Sursa foto: www.trilulilu.ro

Aseară am văzut un mini-studiu făcut de cei de la Cotidianul.ro. Acum nu vă gândiți că era un studiu stufos, cu algoritmi de cercetare. Reporterul punea o singură întrebare: ”Cât vă trebuie pentru a vă descurca? Fără să aveți grija zilei de mâine?”. Iar răspunsurile erau așa de diferite încât mi s-a ridicat un semn mare de întrebare în minte. Și anume? De ce bugetul de supraviețuire este așa de diferit pentru fiecare om/familie în parte? Când piramida nevoilor este aproximativ la fel pentru fiecare om în parte? Nu cumva vrem noi mai mult decât ne este necesar? Și pentru asta ne supra-solicităm fără a avea neapărat nevoie de asta?

Pentru că, dragii mei, o familie se poate descurca cu un buget de 4000, în timp ce altă familie se descurcă doar cu un buget de 2000 ron. Confortul fiecărei familii ridică și așteptările fiecărei familii de la viață. Bugetul de supraviețuire depinde foarte mult de modul în care fiecare familie își trăiește viața. Știți vorba acea ”puțin ai, puțin cheltui, mult ai, mult cheltui”. Nevoile unei familii aflate la pragul sărăciei pot fi acoperite de un buget de 2000 ron. Poate chiar familia respectivă consideră că ar trăi chiar foarte bine cu acești bani. În schimb, nevoile unei familii înstărite nu pot fi satisfăcute nici cu un buget de 10.000 de ron – și asta pentru că de cele mai multe ori confortul familiei respective duce chiar la o stare de prea-mult. În nici un caz, o astfel de familie, nu va înțelege o altă familie aflată în pragul sărăciei.

Bun, acum gândiți-vă la cum sunteți obișnuiți să trăiți. La confortul pe care îl aveți și la suma pe care trebuie să o câștigați lunar pentru a fi fericiți. Și acum puneți-vă în situația în care, printr-o conjunctură nefavorabilă, nu veți mai putea câștiga suma care să vă confere siguranța financiară. Oare ce s-ar întâmpla cu psihicul vostru? Ce s-ar întâmpla când ar trebui să vă modificați întregul mod de a trăi? Veți putea face față ofuscărilor survenite ca urmare a faptului că trebuie să renunțați la multe din lucrurile obișnuite până mai ieri? Fiecare își poate răspunde singur la întrebările acestea. Dacă este sincer cu el își va da seama că multe din nevoile lui sunt create superficial.

Se spune că ”banul schimbă omul”. Cu siguranță că aveți și voi oameni care au fost schimbați de banii prea mulți pe care au început să îi câștige. La fel cum sunt sigur că aveți cunoștințe care au fost schimbate ca urmare a lipsei banilor – și poate aici transformarea este mai dramatică. Vă spun ceva pe care și voi cu siguranță știți – cel care a cunoscut apropierea sărăciei știe să aprecieze mult mai bine orice sumă ce îi intră în buzunar. Și simte altfel viața – și puterea banului. În sensul că este conștient că ceea ce ai astăzi este peren. Mâine poți pierde totul.

Unii oameni pot trăi o săptămână cu 100 de lei. În timp ce altora nu le ajunge suma respectivă nici pentru o zi. Ba mai mult, pentru ei este de neconceput să nu aibă multiplu de 100 lei în portofel. Și asta nu are nici o treabă cu faptul că unii muncesc mai mult și alții mai puțin. Nu vorbesc despre asta – ci despre modul diferit în care lumea se raportează diferit la puterea banului. Vă propun un test, indiferent de situația voastră financiară actuală. Încercați ca timp de 1 zi să vă descurcați doar cu 30-50 lei în portofel. Pentru asta lăsați toate cardurile acasă și luați doar această sumă cu voi. Tentațiile vor fi multe cu siguranță, dar veți fi limitați de suma avută în portofel. S-ar putea să aveți surpriza ca la finalul zilei să vedeți că au mai rămas niște bănuți în portofel. Concluzia o puteți trage și singuri la finalul zilei.

Poate că ar trebui să reflectăm un pic și la nevoile de apartenență ale fiecăruia dintre noi. Și să ne gândim la ce avantaje de ordin spiritual și psihic ne aduc ele. Dacă ne învârtim într-un grup elitist suntem mai bogați din punct de vedere al relațiilor inter-umane? Dacă conștientizăm că oamenii din grupul elitist nu sunt decât prieteni de conjunctură, adunați acolo datorită situației financiare, înseamnă că nu suntem încă pierduți. Oare nu ar fi mai bine dacă am încerca să fim empatici și cu cei pentru care fiecare bănuț contează? Știu că pentru unii acest cuvânt nu există în vocabular, dar totuși banul nu are aceeași valoare pentru toți. Sau mai bine zis aceeași putere.

Am o vorbă pe care o tot spun de ceva vreme: ”indiferent de câți bani câștigi într-o lună, gândește-te la cât de scumpi sunt banii aceia pentru tine – gândește-te la ce ai renunțat pentru a câștiga acea sumă. Se merită?”.

The post Bugetul de supraviețuire appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Şi tot la capitolul lucruri care m-au surprins intră şi faptul că, în România sunt peste 500.000 de români care trăiesc la limita sărăciei, sau au atins-o deja. Dacă ducem calculul mai departe putem vedea că mâncarea zilnică ar hrăni aceşti oameni  şi ar rămâne şi pentru alţii. Veţi spune că acei oameni sărmani trebuie să muncească, să îşi câştige pâinea, dar vă spun că greşiţi. Nu aveţi de unde să ştiţi cum ceva neprevăzut vă poate schimba viaţa într-atât de mult, încât să nu vă mai puteţi câştiga pâinea cea de toate zilele. Azi putem fi sus, mâine putem să fim jos, dar jos de tot.

Suntem săraci, ne plângem de milă, dar faptele noastre ne dovedesc contrariul. Şi egoismul nostru ne face să nu ne gândim la alţii. Şi astăzi când vezi cozile de la hypermarket şi te uiţi un pic prin coşuri, îţi dai seama că ceva este încă în neregulă cu noi. În continuare cumpărăm mai mult decât ne trebuie, sau mai mult decât ne putem permite. În timp ce alţi români de ai noştri ar fi bucuroşi şi cu un colţ de pâine. Oare ce ar face pensionarii, cu pensii mizere, dacă o parte din mâncare, în loc să fie aruncată, ar fi dăruită lor? Oare câţi bătrâni nu şi-ar prelungi zilele cu o parte din mâncarea aruncată, dacă s-ar hrăni corect?

Ne plângem că nu putem creşte mai mult de 1-2 copii, dar zilnic se aruncă mii de tone de mâncare. În condiţiile în care agricultura României este la pământ şi nu produce la un nivel foarte mare. Ne plângem că ne este greu să trăim în România, că este o ţară de cacao, dar dacă privim lucrurile de mai sus, cred că o ducem mult prea bine. De ne permitem să aruncăm atâta mâncare. Suntem duali, ne place să ne amăgim că alţii sunt de vină, dar cifrele ne arată că ne plângem degeaba. Ne place să ne liniştim conştiinţa că nu ne permitem să creştem copii, că ne este greu şi cu unul singur, dar dacă am face o mică socoteală, am vedea că pe lângă noi ar mai putea creşte încă alţi doi,trei copii.

Ne plângem de obezitate şi chiar şi aşa aruncăm tone de mâncare. În condiţiile în care avem nevoie doar de 2000 de calorii pentru a funcţiona normal. Plus minus câteva calorii. Aţi avut vreodată curiozitatea să vedeţi ce înseamnă aceste 2000 de calorii, traduse în alimente? Nu mă dau mare, nici nu vreau să dau lecţii de nutriţie – sunt alţii mult mai abilitaţi ca mine. Vă spun doar că, 100 grame de îngheţată, din aia bună, are undeva la 300 de calorii, iar un piept de pui la grătar are 166 calorii la 100 grame. Socotiţi vă rog cam ce înseamnă caloriile acestea în grame şi veţi vedea câte kilograme de mâncare ne trebuie nouă. Probabil nu mai mult de 2 kilograme de om, pentru a trăi absolut normal şi fără a fi rahitici.

Dacă oferta este de 1 plus 1, nu înseamnă că este pentru noi. Putem să o împărţim cu încă una două persoane. Aşa poate am face economie şi la bani. Cu restul putem face o faptă bună. Să oferim o masă caldă unui sărman. Aşa mai ostoim un suflet şi îl mai încălzim. Cu siguranţă că, la un moment dat, fiecare dintre noi, am trecut prin perioade dificile, în care întindeam banii de la un salar la altul, am avut momente când am deschis frigiderul şi l-am închis la loc, fără să găsim ceva în el. Ştiu că putem suferi de sindromul sărăciei – în sensul că, oamenii care au trecut prin lipsuri de orice fel, au tendinţa de a cumpăra mai mult decât le trebuie, atunci când îşi permit lucrul acesta.  Dar, la fel de bine ar trebui sa apelăm la raţiune, astfel încât, atunci când avem tendinţa să luăm mai mult decât avem nevoie sa nu o facem.

Am să închei cu o întâmplare prin care a trecut un om faţă de care eu am mare preţuire – părintele Ioan Istrati. Prin periplurile lui prin Constanţa a întâlnit o bătrânică care stătea cu ochii pierduţi, îndreptaţi spre vitrina unui magazin alimentar. Luându-l mila, părintele i-a îndesat în palmele zbârcite 10 lei şi i-a spus să îşi ia o conservă bună şi să îşi potolească foamea. La care bătrâna răspunzând timid ii spune că mai degrabă îşi cumpără 10 kilograme de cartofi, pentru că, în felul acesta va avea ce mânca timp de o săptămână. Asta da lecţie de smerenie şi de raţiune.

The post Lăcomia lumii appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Oameni tristi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.