În ultima perioadă am observat o tendință accentuată a copiilor de a fi răi cu partenerii/prietenii lor de joacă. Acești copii au percepția că dacă jignesc, dacă resping, dacă lovesc sunt mai speciali decât ceilalți. Da, copiii pot fi răutăcioși între ei, da copiii pot greși unii față de alții. Dar, treaba părinților este de a corecta aceste lucruri. Nu este o luptă de supraviețuire, pentru că oricând copilul agresator (verbal sau fizic) poate deveni un copil agresat. Da, copiii trebuie să își rezolve singuri problemele apărute între ei, dar trebuie învățați să își rezolve problemele în mod pașnic.

Recunosc, Iustina mi-a spus de nenumărate ori că a fost jignită, respinsă, uneori lovită sau mușcată. De fiecare dată am încercat să o învățăm să ierte și să treacă peste. Dar în același timp am învățat-o că acei ce o jignesc în mod constant, nu merită prietenia ei. Și nici măcar prezența sa lângă ei. Și Iustina are momentele ei când greșește și are momentele ei când personalitatea este mai mare decât inima. Dar, de fiecare dată când greșește ne așezăm și discutăm. Și îi spunem că bunătatea va atrage bunătate. Răutatea va atrage răutate.

Sufletele plăpânde ale copiilor pot trăi drame. Mai ales atunci când sunt respinși de copiii pe care îi consideră prieteni. Sau atunci când sunt marginalizați de ceilalți din varii motive. Sau când sunt înlocuiți în  relația de prietenie cu alți copii. Copiii prin natura lor nu pot fi indiferenți la răutățile celorlalți. Sunt copii care verbalizează durerile, dar sunt mulți copii care strâng în ei și acumulează frustrări. Frustrări ce mai devreme sau mai târziu vor da pe afară sub o formă sau alta. Pentru că prea plinul dă pe afară. Și atunci părinții se trezesc în fața unor furtuni sentimentale la care fac față cu greu. Degeaba explică părinții că nimeni și nimic nu trebuie să le fure fericirea. Pentru sufletul lor plăpând sunt lucruri de neînțeles – cum de pot fi respinși de alți copii. Și nu înțeleg ce au făcut de sunt respinși.

Da, cât sunt mici, copiii pot dezvolta relații de prietenie sau de antipatie. Dar de aici și până la a respinge sau a agresa fizic sau verbal este cale lungă. Sunt mulți părinți care își educă odraslele pe principiul ”tu să cazi în picioare” încât nu mă miră că răutățile apar de la vârste fragede. Se spune că de cele mai multe ori, copiii imită comportamentul părinților. Poate asta ar trebui să ne dea de gândit nouă părinților. Și poate că atunci când auzim că plodul nostru a făcut una sau alta, ar fi bine să ne gândim la modul nostru de a fi. Și la ce ne-am învățat copilul.

Citisem undeva că tatăl nu este cel care plătește facturile, ci acela care pune familia pe primul loc. Iar a pune familia pe primul loc înseamnă să ai discuții inclusiv cu al tău copil. Și să îl înveți principii solide, care nu au nicio legătură cu răutatea, viclenia, agresivitatea. Vrem să trăim într-o lume mai bună! Dar oare cum putem trăi într-o lume mai bună, dacă nu ne învățăm copiii să fie buni? Ei vor crește și vor crește cu principiile pe care le pun acum în practică. Dacă acum sunt răutăcioși sunt șanse mari ca și ca adulți să fie răutăcioși și invidioși. Dacă vor jigni acum, mai târziu nu vor ști să facă altfel. Iar dacă lovesc acum, probabil că și ca adulți vor folosi forța.

Poate că nu aș fi scris lucrurile astea, dacă nu am fi trecut anul acesta printr-o furtună emoțională a Iustinei. Furtună venită din jignirile care i-au fost aduse, din respingerile de care a avut parte, din agresiunile fizice și verbale pe care i le-au aplicat alți copii. Și nu o spun ca să ne victimizăm, ci pentru a trage un semnal de alarmă și altor părinți. De a fi atenți la sufletele propriilor copii, de a corecta derapajele acolo unde sunt și când sunt. De a nu își lăsa copiii să crească după cum bate vântul. Doar pe principiul că se descurcă ei. Probabil că toți părinții vor să crească viitori OAMENI. Iar pentru a crește OAMENI trebuie să facem ce trebuie acum ca și părinți.

Dacă veți lua ce trebuie din semnalul pe care am vrut să îl trag aș fi bucuros. Dacă mă veți judeca sau veți spune că ”iar a prins vulpea la rană” e alegerea voastră. Dar mai devreme sau mai târziu s-ar putea să vă aduceți aminte că la un moment dat a fost un ”nebun” care a tras semnale de alarmă. Să nu fie prea târziu!

Să lăsăm scuzele de genul – ”sunt copii și nu știu ce fac” și să fim mai atenți la intențiile reale ale copiilor noștri în relațiile cu ceilalți prieteni de vârsta lor.

”Răutatea începe acolo unde se sfârșește omenia” – Victor Hugo

The post Jignirile duc la drame appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: www.anidescoala.ro

Sunt momente în viață când un cuvânt spus la nervi distruge o relație, destramă o familie, rămâne adânc încrustate în inimile celui care le-a primit. Fie că este vorba despre relațiile de muncă, fie că este vorba despre relațiile personale, un cuvânt spus fără să fie gândit poate ucide tot ceea ce este mai frumos în relația respectivă. Indiferent de cât de frumoasă era relația pe care o aveai cu cineva până să arunci un cuvânt ucigaș, după nu va mai fi la fel. Ceva se va rupe și în interiorul tău și în interiorul celui pe care l-ai rănit cu ale tale cuvinte.

Cuvintele ucigașe se spun în principal persoanelor celor mai apropiate ție. Pentru că față de ele te comporți așa cum ești tu de fapt. Fără măști. fără limite impuse. Și ei nu merită. Dar, cu greu vei putea adresa cuvinte grele unor persoane față de care nu ai o relație apropiată. Așa cum sunt cuvinte care te ajută să mergi mai departe și te încurajează, așa sunt și cuvinte care odată ce le-ai primit, te debusolează, te fac să îți pierzi echilibrul. Practic ucid orice urmă de licărire din tine. Și îți trebuie timp îndelungat să te repui pe picioarele tale.

Cuvintele înseamnă mult în viața fiecăruia dintre noi, pentru că, prin cuvinte ne exprimăm. Și prin cuvinte putem să aducem bucurie semenilor, dar la fel de bine, prin cuvinte putem aduce tristeți nemăsurabile. Pentru că un cuvânt spus din partea noastră îl poate băga pe celălalt în deznădejde. Cuvintele te pot apropia de cineva, dar la fel de bine te pot îndepărta. La fel de bine, poți ca prin cuvinte să distrugi viața persoanelor din fața ta.

Puterea cuvântului este imensă. Gândiți-vă că prin cuvinte se pot manipula mase de oameni, prin cuvinte denaturate poți să știrbești calitățile unui om. Și asta fără ca ceilalți să ceară informații suplimentare. Sau chiar dacă vor să afle și detalii, neîncrederea în persoana respectivă s-a instalat. Și asta nu va face nimic altceva decât ca acel cuvânt denigrator să o urmărească toată viața. Chiar dacă nu este adevărat.

E foarte greu să reușești să stabilești un echilibru și să găsești cuvintele potrivite, chiar și atunci când simți cum sângele îți clocotește în vene. Dar, atunci când conștientizăm că prin intermediul cuvintelor putem determina oamenii din fața noastră să râdă sau să plângă e un prim pas. Să nu uităm însă că în cele mai multe momente, cuvintele negative spuse la întâmplare celor din fața noastră, se întorc la noi multiplicate. Și asta ca și sistem de apărare al celui pe care l-am jignit. Interesant nu?

Așa că haideți să încercăm să nu mai avem limba bifurcată, să ne stăpânim nervii, să ne ferecăm gura atunci când simțim că acele cuvinte ucigașe vin de-a valma. Să ne retragem într-un colț retras și să ne liniștim pornirile și cuvintele. Să fim conștienți că orice cuvânt al nostru poate produce daune iremediabile. Care vor dura toată viața.

” Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbește fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă liniște și să asculte cum vorbește tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi și nu se mai numesc vorbe, ci taină” – Chris Simion

The post Cuvinte ucigașe appeared first on Durbaca Ionut Lucian.