Poate că timpul nu mi-a ajuns să o sun mai des, poate că de multe ori am dat-o uitării. Dar, astăzi am primit o lecție de dragoste și simplitate. Sunt un norocos că încă mai am o bunică ce mă învață că lucrurile simple sunt pline de încărcătură emoționantă. Când eram mic, plângeam adesea în brațele ei – astăzi în schimb, bunica a vărsat o lacrimă pe umărul meu. Dacă vreți astăzi am simțit apăsarea anilor bunicii, pe umărul meu. Mi-am luat energia din îmbrățișarea bunicii de astăzi, cât să îmi ajungă o viață întreagă.

Parcă când vorbea cu mine nu voia să mă deranjeze cu niciun cuvânt. Să nu mă rănească cu nicio vorbă. Și cu toate acestea bunica mă copleșea cu dragostea izvorâtă din trupul ei plăpând. Ochii îmbătrâniți de ani s-au luminat astăzi și așa îi voi păstra în amintirea mea de peste ani. Chiar dacă trupul nu o mai ascultă așa cum vrea ea, sufletul ei încă învăluie cu dragoste. Și nu doar pe mine, ci pe toți nepoții ei. Pentru că ea este una din sevele noastre și unul din locurile de unde ne tragem originea.

La un moment dat, în timpul discuției îi spune mamei mele: ”Uite nu i-a fost rușine lui Liviu să mă ia de mână și să meargă cu mine”. Liviu este fratele meu, care ieri a fost cu ea când și-a făcut analizele. Vă dați seama cât de simplu și frumos gândesc bătrânii noștri? Dacă ar ști ea, că fiecare îmbrățișare, fiecare luare de mână, pe noi, nepoții ei, ne conectează la istorie și la rădăcina noastră…. Dacă ar ști ea că noi suntem ce suntem și datorită ei…. Pentru că, lacrimile ei și grija pentru noi, ne-au udat rădăcinile și așa am crescut. Bunica este ca și stejarul bătrân la umbra căruia cresc puii de stejar. Așa plăpândă cum este și cum a fost, ne-a dat energia necesară să creștem. Iar dragostea ei a fost uneori mai puternică decât cea a mamei.

Pentru că o simțeam de la kilometri. Și fiecare gând bun al ei ne ghidează pașii. Nu ne-a reproșat niciodată că nu avem timp să o sunăm, deși ar fi putut. Ci ne-a zâmbit atunci când ne-a văzut. S-a bucurat tot timpul de prezența noastră, chiar dacă anii au trecut și peste noi. Și bucuria se vedea de fiecare dată când o priveai în ochi. Simplitatea bunicii mele m-a impresionat de fiecare dată. Pentru că este o simplitate înțeleaptă, venită din conectarea ei la divinitate și viața însăși. Și poate că așa cum sunt eu astăzi i se datorează și ei.

Da, bunica este izvor de simplitate și dragoste. Și nu îmi este rușine să o spun. Poate că într-o societate aflată mereu într-o fugă continuă, ar trebui să ne mai uităm și la bătrânii noștri. Să vedem oglinda a ceea ce trebuie să conteze cu adevărat. Simplitatea lor să o luăm ca și exemplu. Iar dragostea lor ca stindard al trecerii noastre prin lume. Pentru că la evoluția noastră, bătrânii au contribuția lor. Puțină în accepțiunea noastră, multă în realitate.

Bunicii noștri reprezintă izvorul nostru de istorie, legătura noastră cu strămoșii. Să ne bucurăm cât de mult putem de ei și de dragostea lor. Pentru că ei ne-au învățat să iubim, să mergem, să ne bucurăm, să fim buni. Nu degeaba bunicilor li se mai spune și buna/bunul. De la bunătatea lor și de la dragostea cu care își cresc nepoții. Să îi iubim chiar dacă pielea lor începe să se zbârcească. Să îi respectăm chiar dacă nu ne mai pot ajuta foarte mult. Și să avem grija de ei ca de o comoară. Pentru că bunicii în viață sunt o comoară a sufletului nostru.

Da, astăzi mi-am primit lecția de simplitate și de dragoste de la bunica mea. Și pentru asta ÎI MULȚUMESC.

The post Bunica izvor de dragoste și simplitate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sunt persoane care fac adevărate drame dacă partenerul uită că în zilele dragostei trebuie să vină cu un buchet de flori minim. Consideră că nu mai există sentimente și că în inima partenerului a apărut altcineva. Este frumos să dăruiești flori, zâmbete, sentimente, dar nu doar astăzi. Oare când vom realiza că iubirea este comercializată intens pentru obținerea de profituri? Trebuie să avem o dată fixă la care să ne afișăm sentimentele față de persoanele iubite? Nu știu de ce am senzația, dar parcă iubirea a devenit un sentiment robotizat – an de an, în anumite zile ale anului ne activăm dulcegăriile.

Ieri văzusem o statistică ce scotea în evidență abuzurile violente pe care trebuie să le suporte o parte dintre femeile din România. Oare acolo dragostea cât costă? Sau, în timpul anului când există tensiuni între parteneri, nu trebuie să existe sentimentul iubirii și al iertării? Realitatea spune că dragostea este costisitoare în România – mai ales dacă privim rata divorțurilor. Repet, ceva îmi dă cu virgulă. De fapt, dacă stau și mă gândesc mai bine, într-o societate axată pe profit, este normal ca și dragostea să ajungă să fie vândută. La bucată sau en-gros.

Dramele se întâmplă și astăzi, femeile și bărbații vor suferi și astăzi. În unele situații dragostea va fi pusă și astăzi pe pauză. Nu se oprește timpul în loc și dintr-o dată toată lumea este cuprinsă de fiorul dragostei. Astăzi nu este prima zi în care apar fluturii în stomac – mai ales în familiile care se chinuie să pună ceva de mâncare în farfurii. Ne mințim des și fără să clipim. Falsitatea va fi des întâlnită astăzi pe la chioșcurile de flori. Unii nu știu că mărimea buchetului nu este tot timpul direct proporțională cu dragostea reală.

V-ați întrebat vreodată care este secretul cuplurilor de bătrânei care se mai țin de mână și după zeci de ani de la prima lor întâlnire? Credeți că ei așteptau o zi specială să își declare iubirea? Dragostea lor este neprețuită pentru că a fost construită pe o temelie solidă – cărămidă peste cărămidă. Au trăit și ei drame, s-au certat și ei cu siguranță, dar au știut că să își păstreze sufletele unite indiferent de vremuri. Ei nu au făcut comerț de sentimente și nu și-au cumpărat dragostea celuilalt. Pur și simplu și-au construit relația pe sentimente curate.

Este frumos să iubești – să nu mă considerați un Greanch al zilelor de dragoste. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să facem concurs viteză pentru a cumpăra dragostea de la tonete sau magazine. Nici măcar nu ar trebui să ne supărăm dacă cel de lângă noi nu vine cu niciun mic cadou. Prezența lui/ei în viața noastră ar trebui să fie cea mai bună dovadă de dragoste pentru noi. Și confirmarea faptului că avem lângă noi un suflet ce va sta și la bine, dar mai ales la greu. Dragostea noastră ar trebui să fie clădită în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă ne duce la Paris înseamnă că ne iubește mai mult, decât dacă ne scoate la o plimbare în parc? Fiecare știe propriul răspuns la întrebarea aceasta, dar nu uitați că adevăratele sentimente nu sunt fiscalizate.

Nu intrați în jocul economic al acestor zile doar pentru a fi în trend. Puteți să vă declarați dragostea în mod constant și în alte zile. E recomandat să cumpărați câte un fir de floare în fiecare zi. Câte un sărut în fiecare zi reduce riscul distanțării. Iar discuțiile sincere avute în momentele de cumpănă, purtate cu mult calm, sudează cuplul. Dragostea față de cel de lângă voi poate fi arătată și prin gesturile mici. Oare care este diferența între a te juca prin părul ei/lui și inimioara de pluș de la tonetă? Sau, nu valorează mai mult o îmbrățișare de un minut față de un buchet de trandafiri luat la înghesuială?

Fiecare își trăiește povestea de dragostea după cum simte și după cum dorește. Dar, poate că dacă nu am mai comercializa dragostea, am descoperi că suntem în stare de sentimente reale. Trăite în ritmul nostru, al fiecăruia dintre noi și nu în ritmul impus de vremuri. Dragostea nu se termină când se închid tonetele sau ofertele la inimioare. Ea va continua și mâine și peste un an, recomandat toată viața. Sau cel puțin așa ar fi sănătos să fie. Dragostea nu trebuie ambalată în lucruri costisitoare pentru a fi sinceră. Să nu uitați asta. Probabil că o știți, dar vreau doar să vă reamintesc.

„Dragostea adevărată e ca o stafie, toți vorbesc despre ea, puțini o văd cu adevărat.”  – Francois de la Rochefoucauld

The post Mă iertați – cât costă dragostea? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: www.copilul.ro

Și uite așa se pot genera comportamente ciudate la copii, care mai târziu tot nouă ne vor da bătăi de cap. De ce spun asta? Pentru că, unui copil sprijinit în a fi ”iubăreț” îi va crește stima de sine într-un sens nu tocmai bun. Și atunci când va crește i se va părea normal să nu fie statornic/statornică. Pentru că, de mic copil i s-a inoculat ideea că poate să iubească pe oricine îi place și pe câți/câte consideră el/ea că trebuie să iubească.

Da, știu, copiii sunt drăguți atunci când vin acasă și spun că un coleg/colegă s-a îndrăgostit de el/ea. Și cât patos pun în ceea ce spun. Dar, ce te faci când vin acasă și îți spun că un coleg/colegă a sărit pe el/ea să îl/o sărute. La o vârstă la care ar trebui să se bucure de copilărie și de joacă. Nu îi maturizăm prea repede? Nu îi învățăm de fapt ce este iubirea superficială, atunci când îi împingem de la spate să fie mari cuceritori/cuceritoare? „Bunele” noaste inteții, nu se vor transforma în dureri de cap mai târziu?

Fiecare dintre noi, părinții, suntem foarte mândri de proprii copii. Și ni se par că sunt cei mai minunați. Sunt cei mai cei din toți copiii din lumea asta. Dar, faptul că le suntem părinți nu prea ne dă dreptul de a-i folosi pentru amuzamentul nostru. Pentru că, în egoismul nostru și în dorința de a vedea că ei ”se descurcă” nu facem altceva decât să le stricăm copilăria și inocența. Și ne mai mirăm că unii copii încep viața sexuală de la 12-13 ani. Iote un efect al sprijinului de la vârste fragede – ”iubește mamă/tată, iubește, nu fi pămpălău”. În acele momente părinții se dau cu capul de pereți, nu știu cum să iasă din acest necaz.

Avem tendința să ne sexualizăm proprii copii. Sună foarte ciudat ce spun acum – dar toate lucrurile pe care noi, adulții le aplicăm propriilor copii, în ceea ce privește ”îndrăgostirea” copiilor. În preajma copiilor e bine să fim cu grijă. Și la ce vorbim și la cum ne comportăm. Pentru că ei imită foarte mult și pun în aplicare ceea ce văd la eroii lor – părinții. Dacă ar fi un sentiment pur de iubire pe care copiii să îl înțeleagă, să zicem, dar îmi este teamă că ei înțeleg mai mult decât le dăm noi de înțeles.

Psihologii Diane E. Levin și Jean Kilbourne afirmă în cartea ” Prea sexy, prea devreme” că sexualitatea copiilor este într-o continuă schimbare, iar noi părinții, trebuie să intervenim pentru a ține lucrurile într-un echilibrul natural, combătând influențele nefaste a tot ceea ce văd și aud copiii noștri în mediul lor. Și aici intră și puterea noastră de a nu-i împinge de la spate. Chiar și pupicii nevinovați pot sexualiza un copil.

Tot ei spun că acum fetițele de 6-7 ani discută despre cum pot să fie pe plac băiețeilor, iar în clasele I-II sunt în competiție pentru pentru care dintre ele să fie ”fata cu cel mai mare succes la băieți”, se laudă cu câți băieți o plac. Nici băieții nu stau mai bine – învață să privească fetele, de la vârste mult prea mici, cu interes sexual. Statisticile prezentate de acești doi psihologi arată că băieții au uitat să mai privească fetele ca pe niște prietene, colege, etc. Ei privesc fetițele din punct de vedere al atracției pe care o simt față de ei. Și aici se referă la atracția sexuală. Interesant nu?

Iar dacă lucrurile acestea se întâmplă la vârstele copilăriei, oare ce se va întâmpla la adolescență? Dacă o parte dintre părinți își sprijină copiii să fie sexy, să iubească de la vârstele copilăriei, oare ce vor face acesti părinți când, la adolescență, copiii vor trece prin drame în dragoste? De noi depinde ce fel de copiii vom avea – și mai ales ce fel de adulți vor deveni.

Să ne iubim copiii și să le iubim copilăria. Dar, mai ales să le iubim inocența specifică vârstei. Să nu îi maturizăm mult prea repede. Să îi mai învățăm ce înseamnă rușinea. Să le explicăm pe cât posibil, pe înțelesul lor, ceea ce înseamnă iubirea și sentimentul iubirii. Dar, să nu îi împingem noi înspre comportamente ce mai târziu le vor afecta dezvoltarea lor ulterioară. Să îi învățăm care este diferența între a-i fi drag de un om și a iubi un om. Să le respectăm copilăria și să îi învățăm ce înseamnă statornicia. Și ce este mai important – să le explicăm copiilor că toate vin la timpul lor. Iar iubirea nu trebuie căutată – la momentul potrivit, acel ea/el potrivit fiecăruia va veni.

Iubirea este un sentiment mult prea nobil pentru a o duce în derizoriu. Așa că, poate ar fi mai bine să ne învățăm copiii ce înseamnă iubirea adevărată și sentimentul pur al iubirii. Pentru că atunci când vor crește, vor avea timp să înțeleagă singuri ce înseamnă iubirea și ce înseamnă iubirea dusă înspre sexualitate. Așa îi vom păstra puri cât mai mult timp. Și vor ști să iubească cu adevărat și la modul cel mai profund cu putință.

” Părinții trebuie să știe că copiii virtuoși le procură la orice vârstă multă bucurie și adâncă mulțumire, fiindcă în preocuparea atentă a părinților stă izvorul de bune însușiri ale copiilor” – Leone Batistta Alberti

The post Dragobetele copiilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Seva lor stă în ură, în dispreţul faţă de tot ceea ce nu este ca ei. O ură care îi face să comită crime în numele nu ştiu cărei cauze nobile, doar de ei ştiută. Dar oare, ce cauză poate fi nobilă, în momentul în care, pentru a o atinge, trebuie să moară oameni nevinovaţi ? Din păcate, libertatea a rămas doar aparentă, în prezenţa unor astfel de oameni. Şi aici nu este vorba doar despre Franţa, este vorba despre umanitatea întreagă, acolo unde oamenii cred în valorile ce stau la baza vieţii liniştite.

Ceea ce m-a şocat cel mai tare, a fost o poză, ce din păcate, în scurt timp va deveni probabil virală. Este vorba despre o poză cu un copilaş acoperit pe caldarâmul unde s-a produs masacrul şi lângă el, păpuşa. În poza asta am văzut practic întreaga scenă petrecută acolo. Am văzut drama în care a ajuns umanitatea, când nişte descreieraţi omoră viitorul plin de viaţă. Poza, rezumă într-un mod brutal că inocenţa, puritatea, curăţenia sufletească, vor fi puternic ameninţate cu dispariţia. Am ajuns într-un punct în care, dramatismul a ajuns o obişnuinţă a zilelor noastre, am ajuns în situaţia în care moartea să fie lângă noi.

La Nisa nu au murit doar 84 de oameni şi au fost răniţi alţii 120. Aceşti oameni reprezintă o nouă jertfă a modernităţii şi a permisivismului faţă de oameni care nu au nimic uman în ei. Prin fiecare dintre cei care au murit, a mai murit puţin din libertatea aparentă de care avem senzaţia că ne bucurăm. Din păcate terorismul nu va face altceva decât să şubrezească securitatea oamenilor şi a societăţilor în general. Doar nişte inadaptaţi pot recurge la crime, doar pentru că nu pot respecta regulile după care funcţionează alţi oameni diferiţi de ei.

Teroriştii nu sunt altceva decât indivizi atribuie puţină valoare vieţii omeneşti şi au senzaţia că în mâinile lor stă diferenţa dintre viaţă şi moarte. Sunt oameni care se cred “Dumnezei” şi care cred cu tărie în prostia asta. Şi totuşi de ce astfel de oameni nu sunt limitaţi în mişcări? De ce pot circula liber peste tot în lume? De ce astfel de oameni  nu sunt prinşi şi privaţi de libertate pe viaţă. Mă refer la faptul că astfel de celule trebuiesc arestate încă înainte de a săvârşi astfel de fapte urâte.

Indiferent de religia fiecăruia, îndiferent de divinitatea în care oamenii cred, toţi profeţii importanţi ai spiritualităţii au vorbit despre dragoste. Depre iubirea între oameni şi despre umanitate, despre principii morale, despre valori ale vieţii. Şi totuşi de ce s-a ajuns la atâta ură, la atâta duritate între oameni? De ce trebuie să cadă atâtea vieţi, în numele unui război inventat şi nevăzut? Până când trebuie să mai moară copii, oameni de toate vârstele? Pentru ce?

Dumnezeu să ierte victimele atentatului de la Nisa. Iar celor răniţi să le dea putere să treacă peste traumele fizice şi psihice. Iar noi, să ne oprim un pic şi să înălţăm o rugă şi un gând bun în memoria sufletelor nevinovate ce au murit pentru continuarea vieţii.

The post Ura, arma letală a terorismului appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Prima mea dragoste appeared first on Durbaca Ionut Lucian.