De-a lungul experienței mele în câmpul muncii am avut ocazia să schimb culturi organizaționale și optici diferite. Dar majoritatea firmelor la care am lucrat aveau un lucru în comun – tipologia patronului sau a managerilor era aceeași – cere mult și oferă puțin. Pentru că dacă nu îți convine mai există încă 5 care caută să se angajeze. Iar această filosofie este una generală. Sunt puțini patroni și manageri care se gândesc să își păstreze angajatul motivat și dornic să vină la muncă. Asta și pentru că în România firmele nu au o cultură organizațională puternică și nu știu cum să își fidelizeze angajații. Se pune accent pe fidelizarea clientului, dar se uită de propriul angajat.

Dacă ai curajul să îți ceri drepturile tale ești luat la ochi și asta pentru că ai avut “nesimțirea” să îl tragi de mână. Sclavia s-a abolit de ceva timp, dar nu în toate formele ei. Pentru că nerespectarea drepturilor angajaților și neplătirea drepturilor pentru care ai un contract semnat cu ei este tot o formă de sclavie. Printre angajați circulă vorba ” Suntem negri pe plantație……” și aici fiecare completează numele după cum dorește.

Toate sunt prezentate într-o formă cosmetizată până când te atrag, după care te confrunți cu realitatea. Îmi aduc aminte chiar de un banc: ” Ion moare și trebuie să aleagă între Rai și Iad. Pentru asta Dumnezeu îl lasă să stea cîte 1 zi în fiecare loc și după aia să ia decizia. În prima zi alege să stea în Rai – aici totul era frumos, liniște, se simțea fericit. A doua zi a ales să stea în Iad – aici totul era lapte și miere, distracție cât cuprinde și prietenii lângă. Când a sosit momentul să ia decizia a ales Iadul, dar atunci când s-a dus acolo totul era întunecat, rece, etc. Nedumerit întreabă de ce ieri era totul frumos și astăzi întunecat. Răspunsul – ieri a lucrat departamentul de Resurse Umane la angajarea ta”. Cam așa este și în realitate.

Trebuie să ai cât mai multe task-uri și pretenții cât mai puține. Salariul trebuie să fie cât mai mic și îndatoririle cât mai mari. În cei 11 ani de lucru în câmpul muncii am căutat să îmi fac datoria cât mai bine acolo unde am evoluat. Doar că de fiecare dată am plecat dezamăgit de atitudinea șefilor când îmi ceream drepturile. Dar cum nu am încă bani să îmi fac propria mea afacere trebuie să mai suport atitudinile patronilor/managerilor.

Câți dintre voi nu ați avut aceeași senzație? Cum  ați reușit să treceți peste asta și cum ați reușit să vă motivați? Pentru că acum pentru mine singura motivare a mea este familia.

The post Ofuri de angajat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nimic senzațional până aici. Dar în situațiile în care un post este desființat, angajatorul trebuie să plătească angajatului disponibilizat, minim 2 salarii compensatorii. Asta în mod normal – pentru că preadestoinicul meu șef economic “s-a interesat la ITM” și i s-a comunicat de acolo că aceste salarii compensatorii nu mai intră în sarcinile angajatorului.
Adică cu alte cuvinte, în situație de criză, patronul te poate da afară după bunul său plac, fără ca să plătească pentru măsura de disponibilizare. Din curiozitate m-am interesat la ITM și surpriză – nu există o astfel de prevedere, ca pe timp de criză economică, firmele nu mai sunt obligate să plătească salarii compensatorii.
Nu mai amintesc decât în treacăt faptul că decizia de concediere mi-a fost făcută cunoscută în data de 7 mai, iar lichidarea la zi s-a făcut până pe data de 8 mai. Aici am greșit și eu pentru că am semnat lichidarea la zi, fără să îmi cer drepturile.
Plus că pentru a putea depune dosarul la somaj, trebuie să ai din partea angajatorului decizia de concediere. Poate veți părea surprinși, sau nu, această decizie de concediere nu mi-a ajuns încă. Oare de ce?
Nu am scris toate astea din frustrare, ci din simplu motiv, ca și cei care îmi vor citi blogul să vadă ce se poate întâmpla în condițiile unei concedieri pe motiv de desființare a postului.
Voi trece și peste asta, dar bunul simț al unor așa ziși conducători de întreprinderi lasă de dorit. Bunul simț nu se cumpără cu bani, nici măcar cu o afacere de 17 ani de zile. El se moștenește, sau se dobândește. În cazul de față nici una din aceste două variante nu există.
Din dorința de a-i fi bine, directorul economic calcă în picioare angajații, fiind deținătorul adevărului absolut. Spre surprinderea lui țin să îi reamintesc că în România legile sunt făcute să fie respectate, nu încălcate.
Așa că fiți cu băgare de seamă la servici, pentru că oricând puteți fi informați de șefi, “că din motive economice, postul vă este desființat”.
Și închei parafrazând un citat ” În România, munca nu îl înobilează pe om ci îl subjugă patronul.”

The post Viata de somer appeared first on Durbaca Ionut Lucian.