Anul acesta nu a început așa cum ne doream să înceapă. După primele 22 de zile din el poți spune că va fi un an greu. Și unul tensionat. Nu trebuie să îi asculți pe specialiști. Trebuie doar să ieși un pic din casă, la volan sau pe jos. Vei vedea cel puțin un om nervos, gata să sară cu vorba dacă îl deranjezi. Explicațiile pot fi multe – de la instabilitatea economică, politică și până la nemulțumirile fiecăruia dintre noi. Nemulțumirile au fost acumulate și tare îmi este că în viitorul apropiat vom asista la lucruri din ce în ce mai violente.

Și aici nu mă refer la nivel macro, ci la nivel micro. Mă refer la nervii fiecăruia dintre noi, care parcă sunt gata să explodeze la cele mai mici frecușuri. Poate că simt doar eu lucrurile așa. Poate că am avut eu ghinionul să întâlnesc oameni necunoscuți care aveau ceva cu mine. Nu știu, dar senzația generală este de stare tensionată. Altfel nu îmi explic agresivitatea comportamenală. Nu îmi explic cum unii își permit să atenteze la securitatea corporală sau psihică a celuilalt. Se adresează prea repede injurii la cele mai mici lucruri care nu convin. Am câteva exemple în începutul acesta de an. Dar, prefer să le țin pentru mine, pentru a nu mai inflama și mai tare spiritele.

Cert este că de la începutul anului am trecut printr-o serie de situații care tratate cu aceeași nervi din partea mea, puteau escalada foarte ușor. Cel mai tensionat moment a fost când, fiind în trafic, un șofer deranjat de faptul că nu mai încăpea pe stradă a accelerat nervos. Gata să se izbească frontal în mine. Ca să își arate mușchii. Ce se întâmpla dacă puneam și eu mașina în mișcare? Probabil că eram amândoi cu mașinile bușite și cu nervii și mai întinși. Pentru o secundă de nervozitate.

Oamenilor parcă nu le mai convine nimic și sar cu vorba mai întâi, după care nu se dau în lături probabil nici de la corecția fizică. Nu sunt un delicat, dar parcă ușor-ușor se instalează nesiguranța pe străzile ieșene. Poate mi se pare mie, repet. Poate nu. Am mai observat că o parte din oameni și-au pierdut punctele de echilibru. Aud în jurul meu cazuri de oameni care au căzut inexplicabil. Și-au pierdut punctele de echilibru și pendulează fără să mai știe de ei. Presiunea psihică crește parcă de la zi la zi. E greu să faci față presiunii. Dacă vreți este din ce în ce mai greu să faci diferența între bine și rău. Probabil că asta vine și dintr-o nesiguranță caracteristică zilelor acestea.

Cea mai bună soluție în perioada aceasta, cred că o reprezintă tratarea situațiilor tensionate cu mult calm. Chiar dacă cel din fața ta îți aduce injurii încearcă să îți păstrezi calmul. Mergi mai departe, nu intra în jocul lui tensionat – te fă că nu auzi cuvintele pe care ți le adresează. De cele mai multe ori, o astfel de atitudine duce la aplanarea conflictului. Ce rost are să pui gaz pe foc dacă ai varianta de a da ignore unor astfel de oameni și de situații. Cu siguranță că cel care te-a înjurat nu va învăța nimic, dar măcar tu îți menții integritatea corporală și mentală. E mai simplu să eviți astfel de situații. Pentru că oameni nervoși, tensionați și bădărani vei tot întâlni.

Știu, atunci când cineva te înjură, sau îți vorbește urât, prima tentație este să răspunzi cu aceeași monedă. Dar nu rezolvi nimic. Ba mai mult, poate că duci conflictul verbal înspre unul corporal. Ce sens are? Nu e mai bine să mergi mai departe, chiar dacă din gura celui din fața ta ies cuvinte ce nu pot fi reproduse? Să vă spun un secret – aproape întotdeauna astfel de oameni vor da la un moment dat peste alții mai nervoși ca ei. Și atunci probabil că își vor învăța lecția.

The post Tensiune crescândă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nu știu dacă ați stat vreodată să vă întrebați de unde s-a împământenit acest gest. Probabil că nu. Trecând astăzi printr-o situație în trafic, în care mi s-a arătat degetul mijlociu, am început să mă gândesc de ce acest gest este în comportamentul nostru natural. Bine,. asta după ce m-am enervat maxim. Și am căutat câteva informații despre originile acestui gest.

Originile acestui gest sunt speculative, și posibil, de mii de ani. Este identificat ca digitus impudicus (”degetul indecent”) în scrierile romanice antice. Se fac trimiteri la folosirea degetului în comedia antică greacă ”Norii” de Aristrofan. Acolo este definit ca un gest menit să insulte alte persoane. Utilizarea pe scară largă a degetului în multe culturi este datorată influențelor geografice ale Imperiului Roman și Civilizației greco romane. O altă posibilă origine a acestui gest poate fi găsită în primul secol din lumea mediteraneană, în care extinderea digitus impudicus-ului a fost una din multele metode de a distrage atențiafață de amenințarea deochiului. O altă posibilă origine datează din 1415, atunci când, înainte de bătălia de la Agincourt, francezii anticipând victoria împotriva englezilor, au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaților luați prizonieri. Aste pentru că, fără degetul mijlociu le era imposibil să mai tragă cu arcul. Însă francezii au pierdut lupta și englezii au folosit degetul mijlociu pentru a-i batjocori.

Lăsând la o parte istoria și originile acestui gest, nu putem să nu admitem că atunci când cineva ne arătă degetul mijlociu, luăm acest gest ca pe un afront. Și ne stăpânim cu greu nervii care ne inundă instant creierul. Nu de fiecare dată cel care arată degetul mijlociu este și posesorul unui IQ respectabil. Cel puțin nu atunci când recurge la acest gest pentru a arăta că este supărat. Poate că reprezintă o reacție a unei ofuscări, poate că este reacția unui om laș care nu are curajul să te înfrunte și din goana mașinii îți arată el ție – ridicând degetul mijlociu. Dar, nimic nu scuză gestul acesta arătat unui semen de-al tău. Ba chiar te cataloghează ca un meltean fără prea mult creier – cel puțin în momentul ridicării degetului cu pricina.

De la un deget mijlociu poate porni o bătaie, la fel cum poate porni și o dispută verbală plină de nervi. Dar, ce te faci atunci când, îți este arătat degetul mijlociu și ești în mașină cu un copil sau cu soția ta? Cel care îți arată degetul, ți-l arată doar ție, sau ia în colimator pe toți cei de lângă tine? Cum să reacționezi, în așa fel încât să nu pari nici slab, dar nici să escaladeze conflictul? Mai contează atunci faptul că posesorul degetului mijlociu este un meltean? Sunt întrebări care probabil că vor găsi răspunsuri rapide. Dar, dincolo de toate întrebările pe care le ai tu, cel care este apostrofat astfel, gestul în sine spune multe despre cel care îl face. Cu  alte cuvinte gestul arată:

1. Lipsa inteligenței – puteți să spuneți că este lipsă de inteligență de tip IQ sau lipsă de inteligență emoțională. Pentru că dacă ai conștientiza că semnificația gestului tău are legătură cu originile fiecăruia dintre noi, probabil că nu-l vei mai face. Asta arată despre tine că nu știi să faci față situațiilor cu o anumită încărcătură. Și te ghidezi după sintagma – ”noi muncim, noi nu gândim”.
2. Stare de nervozitate – poate că aici vei avea o scuză. Deși nimic nu îți explică gestul acesta. Este un gest de bădăran care nu îți face cinste. Indiferent de cât de aiurea îți merge în acea zi, indiferent de cât de prost te simți, după o zi în care șeful doar a urlat la tine. Poate că din neatenție ai fost atenționat și nu trebuie să ai un astfel de impuls.
3. Superioritate – da, poate fi și asta o explicație a ridicării degetului mijlociu. Deși, au fost cazuri în care cel care a făcut acest gest, nu a știut cine este în spatele volanului. Iar atunci când au fost situații în care celui care i s-a adresat injuria a coborât să ceară socoteală, posesorul degetului s-a făcut alb ca varul. Din spatele volanului poți avea aere de superioritate – însă realitatea îți poate demonstra contrariul.
4. Lipsă de responsabilitate – de cele mai multe ori, cel care greșește are gura mai mare. În cazul nostru, cel care o comite are tendința de a arăta degetul mijlociu. Din păcate pe străzile noastre circulă tot felul de șoferi care conduc după regulile lor. Iar dacă îi faci atenți au senzația că te-au pus la punct. Nu își asuma responsabilitatea greșelii.

Indiferent de explicații, gestul ridicării degetului mijlociu nu are nicio scuză. Arată doar cât de bădăran ești, cât mitocăni zace în tine, cât de ofuscat ești. Indiferent de ce poziție socială ai, folosirea degetului mijlociu în poziție ridicată vorbește mult despre felul tău de a fi și uneori despre caracterul tău.

”Cine arată cu 1 deget spre alții arată cu 3 degete spre el. Întinde acum mâna în fața ta și arată cu degetul așa cum ai face-o în mod natural. Observă cum degetul tău mic, inelarul și degetul mijlociu au tendința să se îndrepte spre tine cu cât arăți cu degetul mai ferm în afara ta. Nu deții adevărul suprem, ci doar o firimitură din el. Fiecare om are o piesă din puzzle așa că încearcă să înțelegi fiecare piesă a fiecărui om dacă vrei să ai șansa de a descoperi vreodată adevărul suprem.” – Pera Novacovici

The post Degetul mijlociu sau minte lipsă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Ieşirea suburbană a jucătoarei franceze, la adresa jucătoarei noastre denotă însă că, din păcate tenisul s-a transformat într-un sport la care are acces toată lumea. Pentru că, Caroline Garcia nu a jignit-o doar pe Irina Begu, a jignit tot poportul român. Din păcate, se pare că, aceasta este percepţia francezilor despre noi, românii. Suntem desconsideraţi, suntem luaţi în balon de câte ori se poate, iar jignirile care ni se adresează trec, de cele mai multe ori, limita bunului simţ.

De aici pot pleca mai multe discuţii, legate de percepţia europenilor, în general despre noi, românii. Francezii nu sunt singurii europeni care ne-au jignit; de-a lungul timpului am fost jigniţi şi de italieni (aceştia uitând când la un moment dat, pentru strămoşii lor, România era o ţară a făgăduinţei, aceştia refugiindu-se în ţara pe care acum o blamează), am fost consideraţi (şi probabil că încă mai suntem) printre ultimele popoare civilizate ale Europei (un fel de lumea a treia a Europei, alături de bulgari).

Nu pot să înţeleg de unde este percepţia asta negativă. Atâta timp cât, în toate ţările europene sunt români plecaţi la muncă, români care ocupă funcţii destul de importante şi care au un nivel de inteligenţă ridicat. Nu pot înţelege şi pace. Şi să nu îmi spună nimeni că sunt mult mai mulţi români plecaţi cu cerşitul, decât cei care au performanţe profesionale acolo.

Şi totuşi românii nu sunt “ţigani”. Trebuie să o spunem franc, fără ocolişuri. E ca şi cum am spune că în Paris, majoritatea ar fi negri, iar în Londra, majoritatea ar fi arabi. Şi lucrul acesta se observă atunci când turiştii europeni calcă pentru prima dată pe pământ românesc. Rămân surprinşi de faptul că în România sunt oameni absolut normali. Ba mai mult, majoritatea sunt vobitori de limbă franceză, engleză, germană, etc.

Iar despre românii mari care au influenţat inclusiv viaţa popoarelor europene ce să mai vorbim….. Poate că, Caroline Garcia ar trebui să se uite un pic în manualele de istorie şi să vadă că un român a avut o contribuţie serioasă la ridicarea Turnului Eiffel. Peste ani, tot o româncă a scos-o din cursa pentru câştigarea unui trofeu în tenis.

Dar ceea ce a demonstrat Caroline Garcia este că nu are calitatea de om. Iar comportamentul ei, aduce mult mai aproape de comportamentul unora dintre “ţigani”. Pentru că trebuie să recunosc am cunoscut şi “ţigani” , “rromi” cu un caracter peste cel al distinsei domnişoare tenismene.

The post Românii percepții străine appeared first on Durbaca Ionut Lucian.