Astăzi voi vorbi despre o persoană pe care o știu încă din timpul facultății. Acel tip de om căruia nu-i place să iasă în evidență dar, care prin modul său de a fi nu are cum să rămână în anonimat. Nu știu dacă știți acel tip de oameni care emană energie pozitivă în jurul lor. Și care influențează oameni doar prin exemplul lor personal. Acel tip de om care dă un exemplu pozitiv de comportament. Om care încearcă să învețe și pe alții din experiențele prin care trece.

Omul de astăzi este unul dintre acei părinți pe care îi apreciez foarte mult. Acel gen de părinți care se sacrifică 100% pentru copiii săi. Și care, după cum am spus mai sus, încearcă să învețe și alți părinți din propriile experiențe. Este adevărat că fiecare părinte este unic, dar sunt lucruri comune în educația copiilor. Atunci când ai 3 copii pe mână nu prea mai ai timp de tine. Cu toate acestea, omul de astăzi nu știu cum face, că îl văd destul de activ. Este acel gen de om căruia îi place să își lase amprenta acolo pe unde trece.

Un om simplu, dar în acea simplitate pe care o afișează există o profunzime ascunsă. Încă din timpul facultății am remarcat simplitatea de OM mare pe care o are. Prin modul său de a fi, se face plăcut fără un efort foarte mare. Este un om care modelează caractere și dezvoltă personalități. Ale propriilor copii, dar și ale altor copii influențați de părinții care îi citesc sfaturile și experiențele. Ne-am intersectat destul de des în facultate, dar mai puțin după. Cu toate acestea de fiecare dată când ne întâlnim parcă suntem pe aceeași undă. Avem aproximativ aceleași principii și poate că și din această cauză.

Omul despre care vorbesc astăzi este Irina Nichifiriuc – o mamă căreia nu-i place să treacă viața pe lângă ea. Un model pentru majoritatea de dăruire totală pentru proprii copii. O mamă căruia îi pasă de viitorul luminos al propriilor copii. Un om care pune accent pe fericirea copiilor venită din bucurie și nu pe fericirea venită din lucruri. Este un exemplu pe care oricare dintre noi, părinții, îl poate lua ca reper. Și asta pentru că am avea de învățat multe de la ea. De la responsabilitate și până la dăruire. De la simplitate și până la implicare totală în ceea ce privește educația copiilor. Nu sunt cuvinte mari. Sunt o parte dintre calitățile pe care eu le văd la Irina.

De felul meu nu sunt adeptul cursurilor de parenting. Dar, atunci când Irina scrie ceva despre partea de educație a copiilor mă face să stau pe text mult. Pentru că nu o face din postura de părinte atotștiutor, dătător de sfaturi pentru ceilalți. Scrie din propria experiență și uneori nici măcar nu își permite să ofere sfaturi părinților. Pentru că Irina înțelege că fiecare părinte este unic și erou pentru proprii copii. Dacă te regăsești din punctul de vedere al relației tale cu propriul copil în ceea ce scrie Irina, bine, dacă nu, e la fel de bine.

Irina Nichifiriuc a fost unul dintre studenții buni de la Marketing ai generației mele. Și cu toate acestea a ales să se implice total în viața de familie. Ceea ce spune multe despre modul ei de a vedea lucrurile cu adevărat importante. Pentru ea, contează mult mai mult lucrurile și faptele care îi aduc încărcătură sufletească. Poate vă veți întreba – ce este așa de special la o mamă cu trei copii? Încercați și veți afla cât este de greu să te implici total în educația fiecărui copil în parte, dar în același timp să investești și în dezvoltarea ta ca om. Pentru că atunci când tu ești împăcat cu tine, poți da din pacea ta și celor din viața ta.

Irina Nichifiriuc dă-mi voie să îmi scot pălăria în fața ta. Ești un model de părinte total implicat. Continuă ca din experiențele tale să oferi povești și nouă, celorlalți părinți. Pentru că, să știi că mai sunt părinți care se regăsesc în experiențele tale.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 26 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mi-ai spus că îți este frică de întuneric și împreună am căutat să depășim acest impas. Îți spun un secret – când eram mic, nu scoatem nasul de sub plapumă. Datorită fricii de întuneric. Împreună cu tine am retrăit acele sentimente de frică. Dar, mi-am păstrat cumpătul, pentru ca tu să îți înfrângi frica. Am desenat împreună fricile pe care le aveai. Și tot împreună am rupt foile pe care ți-ai desenat fricile. Și împreună cu mama le-am aruncat la gunoi. Pentru că așa dispar fricile – abordându-le frontal.

Ți-a fost frică de eșec și îmi spuneai că tu nu ești în stare. Aveam aceleași frici în ceea ce mă privește. Doar că la mine, frica era să nu îți fiu un tată bun. E normal să îți fie teamă că nu poți să reușești. E normal să ai și scenariul acesta în minte. Însă, împreună, în formulă de trei, am reușit să depășim și frica aceasta. Pentru că nu există om căruia să nu îi fie frică de eșec. Ai reușit să îți dai seama că, dacă ai încredere în forțele tale, reușești. Dincolo de frici și de sentimentele de nesiguranță pe care ți le dau unele situații.

Ți-a fost frică de oamenii răi și de hoți. Și aici trebuie să îți mărturisesc că și eu am aceleași sentimente când simt răutatea în oameni. Sunt sentimente absolut normale atunci când vedem răul lângă noi. Dar, din păcate în lumea aceasta trebuie să trăim și să încercăm să o facem mai bună, împreună. Fricile trebuie să ne ajute să facem lucrurile cum trebuie și nu să ne paralizeze viața. În poveștile copilăriei mele și ale tale, răul este biruit întotdeauna de bine. Așa că nu avem de ce să ne fie frică.

Când erai mai mică îți era frică să nu te pierzi. Mă repet și aici. Am și eu o frică de genul acesta. Dar, draga mea copilă, mie îmi este frică să nu te pierd. Cu toate că realizez că la un moment dat va veni momentul să îți iei zborul. Sper să fiu pregătit. Totuși sper că la un moment dat, în zborul tău, îți vei mai aduce aminte de un bătrân tată și de o încărunțită mamă. Și îmi este frică pentru că te iubesc enorm, așa cum nu am  iubit-o nici pe mama ta. Știi cum spui tu ”te iubesc te jos și până la Dumnezeu – așa de mare este iubirea mea”…. Dar, fricile acestea sunt normale și mai devreme sau mai târziu le vom da la spate.

Cel mai mult îmi este frică să nu crești prea repede. Deja nu știu când au trecut aproape 8 ani. Parcă mai ieri mi te punea asistenta în brațe și simțeam cum mă cuprinde frica că nu știu ce să fac. Da, unui om mare îi era frică de un boț de aur. În sensul în care nu știam cum se crește o gâgâlice mică. Și astăzi te văd cum ai crescut și au trecut zilele când te țineam în brațe și tu gângureai. Și totuși ne-am păstrat momentele de îmbrățișare. Îmbrățișarea de familie pe care toți trei o facem. Ca să ne simțim unul pe altul și pentru a ne încărca unii de la alții cu dragostea pe care ne-o purtăm. Îmi este frică să nu crești prea repede și să nu reușim să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună.

Da, recunosc, îmi este frică de ce ai să spui tu peste ani, atunci când îți vei aduce aminte de părinți. În sensul educației pe care încercăm să ți-o oferim. Și cu toate acestea, la cum te știu nu îmi este frică de ceea ce poți să devii. Pentru că m-ai învățat un lucru copilo. Că atunci când ai inima mare poți să reușești să treci peste frici. De dragul celor dragi. Da, draga mea copilă și tatăl tău are frici. Din cele mai diverse și mai ciudate frici aș putea spune.

” Frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză” – Norman Vincent Peale.

The post Da draga mea copilă și mie îmi este frică appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sentimentul de parinte l-am experimentat acum 2 ani de zile, cand a venti pe lume Iustina. De atunci si pana acum am avut foarte multe impliniri alaturi de ea. Am tresarit la fiecare suspin al ei, m-am transformat in catel pentru un zambet de-al ei, m-am dat peste cap pentru a-i fi bine. Acum doi ani, odata cu Iustina s-au nascut si parintii Simona si Ionut.

Bucuria de a fi parinte nu poate fi inteleasa la adevarata ei valoare decat daca ai un pui de om care sa te caute din priviri si care sa iti spuna tata/mama. Linistea din casa nu mai este liniste, dar atunci cand iti vezi copilul dezvoltandu-se armonios iti trece oboseala. Nu mai ai timp pentru tine dar atunci cand copilul tau te imbratiseaza de cum vii acasa nu iti mai trebuie nimic. In momentul in care ai devenit parinte totul se invarte in jurul copilului tau. Noptile sunt mai scurte diminetile le traiesti mai intens. Fiecare masa luata cu al tau copil iti sudeaza relatia cu el – puntea dintre tata/mama si copil se face pe vecie.

Acum doi ani a inceput o poveste frumoasa in care actorii principali suntem noi: mama, tata si Iustina. O poveste cu pitici, Alba ca Zapada si multe personaje dragi copilului. Odata cu Iustina ne-am adus si noi aminte de cum era copilaria noastra. O poveste care nu va contine niciodata “a fost odata” ci tot timpul va urma. O poveste cu multe momente frumoase si zile inseninate de zambetul si rasul cristalin al ei.

Cand suntem intrebati daca am simtit cand a trecut aceasta perioada raspunsul clar este nu. Ne uitam la Iustina si inca nu ne vine sa credem ca a facut 2 ani. Nu credem ca suntem parintii perfecti dar ne straduim. Nu avem pretentia ca suntem parintii model dar incercam sa ii oferim Iustinei modele de viata. Nu am stiut sa fim parinti decat atunci cand s-a nascut Iustina. Ne-am desavarsit ca oameni, ca parinti, iar Iustina ne-a facut mai buni, mai responsabili fata de viitorul ei.

Nu e nimic mai frumos decat sa iti inveti copilul sa manance, sa vorbeasca, sa mearga, sa interactioneze cu ceilalti. Iar noi am fost norocosi cu o fetita cuminte si desteapta care a prins foarte repede. Totusi parca perioada de 2 ani a trecut mult prea repede si a venit momentul in care Iustina sa faca pasul premergator mersului in colectivitate.

Suntem parinti fericiti si impliniti!

The post Mandria lui tata appeared first on Durbaca Ionut Lucian.