Ți-am tras-o și îmi pare bine

Am fost întrebat de cineva din afara Iașului, de ce la noi se cade mereu în picioare. Nu am înțeles la ce se referă și l-am rugat să îmi explice mai pe îndelete. Atunci mi-a explicat că a lucrat cu foarte mulți oameni din Iași. Și a observat că se practică un sport național – vorbitul de rău al celuilalt. A întâlnit persoane care colaborau cu el și îl vorbeau pe un alt ieșean de rău. Fără a ști că respectivul lucra cu prietenul acesta al meu. Și că percepția prietenului meu era cu totul diferită de ceea ce auzea de la alții. I-a lăsat un gust amar tot comportamentul acesta al co-locuitorilor ieșeni. A rezumat lucrurile spunând că aici se practică sportul ” ți-am tras-o și îmi pare bine ”.

Ți-am tras-o și îmi pare bine

Tind să îi dau dreptate cel puțin parțial. De multe ori mi s-a întâmplat să observ că avem prostul obicei să ne carotăm. Fie din plictiseală, fie din dorința de a cădea mereu în picioare. Nu contează dacă ceea ce spunem despre celălalt are o doză de adevăr sau nu. Prin ceea ce spunem trebuie să îl coborâm pe celălalt și să ne suim noi peste el. Uităm că nu vorbele sunt cele care reprezintă cel mai bine comportamentul unui om. Ci faptele și modul lui de a fi – constant. Pentru că este posibil ca pe moment să îl coborâm pe cel despre care vorbim și să purtăm o victorie temporară. Însă, cu timpul se va vedea reaua intenție pe care am avut-o în ceea ce îl privește. Și te discreditează pe tine.

Ceea ce nu se înțelege în Iași, la modul general, este că este loc sub soare pentru toată lumea. Și că abordarea corectă pe care ar trebui să o avem este cea în care ne vedem de treaba noastră. Și de pătrățica noastră. De ce să nu căutăm să ne facem treaba cât mai bine fiecare în bucățica lui? Așa s-ar rezolva lucrurile cu mult mai bine. Credeți-mă că așa ar fi mai liniștită toată lumea. Prin defăimarea celuilalt nu ne ridicăm noi. Ba mai mult, oamenii vor vedea care este adevărata noastră față. Cu siguranță că pe viitor oamenii vor evita vorbitorii de rău. Ce au ca preocupare principală defăimarea celorlalți. Doar, doar își vor atinge obiectivul lor personal.

Am văzut de multe ori zâmbete ce la un moment dat s-au transformat în rânjete. Fiecare dintre noi are așa-ziși prieteni care nu contenesc să ne schițeze o imagine de așa nu. La un moment dat descrierile ajung și la urechea noastră. Ne minunăm de ce aflăm și ajungem la concluzia că nici noi nu ne cunoaștem așa de bine. Dacă ai ficatul tare, începi să zâmbești atunci când auzi descrierile tale. Și taci până în momentul în care siguranța pune stăpânire pe cel care vorbește despre tine. Începi să îi observi fiecare pas pe care acesta îl face. Îi observi fiecare greșeală pe care o face din prea mare siguranță. Vine la un moment dat ocazia să începi să vorbești. Să arăți cum ești de fapt și ce te caracterizează cel mai bine.

De cele mai multe ori, oamenii vor observa că totul este în antiteză. Vor fi circumspecți în ceea ce te privește – totul în baza cuvintelor auzite despre tine. Te vor ține sub observație o perioadă.Vor căuta să afle mai multe despre tine de la cei care au interacționat cu tine. Timpul va arăta realitatea despre fiecare. Pentru cel care vorbește aiurea despre tine sintagma ” ți-am tras-o și îmi pare bine ” se va transforma în ” mi-am tras-o singur și nu e bine ”. Ce să-i faci, dacă viața nu rămâne datoare nimănui? Nu prea ai ce să-i faci. Vine nota de plată și de fiecare dată plătești în moneda pe care ai folosit-o.

De-a lungul timpului am observat că pe cei care nu îi freacă grija despre alții, viața îi ocrotește. Sunt oameni pe care îi recunoști prin liniștea interioară pe care o au. Și prin preocuparea pe care o au doar pentru pătrățica lor. Observi diferența de comportament, fără să faci mari eforturi. Nu au cuțite ascunse la spate, gata-gata să le bage în spatele celui din fața lor. Nu au preocupări tâmpite de a fi la curent cu tot ceea ce fac alții. Sunt mulțumiți cu viața tihnită pe care o au. Dar, la un moment dat, sătui de ”grija” prea mare pe care alții le-o poartă, încep să reacționeze. În primă fază timid, apoi le vor spune în față că știu totul despre ce fac.

Nu ai cum să te faci plăcut tuturor. Nici nu ai cum să reușești lucrul acesta. Și nici nu este indicat. Dar, atunci când alții te ajută să ai o imagine ” imaculată ” nu îți rămâne decât să demonstrezi contrariul prin comportamentul tău. Prin naturalețea ta și prin lipsa de ascunzișuri. Și oamenii vor trage singuri concluzia finală în ceea ce te privește. Și în ceea ce îi privește pe ” prietenii ” tăi.

” Vreau să trăiesc într-o lume în care oamenii se iubesc unii pe alții și nu se rănesc între ei prin vorbe sau fapte.” – Lauren Potter

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.