Dacă privim în spate cu sinceritate, puțini dintre noi vom putea spune cu mâna pe inimă că visele noastre din copilărie s-au proiectat în prezentul nostru de acum. Poate și pentru că, sufletele noastre de copii au fost umbrite, cu timpul, de tot felul de neîmpliniri, de oameni maturi care ne-au tăiat aripile în momentul în care am încercat să ne luăm zborul.

Planurile noastre de când am fost copii și chiar din adolescența noastră nu s-au îndeplinit. Pentru unii dintre noi nu s-au îndeplinit nici măcar în proporții de 10%. Dar știți ceva – tot noi suntem vinovați de neîmplinirea viselor noastre. Pentru că ne-am lăsat influențați și am uitat să ne îndreptăm pașii înspre felul nostru de a fi. Fiecare dintre noi, dacă ne uităm în oglindă putem fi sinceri cu noi și să spunem dacă suntem mulțumiți cu viața noastră de acum. Și mai ales dacă viața noastră este așa cum ne-o închipuiam noi în copilăria noastră.

Fiecare dintre noi a trecut prin întâmplări ce nu am fi vrut să se petreacă. Întâmplări care ne-au dat de pe traiectoria noastră normală și care ne-au umbrit sufletul. Și dintr-o dată viața noastră și-a schimbat cursul firesc de până atunci. A fost un episod, cel puțin în viața fiecăruia dintre noi, care ne-a marcat. Unii dintre noi și-au schimbat viața în bine, în sensul maturizării noastre, alții au fost ruinați. Și au trebuit să își ia viața în piept, de la zero. Au avut puterea să reconstruiască pe ruinele fostei vieți.

Cu siguranță că viața noastră nu este așa după cum ne-o imaginam noi, în trecutul nostru. Prea puțini ne-au pregătit pentru greutățile din această viață. Nu am fost pregătiți pentru dramele pe care fiecare le-am trăit la un moment dat. Părinții noștri ne-au protejat cât au putut de mult și au făcut tot posibilul să nu luăm viața în piept. Au amânat cât au putut contactul nostru cu viața reală și cu greutățile ei. Poate că au făcut bine. Poate nu. Dar ceea ce este sigur viața este cu bune și cu rele.

Viața înseamnă dezamăgiri nu doar împliniri. Contează doar care dintre ele este pe plus. Viața înseamnă lupte nu doar câștiguri imediate și ușoare. Contează de câte ori ne-am ridicat după ce am căzut. Viața înseamnă pierderi suferite și nu doar vise împlinite. Contează dacă am reușit să învățăm din ce-am pierdut. În viață, de multe ori vedem cum oamenii dragi nouă dispar unul câte unul, fără ca noi să putem face ceva. Dar, ceea ce contează cel mai mult este rezistența noastră în bătăia loviturilor.

Pentru fiecare dintre noi viața este așa cum ne-am închipuit-o – mai mult sau mai puțin. Și noi știm ce trebuie să facem în plus pentru a ne apropia cât mai mult de ceea ce ne-am închipuit noi că reprezintă viața. Totul ține de noi și de modul în care ne raportăm la viață și la Divinitate. Pentru că, în fond și la urma urmei viața noastră este proiecția fiecăruia dintre noi.

The post Viața este proiecția ta appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cum spun de fiecare dată – Iaşul este plin de “ieşenisme” ce duc la dezbinare, la conflict de idei şi la bătutul pasului pe loc. Suntem superiori fiecare celuilalt şi părerea noastră este mai pertinentă decât părerile celorlalţi. Avem autoritate să ne impunem punctul de vedere, chiar dacă domeniul respectiv nu este cel în care lucrăm.  Vorba aceea – suntem cetăţeni europeni şi avem dreptul la opinii. Toţi ceilalţi fac greşit tot ceea ce fac, doar noi procedăm corect.

Dar nu venim cu nimic concret care să ajute oraşul să se dezvolte. Suntem genul de cârcotaşi care în afara faptului că suntem deranjaţi de absolut orice se întâmplă în oraş, nu punem mâna să facem ceva palpabil, care să aducă plus-valoare pentru Iaşi. Privim cu jind la Cluj, Timişoara şi suntem invidioşi pe ei că au multe evenimente, că s-au dezvoltat din punct de vedere economic, că numele mari se duc într-acolo. Dar atât – sunt foarte puţini cei care vin cu soluţii reale pentru a urni Iaşul din loc. Stăm şi aşteptăm. Mai ţineţi minte inundaţiile din 2013, când deşi erau sub ape, oamenii dintr-un sat de prin apropierea noastră, aşteptau să vină jandarmii să muncească pentru ei şi să îi salveze din calea apelor? Deşi erau în pericol, ei aşteptau salvarea din altă parte. Cam aşa suntem şi noi ieşenii – aşteptăm să vină tot timpul alţii cu soluţii, fără să depunem un minim efort să mişcăm lucrurile.

Haideţi să ne gândim fiecare în pătrăţica noastră la ce proiect am lucrat pentru îmbunătăţirea Iaşului. Şi aici nu mă refer la  proiecte economice, de infrastructură, sau orice alt proiect de mare anvergură. Mă refer la proiectele mici, care pot fi aplicate fie şi în asociaţia de proprietari. Fiecare ştie răspunsul în dreptul său. Şi poate proceda aşa cum crede că este mai bine pentru el şi pentru cei de lângă el. Dacă ia în calcul că şi el poate schimba lucrurile în dreptul  lui, poate lua taurul de coarne şi să încerce să facă ceva ce poate schimba puţin faţa Iaşului. Şi dacă îţi amenajezi grădina din spatele blocului, poate fi un început. Nu ştii cum alţii îţi pot lua exemplul.

Haideţi să nu fim doar ieşeni cu numele. Şi aşa avem o părere foarte proastă din partea altor locuitori ai ţării. Măcar noi între noi, să nu ne mai contrăm. Pentru că dacă începem să gândim că prin dezvoltarea Iaşului avem de câştigat cu toţii sunt şanse foarte mari, ca, prin eforturi colective să şi reuşim cu adevărat să schimbăm oraşul. Nu sună deloc pompieristic şi nici patriotard. Sunt lucruri simple pe care le putem face împreună şi uşor, uşor Iaşul să fie pus pe roate.

Aşa că dragi ieşeni, haideţi să nu criticăm continuu. În loc să criticăm pelerinii am putea să le oferim ceva cald de băut. Chiar dacă unii dintre noi, nu văd utilitatea închinării la Sfânta Parascheva este absolut uman să le dăm un ceai cald. Chiar dacă suntem revoltaţi de traficul din Iaşi, haideţi ca două trei zile, să ieşim cât mai puţin cu maşinile în oraş. Chiar dacă suntem deranjaţi de unele măsuri ale administraţiei, haideţi să venim şi cu alte soluţii şi nu doar să criticăm. Pentru că altfel nu suntem cu nimic mai buni, decât cei care fac greşit lucrurile. Spre deosebire de noi sunt ieşeni care încearcă să facă ceva. Poate că uneori nu îi ajută expertiza, dar îşi dau interesul.

Nu este un articol care să ridice în slăvi administraţia oraşului. Are multe “bube” şi lucruri care încă nu sunt făcute cum trebuie. Este doar o postare care pune accentul mai mult pe implicarea fiecăruia dintre noi în viaţa Iaşului, astfel încât anul viitor să fim mulţumiţi cu toţii de sărbătorile oraşului. Şi poate aşa nu vom mai fi dezbinaţi.

Pentru că, cel puţin în următorii 20-30 -40 de ani este foarte probabil să trăim în acelaşi oraş. Vouă cum v-ar plăcea să arate Iaşul atunci?

Sursă foto: iasifun/ziaruldeiasi

The post Sărbătorile Iașului 2016 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mâine va avea serbarea de final de grădiniţă şi deja ne gândim să ne luăm un bax de şerveţele – pentru că şi “părinţii plâng câteodată”. Cu siguranţă că toţi părinţii grupei “Isteţeii” vor avea lacrimi în ochi. Pentru că îşi vor vedea copiii terminând un ciclu. Pentru că se vor despărţi de ceea ce a însemnat familia “Isteţeii”, de proiectele în care s-au implicat trup şi suflet. Mâine va fi ultima zi în care ne vom întâlni cu doamnele educatoare, în postura aceasta. Dar suntem siguri că şi peste ani, ele vor rămâne “mamele” de la grădiniţă. În mintea copiilor, imaginea doamnelor va rămâne puternic întipărită pentru tot restul vieţii.

Acum, la final de grădiniţă, ne dăm seama că pentru evoluţia Iustinei, doamnele educatoare au fost cele mai potrivite persoane pe care le putea avea ca mentori. Şi pentru asta nu putem să nu fim recunoscători. În această dimineaţă Iustina a plâns un pic – a realizat că se va despărţi de colegi şi asta i-a produs temeri. Lasă în urmă un mediu familiar, plin de dragoste şi oameni frumoşi şi trebuie să o ia pe un alt drum. Este începutul de drum în viaţa de şcolar. Pe de o parte, ne dăm seama că Iustina nu vrea să renunţe la copilăria frumoasă ce a avut-o în grădniţă. O înţelegem – pentru că nici nouă nu ne plac sfârşiturile şi noile începuturi. Ne trebuie timp de acomodare.

Au fost 3 ani care au trecut cu repeziciune. 3 ani plini, în care am descoperit oameni dedicaţi copiilor şi modelării lor pentru a fi oameni, în adevăratul sens al cuvântului. Am întâlnit copii excepţionali şi plini de viaţă şi copilărie. Am descoperit părinţi frumoşi şi plini de omenie – indiferent de momente, am ştiut să ne mobilizăm şi să arătăm ca o mare familie. Şi trebuie să recunoaştem, de la fiecare părinte am avut ce să învăţăm din punct de vedere al implicării în viaţa de familie – aşa cum am putut observa din interacţiunea pe care am avut-o.

Se închie astăzi o perioadă frumoasă, plină de reuşite, plină de bătălii câştigate împotriva fricilor de eşec. O perioadă plină de învăţăminte şi de definire a copiilor în viitorii oameni de mâine. O perioadă în care am trecut peste momente dificile, din viaţa familiei “Isteţeilor”, am depăşit cu brio orice divergenţă de idei. Într-o societate din ce în ce mai superficială, noi părinţii, am reuşit să ne păstrăm profunzimea şi unitatea de grup. Uniţi de dorinţa de a oferi copiilor un exemplu.

Iustina a legat multe prietenii în grupă. Pe care sinceri să fim, ne-ar plăcea să ştie să le păstreze şi peste ani. Şi de ce nu, ne-am dori ca şi noi părinţii să păstrăm şi să consolidăm relaţiile de prietenie ce s-au înfiripat în cei 3 ani de grădiniţă. Pentru că nimic nu este mai frumos, pentru copii, decât să aibă prieteni de calitate pe care să se poată baza, atât în copilărie, cât şi în evoluţia lor ca adolescenţi. Poate părem idealişti, dar suntem siguri că finalul grădiniţei, poate însemna continuarea unor prietenii între copiii noştri.

Finalul grădiniţei ne lasă un mic regret – acela că nu se poate ca şi in grupa pregătitoare să fim în aceeaşi formulă. Dar suntem recunoscători pentru 3 ani frumoşi, în care doamnele educatoare au ştiut să fie “mame” pentru fiecare dintre Iesteţel, au ştiut cum să ne unească, cum să ne implice în proiecte, cum să ne facă să ne simţim parte integrantă în educaţia copiilor noştri. Peste ani, cu siguranţă că atunci când ne vom vedea pe stradă, ne vom opri să stăm de vorbă – indiferent de cât de ocupaţi am fi.

La revedere “mame educatoare”, la revedere Isteţei, la revedere părinţi frumoşi de Isteţei, la revedere “familie a Isteţeilor”. Ne veţi lipsi, dar vom avea amintirile, care ne vor face să zâmbim.

Astăzi este un final frumos de grădiniţă, cu multe amintiri ce le vom păstra şi peste ani. Pentru asta vă mulţumim tuturor.

The post Final de etapă – final de grădiniţă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Zilnic întâlnesc tot felul de oameni – unii faini, alții morocănoși și supărați pe viață. Din păcate întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni invidioși. Aici nu mă refer la clienți sau parteneri de afaceri – mă refer la cei pe care începi să îi deranjezi când scoți capul în lume și arăți ce știi să faci. Nu îți încordezi mușchii, arăți doar că ai circomvuluțiuni pe creier și deja oamenii intră în repliere și se pregătesc de atac – sar la beregată. Totul din cauza faptului că ești privit ca o amenințare și riști să le iei din clienți și din potențialii bani ce trebuie să intre în buzunarul lor. Da, totul se rezumă la bani și la vedetism – care e mai tare ca altul.

Dar oare când începi să deranjezi și să fii privit cu precauție? Unde este limita dintre zâmbetul celui din fața ta și rânjetul pe care îl afișează pe la spate? Sau, unde este limita dintre bun simț și demagogie? Sunt întrebări la care încep să caut răspunsuri. Nu, nu sunt un naiv care trăia într-o lume de vis, dar un lucru nu am să pot înțelege – transformarea oamenilor pe măsură ce tu evoluezi. Este o piață liberă fraților și este loc pentru toată lumea în piață. Dacă ai cap și poți duce un proiect la capăt, nu înseamnă că la spate ai și un cuțit pe care cauți să îl înfingi în spatele tuturor celor pe care îi întâlnești.

Momentele care trebuie să îți dea de gândit și să încerci să îți acoperi spatele ar fi cam următoarele:

1. Începi să cunoști din ce în ce mai mulți oameni – ori ești un foarte bun om de networking, ori oamenii încep să audă de tine și din curiozitate să încerce să discute cu tine și să găsiți o variantă optimă pentru ambele părți.

2. Începi să auzi de numele tău, nu doar uitându-te la buletin – atunci când te întâlnești și lumea îți spune că a auzit de numele tău și îți mai spun și de unde.

3.  Din mâna ta încep să iasă proiecte și idei bune – da, acesta este momentul în care vei observa că oamenii încep să se distanțeze și să ridice un zid – aici mă refer la colegii de breaslă și la cei care activează în același domeniu ca și tine.

4. Când te întorci cu spatele începi să auzi șușoteli – ei fraților, acesta este momentul cel mai amuzant – șușotelile pe la spatele tău sunt din ce în ce mai dese și se transformă în zumzet – iar tu nu ai lăsat senzația că auzi bine cu ambele urechi

5. Întâlnești tot felul de specialiști care își doresc să facă echipă cu tine – dintr-o dată lumea începe să te caute și să își dorească să se întâlnească cu tine – după ce ani la rând ai trăit într-o stare de acalmie, e cam ciudat să îți dai seama că ai mulți ”prieteni” ce vor să înceapă proiecte cu tine.

6. Proiectele pe care începi să le pui în practică dau rezultate – acesta este punctul terminus al deranjului pe care îl faci. Atunci când începi să ai și rezultate, deja ești pus pe toacă, sau ”amicii” și ”cunoscuții” tăi fac experimente vodoo pe tine.

Indiferent de cât de cu bun simt ești, indiferent dacă stai în banca ta și încerci să nu deranjezi, finalitatea este aceeași – se vor trezi întotdeauna unul sau altul care va fi mai cu moț și care va avea senzația că știe mai multe decât tine. Poate că unii dintre ei chiar sunt mai buni decât tine, dar să vă spun ceva – oamenii cu adevărat buni nu se bat cu pumnul în piept cât de minunați sunt ei – oamenii cu adevărat buni, tac și fac, iar ce lasă în urmă vorbește despre ei.

Așa că dragilor, nu vă mai obosiți să mă mâncați de fund – nu de alta dar mă gândesc la timpul vostru – am fundul mare și v-ar lua cam mult să terminați.

The post Când începi să deranjezi ? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Prin natura noastra, a oamenilor, tindem tot timpul spre ce nu avem si avem o dorinta arzatoare sa obtinem imposibilul. Oamenii de resurse umane ne motiveaza prin obiective, strategii si recompensarea rezultatelor. La unii merge, la altii nu. Mie tot timpul cand aud de stabilirea unor tinte inalte, imi vine minte zicala cu vulpea : ” Cand vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acri”. Cam asa si firmele din Romania – isi stabilesc niste obiective, fara sa intrebe salariatii, iar mai apoi incearca sa ti le inoculeze ca fiind ale tale.

Unii dintre noi stiu ca lucrul asta inseamna ore in plus peste program, departe de familie, doar de dragul unor recompense ulterioare. Ne mai miram cum parintii nostri aveau servicii de la 6-14 si noi alergam cu limba scoasa de la 9-18. Nu simtim cand trece timpul pe langa noi, cand ne cresc ai nostri copii, cand dupa o perioada, ne uitam in oglinda si vedem oameni imbatraniti. Si ne gandim – pana cand? Pana cand alergam dupa cai verzi pe pereti, pana cand ne neglijam familia, pana cand lasam copii sa traga de noi, pana cand ?

Imi vine in minte acum o povestioare foarte frumoasa despre viata si echilibru pe care trebuie sa il pastram intre viata profesionala si cea personala. Cred ca fiecare dintre noi se viseaza conducand echipe de oameni spre atingerea tintelor. Important este ca din visele noastre sa nu lipseasca familia, pentru ca ea ne asteapta neconditionat sa venim acasa. Dar va spuneam de o povsetioara – nu am sa o detaliez, am sa incerc sa fac un rezumat.

In  poveste o fetita il tot intreba pe tatal ei cu cat este platit pe ora la servici. Azi asa, maine asa, pana cand tatal ii spune ca este platit cu 50 de euro/ora. Trista fata se duce in dormitor, lasand in urma sa o tristete pe care tatal o simte. Intrand in camera ei o intreaba de ce este trista. Fetita cu lacrimi pe obraji se ridica si ii spune ca i-ar mai trebui 25 de euro, dar nu a vrut sa ii spuna de ce. Tatal trecu cu vederea intamplarea aceasta, pana cand intr-o seara fetita il intreaba din nou acelasi lucru. Impresionat de insistenta copilei ii da cei 25 de euro. Bucuroasa fetita scoate inca 25 de euro si il intreaba pe tatal sau daca poate sa petreaca cu el o ora. Cat de veridica este povestea aceasta. Oare cati dintre voi nu ati trecut prin asta – de cate ori cineva va asteapta acasa si are nevoie de voi.

In dezvoltarea mea de pana acum, am incercat sa mentin un echilibru intre viata profesionala si servici. Pentru ca am ajuns la concluzia ca poti castiga prestigiu profesional si bani, dar poti pierde foarte usor fericirea in familie. Poti sa fii un om foarte apreciat la servici, dar cand ajungi acasa sa iti versi nervii pe sotie si copil – stresul acumulat la servici se revarsa asupra persoanelor dragi. Cu ce cost esti cel mai bun in viata profesionala?

Stresul in ziua de astazi ne afecteaza pe toti cei care suntem in campul muncii. Trebuie sa cautam solutii pentru refulare, de preferat ar fi ca refularea sa fie facuta pana ajungem acasa. Una din solutiile pe care eu le incerc este ca pana in drumul spre casa sa las geamurile deschise la masina si sa las aerul sa imi oxigeneze creierul greu incercat. O alta solutie este ca, atunci cand ma intorc din delegatie sa opresc la marginea unei paduri si sa strig in padure. Asa ma refulez eu, asa incerc sa scot stresul din creierul meu. Uneori imi iese, alteori nu.

Pentru ca imi doresc sa imi pastrez un echilibru intre viata profesionala si cea personala, mi-am organizat un mic coltisor al casei mele la birou. Am o poza cu iubita mea sotie si o jucarie de-a frumoasei mele fice, care ma face sa ma duc cu gandul la ele, cel putin odata pe ora. Daca m-ar auzi sefii ar spune ca nu sunt competitiv – eu spun doar ca am familia langa mine tot timpul. In plus nu sparg usa la ora 17, cand se termina programul, dar nici nu stau ca altii cu orele peste program.Consider ca 30 de minute peste ora de program sunt suficiente pentru rezolvarea micilor probleme ale zilei.

Poti sa faci un sacrificiu o perioada scurta de timp si sa stai impreuna cu echipa sa lucrezi la un proiect important pentru firma, dar in nici un caz sa devina o obisnuinta. Competitivitatea unui om nu sta in numarul orelor suplimentare pe care acesta le face. As putea spune ca lucrurile stau exact invers – e vorba de managementul timpului. De noi depinde daca luam task-uri in plus in timpul unei zile si daca plecam la timp de la servici sau nu.

Vreau sa cred ca lucrurile se vor schimba si noi, cei care suntem in campul muncii, angajati vom reusi sa ne impartim intre familie si servici. Vreau sa cred ca fiecare dintre voi, stiti cand sa spuneti punct si sa inchideti usa biroului vostru pe dinafara.

Pentru mine, personal implinirea pe termen lung trebuie sa fie o contopire a vietii profesionale cu cea personala. Vreau ca in viitor sa am o sotie care sa imi deschida usa cand vin acasa, sa am copii langa mine si sa imi spuna tata si sa simta lucrul asta. Pentru asta trebuie ca astazi sa stiu sa spun nu task-urilor suplimentare, care sa ma ingreuneze – chiar daca asta ar insemna stagnarea mea profesionala. Nu inseamna ca ma dau in laturi de la proiecte noi, dar totul in timpul programului.

8 ore de program sunt destule pentru a rezolva lucrurile din timpul unei zile. Sigur, mai sunt oameni care nu reusesc sa isi faca treburile pentru care sunt platiti. Pentru asta exista TMI Romania, una din cele mai respectate firme  de training si consultanta din lume, astfel incat sa fie multumiti pe termen lung, de evolutie profesionala si personala.

Voi unde va vedeti peste 5 ani de munca?

Postare scrisa pentru Superblog 2012

The post Serviciu – acasa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

De cand ma stiu mi-au placut ideile bune, care pot genera plus valoare in fiecare domeniu in parte. Cand eram student ma plangeam ca majoritatea companiilor din Iasi nu puneau accentul mai deloc pe tineri. Nu aveam posibilitatea sa ies in evidenta  – asta daca nu descopeream ca am ceva relatii de rudenie cu Bill Gates. In facultate am cautat prin Liga Studentilor Economisti sa pun in aplicare un program pentru tineri, dar din motive obiective nu am reusit.

Cand Manu mi-a trimis ieri prin intermediul Facebook-ului o invitatie la Atelierul Produselor Creative mi s-au aprins toate beculetele. Pentru ca am vazut ca in sfarsit se face ceva si pentru tinerii cu potential din Iasi. Ma bucura si faptul ca oamenii de afaceri din Iasi au ales sa participe la acest proiect. Trebuie sa recunoastem ca desi sunt multi tineri cu idei de aur, putini sunt cei care reusesc. Si asta pentru ca nu au pe cineva in spate care sa ii ghideze in hatisurile mediului de afaceri autohton. In momentul in care vii cu o echipa de sustinere a ideilor tale sansele de reusita cresc considerabil. Ideile tinerilor ieseni vor avea sanse sa ajunga povesti de succes.

Atelierul produselor creative este un program de training si mentorat de cinci zile, prin care 20 de tineri creativi vor invata cum sa isi dezvolte ideile in produse de succes. Perioada de desfasurare va fi intre 9 si 13 mai 2012. Etapele premergatoare selectiei tinerilor le gasiti pe www.industriicreative.ro.

Initiativa este laudabila mai ales ca in Iasi nu prea au mai existat astfel de proiecte. Si sincer cred in viitorul acestui proiect – pentru ca sunt foarte multi oameni tineri care vor sa reuseasca. Exista o sete de reusita in randul tinerilor si un astfel de proiect vine in sustinerea viitorului lor succes.

Daca sunteti interesati formati o echipa de 3-5 oameni si inscrieti-va in cadrul acestui program. E pacat sa lasati ideile sa moara. Nu puteti sti daca sunt valoroase sau nu pana nu le puneti in aplicare. Dati frau liber imaginatiei si convingeti juriul ca merita sa va sustina in transformarea voastra in viitori oameni de business.

The post Atelierul produselor creative appeared first on Durbaca Ionut Lucian.