Din păcate, avansul pe care îl au unii oameni în viață, îi determină pe mulți dintre ei să fie superficiali. Să fie superficiali în sentimente, să fie superficiali în a avea empatie față de ceilalți. Sunt acei oameni care merg pe principiul egoist, mie să îmi fie bine – restul nu mai contează. Dacă în pătrățica mea este cald, nu mă interesează că în alte pătrățele este frig. Nu știu dacă ați observat, dar astfel de oameni cu avans în viață au și o anumită răutate. Răutate ce vine din neputința de a-i înțelege pe ceilalți. Sau dintr-o invidie dusă la extrem.

De aici și blocajul pe care îl au atunci când văd pe unul mai slab ca ei, reușind în viață. Efectiv nu se pot bucura de bucuriile omului respectiv. Și încep să îl invidieze, ba chiar își fac un scop din a-i pune piedici. Nu suportă să îl vadă mai fericit ca ei. Pentru că, îl consideră inferior lor. Dar, ceea ce nu înțeleg astfel de oameni este că un om care pleacă de jos, va fi întotdeauna mai concentrat pe a reuși. Și va munci până la ultima picătură de sudoare pentru a avea o viață mai bună. De cele mai multe ori, omul care a plecat de jos, va ajunge acolo unde își dorește prin propriile forțe. Fără să calce pe cadavre și fără să se folosească de alții pentru a reuși să își atingă obiectivele.

Omul plecat de jos va ști ce înseamnă recunoștința pentru tot ceea ce îi va oferi viața. Iar din obstacolele întâlnite, va ști să înțeleagă lecțiile pe care trebuie să le învețe. Va fi împăcat cu el, chiar dacă va fi în linia de jos – ba mai mult, își va face treaba cât poate de bine. Pentru că știe că altă șansă de a reuși nu are. Bine, aici nu discutăm despre asistații sociali care se mulțumesc cu un ajutor venit din partea statului. Discutăm despre oamenii care își doresc mai mult de la viață și luptă pentru asta.

Sunt sigur că mulți dintre cei care mă citesc au pornit de jos și au reușit să ajungă unde și-au propus prin forțele proprii și cu un pic de șansă. Dar, la fel de sigur sunt și că, fiecare dintre noi a întâlnit oameni care au avut tot ce și-au dorit de la viață încă de mici copii. Și care, atunci când au crescut și s-au maturizat, au pierdut calitatea umană. Au început să creadă că toată lumea este la degetul lor mic, că sunt centrul universului.Că toți oamenii pe care îi întâlnesc trebuie să le satisfacă fiecare cerință. Acești oameni trăiesc cu senzația că totul se întâmplă pentru ei. Doar că din păcate, va veni un moment în care acești oameni vor realiza că nu sunt decât și ei alți oameni ca oricare alții.

Și de cele mai multe ori oamenii care au avut avans de la viață nu au niciun merit. Pentru că de fapt părinții lor au muncit pentru a avea ei totul. Doar că nu au avut grijă ca proprii copii să aprecieze ceea ce au. Și să nu ia totul ca și cum ar merita tot ceea ce primesc. Au fost ocupați să le asigure propriilor copii șansa de a nu avea griji, dar nu au mai avut timp să îi învețe ce înseamnă recunoștința. Nu i-au învățat cum să aibă grijă ca din multul lor să ofere și celor care au mai puțin. Nu au reușit să le arate ce înseamnă să nu fii egoist și să te gândești doar la binele tău.

Fiecare dintre noi știm dacă locul în care suntem acum se datorează muncii noastre sau avansului pe care ni l-a oferit viața. Dar, indiferent de răspunsurile noastre, ceea ce putem influența este modul în care ne comportăm cu oamenii din jurul nostru cunoscuți sau necunoscuți. Pentru că asta face diferența între oamenii faini și cei urâcioși. Și nu banii din conturi, mașinile de la scară sau vilele în care trăim. Și poate că din multul sau puținul nostru putem să mai aducem o rază de speranță și celor care au nevoie de ajutor. Aici nu mă refer doar la partea financiară. Știți cât de valoroasă este o vorbă bună spusă unui om care se află într-un impas? Știți câtă valoare are pentru cineva aflat pe patul de spital timpul pe care îl petrecem cu el?

Știți ce fericire aduce un dialog purtat cu bătrâneii pe care îi întâlnim la colțul blocului cu mâna întinsă?

The post Unii au un avans în viață appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Apoi, mi-am adus aminte de întâmplări avute de-a lungul timpului, în care proverbul ” nu haina îl face pe om” nu avea susţinere în realitate. Am păţit-o de multe ori ca, percepţia oamenilor pe care îi întâlneam să nu fie una bună, analizându-mă după îmbrăcămintea pe care o purtam. De foarte multe ori, am avut înţelegeri care nu s-au concretizat pentru că, în percepţia interlocutorului meu, nu mă ridicam la nivelul lui. Şi asta plecând de la faptul că nu eram îmbrăcat cu haine de firmă. Tot de atâtea ori, am fost surprins de diferenţa percepţiei oamenilor obişnuiţi, atunci când mă vedeau îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou (răspundeau în doi peri, mă luau la mişto, dădeau dovadă de proastă creştere) şi percepţia lor, atunci când mă vedeau îmbrăcat la 4 ace (după ce le trecea uluiala, începeau să fie amabili, cu zâmbetul pe buze şi foarte săritori).

Poate că percepţiile oamenilor sunt influenţate de modul în care te îmbraci, poate că în aparenţă hainele semnalizează celuilalt faptul că nu te ridici la nivelul lui. Dar este vorba despre percepţiile superficiale şi care nu sunt bazate pe ceva solid, ci pe aparenţe. Există o uzanţă tacită în mediul de business şi în întâlnirile de afaceri. Pe care dacă nu o respecţi, de cele mai multe ori te auto-excluzi din discuţie. Pentru că, oamenii pun accent mult prea mult pe ambalaj şi nu pe ce este sub ambalaj. Personal cunosc foarte mulţi oameni creativi, profesionişti, inteligenţi, care nu suportă “salopeta” numită costum. Şi care reuşesc să livreze servicii la un nivel foarte înalt de profesionalism. Asta dacă există răbdare să se treacă de ambalaj.

Poate că este forţată comparaţia, dar atunci când vezi o roşie frumoasă, parcă scoasă dintr-o revistă, te repezi să o iei, imaginându-ţi că este şi gustoasă. Şi de cele mai multe ori, când muşti din ea, rămâi dezamagit de faptul că este fadă, fără nici cel mai mic gust care să îţi aducă aminte de natural. Ei, aşa este şi cu alegerea oamenilor cu care vei avea o relaţie de parteneriat, pe baza ambalajului numit haine. Rişti ca, de cele mai multe ori, ambalajul să fie ochios, iar conţinutul să te dezamăgească. La fel cum ambalajul poate să reprezinte eficient şi ceea ce este în interior, din punct de vedere al cunoştinţelor.

În Iaşi există un anumit snobism. Ştiu că îmi voi face mulţi prieteni prin ceea ce am spus acum. Poate că voi fi catalogat drept un tip ofuscat. Poate că cei care mă vor cataloga aşa nu mă cunosc foarte bine. Dar, vreau să vă rog un lucru – gândiţi-vă de câte ori nu aţi plecat la o întâlnire şi primul lucru de care aţi avut grijă a fost felul în care arătaţi. Şi nu ceea ce aţi fi putut discuta cu potenţialul partener şi cum să îi oferiţi soluţiile cele mai potrivite pentru el. Pentru că, din păcate se intră foarte uşor în jocl acesta superficial. În care tot ceea ce contează este aspectul exterior şi nu se anallizează cel în interior.

Am să închei cu o fabulă a lui Esop: “O vulpe intră intră odată în depozitul unui teatru. Deodată văzu o faţă care o priveşte şi începu să-i fie frică. Uitându-se mai îndeaproape văzu că este numai o mască din cele pe care actorii obişnuiesc să le folosească. “”Ah”” – spuse vulpea, “”arăţi foarte bine, ce păcat că nu ai şi creier””.

Aspectul exterior compensează greu lipsa valorilor interioare. Aşa că vă rog, eu, priviţi dincolo de ambalaj, înainte de a vă forma o părere obiectivă despre omul din faţa voastră.

The post Superficialitatea aspectului exterior appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Zilnic întâlnesc tot felul de oameni – unii faini, alții morocănoși și supărați pe viață. Din păcate întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni invidioși. Aici nu mă refer la clienți sau parteneri de afaceri – mă refer la cei pe care începi să îi deranjezi când scoți capul în lume și arăți ce știi să faci. Nu îți încordezi mușchii, arăți doar că ai circomvuluțiuni pe creier și deja oamenii intră în repliere și se pregătesc de atac – sar la beregată. Totul din cauza faptului că ești privit ca o amenințare și riști să le iei din clienți și din potențialii bani ce trebuie să intre în buzunarul lor. Da, totul se rezumă la bani și la vedetism – care e mai tare ca altul.

Dar oare când începi să deranjezi și să fii privit cu precauție? Unde este limita dintre zâmbetul celui din fața ta și rânjetul pe care îl afișează pe la spate? Sau, unde este limita dintre bun simț și demagogie? Sunt întrebări la care încep să caut răspunsuri. Nu, nu sunt un naiv care trăia într-o lume de vis, dar un lucru nu am să pot înțelege – transformarea oamenilor pe măsură ce tu evoluezi. Este o piață liberă fraților și este loc pentru toată lumea în piață. Dacă ai cap și poți duce un proiect la capăt, nu înseamnă că la spate ai și un cuțit pe care cauți să îl înfingi în spatele tuturor celor pe care îi întâlnești.

Momentele care trebuie să îți dea de gândit și să încerci să îți acoperi spatele ar fi cam următoarele:

1. Începi să cunoști din ce în ce mai mulți oameni – ori ești un foarte bun om de networking, ori oamenii încep să audă de tine și din curiozitate să încerce să discute cu tine și să găsiți o variantă optimă pentru ambele părți.

2. Începi să auzi de numele tău, nu doar uitându-te la buletin – atunci când te întâlnești și lumea îți spune că a auzit de numele tău și îți mai spun și de unde.

3.  Din mâna ta încep să iasă proiecte și idei bune – da, acesta este momentul în care vei observa că oamenii încep să se distanțeze și să ridice un zid – aici mă refer la colegii de breaslă și la cei care activează în același domeniu ca și tine.

4. Când te întorci cu spatele începi să auzi șușoteli – ei fraților, acesta este momentul cel mai amuzant – șușotelile pe la spatele tău sunt din ce în ce mai dese și se transformă în zumzet – iar tu nu ai lăsat senzația că auzi bine cu ambele urechi

5. Întâlnești tot felul de specialiști care își doresc să facă echipă cu tine – dintr-o dată lumea începe să te caute și să își dorească să se întâlnească cu tine – după ce ani la rând ai trăit într-o stare de acalmie, e cam ciudat să îți dai seama că ai mulți ”prieteni” ce vor să înceapă proiecte cu tine.

6. Proiectele pe care începi să le pui în practică dau rezultate – acesta este punctul terminus al deranjului pe care îl faci. Atunci când începi să ai și rezultate, deja ești pus pe toacă, sau ”amicii” și ”cunoscuții” tăi fac experimente vodoo pe tine.

Indiferent de cât de cu bun simt ești, indiferent dacă stai în banca ta și încerci să nu deranjezi, finalitatea este aceeași – se vor trezi întotdeauna unul sau altul care va fi mai cu moț și care va avea senzația că știe mai multe decât tine. Poate că unii dintre ei chiar sunt mai buni decât tine, dar să vă spun ceva – oamenii cu adevărat buni nu se bat cu pumnul în piept cât de minunați sunt ei – oamenii cu adevărat buni, tac și fac, iar ce lasă în urmă vorbește despre ei.

Așa că dragilor, nu vă mai obosiți să mă mâncați de fund – nu de alta dar mă gândesc la timpul vostru – am fundul mare și v-ar lua cam mult să terminați.

The post Când începi să deranjezi ? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.