Sunt persoane care fac adevărate drame dacă partenerul uită că în zilele dragostei trebuie să vină cu un buchet de flori minim. Consideră că nu mai există sentimente și că în inima partenerului a apărut altcineva. Este frumos să dăruiești flori, zâmbete, sentimente, dar nu doar astăzi. Oare când vom realiza că iubirea este comercializată intens pentru obținerea de profituri? Trebuie să avem o dată fixă la care să ne afișăm sentimentele față de persoanele iubite? Nu știu de ce am senzația, dar parcă iubirea a devenit un sentiment robotizat – an de an, în anumite zile ale anului ne activăm dulcegăriile.

Ieri văzusem o statistică ce scotea în evidență abuzurile violente pe care trebuie să le suporte o parte dintre femeile din România. Oare acolo dragostea cât costă? Sau, în timpul anului când există tensiuni între parteneri, nu trebuie să existe sentimentul iubirii și al iertării? Realitatea spune că dragostea este costisitoare în România – mai ales dacă privim rata divorțurilor. Repet, ceva îmi dă cu virgulă. De fapt, dacă stau și mă gândesc mai bine, într-o societate axată pe profit, este normal ca și dragostea să ajungă să fie vândută. La bucată sau en-gros.

Dramele se întâmplă și astăzi, femeile și bărbații vor suferi și astăzi. În unele situații dragostea va fi pusă și astăzi pe pauză. Nu se oprește timpul în loc și dintr-o dată toată lumea este cuprinsă de fiorul dragostei. Astăzi nu este prima zi în care apar fluturii în stomac – mai ales în familiile care se chinuie să pună ceva de mâncare în farfurii. Ne mințim des și fără să clipim. Falsitatea va fi des întâlnită astăzi pe la chioșcurile de flori. Unii nu știu că mărimea buchetului nu este tot timpul direct proporțională cu dragostea reală.

V-ați întrebat vreodată care este secretul cuplurilor de bătrânei care se mai țin de mână și după zeci de ani de la prima lor întâlnire? Credeți că ei așteptau o zi specială să își declare iubirea? Dragostea lor este neprețuită pentru că a fost construită pe o temelie solidă – cărămidă peste cărămidă. Au trăit și ei drame, s-au certat și ei cu siguranță, dar au știut că să își păstreze sufletele unite indiferent de vremuri. Ei nu au făcut comerț de sentimente și nu și-au cumpărat dragostea celuilalt. Pur și simplu și-au construit relația pe sentimente curate.

Este frumos să iubești – să nu mă considerați un Greanch al zilelor de dragoste. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să facem concurs viteză pentru a cumpăra dragostea de la tonete sau magazine. Nici măcar nu ar trebui să ne supărăm dacă cel de lângă noi nu vine cu niciun mic cadou. Prezența lui/ei în viața noastră ar trebui să fie cea mai bună dovadă de dragoste pentru noi. Și confirmarea faptului că avem lângă noi un suflet ce va sta și la bine, dar mai ales la greu. Dragostea noastră ar trebui să fie clădită în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă ne duce la Paris înseamnă că ne iubește mai mult, decât dacă ne scoate la o plimbare în parc? Fiecare știe propriul răspuns la întrebarea aceasta, dar nu uitați că adevăratele sentimente nu sunt fiscalizate.

Nu intrați în jocul economic al acestor zile doar pentru a fi în trend. Puteți să vă declarați dragostea în mod constant și în alte zile. E recomandat să cumpărați câte un fir de floare în fiecare zi. Câte un sărut în fiecare zi reduce riscul distanțării. Iar discuțiile sincere avute în momentele de cumpănă, purtate cu mult calm, sudează cuplul. Dragostea față de cel de lângă voi poate fi arătată și prin gesturile mici. Oare care este diferența între a te juca prin părul ei/lui și inimioara de pluș de la tonetă? Sau, nu valorează mai mult o îmbrățișare de un minut față de un buchet de trandafiri luat la înghesuială?

Fiecare își trăiește povestea de dragostea după cum simte și după cum dorește. Dar, poate că dacă nu am mai comercializa dragostea, am descoperi că suntem în stare de sentimente reale. Trăite în ritmul nostru, al fiecăruia dintre noi și nu în ritmul impus de vremuri. Dragostea nu se termină când se închid tonetele sau ofertele la inimioare. Ea va continua și mâine și peste un an, recomandat toată viața. Sau cel puțin așa ar fi sănătos să fie. Dragostea nu trebuie ambalată în lucruri costisitoare pentru a fi sinceră. Să nu uitați asta. Probabil că o știți, dar vreau doar să vă reamintesc.

„Dragostea adevărată e ca o stafie, toți vorbesc despre ea, puțini o văd cu adevărat.”  – Francois de la Rochefoucauld

The post Mă iertați – cât costă dragostea? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Când eram copil, așteptam Ajunul Crăciunului cu sufletul plin de speranță și de bucurie. Îmi aduc aminte că, dimineața, în ziua de Crăciun mă trezeam și primul meu drum era înspre brad, sau înspre locul în care trebuia să fie bradul. Iar atunci când descopeream o pereche de șosete, o pungă de bomboane, sau o carte de povești pentru copii. Nu erau cadouri mari, dar pentru sufletul meu de copil erau cadourile cele mai potrivite pentru acele momente. Era mult mai important că ziua de Crăciun mă găsea alături de cei dragi din familie și că toți ai casei erau sănătoși.

Sunt sigur că pentru mulți dintre voi, cei care acum aveți 30-40 de ani, Crăciunul vostru arăta cel puțin la fel. Dar parcă, atunci când noi eram copii, Sărbătorile de Crăciun puneau accentul mai mult pe relațiile dintre oameni și nu pe cadouri, puneau accentul mai mult pentru a fi împreună și nu pe a mânca în nesaț. Puneau accentul mai mult pe natură și mai puțin pe cumpărături. Îmi aduc aminte și acum de vacanțele petrecute la derdeluș,unde mă prindea și ziua de Ajun. Iar cum venea seara, ieșeam la colindat pe toată scara blocului. Pardon, pe scările blocurilor. Și atunci, aproape toate ușile se deschideau să primească colindători.

Astăzi, ușile stau închise, doar răzleț mai fiind câte una care se mai deschide. Acum, pe casa scării este rar să se mai audă copiii colindând în seara de Ajun. Parcă din ce în ce mai mulți oameni uită că un colind aduce bucurie și sentimente de împăcare. Și asta poate și pentru că din ce în ce mai mulți oameni se plâng că nu au bani să primească colindători, dar după sărbători aruncă kilograme de mâncare. Da, astăzi scările de bloc sunt mult mai triste în Seara de Ajun.

Crăciunul nu este despre mâncare, despre cadouri și despre cozi interminabile la hypermarket. Crăciunul nu este despre ce haine scumpe ne dorim să mai primim. Crăciunul nu este despre câți bani putem cheltui pe cumpărături. Crăciunul nu este despre agitația care este acum în oraș. Crăciunul nu este despre noi. Crăciunul nu este despre cum putem să ne îmbogățim încasările. Crăciunul este despre umanitate, despre acel sentiment de apartenență la familie, despre relațiile inter-umane și despre cum ne putem oferi ajutorul celor mai puțini norocoși. Crăciunul tău și al meu, al fiecăruia dintre noi, trebuie să fie despre sufletele noastre și despre cum putem să devenim mai buni.

Acum 20-25 de ani, Crăciunul era o sărbătoare a familiei, astăzi este o sărbătoare a timpului petrecut mai puțin în familie. Pentru că, dacă am socoti cât timp petrecem în trafic, cât timp petrecem la cozile din hypermarket, cât timp petrecem încercând să găsim cadouri, am ajunge la concluzia că nu ne mai rămâne timpul necesar propriei familii.

Moș Crăciun poate veni și cu un singur cadou pentru copiii tăi. Cel din inima ta. Fericirea lor nu stă în tabletele, sau jucăriile a căror reclamă o văd la televizor, ci în timpul pe care îl petreci cu ei și pentru ei. Ochii celor dragi ție nu licăresc la vederea fundițelor de la cadouri, ci licăresc pentru că te văd pe tine bine și sănătos. Crăciunul în ziua de astăzi este parcă prea mult dezumanizat și orientat spre partea comercială.

Noi avem norocul că știm cum ar trebui să arate Crăciunul, dar oare nu am putea să începem să le oferim aceleași amintiri pe care noi le-am avut și copiilor noștri? Despre asta ar trebui să fie Crăciunul. Despre ce sentimente ar trebui să primeze în sărbătorile de Crăciun și despre relațiile dintre oameni. Dincolo de cadouri, Moș Crăciun și daruri scumpe.

The post Crăciunul meu și-al tău appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum ceva timp, mi s-a ivit posibilitatea ca familia noastră să fie personajul principal al unei sesiuni foto. Chiar dacă în prima fază am avut de lucrat cu timditatea fetelor mele în a le convinge, în cele din urmă am reușit ca împreună să ne oferim amintiri ce vor fi punte peste ani. Dar, nimic nu ar fi fost posibil dacă Omul Zâmbet nu și-ar fi răpit din timpul oferit propriului copil nou-născut și nu ar fi venit într-o zi de sâmbătă să ne fotografieze. Și pentru asta trebuie să îi mulțumesc. Cum, nu știți la cine mă refer? La Paul Pădurariu, omul din spatele aparatului de fotografiat, care a știut cum să ne facă să ne exprimăm sentimentele fără să vorbim. Prin filtrul aparatului foto.

Chiar dacă Iustina este mai timidă de obicei, ușor-ușor s-a simțit în largul ei, iar zâmbetul de pe buze ne-a oferit imaginea unui copil fericit. Și unde poate fi un copil mai fericit, dacă nu între proprii părinți. Ceea ce am simțit în momentul în care ne-am lăsat pozați, a fost mulțumire, împăcare și recunoștință pentru tot ceea ce avem ca și familie. O prietenă bună ne-a spus că fetița ei, privind pozele a spus că ” mami, uite ce frumoși sunt ca familie”. Poate că asta suntem, poate că Paul a știut să surprindă sentimentele dintre noi. Dar noi am fost doar fericiți și bucuroși că suntem unul lângă altul.

Peste ani sunt sigur că ne vom uita pe aceste poze și ne vom aduce aminte de tot ceea ce am trăit ca și familie. De la împliniri, la deziluzii, de la reușite, la eșecuri, de la perioadele fericite la perioadele de care nu vrem să ne aducem aminte. Și asta pentru că fotografiile ne vor aduce aminte de frumusețea zilelor pe care le-am trăit împreună. Dacă vreți, asta vreau să fie una dintre amintirile ce vor rămâne în mintea Iustinei toată viața.

Sentimentele colorate fotografiate au fost un amalgam. Dar au fost dintre cele mai frumoase posibile. Paul, îți mulțumesc că ne-ai oferit din timpul tău, pentru a ne da amintiri peste ani. Ai știut cum să apeși pe buton exact când trebuie pentru a surprinde cele mai frumoase trăiri interioare pe care, fiecare dintre noi le avea. Nu sunt laude, este doar recunoștință pentru că ne-ai oferit posibilitatea de a avea amintiri despre familia noastră peste ani. Amintiri care ne vor vorbi din pozele făcute de tine. 

Știu că timpul nu vă va permite să mai faceți acum un portret de familie. Dar dacă vă doriți amintiri frumoase, apelați cu încredere la Paul. Va ști cum să vă aducă zâmbetul pe buze și să vă suprindă fericirea, astfel încât peste ani, atunci când veți sta la masă împreună cu ai voștri copii, să retrăiți intens momentele frumoase. Studio Paul Pădurariu se află în Râpa Galbenă, dar îl găsiți și pe Facebook.

Articolul de față nu este un advertorial. Este un semn de mulțumire pentru amintirile pe care Paul ni le-a lăsat pe format de hârtie. Peste ani ne vom aduce aminte cu plăcere de sentimentele colorate fotografiate.

The post Sentimente colorate fotografiate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Seara zilei de 1.11.2016 se anunţa o seară relaxantă petrecută cu familia. Plină de energie şi ore încărcate de voie bună. Deşi eram terminaţi de energie, după muncă, vroiam să fie o seară frumoasă, alături de Iustina. Dar, după cum ştiţi că potriveala din târg nu se potriveşte cu cea de la piaţă, nu ne-a ieşit nimic din ceea ce ne-am propus. Şi asta pentru că s-a transformat într-o seară lipsită de energie electrică. Mai bine zis de energie electrică.

Am retrăit amintiri pe care le credeam uitate, amintiri despre întuneric şi despre stat la lumina lumânării. Pentru că, din păcate am ajuns să stăm pe întuneric aseară, timp de 2 ore şi. Motivul – o avarie la reţeaua de energie electrică. Toate bune şi frumoase, până când am descoperit că fiicei mele nu îi place întunericul. Oare cui îi place? Ei, aseară am discutat despre vampiri, vrăjitoare, fantome, moarte, dracula. Poate că vă veţi întreba de la ce ne-am luat… De la o simplă pană de curent :). De 2 ore. Am avut timp berechet.

Timpul pe care Iustina îl petrecea la televizor şi-a arătat tributul aseară. În creieraşul ei de copil, întunericul era asociat cu toate personajele tip monstruleţi pe care le vedea la televizor. Şi asta s-a activat atunci când a trăit pe propria ei piele, cum este să te orientezi în întuneric. Cu toţii ştim teoria care face referire la lăsatul copiilor în faţa televizorului. Dar, doar puţini dintre noi realizează ce efecte au desenele din ziua de azi, asupra copiilor noştri. Noi am aflat aseară. Şi pentru asta trebuie să mulţumim EON-ului că ne-a lăsat pe întuneric.

Deşi în primă fază am fost revoltaţi de faptul că a trebuit să ne amintim de timpurile ceauşiste, atunci când lăsatul în întuneric era o practică des întâlnită, mai apoi am realizat că aveam nevoie de experienţa aceasta. Pentru a vedea ce are pe sufleţel propriul nostru copil. Şi automat mi-am adus aminte de fricile mele din vremea copilăriei. Atunci când, în gaşca copiilor de la scară se discuta despre fantome, vampiri, vârcolaci, nu îndrăzneam să mai intrăm în scară.

În astfel de momente îţi poţi da seama cât mai bine de trăirile pe care le are copilul tău. În situaţii de criză ies la suprafaţă frici pe care nu bănuiai că le simte. Şi ştii pe viitor cum să acţionezi pentru a linişti copilul. Pentru că, fiind tot timpul pe fugă nu îţi dai seama, sau nu ai timp să înţelegi sentimentele lui, la adevărata lor valoare. Şi noi, părinţii îi băgăm în astfel de frici, de sentimente, de tot ceea ce credem că nu îi afectează. Şi după ne facem mustrări de conştiinţă că se adună ofuscări şi că ne devin copiii sensibili.

Lăsând la o parte experienţa personală, ceea ce m-a frapat aseară, la pana de curent, a fost lipsa de reacţie promptă a celor care erau în măsură să remedieze problema. Şi a lipsei de răspuns la telefonul de deranjamente. Păcat că aşa se ştie să se rezolve situaţiile apărute din neant. Şi ironia sorţii sau conincidenţă, ieri a fost şi simularea în caz de calamitate. Pai dacă aşa se gestionează o situaţie obişnuită, cum se va gestiona o situaţie critică?

E o întrebare la care nu sunt eu cel care trebuie să găsească răspuns.

The post Amintiri cu energie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cum am văzut că noţiunea de blogger este departe de a fi înţeleasă şi este privită cu foarte mult scepticism, am spus să ofer o minimă descriere a ceea ce înseamnă blogger, în accepţiunea mea. Departe de a fi un specialist în ale bloggingului, dar zic eu că am mai văzut câte una câte alta. Poate vă ajută să vă faceţi o părere pertinentă despre oamenii aceştia neînţeleşi – bloggerii. Chiar aşa, de ce ar scrie oamenii de “nebuni” pe un blog, fără să aibă certitudinea că sunt citiţi? Sau ce expertiză are respectivul blogger pentru a discuta o anumită temă?

Despre ce este un blogger, găsiţi o umilă părere personală, care se poate suprapune peste ceea ce ştiaţi deja, sau poate veni cu o anumită doză de noutate.

1. Blogger ieșean foarte probabil este un om absolut normal, poate cu un mic talent scriitoricesc şi care a avut nebunia să îşi scrie ideile (inepţiile considerate de unii) pe un jurnal online. Care este accesibil şi altor oameni care “pierd” timpul pe internet. Acest om normal trece prin întâmplări, situaţii normale, prin experienţe de tot felul şi alege să le prezinte în maniera proprie. Pentru că, printre cei care navighează pe net este posibil să fie oameni care au trecut prin experienţe asemănătoare, iar o altă opinie, a unui alt om, poate oferi o soluţie sau o altfel de rezolvare.

2. Blogger ieșean – de cele mai multe ori este un om cu servici (freelancer) care nu trăieşte doar din scrisul pe blog. O mare parte din bloggeri se duc la muncă, au colegi, au o activitate zilnică. Unii dintre ei au ajuns să fie specialişti în domeniile lor de activitate. Un blogger nu este un pierde-vară, ci este un tip-tipă responsabilă, cu servici :). Care, în timpul liber, sau printre pauzele de la muncă, scrie pe blogul lui, părerile proprii, bazate pe experienţele proprii.

3. Blogger ieșean –  poate fi uneori o sursă mai credibilă decât ştirile apărute pe site-urile specializate. Din simplu motiv că, deşi nu are experienţa unui ziarist, are posibilitatea să îşi spună părerile netrunchiate despre un subiect, temă, fără să fie sunat de redactorul şef şi luat la întrebări despre stilul în care a fost scrisă relatarea. Şi de cele mai multe ori, un blogger are o doză mare de imparţialitate.

4. Blogger ieșean – în majoritatea cazurilor poate furniza informaţii noi, care să fie aparent banale, dar care să prezinte interes oamenilor care îl citesc. De cele mai multe ori nu avem timp să aflăm informaţiile cu adevărat importante pentru noi. Suntem asaltaţi din zeci de părţi de informaţii mai mult sau mai puţin importante. Dar, când un om care are un blog scrie despre un eveniment, întâmplare reală, experienţă, instituţie a statului, etc, suntem mai atraşi să aflăm despre ce este vorba

5. Blogger ieșean –  de multe ori este primul care află o informaţie din rândul oamenilor de business, al oamenilor simpli. Este cel care propagă informaţia şi care sprijină comunicarea, astfel încât informaţia să ajungă la un număr suficient de oameni. Şi mai ales la acei oameni care au nevoie de acea informaţie.

6. Blogger ieșean – de cele mai multe ori este un om fain, care dacă îl rogi te şi mai ajută din când în când. Fie ca ai nevoie de o părere obiectivă, fie că ai nevoie doar de un pic de content, blogger-ul se poate transforma în prietenul tău. Bineînţeles dacă ai nevoie de ajutorul lui.

7.  Blogger ieșean – mai este cunoscut şi ca vânzătoul de păreri. Este un pic forţat, dar de cele mai multe ori, o părere a unui blogger poate ajuta cititorii în a lua decizia mult mai rapid. Da, un blogger poate influenţa prin propria părere un anumit număr de cititori să facă sau nu o acţiune. Şi de cele mai multe ori, un blogger este responsabil şi nu se va juca cu propriile păreri

8. Blogger ieșean –  are de cele mai multe ori credibilitate în rândul celor care îl citesc. Nu îşi va permite să se joace folosind cuvinte mari, păreri neancorate în realitate. Din simplu motiv că, în momentul în care el îşi exprimă părerea face şi un transfer de încredere către cel care citeşte rândurile blogului său. Iar cu încrederea oamenilor e foarte bine să nu te joci.

Departe de mine de a avea pretenţia că opiniile de mai sus sunt general valabile pentru toată breasla bloggerilor. Dar, de cele mai multe ori, ceea ce am scris mai sus se adevereşte. În nici un caz, bloggerii nu sunt acei oameni care nu au ce face şi îşi debitează inepţiile şi nici măcar nu sunt genul de oameni care au pretenţia că  le ştiu pe toate. Bloggerii oferă doar o altă perspectivă asupra unui subiect. Perspectivă pe care o poţi agrea, sau nu, în care te regăseşti sau care îţi este străină.

Bloggerii lucrează cu sentimente, pun suflet în ceea ce scriu şi de cele mai multe ori îşi asumă cuvintele folosite. Bloggerii îţi pot crea amintiri, sau ţi le pot aduce înapoi în memorie. Bloggerii îţi pot crea aşteptări sau te pot dezamăgi. Blogggerii sunt creatori de vise şi lucrători în ale cuvântului. Bloggerii te pot face să călătoreşti virtual în alte părţi ale globului. Bloggerii îţi pot aduce aminte de acasă, dacă eşti plecat peste mări şi ţări. Bloggerii îţi pot aduce aminte de părinţi, de casa părintească, de propria copilărie, dacă te regăseşti în rândurile lor.

Cu alte cuvinte, bloggerii sunt oameni normali, cu nevoi normale, cu aspiraţii normale. Poate doar au avut nebunia să scrie despre propriile sentimente, despre propriile trăiri, despre propriile drame, despre tot ceea ce îi reprezintă.

The post Blogger iesean appeared first on Durbaca Ionut Lucian.