Copilăria copiilor tăi nu se întoarce!

Viaţa este din ce în ce mai trepidantă. Alergăm zilnic după mirajul unui viitor lipsit de griji, sau după asigurarea unei bucăţi de pâine. Socializăm unii cu alţii, stabilim întâlniri, suntem actori principali în viaţa socială a oraşului. Fugim, alergăm, facem lucrurile în grabă. Şi de cele mai multe ori, noi, cei care suntem părinţi, uităm de ce este mai important – de copiii noştri, de cei care ne vor lângă ei, de cei care au nevoie de afecţiunea noastră şi de cât mai mult timp petrecut cu ei. Copilaria copiilor nostri nu se întoarce.

Copilaria copiilor nostri

Copilaria copiilor nostri

Nu mai avem timp să vedem tristeţea din ochii lor, atunci când cu ardoare ne caută ca parteneri de joacă şi primesc refuz din partea noastră, pe motiv că suntem obosiţi. Nu reuşim să vedem braţele lor întinse spre noi, cu o dorinţă aprigă de a-i lua la pieptul nostru, pentru că în accepţiunea noastră sunt copii mari. Uităm tot timpul că orice copil are nevoie de strângerea părintească. În tumultul vieţii uităm să oferim momente liniştite prin care transmitem dragoste pruncilor noştri. Suntem oameni de carieră şi ne amăgim că lipsa de timp este sacrificiul de acum, pentru viitorul lor. Un viitor în care îşi vor aminti de noi la timpul trecut şi de momentele reduse ca număr în care s-au lăsat duşi pe braţe de noi.

Nervoşi le trântim cu voce apăsată pedeapsa pentru că au vrut să ne atragă atenţia asupra lor şi asupra dragostei lor. Ne întrebăm de ce s-au obrăznicit copiii noştri, când de fapt ei nu vor decât să ne facă atenţi asupra realizărilor lor. Inima lor tânjeşte după dragostea noastră părintească. Dar, de cele mai multe ori suntem orbiţi de alibiul zilei de mâine. Şi uităm să trăim clipa de azi, alături de minunaţii noştri copii. Nu vrem să intrăm în copilăria lor, chiar dacă ei îşi doresc să fim personaje principale ale poveştii lor.

Pentru liniştea noastră, îi ducem  la locurile de joacă, unde îi lăsăm cu ora să se distreze. Le cumpărăm copilăria cu ora. Şi asta pentru că noi suntem prea obosiţi ca în weekend să jucăm jocurile copilăriei lor. Am ajuns să fim doar părinţi cu numele. De cele mai multe ori ne amăgim cu zâmbetele copiilor noştri şi credem că am făcut tot ce am putut pentru ei. Dar oare, chiar am ştiut să fim părinţi cu adevărat?

Nu uitaţi că noi părinţii suntem copii mari ce am fost “târâţi” în maturitate de copiii noştri.

Copiii noştri nu sunt singurii care cresc. Şi noi păriţii creştem. Tot aşa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu vieţile lor, tot aşa ne privesc şi ei pe noi, să vadă ce facem noi, cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele.Tot ce putem face este să le dăm propriul nostru exemplu.

Fiţi eroii copiilor voştri. Faceţi parte din copilăria lor. E tot ce îşi poate dori un copil mai mult. Preţuiţi fiecare clipă petrecută cu ei, oferiţi-le amintiri plăcute pentru tot restul vieţii. Şi nu uitaţi că fiecare generaţie zâmbeşte când vorbeşte despre taţi şi mame râde când vorbeşte despre bunici şi bunice, se minunează când e vorba despre străbunici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.