Sunt genul de oameni care au căzut de multe ori,  au cunoscut gustul amar al eşecului, au trecut prin momente grele ale vieţii, indiferent de felul lor, dar s-au ridicat şi au plecat mai departe pe drumul propriu.  Sunt genul de oameni care atunci când au căzut, stau câteva minute, îşi revin şi se ridică pentru a merge mai departe. Sunt oameni sensibili, dar care ştiu că sensibilitatea nu le rezolvă problemele. Pentru ei viaţa şi valorile ei sunt cu totul şi cu totul altele. Nu au timp să piardă convingând oamenii de felul lor de a fi, nu au timp să fie invidioşi, nu au timp să judece şi nici măcar să dorească răul altora. Din simplul motiv că, ei sunt canalizaţi doar pe lupta lor şi pentru a reuşi să nu fie acoperiţi de greutăţi.

Am mai spus-o şi o repet – oamenii care au trecut prin greutăţi mari în viaţă sunt acei indivizi care au tot timpul zâmbetul pe buze şi lumină în ochii lor. Sunt cei care dau energie pozitivă altor oameni aflaţi în dificultate. Oamenii aceştia se lasă pe ei şi necazul lor şi încearcă să ofere alinare şi sprijin celor care sunt căzuţi. Nu sunt deţinătorii fericirii şi nici măcar a unei reţete perfecte de viaţă, dar din experienţa lor ar putea scrie cărţi ce s-ar vinde ca bestsell-uri

De obicei nu îi recunoşti şi nu îi deosebeşti pentru că nu lasă să se vadă că sunt afectaţi de situaţiile lor. Eu le spun profesionişti în ale vieţii. Şi de obicei îi urmăresc atent pentru că sunt plini de profunzime, înţeleg altfel viaţa şi de obicei îşi găsesc drumul lor prin viaţă şi de cele mai multe ori îl şi înţeleg. Înţeleg sensul vieţii lor.

Profesioniştii vieţii  nu se vor schimba în faţa greutăţilor. Sunt oamenii naturali care nu îşi schimbă atitudinea în funcţie de persoana aflată în faţa lor. Sunt oamenii simpli, care se bucură de fiecare vietate şi dau din iubirea lor câte un pic la fiecare. Oamenii aceştia, atunci când greutăţile îi încearcă, îşi îndreaptă privirea spre cer şi continuă să îşi trăiască viaţa lor. Şi sunt împăcaţi cu ea. Pentru noi sunt de neînţeles, dar ei sunt liniştiţi în propria piele.

Profesioniştii în ale vieţii sunt oamenii pe care eu îi numesc autentici şi care am observat că au câteva caracteristci de luat în calcul. Dar nu sunt general valabile.

1. Profesioniştii în ale vieţii sunt oameni de cuvânt şi fac ceea ce spun, indiferent dacă respectarea cuvântului lor îi pune în dificultate. Sunt oameni pe care te poţi baza şi la bine şi la greu;

2. Profesioniştii în ale vieţii sunt oameni care nu au nevoie de foarte multe lucruri pentru a se simţi bine în piele lor. Iubesc simplitatea şi viaţa adevărată;

3.  Profesioniştii în ale vieţii sunt oameni care sunt consecvenţi în propriile principii şi valori ale vieţii. Nu se dau după cum bate vântul. Sunt oameni hotărâţi, chiar dacă le este greu să rămână pe poziţie;

4. Profesioniştii în ale vieţii nu sunt afectaţi de părerea celorlalti despre ei, pentru că nu îi interesează decât să rămână pe drumul lor;

5. Profesioniştii în ale vieţii nu vor să iasă în evidenţă şi nici nu caută atenţia cu orice preţ. Îi descoperi din greşeală şi de cele mai multe ori se întâmplă să îi întâlneşti la momentul potrivit pentru tine şi pentru ei.

Astfel de oameni sunt aur curat pentru că te pot învăţa din propria lor experienţă şi pot să te ajute cu propriul lor exemplu. E bine ca atunci când îi întâlniţi să nu îi lăsaţi să plece foarte repede. Să profitaţi cât mai mult posibil de prietenia lor şi împreună să încercaţi să vedeţi cum puteţi ajuta alţi şi alţi oameni.

Diferenţa între oamenii profesionişti în ale vieţii şi alţi oameni este dată de bunătatea inimii lor, de sufletul lor pur şi de modul profund în care ei se raportează la viaţă.

The post Profesioniştii vieţii appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Poate că dragostea faţă de simplitate mi-a fost insuflată şi de ai mei (de la bunici şi până la părinţi). Dar, trebuie să recunosc că, de-a lungul timpului, oamenii frumoşi pe care i-am întâlnit păstrau acea simplitate aparentă. Acei oameni ştiau că modestia este una din calităţile unui om simplu. Oameni care erau conştienţi că, pe lângă forţele proprii, în toate reuşitele lor, aveau şi ajutor din partea Divinităţii.

Am avut norocul ca, într-o oarecare măsură, lucrurile să evolueze simplu în viaţa mea. Dar, în acelaşi timp, am avut norocul să ştiu ce înseamnă greutăţile. Şi da, greutăţile m-au învăţat să iau ce este mai bun din fiecare întâmplare, să mă bucur de lucrurile aparent simple. Am fost un norocos, pentru că, tot ce mi s-a întâmplat în viaţă, m-a făcut să apreciez fiecare zi în care mă trezesc dimineaţa (pare simplu să te trezeşti, nu?), m-a făcut să mă bucur de fiecare persoană ce mi-a intrat în viaţă, m-a făcut să nu ţin ranchiună pe oamenii care au ales să iasă din viaţa noastră.

Oamenii simpli sunt mult mai liniştiţi, se simt confortabil în propria lor piele şi în propria lor viaţă. Oamenii simpli îşi acceptă viaţa aşa cum este ea, fără să caute răspunsuri, fără să se întrebe de ce? Simplitatea înobilează omul şi sufletul acestuia. Mai ţineţi minte cât de frumoşi erau bunicii noştri? Câtă nobleţe sufletească aveau? Vă rog să vă uitaţi cum, oamenii simpli sar în ajutorul celuilalt, fără să se gândească ce le iese – şi asta o puteţi observa mai uşor în mediul rural, acolo unde lucrurile au rămas cât de cât simple.

Am uitat să trăim simplu – acum simplitatea se rezumă la un minim de confort. Acum a fi simplu s-a dus foarte mult în zona materială. S-a pierdut din profunzimea simplităţii. Acum, noi oamenii, consumăm, avem, ne dorim să dobândim. Avem prieteni de conjunctură, amici de complezenţă. Suntem posesori de funcţii denumite bombastic. Ne umplem pereţii de diplome şi premii câştigate. Şi uşor, uşor, ne prăbuşim sub povara vieţii pe care o ducem, sub povara poftelor care ne subjugă, sub povara liniştii materiale aparente. Şi, fără voia noastră, ne transformăm în fiinte fără drag de viaţă, uităm să ne bucurăm de lucrurile simple. Trecem nepăsători pe lângă spectacolul copacilor înfloriţi, suntem surzi la auzul ciripitului melodios al păsărilor, mergem cu ochii în pământ şi ne vedem spectacolul ce se desfăşoară pe cer, ne plimbăm pe lângă oameni, dar totuşi ne simţim singuri. Şi parcă nu ne găsim locul. Şi este atât de simplu.

Şi acum îmi aduc aminte de momentele din copilăria mea, când, împreună cu verii mei, stăteam întins pe pătură şi ne uitam la nori. Şi rămâneam uimiţi de ce forme puteau avea norii. Chiar, voi când aţi experimentat lucrul acesta? Mi-am promis că, în cel mai scurt timp, o voi învăţa pe fica mea să se bucure de această minunăţie a norilor. Pentu că vreau să o învăţ să se bucure de lucrurile simple. Nu este complicat deloc. Ne trebuie doar voinţă.

Oamenii simpli nu vor să fie în centrul atenţiei, nu vor să epateze, nu vor să demonstreze nimănui, nimic. Fericirea lor vine din cu totul altă parte decât din uralele celorlalţi oameni. Oamenii simpli nu vor vrea cu tot dinadinsul ca părerile lor să fie şi părerile altora. Oamenii simpli sunt oamenii pe care, aparent, nu dai doi bani, dar în momentul în care îi cunoşti mai bine eşti bucuros că i-ai cunoscut.

Fiţi oameni simpli, bucuraţi-vă de lucrurile simple. Fiţi oameni frumoşi!

The post Oameni simpli – sau despre simplitate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.