Cum spun de fiecare dată – Iaşul este plin de “ieşenisme” ce duc la dezbinare, la conflict de idei şi la bătutul pasului pe loc. Suntem superiori fiecare celuilalt şi părerea noastră este mai pertinentă decât părerile celorlalţi. Avem autoritate să ne impunem punctul de vedere, chiar dacă domeniul respectiv nu este cel în care lucrăm.  Vorba aceea – suntem cetăţeni europeni şi avem dreptul la opinii. Toţi ceilalţi fac greşit tot ceea ce fac, doar noi procedăm corect.

Dar nu venim cu nimic concret care să ajute oraşul să se dezvolte. Suntem genul de cârcotaşi care în afara faptului că suntem deranjaţi de absolut orice se întâmplă în oraş, nu punem mâna să facem ceva palpabil, care să aducă plus-valoare pentru Iaşi. Privim cu jind la Cluj, Timişoara şi suntem invidioşi pe ei că au multe evenimente, că s-au dezvoltat din punct de vedere economic, că numele mari se duc într-acolo. Dar atât – sunt foarte puţini cei care vin cu soluţii reale pentru a urni Iaşul din loc. Stăm şi aşteptăm. Mai ţineţi minte inundaţiile din 2013, când deşi erau sub ape, oamenii dintr-un sat de prin apropierea noastră, aşteptau să vină jandarmii să muncească pentru ei şi să îi salveze din calea apelor? Deşi erau în pericol, ei aşteptau salvarea din altă parte. Cam aşa suntem şi noi ieşenii – aşteptăm să vină tot timpul alţii cu soluţii, fără să depunem un minim efort să mişcăm lucrurile.

Haideţi să ne gândim fiecare în pătrăţica noastră la ce proiect am lucrat pentru îmbunătăţirea Iaşului. Şi aici nu mă refer la  proiecte economice, de infrastructură, sau orice alt proiect de mare anvergură. Mă refer la proiectele mici, care pot fi aplicate fie şi în asociaţia de proprietari. Fiecare ştie răspunsul în dreptul său. Şi poate proceda aşa cum crede că este mai bine pentru el şi pentru cei de lângă el. Dacă ia în calcul că şi el poate schimba lucrurile în dreptul  lui, poate lua taurul de coarne şi să încerce să facă ceva ce poate schimba puţin faţa Iaşului. Şi dacă îţi amenajezi grădina din spatele blocului, poate fi un început. Nu ştii cum alţii îţi pot lua exemplul.

Haideţi să nu fim doar ieşeni cu numele. Şi aşa avem o părere foarte proastă din partea altor locuitori ai ţării. Măcar noi între noi, să nu ne mai contrăm. Pentru că dacă începem să gândim că prin dezvoltarea Iaşului avem de câştigat cu toţii sunt şanse foarte mari, ca, prin eforturi colective să şi reuşim cu adevărat să schimbăm oraşul. Nu sună deloc pompieristic şi nici patriotard. Sunt lucruri simple pe care le putem face împreună şi uşor, uşor Iaşul să fie pus pe roate.

Aşa că dragi ieşeni, haideţi să nu criticăm continuu. În loc să criticăm pelerinii am putea să le oferim ceva cald de băut. Chiar dacă unii dintre noi, nu văd utilitatea închinării la Sfânta Parascheva este absolut uman să le dăm un ceai cald. Chiar dacă suntem revoltaţi de traficul din Iaşi, haideţi ca două trei zile, să ieşim cât mai puţin cu maşinile în oraş. Chiar dacă suntem deranjaţi de unele măsuri ale administraţiei, haideţi să venim şi cu alte soluţii şi nu doar să criticăm. Pentru că altfel nu suntem cu nimic mai buni, decât cei care fac greşit lucrurile. Spre deosebire de noi sunt ieşeni care încearcă să facă ceva. Poate că uneori nu îi ajută expertiza, dar îşi dau interesul.

Nu este un articol care să ridice în slăvi administraţia oraşului. Are multe “bube” şi lucruri care încă nu sunt făcute cum trebuie. Este doar o postare care pune accentul mai mult pe implicarea fiecăruia dintre noi în viaţa Iaşului, astfel încât anul viitor să fim mulţumiţi cu toţii de sărbătorile oraşului. Şi poate aşa nu vom mai fi dezbinaţi.

Pentru că, cel puţin în următorii 20-30 -40 de ani este foarte probabil să trăim în acelaşi oraş. Vouă cum v-ar plăcea să arate Iaşul atunci?

Sursă foto: iasifun/ziaruldeiasi

The post Sărbătorile Iașului 2016 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Copilaria copiilor nostri

Nu mai avem timp să vedem tristeţea din ochii lor, atunci când cu ardoare ne caută ca parteneri de joacă şi primesc refuz din partea noastră, pe motiv că suntem obosiţi. Nu reuşim să vedem braţele lor întinse spre noi, cu o dorinţă aprigă de a-i lua la pieptul nostru, pentru că în accepţiunea noastră sunt copii mari. Uităm tot timpul că orice copil are nevoie de strângerea părintească. În tumultul vieţii uităm să oferim momente liniştite prin care transmitem dragoste pruncilor noştri. Suntem oameni de carieră şi ne amăgim că lipsa de timp este sacrificiul de acum, pentru viitorul lor. Un viitor în care îşi vor aminti de noi la timpul trecut şi de momentele reduse ca număr în care s-au lăsat duşi pe braţe de noi.

Nervoşi le trântim cu voce apăsată pedeapsa pentru că au vrut să ne atragă atenţia asupra lor şi asupra dragostei lor. Ne întrebăm de ce s-au obrăznicit copiii noştri, când de fapt ei nu vor decât să ne facă atenţi asupra realizărilor lor. Inima lor tânjeşte după dragostea noastră părintească. Dar, de cele mai multe ori suntem orbiţi de alibiul zilei de mâine. Şi uităm să trăim clipa de azi, alături de minunaţii noştri copii. Nu vrem să intrăm în copilăria lor, chiar dacă ei îşi doresc să fim personaje principale ale poveştii lor.

Pentru liniştea noastră, îi ducem  la locurile de joacă, unde îi lăsăm cu ora să se distreze. Le cumpărăm copilăria cu ora. Şi asta pentru că noi suntem prea obosiţi ca în weekend să jucăm jocurile copilăriei lor. Am ajuns să fim doar părinţi cu numele. De cele mai multe ori ne amăgim cu zâmbetele copiilor noştri şi credem că am făcut tot ce am putut pentru ei. Dar oare, chiar am ştiut să fim părinţi cu adevărat?

Nu uitaţi că noi părinţii suntem copii mari ce am fost “târâţi” în maturitate de copiii noştri.

Copiii noştri nu sunt singurii care cresc. Şi noi păriţii creştem. Tot aşa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu vieţile lor, tot aşa ne privesc şi ei pe noi, să vadă ce facem noi, cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele.Tot ce putem face este să le dăm propriul nostru exemplu.

Fiţi eroii copiilor voştri. Faceţi parte din copilăria lor. E tot ce îşi poate dori un copil mai mult. Preţuiţi fiecare clipă petrecută cu ei, oferiţi-le amintiri plăcute pentru tot restul vieţii. Şi nu uitaţi că fiecare generaţie zâmbeşte când vorbeşte despre taţi şi mame râde când vorbeşte despre bunici şi bunice, se minunează când e vorba despre străbunici

The post Copilăria copiilor tăi nu se întoarce! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Prin natura noastra, a oamenilor, tindem tot timpul spre ce nu avem si avem o dorinta arzatoare sa obtinem imposibilul. Oamenii de resurse umane ne motiveaza prin obiective, strategii si recompensarea rezultatelor. La unii merge, la altii nu. Mie tot timpul cand aud de stabilirea unor tinte inalte, imi vine minte zicala cu vulpea : ” Cand vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acri”. Cam asa si firmele din Romania – isi stabilesc niste obiective, fara sa intrebe salariatii, iar mai apoi incearca sa ti le inoculeze ca fiind ale tale.

Unii dintre noi stiu ca lucrul asta inseamna ore in plus peste program, departe de familie, doar de dragul unor recompense ulterioare. Ne mai miram cum parintii nostri aveau servicii de la 6-14 si noi alergam cu limba scoasa de la 9-18. Nu simtim cand trece timpul pe langa noi, cand ne cresc ai nostri copii, cand dupa o perioada, ne uitam in oglinda si vedem oameni imbatraniti. Si ne gandim – pana cand? Pana cand alergam dupa cai verzi pe pereti, pana cand ne neglijam familia, pana cand lasam copii sa traga de noi, pana cand ?

Imi vine in minte acum o povestioare foarte frumoasa despre viata si echilibru pe care trebuie sa il pastram intre viata profesionala si cea personala. Cred ca fiecare dintre noi se viseaza conducand echipe de oameni spre atingerea tintelor. Important este ca din visele noastre sa nu lipseasca familia, pentru ca ea ne asteapta neconditionat sa venim acasa. Dar va spuneam de o povsetioara – nu am sa o detaliez, am sa incerc sa fac un rezumat.

In  poveste o fetita il tot intreba pe tatal ei cu cat este platit pe ora la servici. Azi asa, maine asa, pana cand tatal ii spune ca este platit cu 50 de euro/ora. Trista fata se duce in dormitor, lasand in urma sa o tristete pe care tatal o simte. Intrand in camera ei o intreaba de ce este trista. Fetita cu lacrimi pe obraji se ridica si ii spune ca i-ar mai trebui 25 de euro, dar nu a vrut sa ii spuna de ce. Tatal trecu cu vederea intamplarea aceasta, pana cand intr-o seara fetita il intreaba din nou acelasi lucru. Impresionat de insistenta copilei ii da cei 25 de euro. Bucuroasa fetita scoate inca 25 de euro si il intreaba pe tatal sau daca poate sa petreaca cu el o ora. Cat de veridica este povestea aceasta. Oare cati dintre voi nu ati trecut prin asta – de cate ori cineva va asteapta acasa si are nevoie de voi.

In dezvoltarea mea de pana acum, am incercat sa mentin un echilibru intre viata profesionala si servici. Pentru ca am ajuns la concluzia ca poti castiga prestigiu profesional si bani, dar poti pierde foarte usor fericirea in familie. Poti sa fii un om foarte apreciat la servici, dar cand ajungi acasa sa iti versi nervii pe sotie si copil – stresul acumulat la servici se revarsa asupra persoanelor dragi. Cu ce cost esti cel mai bun in viata profesionala?

Stresul in ziua de astazi ne afecteaza pe toti cei care suntem in campul muncii. Trebuie sa cautam solutii pentru refulare, de preferat ar fi ca refularea sa fie facuta pana ajungem acasa. Una din solutiile pe care eu le incerc este ca pana in drumul spre casa sa las geamurile deschise la masina si sa las aerul sa imi oxigeneze creierul greu incercat. O alta solutie este ca, atunci cand ma intorc din delegatie sa opresc la marginea unei paduri si sa strig in padure. Asa ma refulez eu, asa incerc sa scot stresul din creierul meu. Uneori imi iese, alteori nu.

Pentru ca imi doresc sa imi pastrez un echilibru intre viata profesionala si cea personala, mi-am organizat un mic coltisor al casei mele la birou. Am o poza cu iubita mea sotie si o jucarie de-a frumoasei mele fice, care ma face sa ma duc cu gandul la ele, cel putin odata pe ora. Daca m-ar auzi sefii ar spune ca nu sunt competitiv – eu spun doar ca am familia langa mine tot timpul. In plus nu sparg usa la ora 17, cand se termina programul, dar nici nu stau ca altii cu orele peste program.Consider ca 30 de minute peste ora de program sunt suficiente pentru rezolvarea micilor probleme ale zilei.

Poti sa faci un sacrificiu o perioada scurta de timp si sa stai impreuna cu echipa sa lucrezi la un proiect important pentru firma, dar in nici un caz sa devina o obisnuinta. Competitivitatea unui om nu sta in numarul orelor suplimentare pe care acesta le face. As putea spune ca lucrurile stau exact invers – e vorba de managementul timpului. De noi depinde daca luam task-uri in plus in timpul unei zile si daca plecam la timp de la servici sau nu.

Vreau sa cred ca lucrurile se vor schimba si noi, cei care suntem in campul muncii, angajati vom reusi sa ne impartim intre familie si servici. Vreau sa cred ca fiecare dintre voi, stiti cand sa spuneti punct si sa inchideti usa biroului vostru pe dinafara.

Pentru mine, personal implinirea pe termen lung trebuie sa fie o contopire a vietii profesionale cu cea personala. Vreau ca in viitor sa am o sotie care sa imi deschida usa cand vin acasa, sa am copii langa mine si sa imi spuna tata si sa simta lucrul asta. Pentru asta trebuie ca astazi sa stiu sa spun nu task-urilor suplimentare, care sa ma ingreuneze – chiar daca asta ar insemna stagnarea mea profesionala. Nu inseamna ca ma dau in laturi de la proiecte noi, dar totul in timpul programului.

8 ore de program sunt destule pentru a rezolva lucrurile din timpul unei zile. Sigur, mai sunt oameni care nu reusesc sa isi faca treburile pentru care sunt platiti. Pentru asta exista TMI Romania, una din cele mai respectate firme  de training si consultanta din lume, astfel incat sa fie multumiti pe termen lung, de evolutie profesionala si personala.

Voi unde va vedeti peste 5 ani de munca?

Postare scrisa pentru Superblog 2012

The post Serviciu – acasa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.