mai des întâlnit va fi ”nu pot”.

Aici nu mă refer la creșterea egoismului. Nici pe departe – ci mai degrabă la sprijinirea încrederii copilului că poate să facă lucruri pe măsura forței lui. Nu mă refer la creșterea îngâmfării copilului, ci mai degrabă la conștientizarea faptului că poate ajuta la rândul său. Pentru că un copil echilibrat cu încredere în forțele proprii va ajuta și alți copii. Nu există o rețetă general valabilă pentru creșterea încrederii în sine a copiilor noștri. Dar, simpla noastră prezență în viața și deciziile lor îi poate ajuta. În felul acesta vor ști că indiferent de deciziile pe care le vor lua, noi, părinții vom fi alături de ei. Și așa vor începe să capete încredere și curaj să ia decizii pentru ei.

Copiii cu o încredere scăzută în forțele lor, vor fi reticenți la a încerca lucruri noi. Vor aștepta ca altcineva să le preia din responsabilități. Și vor avea tendința de a fi excesiv de critici cu ei. Vor suferi dezamăgiri aproape din orice. Pe termen lung, acest lucru aduce doar părți negative asupra comportamentului lor. Gândiți-vă un pic dacă voi ați putea rezista într-o presiune continuă. Nu-i așa că veți avea tendința să renunțați la orice și la tot?

Dacă vă veți vedea copilul socializând cu cei din jur, intrând fără dificultăți în jocuri, atunci copilul are încredere în el. El va spune că nu înțelege și nu că nu poate. Va căuta soluții atunci când problemele apar și va fi tot timpul gata să găsească rezolvarea problemelor apărute. Cu siguranță că sunt momente în care ne observăm copiii că se blochează. Atunci este nevoie de intervenția noastră, a părinților, astfel încât să le dăm curaj. Este greu știu, dar nu este imposibil să fim acolo când au nevoie de noi.

Copiii greșesc, dar niciodată nu trebuie să îi gratulăm cu multe cuvinte grele, care dor. Și care strică mult din încrederea în ei. Felul în care vorbim cu ai noștri copii îi poate ajuta, sau le poate scădea stima de sine. Să învățăm să îi ajutăm să treacă peste dezamăgiri. Știm cât este de greu este să fii dezamăgit de o situație sau de cineva anume. De ce să treacă și ei prin sentimentele dezamăgirii?

Fii modelul pozitiv pentru copilul tău. Pentru ca el să vadă în tine, părintele său, un exemplu al încrederii în forțele proprii. Dar ai grijă să nu facă confuzia cu egoismul și cultul propriei persoane. Putem să cădem foarte ușor în panta încrederii prea mari în propriile forțe, care duce la egoism, infatuare, poziționarea pe soclul cultului personalității.

„Pentru că cineva crede în sine însuși, nu încearcă să-i convingă pe ceilalți. Pentru că cineva este mulțumit cu sine însuși, nu are nevoie de aprobarea celorlalți. Pentru că cineva se acceptă pe sine, toată lumea îl va accepta” ~ Lao Tzu

The post Încrederea copilului tău appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mai știu că de fiecare dată când cineva primește un cadou, produci bucurie sufletului său. Unii spun despre tine că ești doar o închipuire sau o proiecție a noastră, a oamenilor. Chiar și dacă ar fi așa, ești o proiecție de bine. Tocmai de asta poate că ești așa de iubit de copii. Știi să faci cadouri și de cele mai multe ori aduci dulciuri. Dar, dincolo de darurile pe care le pui în ghetuțe, tu aduci mult mai mult. Aduci plăcerea oamenilor de a dărui, aduci bucuria simțită în familie, aduci oamenii buni unii lângă alții. Ești înainte-mergătorul unui alt Moș. Al lui Moș Crăciun cel veșnic bun. Rolul tău este cu atât mai important, cu cât ne faci să fim mai buni și mai darnici.

Anul acesta vreau să te rog ceva bre Moș Nicolae. Sunt bune și dulciurile pe care le aduci, dar te rog io, fă să revină umanitatea în noi. Fă să ne aducem aminte să zâmbim, să ne bucurăm și să fim buni. Știu că ceea ce îți cer acum este un pic mai greu. Dar tu ești Moș Nicolae și poți. Te mai rog ceva – ajută-ne să ne dăm seama cât de valoroși suntem noi oamenii și cât bine putem să ne facem unii altora. E greu nu zic că nu, dar ofere-ne șansa să devenim ca tine – darnici și săritori. Așa poate că ne-am face o viață și o lume mai bună.

Poți să anulezi egoismul specific nouă oamenilor. Învață-ne să întindem mâna să ajutăm când alții au nevoie. Arată-ne cum să fim alături de oamenii mai puțini norocoși ca și noi. Te rog să ne aduci aminte că putem să fim și onești, drepți și cinstiți. Că putem să fim cuviincioși, iertători și civilizați. Știu că atunci când îți îndrepți privirea către lumea noastră nu ești mulțumit de ceea ce vezi. Știu că pentru tine e greu să vezi atâta nedreptate în lume. Dar, mai știu că tu nu poți să vii dacă nu ești iubit și chemat. Cu toate acestea te rog să oferi din bunătatea ta,  nouă oamenilor.

Bre Moș Nicolae când eram mic aveam o bănuială despre tine. Nu mi s-a confirmat niciodată și pentru asta trebuie să mă declar mulțumit. Ceea ce am învățat de la ceea ce semnifici tu este să fiu mai bun. Nu îmi iese întotdeauna, ba chiar în cazuri rare. Am mai învățat să fiu fericit cu ceea ce am și cu cei dragi alături de mine. Pentru că despre asta cred că vrei să ne înveți – despre iubire, despre bogăția pe care o avem lângă noi, despre bunătatea inimii și a faptelor bune, despre cum putem deveni mai buni.

Dincolo de sărbătoarea comercială pe care lumea încearcă să o dea zilei tale, tu rămâi același bătrân săritor și bun. Și dacă ești chemat vii și ajuți. După puterile tale. Treci peste setea de bani a celor ce vor să profite de bunătatea ta. Pentru că tu știi că cei ce chiar cred în tine vor rămâne la fel. Dincolo de mesajele publicitare, dincolo de ofertele din magazine, tu vei rămâne veșnic Moș (Sfântul) Nicolae. Cu bune și cu rele. Cu lucruri dăruite la vedere, dar mai ales cu daruri pe care doar le simțim.

Bre Moș Nicolae îți mai aduci aminte de cum era odată? Când mirosul cojilor de portocale intra în casele noastre odată cu ziua ta? Când mirosul cetinei de brad invada căminele noastre în preajma zilei tale? Și când din 6 decembrie începeau să răsune colindele alea românești frumoase? Îmi este dor de atmosfera de atunci, dar sunt sigur că nu se va mai întoarce. Așa că mă bucur de tine, Moș Nicolae, așa cum ești tu acum.

Moș Nicolae te rog continuă să fii bun cu noi și să ne aduci daruri. Văzute și nevăzute.

The post Bre Moș Nicolae appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am observat că ieri a fost conferința ”omul, ctitor de fapte bune”. M-am bucurat să văd oameni pe care îi cunosc implicați în acest eveniment. Evenimentul a fost făcut pe de o parte pentru a lansa Asociația Aktis, iar pe de altă parte pentru a strânge fondurile necesare pentru a încălța 800 de copii nevoiași. Nu aș fi scris despre această campanie, dacă nu ar fi fost în spate doi oameni în care am încredere – Bogdan Tănasă și Alexandru Baciu.

Campania nu este la prima ediție și chiar dacă s-au strâns fonduri în cadrul conferinței de ieri, sunt sigur că mai este loc pentru a face o faptă bună. Și asta pentru că 800 de copii sunt totuși greu de încălțat. Și poate că pe lângă ghetuțe calde, copilașii se vor bucura dacă vor primi și alte lucruri de care au nevoie. Și cu siguranță că oamenii care se ocupă de campanie sunt de încredere.

Am fost de multe ori în case amărâte, în care erau copii triști. Știu cum arată bucuria sinceră din ochii copiilor, atunci când văd sacoșele cu bunătăți, hainele sau încălțările. Știu și câtă muncă sisifică este în spatele bucuriei celor mici. Muncă depusă de cei ce vor să facă un bine cât de mic. Poate că nu pare cine știe ce până nu pui mâna. Dar, după ce ai fost implicat măcar într-o campanie caritbailă, îți dai seama cât este de greu. Și cât de tare trebuie să fii pentru a reuși să aduci bucurie celor mai puțin norocoși.

Mai multe detalii ale campaniei sunt sigur că vi le pot da Bogdan Tănasă și Alexandru Baciu. O faptă bună poate părea mică pentru cel ce o face, dar enormă pentru cel ce o primește poate fi o șansă la o viață un pic mai bună. Vă îndemn la fapte bune și la cât mai multe. Și un prim pas poate fi să contribuiți la această campanie. Nu v-ar plăcea să știți că un copil va purta o pereche de ghete calde, la care v-ați adus și voi contribuția?

The post Ctitori de fapte bune appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astăzi voi vorbi despre o persoană pe care o știu încă din timpul facultății. Acel tip de om căruia nu-i place să iasă în evidență dar, care prin modul său de a fi nu are cum să rămână în anonimat. Nu știu dacă știți acel tip de oameni care emană energie pozitivă în jurul lor. Și care influențează oameni doar prin exemplul lor personal. Acel tip de om care dă un exemplu pozitiv de comportament. Om care încearcă să învețe și pe alții din experiențele prin care trece.

Omul de astăzi este unul dintre acei părinți pe care îi apreciez foarte mult. Acel gen de părinți care se sacrifică 100% pentru copiii săi. Și care, după cum am spus mai sus, încearcă să învețe și alți părinți din propriile experiențe. Este adevărat că fiecare părinte este unic, dar sunt lucruri comune în educația copiilor. Atunci când ai 3 copii pe mână nu prea mai ai timp de tine. Cu toate acestea, omul de astăzi nu știu cum face, că îl văd destul de activ. Este acel gen de om căruia îi place să își lase amprenta acolo pe unde trece.

Un om simplu, dar în acea simplitate pe care o afișează există o profunzime ascunsă. Încă din timpul facultății am remarcat simplitatea de OM mare pe care o are. Prin modul său de a fi, se face plăcut fără un efort foarte mare. Este un om care modelează caractere și dezvoltă personalități. Ale propriilor copii, dar și ale altor copii influențați de părinții care îi citesc sfaturile și experiențele. Ne-am intersectat destul de des în facultate, dar mai puțin după. Cu toate acestea de fiecare dată când ne întâlnim parcă suntem pe aceeași undă. Avem aproximativ aceleași principii și poate că și din această cauză.

Omul despre care vorbesc astăzi este Irina Nichifiriuc – o mamă căreia nu-i place să treacă viața pe lângă ea. Un model pentru majoritatea de dăruire totală pentru proprii copii. O mamă căruia îi pasă de viitorul luminos al propriilor copii. Un om care pune accent pe fericirea copiilor venită din bucurie și nu pe fericirea venită din lucruri. Este un exemplu pe care oricare dintre noi, părinții, îl poate lua ca reper. Și asta pentru că am avea de învățat multe de la ea. De la responsabilitate și până la dăruire. De la simplitate și până la implicare totală în ceea ce privește educația copiilor. Nu sunt cuvinte mari. Sunt o parte dintre calitățile pe care eu le văd la Irina.

De felul meu nu sunt adeptul cursurilor de parenting. Dar, atunci când Irina scrie ceva despre partea de educație a copiilor mă face să stau pe text mult. Pentru că nu o face din postura de părinte atotștiutor, dătător de sfaturi pentru ceilalți. Scrie din propria experiență și uneori nici măcar nu își permite să ofere sfaturi părinților. Pentru că Irina înțelege că fiecare părinte este unic și erou pentru proprii copii. Dacă te regăsești din punctul de vedere al relației tale cu propriul copil în ceea ce scrie Irina, bine, dacă nu, e la fel de bine.

Irina Nichifiriuc a fost unul dintre studenții buni de la Marketing ai generației mele. Și cu toate acestea a ales să se implice total în viața de familie. Ceea ce spune multe despre modul ei de a vedea lucrurile cu adevărat importante. Pentru ea, contează mult mai mult lucrurile și faptele care îi aduc încărcătură sufletească. Poate vă veți întreba – ce este așa de special la o mamă cu trei copii? Încercați și veți afla cât este de greu să te implici total în educația fiecărui copil în parte, dar în același timp să investești și în dezvoltarea ta ca om. Pentru că atunci când tu ești împăcat cu tine, poți da din pacea ta și celor din viața ta.

Irina Nichifiriuc dă-mi voie să îmi scot pălăria în fața ta. Ești un model de părinte total implicat. Continuă ca din experiențele tale să oferi povești și nouă, celorlalți părinți. Pentru că, să știi că mai sunt părinți care se regăsesc în experiențele tale.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 26 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Păi hai să ne gândim un pic la următoarele lucruri. Întâi să vorbim despre copiii femei – așa este elegant. Dragelor gândiți-vă un pic la ce visați când erați mici. Acum se întâmplă lucrurile la care ați visat. Când erați mici stăteați în fața oglinzii și vă aranjați cât mai frumos, astfel încât să fiți elegante. Probați hainele mamelor și era o adevărată tragedie atunci când ai voștri vă pregăteau de școală. La fel și acum – vă place să fiți cât mai elegante, să fiți cât mai bine aranjate. Jucăriile din copilărie s-au transformat în lucruri palpabile care vă dau o notă de feminitate. Când erați mici, magazinul vostru de haine era dulapul mamei. Astăzi nu vă puteți hotărî asupra hainelor care vă aranjează. La câte opțiuni sunt acum este și de înțeles.

La fel era și atunci când visați în copilărie la prinți. Și la momentul în care veți deveni mirese. Acum, fiți sincere cu voi și gândiți-vă la bărbatul viselor voastre? Nu seamănă cu un prinț? Când erați mici vă plăcea să vă jucați în bucătăria de jucărie. Astăzi vă jucați în bucătăria reală, cu oale, cu farfurii și feluri de mâncare diverse. La fel, când erați mici, vă plăcea să plimbați bebelușii de jucărie prin casă. Acum sunteți grijulii cu odraslele voastre, de când sunt mici și până când devin adulți. Și multe altele făceați în copilărie în joacă, iar astăzi le faceți pentru că trebuie. Dar, lucrul cel mai important constă în faptul că toate aceste lucruri acoperă copilul din voi. Pentru că acum aveți griji. Totuși, mai lăsați să iasă copila din voi la suprafață. E mai frumos să faceți totul în joacă.

Acum dragi băieți maturi, să ne gândim la noi și la copilăria noastră. Când eram mici, ne plăcea să ne jucăm cu mașinuțele. Să facem scenarii cu mașini, să ne dorim cele mai cele mașinuțe. Eventual cu telecomenzi și ultimele apărute. Nu credeți că și acum ne dăm de-a dura atunci când avem șansa să conducem o mașină trăsnet? Vă mai aduceți aminte când o parte dintre noi jucam fotbal de dimineața până seara? Acum, gândiți-vă dacă nu ați da orice să fiți prezenți la un meci de fotbal, sau orice alt sport. Mai țineți minte de câte jocuri de ”hoții și vardiștii” am jucat. Acum, unii dintre noi sunt polițiști, alții infractori. E un pic mai dur jocul acum, dar este imaginea în oglindă a unui joc din copilăria noastră.

Vă mai aduceți aminte cum, atunci când tații noștri nu erau acasă, foloseam aparatul de ras? Atunci ne doream să fim cât mai repede mari. Acum, facem chestia asta zilnic și uneori este așa de chinuitor. Dacă am fi știut noi ce înseamnă bărbieritul? Când eram mici, ne plăcea câte o fată și zâmbeam ștrengărește când o vedeam. Acum, unii dintre noi, se uită lung pe stradă după fetele/femeile care ne atrag privirea. Mai țineți minte când ne luam la bătaie de la lucruri mărunte ca să ne afirmăm bărbăția? Și după ne împăcam aproape imediat și continuam joaca. Astăzi, copiii bărbați se pot bate și după merg la bere. Bine, durează un pic mai mult până când merg la bere, dar până la urmă se împacă. Cu alte cuvinte suntem copia fidelă a copilului de acum 20-30 de ani. Doar că avem un pic mai multe responsabilități și un pic mai multe lucruri de făcut.

Unii dintre noi, fie bărbați sau femei ne trăim copilăria și acum. Și dacă ați ști ce sentiment fain este. Să faci lucrurile din joacă și să îți placă la nebunie ceea ce faci. Și da, viața de adult poate fi la fel de frumoasă cum ne-am imaginat-o în copilărie. Mai ales dacă îți păstrezi în minte că ești un copil bărbat sau un copil femeie. Lucrurile se întâmplă cam la fel, doar noi le dăm o altă importanță.

”Copilăria durează toată viață. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit.”  – Gaston Bachelard

The post Copiii bărbați și copiii femei appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Majoritatea părinților luptă pentru a le asigura copiilor șansa la o viață mai bună. Și toate energiile lor se canalizează spre acțiuni menite să îi ajute pe copii. Tocmai de aceea se lasă pe ei, se neglijează. Pentru că, indiferent de ceea ce fac, au în minte un singur lucru – copilul meu trebuie să reușească. Dar este din ce în ce mai greu pentru părinți să fie echilibrați între lupta zilnică pe care o duc pentru copiii lor și dragostea de care aceștia au nevoie. Nu cred că este părinte care să fie nepăsător atunci când se gândește la viitorul copilului lui.

Copiii luptă pentru a nu își dezamăgi părinții. Și de aici poate și surmenajul din ce în ce mai des întâlnit în rândul lor. Copiii luptă și pentru ei și pentru fericirea lor. Sună ciudat, dar unii părinți omit să se gândească și la fericirea copiilor. Sunt atât de angrenați în lupta pentru copii încât uneori le fac rău. Le fac rău prin faptul că lipsesc prea mult din viața celor mici. Și așa trec minutele, zilele, lunile, în care copilul vede cum părintele luptă pentru el, dar nu și cu el.

Oamenii bolnavi luptă să supraviețuiască. Se agață cu ambele mâini de orice firicel de ață care le prelungește viața. Pentru ei și pentru cei dragi lor, singura lor luptă este pentru sănătate. Deși nu ne punem niciodată întrebări legate de sănătate atunci când o avem, este o binecuvântare să nu lupți pentru ea. Boala te face să lupți pentru fiecare minut de mai bine, pentru fiecare zi în care poți zâmbi, pentru fiecare an în care mai ești cu ai tăi. Pe bolnav îl motivează dorința de a fi mai bine decât ieri și de a mai aduce măcar un pic sănătatea.

Oamenii săraci, sau care pornesc de jos, se luptă pentru a reuși să își câștige pâinea. O parte dintre ei reușesc să câștige lupta cu sărăcia și ajung acolo unde își propun. Dar, omul sărac se luptă să supraviețuiască și nu să își mai cumpere o mașină. Sărăcia te face să lupți pentru ziua de mâine. Pentru că, atunci când te uiți în preajma ta, nimic nu îți dă de înțeles că te poți gândi la mai mult. Pentru ei, motivarea în luptă este dată de o bucată de hrană pe care să o pună în farfurie.

Oamenii singuri luptă pentru a avea prieteni. Pentru că singurătatea doare și te face să te întrebi de ce mai ești. Bunicii mei aveau o vorbă – ” singurătatea este boală grea”. Oamenii singuri se luptă să nu se mai trezească singuri dimineața. Oamenii singuri se luptă pentru a fi în prezența cuiva. Oamenii singuri se luptă pentru a nu cădea pradă deznădejdii. Pentru ei singura mângâiere este dată de alungarea singurătății.

Fiecare dintre noi este motivat de crezuri personale să lupte. De cele mai multe ori motivările sunt diferite. Poate și de asta suntem diferiți. Dar știți ce este frumos – pentru că oricât de diferite ar fi motivările noastre de luptă, reușim să trăim. E greu să îți menții motivarea și să lupți, dar atunci când te uiți înspre cel mic îți iei energia. La fel dacă te uiți la părinți simți că mai poți lupta. Iar dacă te gândești la pierderea sănătății lupți să ai grijă de tine. Suntem diferiți dar totuși așa de asemănători încât de multe ori se întâmplă să avem idealuri comune.

Dar o întrebare motivațională poate fi – eu pentru ce lupt? În funcție de răspunsul pe care îl găsim fiecare știm ce avem de făcut. Și la ce putem renunța.

” Lupta este o condiție a vieții: viața încetează când se termină lupta” – Vissarion Beinski

The post Tu pentru cine lupți? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum, când curentul general este unul al negării tuturor lucrurilor care au făcut societatea să evolueze, iată că a venit momentul să se discute și despre apariția copiilor ca rezultat al unei frustrări a părinților. A face un copil este o decizie luată doar de părinți – de ambii părinți de cele mai multe ori. Și este o decizie personală, încărcată de emoții și de dorința de a fi împliniți. Nu trebuie să vină nimeni să ne țină lecții despre: de ce se fac copiii – indiferent de cât de mare și cunoscut este numele său. Nu poți să ai pretenția că părerea ta este universal aplicabilă pentru toți oamenii care îți ascultă părerile.

Părinții nu fac proprii copii gândindu-se la bătrânețe. Spuneți-mi vă rog, câți dintre voi, acum când sunteți tineri, vă gândiți la bătrânețe? Părinții nu fac proprii copii din ofuscări și din neîmplinirile lor. Nu are logică – atunci când te simți neîmplinit, fără reușite profesionale, nu îți stă gândul să faci copii. Și aici nu vorbesc despre asistații sociali. Acolo este altă mâncare de pește și o discuție mult mai complexă. Părinții nu fac proprii copii atunci când sărăcia le bate la ușă. Toți părinții cu gândirea logică vor să le ofere totul copilașilor. Poate din cauza aceasta demografia este în scădere dramatică – părinții vor întâi să își facă o carieră, o situație și de abia după aceea să aducă pe lume un copil.

Revenind la emoția venirii pe lume a unui copil nu pot să îmi scot din minte împlinirea noastră ca și familie, atunci când a venit Iustina pe lume. Și nu, nu este vorba despre egoismul nostru – al mamei și al tatălui. Pentru că dacă vreți, decizia de a avea un copil, implică și multe responsabilități pe care le iei. Asta dacă vrei să ai copii fericiți. De la partea de asigurare a hranei și până la partea de asigurare a educației unui copil. Nu cred că este vreun părinte cu scaun la cap, care atunci când a luat hotărârea de a avea un copil, nu s-a gândit și la partea de după venirea lui pe lume.

V-ați gândit vreodată la cât de tristă ar fi lumea fără râsetul copiilor, fără gingășia lor, fără inocența lor care de multe ori înseninează ziua? V-ați gândit la un moment dat, cât de săraci am fi fără zumzetul lor? Viața ar fi cu mult mai gri și mai lipsită de dorința pentru mai bine.  Copii ne transformă în adevărați eroi, gata oricând să ne sacrificăm pentru ei. Ne fac să ne găsim cea mai bună variantă a noastră, pentru a le fi lor bine. Ne ajută să ne depășim limitele pentru ca ei să reușească. Fac tot posibilul pentru a ne încuraja să fim noi, naturali, pentru ca ei să învețe ce este sinceritatea. Noi, părinții i-am adus din dragoste pe Pământ și tot noi suntem responsabili pentru ei. Pentru fiecare celulă din corpul lor.

Declarația respectivului domn nu a făcut altceva, decât să arate micimea modului lui de gândi, acum, când și-a văzut copiii evoluând. Mă miră și mai mult modul lui de a deschide acest subiect și suficiența cu care și-a expus punctul de vedere. Cu riscul ca ”fanii” respectivului domn să îmi sară în cap, spun că declarația lui nu a fost gândită deloc. Și că uneori e bine să știi când să te retragi din postura de formator de opinie. Să îți recunoști neputința și să te retragi în momentele tale de glorie. Pentru că altfel te faci de râs și îți atragi dezaprobarea, chiar și a celor care la un moment dat aveau respect față de opiniile și analizele pe care le făceai.

Dragă domnule, copiii nu se fac din sărăcie, ci din dragoste, copiii nu se fac pentru a avea cine să aducă un pahar de apă la bătrânețe – au trecut vremurile în care se gândea astfel. Și nu uita, dragă domnule că atunci când îți exprimi părerile, acestea ajung și la cei care nu au avut șansa să aibă copii – și produc răni peste cele deja existente. Îmi pare rău că nu știți să fiți diplomat.

” Indiferent dacă cresc, ei rămân copiii noștri, și unul din cele mai importante lucruri pe care le putem dărui este dragostea noastră necondiționată. O iubire care nu depinde de nimic, decât de faptul că sunt copiii noștri.” – Rosaleen Dickson

The post Copiii întregesc familia appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nici nu mai contează de ce s-a ajuns aici. Nici nu este important. Părinții care pot să își ducă copiii la școală știu câtă fericire apare pe chipul copiilor. Cel puțin în prima zi de școală. La fel de bine părinții știu ce înseamnă un nou început școlar și câtă investiții au făcut. Dar, dacă un deștept de ministru spune că ”învățământul este gratuit în România – jumătate plătește statul, jumătate plătesc părinții”. Tocmai din cauza aceasta probabil că este și abandonul școlar la cote așa de mari. Pentru că sunt părinți ce nu își pot suporta jumătatea din ”gratuitatea” unui an școlar.

Puțini se gândesc la copiii ai căror părinți nu își pot permite să îi țină în școală. La conducătorii țării. Oare ce este în sufletul unui copil, atunci când vede alți copii de vârsta lui cu ghiozdanele în spate? Credeți că ar vedea bucuria unui nou început? Sau ar oferi circumstanțe atenuante părinților pentru că nu i-au dat șansa să meargă la școală? Copii aceștia pot fi denumiți aripi frânte și îngeri maturizați.

Din păcate și o parte din copiii ce au șansa să meargă la școală devin îngeri maturizați și au aripi frânte. Pentru că sistemul actual de învățământ le frânge copilăria. Dacă acești copii nu au norocul de un dascăl care să se gândească la evoluția lor viitoare și nu la tocitul din cărți. Practic dacă au șansa să aibă un dascăl vizionar și care să pună accentul pe personalitatea copiilor, viitorul lor nu va fi cenușiu. În schimb dacă au neșansa să aibă un dascăl aplecat doar spre planul trimis de minister, fără să pună accent și pe copilăria lor, atunci vor deveni mici roboței. Eventual fără personalitate și fără să poată să aibă propria opinie.

Iar noi părinții avem poate rolul cel mai important în dezvoltarea armonioasă a propriilor copii. Dacă vom avea pretenția că școala trebuie să ne educe copii, atunci vom fi deja pierzători. Dacă nu vom înțelege că ei, copiii noștri au nevoie de noi lângă ei, atunci să nu ne mirăm că se depărtează de noi de la vârste fragede. Dacă vom pune accentul doar pe a încărca copilul cu învățat, cu diverse cursuri de dezvoltare a abilităților, copiii noștri vor deveni obosiți înainte de vreme. Dacă ne vom educa proprii copii să aibă doar capul plecat, pe principiul ”capul plecat sabia nu-l taie”, să nu ne mirăm în viitor că nu își vor putea asuma deciziile.

Copiii noștri au nevoie de ajutorul nostru. Și nu doar de ajutorul financiar. Pentru că mai târziu, când vor crește își vor aminti doar momentele petrecute cu părinții alături. Sau de momentele în care doreau să își descarce sufletul și părinții nu aveau timp de sentimentele lor. Dacă nu vom putea să ne implicăm activ în viața lor să nu avem pretenția că suntem cei mai buni prieteni ai lor. Trebuie să realizăm că viitorul propriilor copii stă în mâinile noastre și ale dascălilor. Și că odraslele noastre nu sunt intangibile și nu pot fi deranjate cu păreri contrare opiniei lor despre ei.

Dragostea noastră a părinților către copii nu trebuie condiționată de nimic. Îi iubim necondiționat și facem tot ce ne stă în putință pentru a avea un viitor strălucit. Sunt ai noștri și suntem răspunzători direct de ei. Încă din momentul în care s-au născut și până când vom închide ochii. Și dacă vreți este imaginea noastră proiectată în viitor. Fiecare sentiment investit în ei, îi vor ajuta să aibă încredere în ei. Tot ceea ce le insuflăm astăzi îi va ajuta în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

”Rădăcinile noastre se ascund în copilăria care ne luminează viitorul” – Marius Torok

The post Aripile frânte și îngeri maturizați appeared first on Durbaca Ionut Lucian.