Tind să îi dau dreptate cel puțin parțial. De multe ori mi s-a întâmplat să observ că avem prostul obicei să ne carotăm. Fie din plictiseală, fie din dorința de a cădea mereu în picioare. Nu contează dacă ceea ce spunem despre celălalt are o doză de adevăr sau nu. Prin ceea ce spunem trebuie să îl coborâm pe celălalt și să ne suim noi peste el. Uităm că nu vorbele sunt cele care reprezintă cel mai bine comportamentul unui om. Ci faptele și modul lui de a fi – constant. Pentru că este posibil ca pe moment să îl coborâm pe cel despre care vorbim și să purtăm o victorie temporară. Însă, cu timpul se va vedea reaua intenție pe care am avut-o în ceea ce îl privește. Și te discreditează pe tine.

Ceea ce nu se înțelege în Iași, la modul general, este că este loc sub soare pentru toată lumea. Și că abordarea corectă pe care ar trebui să o avem este cea în care ne vedem de treaba noastră. Și de pătrățica noastră. De ce să nu căutăm să ne facem treaba cât mai bine fiecare în bucățica lui? Așa s-ar rezolva lucrurile cu mult mai bine. Credeți-mă că așa ar fi mai liniștită toată lumea. Prin defăimarea celuilalt nu ne ridicăm noi. Ba mai mult, oamenii vor vedea care este adevărata noastră față. Cu siguranță că pe viitor oamenii vor evita vorbitorii de rău. Ce au ca preocupare principală defăimarea celorlalți. Doar, doar își vor atinge obiectivul lor personal.

Am văzut de multe ori zâmbete ce la un moment dat s-au transformat în rânjete. Fiecare dintre noi are așa-ziși prieteni care nu contenesc să ne schițeze o imagine de așa nu. La un moment dat descrierile ajung și la urechea noastră. Ne minunăm de ce aflăm și ajungem la concluzia că nici noi nu ne cunoaștem așa de bine. Dacă ai ficatul tare, începi să zâmbești atunci când auzi descrierile tale. Și taci până în momentul în care siguranța pune stăpânire pe cel care vorbește despre tine. Începi să îi observi fiecare pas pe care acesta îl face. Îi observi fiecare greșeală pe care o face din prea mare siguranță. Vine la un moment dat ocazia să începi să vorbești. Să arăți cum ești de fapt și ce te caracterizează cel mai bine.

De cele mai multe ori, oamenii vor observa că totul este în antiteză. Vor fi circumspecți în ceea ce te privește – totul în baza cuvintelor auzite despre tine. Te vor ține sub observație o perioadă.Vor căuta să afle mai multe despre tine de la cei care au interacționat cu tine. Timpul va arăta realitatea despre fiecare. Pentru cel care vorbește aiurea despre tine sintagma ” ți-am tras-o și îmi pare bine ” se va transforma în ” mi-am tras-o singur și nu e bine ”. Ce să-i faci, dacă viața nu rămâne datoare nimănui? Nu prea ai ce să-i faci. Vine nota de plată și de fiecare dată plătești în moneda pe care ai folosit-o.

De-a lungul timpului am observat că pe cei care nu îi freacă grija despre alții, viața îi ocrotește. Sunt oameni pe care îi recunoști prin liniștea interioară pe care o au. Și prin preocuparea pe care o au doar pentru pătrățica lor. Observi diferența de comportament, fără să faci mari eforturi. Nu au cuțite ascunse la spate, gata-gata să le bage în spatele celui din fața lor. Nu au preocupări tâmpite de a fi la curent cu tot ceea ce fac alții. Sunt mulțumiți cu viața tihnită pe care o au. Dar, la un moment dat, sătui de ”grija” prea mare pe care alții le-o poartă, încep să reacționeze. În primă fază timid, apoi le vor spune în față că știu totul despre ce fac.

Nu ai cum să te faci plăcut tuturor. Nici nu ai cum să reușești lucrul acesta. Și nici nu este indicat. Dar, atunci când alții te ajută să ai o imagine ” imaculată ” nu îți rămâne decât să demonstrezi contrariul prin comportamentul tău. Prin naturalețea ta și prin lipsa de ascunzișuri. Și oamenii vor trage singuri concluzia finală în ceea ce te privește. Și în ceea ce îi privește pe ” prietenii ” tăi.

” Vreau să trăiesc într-o lume în care oamenii se iubesc unii pe alții și nu se rănesc între ei prin vorbe sau fapte.” – Lauren Potter

The post Ți-am tras-o și îmi pare bine appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: business24.ro

Dar, oare cum îți dai seama de adevărata ta valoare? Cum îți sunt infirmate sau confirmate temerile, speranțele tale? Unde îți cauți răspunsurile care să te pună pe un făgaș normal? Al tău și al modului tău de a fi. Sunt două variante pe care le poți lua în calcul – fie te raportezi la cum te văd alții, fie te raportezi la tine și la cum te vezi tu pe tine. Pentru că nimeni nu știe mai bine decât tine care sunt adevăratele tale principii. Și doar tu știi ce stări experimentezi, ce frici te încearcă, te stări de disperare te cuprind uneori. Lumea nu îți trăiește viața ta și nimeni nu poate să îți ofere rețeta perfectă pentru a reuși. Chiar, ce înseamnă pentru tine că ai reușit?

În viața fiecăruia apar momente în care apare sentimentul deznădejdii, apar temeri pentru tine și pentru cei dragi ție. Și nu pentru că nu ai putea să reușești, ci pentru că, la un moment dat, situațiile te fac să te gândești la asta. Dar, de cele mai multe ori, atunci când spunem că nu mai putem, mai putem încă pe atât. Gândiți-vă la situațiile în care ați ajuns la capătul puterilor, dar ați mers mai departe. Și nici acum nu vă puteți explica de unde ați găsit puterea să vă depășiți pe voi. Și să depășiți situațiile ivite.

Fiecare dintre noi are puterea de a se regenera și de a o lua de la capăt. Doar trebuie să știm pe ce butoane interioare trebuie să apăsăm. Dar, până nu ajungem în acele situații limită nu ne dăm seama de adevărata forță ce stă în noi. Și ne trezim că găsim soluții la care nu ne-am fi așteptat, acolo de unde nu credeam că pot veni. Doar să îndrăznim să ne depășim zona de confort. Și să îndrăznim să visăm. Să visăm că putem reuși, să visăm că putem găsi rezolvarea problemelor noastre – indiferent de cât de grave sunt ele. Și să fim pregătiți să reușim.

Trebuie să vedem care ne sunt resursele noastre interne. Și să le activăm astfel încât să reușim să ne resetăm. Să ne transformăm noi pe noi. Prin transformarea noastră să arătăm și altora că se poate. Că prin forțele fiecăruia dintre noi putem să ajungem acolo unde am visat. Urcușul este greu, dar lucrurile frumoase nu se obțin ușor. Prin muncă, prin menținerea tonusului și prin percepția pozitivă asupra vieții, ai șansa să reușești. Oamenii au resurse inepuizabile să reușească. Pentru că în fiecare dintre noi, Dumnezeu a lăsat o parte din harul Său. Depinde de noi să ne cunoaștem cu adevărat și nimic să nu ne oprească. Dacă ajungem să ne echilibrăm atunci nu avem cum să nu reușim. Fiecare în domeniul său de activitate.

Se spune că oamenii echilibrați sunt acei oameni care la nivel personal sunt împliniți și echilibrați. Pentru că din echilibru pe care îl au în afara părții profesionale își extrag puterea de a reuși. Și de a avea pentru ce lupta. Viața noastră este o luptă continuă și ne trebuie resurse interioare inepuizabile. Pentru că altfel există șansa să ne pierdem în rândurile mulțimii deznădăjduite. În percepția căreia viața este grea și plină de eșecuri. Tu în care mulțime vrei să fii? Dacă ți-ai răspuns la întrebarea aceasta, gândește-te ce faci pentru a reuși. Și cum poți să te îmbunătățești pe tine și pe cei de lângă tine. Pune în aplicare răspunsurile pe care le găsești și vei vedea că întreaga ta viață se schimbă în bine.

Și nu uita să îți îndrepți ochii spre cer și să spui un simplu ”Mulțumesc!”.

” Adevăratul profesor este cel al cărui țel este să-i ajute pe elevii săi să se cunoască pe ei înșiși, pentru ca, astfel, să-și cunoască resursele interioare și să devină capabili să și le valorifice” – Colin Turner

The post Cum vezi ce poți appeared first on Durbaca Ionut Lucian.