Oamenii brand

Pentru cine nu știe, în zilele noastre s-a format o nouă categorie socială. Este vorba despre oamenii brand, echivalentul unor vedete cunoscute, dar pe anumite segmente de activitate. Sunt acei oameni care dau frumos pe sticlă, sau în alte medii, care știu să zâmbească frumos, care știu să își creeze o anumită imagine, care întotdeauna, dar întotdeauna este una imaculată, fără pete. Și care, pentru a crea această imagine, dau cu fard mult peste petele pe care le au. Pentru că de cele mai multe ori această imagine imaculată, le aduce notorietate, bani și respect social.

Oamenii brand

Sursa foto: www.cefilmevad.wordpress.com

În rândul acestor oameni mai sunt și oaze de ”verdeață” – acei oameni brand care sunt persoane normale, cu limite normale, cu frici normale, cu abordări normale. Genul acela de oameni care de cele mai multe ori sunt naturali, chiar dacă naturalețea lor, înseamnă și prezența unor pete. Acei oameni brand asumați, care își știu propriile defecte și nu caută să și le ascundă sub preș. Oamenii brand simpli, fără ifose, care indiferent de cât de sus ajung, nu uită punctul inițial de plecare.

De cele mai multe ori, oamenii brand setează tendințe în rândul celor care îi urmăresc. Dacă ne luăm după acest aspect, putem spune că fiecare om brand, din cele două categorii de mai sus are doza lui de notorietate, mai mică sau mare. Dar nimeni, absolut nimeni dintre oamenii brand nu trebuie să uite următoarele lucruri:

  1. Au devenit oameni brand pin muncă și printr-o muncă susținută. Practic și-au clădit singuri statutul în mediu online. Dar la fel de bine, dacă nu au grijă de modul în care se comportă în continuare, pot să strice tot ce-au construit;
  2. Indiferent de expertiza pe care o au pe un anumit domeniu, oamenii brand trebuie să țină cont și de anumiți factori independenți de ei. Și care, de cele mai multe ori nu pot fi influențabili. Expertiza îți aduce autoritate în ceea ce spui despre subiectul pe care îl tratezi. Dar expertiza și percepția ta sunt diferite de ale celorlalți. Nu trebuie să uităm asta.
  3. Încrederea din partea celor care îi urmăresc pe oamenii brand este direct proporțională cu partea de constanță în opinii și în modul de a fi al fiecărui om brand. Dacă modul tău natural de a fi nu este cel pe care l-ai prezentat lumii, oamenii vor vedea acest lucru. Și încrederea în omul brand va dispărea. Și în tot ceea ce spui tu, sau prezinți tu.
  4. Principiile după care te ghidezi ca om, îți influențează și modul în care ești perceput ca om brand. Tocmai de aceea, dacă vrei să fii un om brand care să își păstreze notorietatea și peste ani, e bine să nu acționezi total opus.

Dar, oamenii brand care au căpătat notorietate prin munca lor și prin meritele lor, merită tot respectul. Indiferent de domeniul pe care activează. Pentru că acești oameni brand știu ce înseamnă să muncești din greu pentru a cunoaște succesul. Mic sau mare. Și de cele mai multe ori nu vor uita de unde au plecat. Și ce este cel mai important, vor avea constanță în toate acțiunile pe care le vor întreprinde.