Țin și acum minte cum, în clasa a VIII a puțini mă investeau cu încredere că voi reuși la un liceu bun. Ba chiar, profa de român îmi spunea pe față: ” Durbaca, mai bine ai da direct la un industrial, pentru că în altă parte nu reușești”. Și o spunea cu atâta convingere că la un moment dat mă gândeam că poate are dreptate. Pentru că știți și voi, atunci când repeți într-una unei persoane că nu poate, ea va începe să creadă. Asta deși poate că la ea este vorba despre neîncredere. Faptul că lumea mă privea cu neîncredere, pe mine m-a ambiționat. Dar, sunt persoane care sunt mai emotive și care nu reușesc doar pentru că alții nu au încredere în ei.

Sincer să fiu, am reușit să intru la un liceu care la vremea respectivă era destul de căutat. Și chiar cu notă bunicică la română. Când m-am dus la școală să îmi iau foaia matricolă, țin minte și acum că profa de română mă privea cu un aer de superioritate. Se vedea pe atitudinea ei că era sigură că nu am reușit. Când i-am spus cu zâmbetul pe buze că am intrat la liceul la care mi-am dorit și că nu este industrial, mai-mai să îi cadă fața. Părea imposibil pentru ea ca eu, persoana care nu avea trecere în fața ei să reușească. Probabil că am dat peste cap niște așteptări. Dar, la asta se pare că mă pricep de mic :).

Acum gândiți-vă de câte ori le spunem copiilor: ”stai să te ajut – nu poți să faci singur asta”. Și asta îi arată lui, copilului de astăzi și adultului de mâine că tot timpul va depinde de alții să reușească. Fraților ceea ce le spunem copiilor sau oamenilor de lângă noi se imprimă în subconștient mai ceva ca un tatuaj pe piele. Să nu ne întrebăm mai târziu de ce o parte din oamenii de lângă noi, sau copii noștri eșuează. Dacă le sugerăm direct sau indirect ideea ”sunt un ratat” sunt două variante. Fie se ambiționează și ne demonstrează că ne-am înșelat, fie au eșec după eșec. În cazul meu a fost prima variantă, dar am văzut așa de mulți oameni eșuând….

Vă dau un pont – sunt mulți oameni cărora le place să se laude. M-am surprins și eu de multe ori făcând lucrul acesta. Cu o bază reală sau imaginară care stă la baza laudelor. Majoritatea oamenilor care se laudă caută să își creioneze o imagine falsă în ochii celorlalți. Și asta vine din nevoia de a fi apreciați și de a părea că au reușit. Nu sunt ei vinovați, ci mai degrabă oamenii care nu i-au investit cu încredere la momentele cruciale din viața lor. De ce spun asta? Pentru că, atunci când mereu ți se spune că nu poți, în creierul tău se creionează imaginea unui ratat. Și toată viața ta vrei să scapi de imaginea asta. Așa începi să îți creionezi o realitate falsă, o imagine opusă celei la care ai fost supus. Începi să îți faci planuri false, doar ca să pari un om împlinit în ochii celorlalți.

Dacă vă uitați pe la modelele promovate intensiv în mass-media și veți observa că sunt foarte mulți oameni care s-au ratat, dar care pozează în modele. În particular și ei știu despre ei că nu au reușit în viață. Dar, își creionează o imagine altfel, total falsă, tocmai pentru a fi apreciați de cât mai mulți oameni. Și din păcate devin modele pentru alți oameni care la un moment dat al vieții lor au fost lipsiți de încrederea celor apropiați.

Oameni buni investiți cu încredere pe cei de lângă voi. Nu aveți nimic de pierdut. Nici măcar timp. Dar puteți salva vieți doar cu un pic de încredere investită. Câștigați vieți și recunoștințe. Veți fi mai câștigați.

” Încrederea este acel sentiment care, investit în ceilalți, poate face câteodată adevărate miracole.” – Juliana Mallart

The post Sunt un ratat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: www.revistacariere.ro

În rândul acestor oameni mai sunt și oaze de ”verdeață” – acei oameni brand care sunt persoane normale, cu limite normale, cu frici normale, cu abordări normale. Genul acela de oameni care de cele mai multe ori sunt naturali, chiar dacă naturalețea lor, înseamnă și prezența unor pete. Acei oameni brand asumați, care își știu propriile defecte și nu caută să și le ascundă sub preș. Oamenii brand simpli, fără ifose, care indiferent de cât de sus ajung, nu uită punctul inițial de plecare.

De cele mai multe ori, oamenii brand setează tendințe în rândul celor care îi urmăresc. Dacă ne luăm după acest aspect, putem spune că fiecare om brand, din cele două categorii de mai sus are doza lui de notorietate, mai mică sau mare. Dar nimeni, absolut nimeni dintre oamenii brand nu trebuie să uite următoarele lucruri:

1. Au devenit oameni brand pin muncă și printr-o muncă susținută. Practic și-au clădit singuri statutul în mediu online. Dar la fel de bine, dacă nu au grijă de modul în care se comportă în continuare, pot să strice tot ce-au construit;
2. Indiferent de expertiza pe care o au pe un anumit domeniu, oamenii brand trebuie să țină cont și de anumiți factori independenți de ei. Și care, de cele mai multe ori nu pot fi influențabili. Expertiza îți aduce autoritate în ceea ce spui despre subiectul pe care îl tratezi. Dar expertiza și percepția ta sunt diferite de ale celorlalți. Nu trebuie să uităm asta.
3. Încrederea din partea celor care îi urmăresc pe oamenii brand este direct proporțională cu partea de constanță în opinii și în modul de a fi al fiecărui om brand. Dacă modul tău natural de a fi nu este cel pe care l-ai prezentat lumii, oamenii vor vedea acest lucru. Și încrederea în omul brand va dispărea. Și în tot ceea ce spui tu, sau prezinți tu.
4. Principiile după care te ghidezi ca om, îți influențează și modul în care ești perceput ca om brand. Tocmai de aceea, dacă vrei să fii un om brand care să își păstreze notorietatea și peste ani, e bine să nu acționezi total opus.

Dar, oamenii brand care au căpătat notorietate prin munca lor și prin meritele lor, merită tot respectul. Indiferent de domeniul pe care activează. Pentru că acești oameni brand știu ce înseamnă să muncești din greu pentru a cunoaște succesul. Mic sau mare. Și de cele mai multe ori nu vor uita de unde au plecat. Și ce este cel mai important, vor avea constanță în toate acțiunile pe care le vor întreprinde.

The post Oamenii brand appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dar, oamenii aceștia cunosc de felul lor, mulți indivizi prin natura meseriei lor. Sunt oameni care știu care sunt relațiile reale dintre diverși inși. Nu cele afișate dincolo de ușile închise, când ies în lume. Cunosc părerea unora despre alții pe ce reală și nu pe cea pe care uzanțele o fac să fie scoasă la suprafață. Atunci când se întâlnesc în diverse ocazii, cu persoane diferite, își dau seama și fac diferența între cei care au zâmbetul natural și cel forțat de împrejurări.

Oamenii despre care vorbesc pot aplica foarte bine sintagma ”dacă am să vorbesc pre mulți am să popesc și eu”. Din simplu motiv că prin întâlnirile lor cu persoane diverse, ajung să vadă fața reală a faptelor, aud părerile și dintr-o parte și dintr-alta. Și de obicei sunt puși în planul doi, sunt și ei acolo. Neinteresanți pentru mulți. Genul de oameni la care dacă ai nevoie apelezi, dacă nu, îi lași în uitare.

Din când în când enervează cu insistența lor. Și de obicei nu înțelegi de ce îți pun atâtea întrebări. Unii nu le văd rostul. Alții îi consideră mici Iuda. Dar, la un moment dat în viață, toți dar absolut toți au nevoie de ei. Pentru un proiect personal sau pentru un proiect profesional. Și de la ei te aștepți să aibă tot timpul zâmbetul pe buze, chiar și în momentul în care tu ai o față acră. Trebuie să suporte toate reacțiile ciudate la adresa lor cu stoicism, doar tu ești cel de care ei au nevoie.

Ei de fapt și de drept sunt oameni normali, cu nevoi normale, cu sufelte normale, cu ambiții cât se poate de normale. Sunt genul de oameni pe care te poți baza și pe al căror cuvânt poți clădi. Bine majoritatea dintre ei. Care din când în când au targete pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru că au niște ”neni răi” care stau cu ”biciul” și care se numesc șefi. Da, ați ghicit, sunt oamenii de vânzări, acei oameni care sunt dați afară pe ușă și intră pe geam. Dar sunt acei oameni, care află multe detalii și multe dedesupturi, pe care, dacă ar începe să le spună, ar produce deranj mare.

De aceea, oamenii de vânzări trebuie să fie persoane integre, care să știe că la ei este capăt de linie. Și oricât de nederept li s-ar părea că se întâmplă lucrurile să știe să treacă peste. Inclusiv peste lucrurile care le află de la unii clienți, sau de la alții, trebuie să fie discreți.

Da, oamenii de vânzări, sunt oamenii care ar putea să spună ” de am să vorbesc, pe mulți am să popesc și eu”. Dar nu o fac, pentru că nu ar fi corect.

The post Dacă am să vorbesc, pre mulți am să popesc și eu appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Ajungem să ne plângem de surmenare, că nu mai putem și că toate vin peste noi. Dar nici că vrem să apelăm la ajutorul altor oameni care pot să ne ajute. Și să vină cu o altă perspectivă pe cale să ne rezolve. Să vină soluția din altă parte. Nu știm să delegăm responsabilitatea. Asta poate că vine și dintr-o lipsă de încredere în cei de lângă noi. Și în soluția pe care ei ne-o pot oferi. Fie că vorbim despre colegii de servici, fie că vorbim despre cei de acasă, atunci când căutăm să facem noi totul, nu ne gândim să îi protejăm, ci mai degrabă suntem egoiști. Pentru că doar rezolvarea noastră este bună. Și a lor nu.

Delegarea responsabilităților ține mai mult și de faptul că trebuie să știm să avem încredere în soluțiile găsite de cei de lângă noi. Pentru că delegând responsabilitățile, arătăm membrilor echipei și celor de lângă noi, că îi integrăm în proiectele noastre. Și că sunt importanți pentru tot ceea ce înseamnă proiectul în ansamblu. Trebuie să știi să delegi, astfel încât rezultatele să fie unele dintre cele mai bune. Sunt mii de cursuri despre delgare – nu mă apuc să țin eu acum un curs online. Sunt alții mai buni ca mine și cu o expertiză mai mare. Dar, ceea ce trebuie să înțelegem cu toții, este faptul că, atunci când ești în postura de a delega, trebuie să îți asumi și tu responsabilitatea pentru întreaga echipă.

Așa cum la rezultatele bune întreaga echipă este felicitată, așa și la eșecuri întreaga echipă și le asumă. Nu ai cum să delegi și să nu îți asumi faptul că rezultatele pot să nu fie cele pe care le aștepți. E ca și cum, acasă pui copilul să ducă gunoiul, dar nu te aștepți ca din greșeală, copilul să rupă sacul. Dacă în schimb îi explici cum să țină sacul, astfel încât să nu îl rupă, șansele că el să ajungă cu sacul intact la container cresc. Așa și la servici, dacă explici echipei unde vrei să ajungi, șansele că finalul să fie cel dorit de tine, cresc.

Delegarea poate fi cât de mică, tot transmite faptul că ”șeful” are încredere în capacitățile echipei să ducă la bun sfârșit proiectul de care se ocupă. Și nu în cele din urmă, delegarea, arată membrilor echipei, că sintagma ”echipă” nu apare doar în cărți. Ci tu ca ”șef” vremelnic crezi în echipa pe care ai creionat-o și că rezultatele, bune sau rele trebuie asumate de toți, de la cel mai mic, la cel mai mare. Pentru că, de fapt si de drept, echipa de la servici, poate fi considerată familia de la servici. Cu bune și cu rele.

Delegarea îți poate lua multe bătăi de pe cap, dar la fel de bine te responsabilizează și pe tine ca și ”șef” de echipă.

The post Delegarea responsabilităților appeared first on Durbaca Ionut Lucian.