Sursă foto: lidersheep.ro

În diferite momente ale vieții, fiecare dintre noi a trecut prin episoade de pierdere a răbdării. Și a calmului – pentru că răbdarea este mână în mână cu starea de calm. Dar, ce ne facem atunci când lipsa răbdării devine omniprezentă în viața noastră? Nu știu dacă ați observat, dar nu mai avem răbdare în obținerea rezultatelor personale. Nu mai avem răbdare unii cu alții, nici măcar cu cei apropiați nouă. Nu mai avem răbdare și vrem să avem o viață lipsită de griji financiare încă din momentul în care intrăm în câmpul muncii. Parcă nu mai suntem conștienți că rezultatele trainice se obțin pe termen lung.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Uitați-vă la un lucru banal – cum se grăbesc oamenii să urce în tramvai. Unii nici nu te mai lasă să cobori. Sau la cum se grăbesc oamenii pe stradă. Oameni care tot timpul se grăbesc undeva. Discutam aseară cu un amic, că stresul ne omoară. Și este adevărat. Dar, oare stresul nu vine și dintr-o lipsă a răbdării de a realiza lucruri? Oare stresul nu este cu atât mai mare, cu cât vrem cu ardoare ceva și vedem că durează până îl obținem?

Nu spun că trebuie să fim apatici, dar răbdarea parcă mai așează lucrurile în viața noastră. Și poate că ordinea în care ne dorim să se întâmple lucrurile nu este tocmai ordinea care ne trebuie. Proverbul nostru românesc ”graba strică treaba” poate că ar trebui să ne dea de gândit. Pentru că, de cele mai multe ori, atunci când nu mai avem răbdare, riscăm să facem lucrurile anapoda. Și investim mai mult timp și resurse să reparăm ceea ce nu am făcut bine din cauza grabei.

Nimeni nu se naște răbdător. De cele mai multe ori, răbdarea se învață. Uneori de voie, alteori de nevoie. Am ajuns la concluzia că oamenii împăcați cu ei au răbdare multă. Răbdarea merge întotdeauna mână în mână cu tăcerea. Pentru că omul tăcut are timp să vadă problemele per ansamblu și observă lucrurile altfel. În tăcere gândurile se aud mai limpede. Oamenii răbdători sunt mult mai puternici. Pentru că au spirit de observație, gândesc în liniște și își activează intuiția. Oamenii răbdători vor ști care este momentul oportun în care trebuie să acționeze.

Pe de altă parte când îți pierzi răbdarea nu mai ai timp să ignori zgomotele venite din exterior cu tot cu gândurile și opiniile negative ale celor din jur. Și atunci lași să pătrundă în interiorul tău starea de agitație, de schimbare a lucrurilor venite din exterior. Când de fapt liniștea o vei găsi dacă privești în interiorul tău. Unele lucruri sunt așa de simplu de aplicat, dar nu mai avem timp să le vedem.

Dacă ai răbdare vei începe să simți pe ce drumuri e bine să mergi, pe ce cărări ale vieții e preferabil să fii. Și începi să fii surprins de cât de simplă poate fi viața asta toată. E bine să începem să ne facem răbdarea prietenă. Așa, nu vom mai fi tot timpul în alergare către lucrurile care trebuie să se întâmple acum și aici. Și devenim conștienți că lucrurile se întâmplă tot timpul la momentul potrivit. Care vine doar atunci când avem nevoie.

Totul în viața aceasta se face cu răbdare. Asta dacă vrem să facem ca lucrurile să dureze mult și bine.

Nu uitați că ”nimic nu se obține decât cu timp și cu răbdare, mai ales fericirea”.

The post Să avem răbdare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: jurnalul.ro

Implicarea copiilor în discuțiile părinților este una, dar prezența lor la discuțiile apăsătoare este cu totul și cu totul altceva. Discuțiile în contradictoriu, pe care uneori părinții le mai au în prezența copiilor, pot genera tristețe în sufletul acestora. La fel și discuțiile financiare care se rezumă la lipsuri, pot aduce în mintea copiilor ideea de culpabilizare. Și toate acestea duc la o maturizare tristă a copiilor. Ca să nu mai vorbim despre copiii obligați să crească fără părinți. Nu întotdeauna plecatul la muncă în străinătate produce efecte pozitive în rândul copiilor lăsați acasă, cu rudele. Ba din contră – lasă urme greu de șters în sufletul lor, urme care de cele mai multe ori nu vor trece odată cu timpul.

De cele mai multe ori facem greșeala de a ne considera copiii mult prea maturi față de vârsta lor. Și îi implicăm de multe ori în subiecte mult prea apăsătoare pentru sufletele lor. Că discutăm despre cum ne plătim facturile, că discutăm despre cum ne plătim ratele, sau orice altceva, ar trebui să avem grijă ca ei să nu fie pe lângă noi. Mai ales dacă discuțiile sunt despre cum să ne achităm toate daravelile. Sau despre cum ne-au supărat unii sau alții de-a lungul unei zile.

De felul meu sunt un părinte dur. Așa mă consider eu. Sunt pe principiul de a pregăti copilul pentru viață. Care de cele mai multe ori nu este una dreaptă și corectă. Dar, duritatea se oprește în momentul în care discutăm despre maturizarea sufletului copilului. Pentru că, din păcate, copilăria este doar o dată. Și dacă un copil își pierde inocența copilăriei sub povara grijilor, totul devine trist. Copiii trebuie să fie copii și principala lor grijă ar trebui să fie – bucuria de a trăi și de a experimenta. Atât și nimic mai mult. Da, viața este grea, da uneori noi părinții ne dăm peste cap să le fie lor bine. Dar, asta trebuie să o știm doar noi. Cel puțin până la o anumită vârstă, când ei pot înțelege adevăratul sens al cuvintelor și situațiilor.

Maturizarea copiilor noștri trebuie să fie naturală și nu influențată de noi părinții lor. Nu știu dacă v-ați gândit la cum percep copiii noștri o ceartă? Pentru că, oricât de perfecți am vrea să părem, lucrurile acestea se întâmplă în fiecare familie. Sunt câteva studii care arată că, atunci când părinții ridică vocea, nivelul de stres al copiilor crește aproape instant. Pierderea controlului din partea noastră a părinților ne sperie copiii și își vor simți universul amenințat. Și uite așa stresul se stochează în sufletul lor și se transformă în timiditate sau frică – și de cele mai multe ori se vor răzvrăti.

Așa că, e bună și implicarea copiilor în viața familiei și responsabilizarea lor. Dar făcută cu măsură. Să numărăm până la zece atunci când suntem nervoși și să nu discutăm de fața cu ai noștri copii. Să ne potolim pornirile și avalanșa de cuvinte atunci când lângă noi sunt copiii noștri. Iar discuțiile financiare să fie pe cât posibil pozitive, îndreptate spre soluționare și nu spre panică. Știți doar că ne sunt copiate comportamentele și luate ca bune. Doar suntem eroii lor.

Personal am făcut multe greșeli față de copila mea – mai ales când sunt la volan. Și acum stau și mă întreb ce vină are fiică-mea că unul din trafic este neatent? De ce trebuie să audă limbajul meu colorat? Doar pentru că eu nu îmi pot stăpâni nervii și limba? Cu timpul probabil că voi deveni mai calm și mai înțelept…. Așa și cu discuțiile ”grele” pentru copii – oricât de nervoși am fi, trebuie să le asigurăm stabilitate emoțională. Pentru că nu este așa, ne dorim să avem copii echilibrați…..

The post Maturizarea tristă a copiilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum să vă spun de ce nu vreau copil de zece. Şi am să pornesc din propria mea experienţă, din copilăria mea. Am fost tot timpul considerat “brânză bună, în burduf de câine” şi tot timpul trebuia să fiu împins de la spate pentru a învăţa şi pentru a mă ţine cu burta pe carte. Dar, în cele din urmă, chiar dacă nu am avut rezultate excepţionale la învăţătură şi nu am fost un elev de zece, eu sunt mulţumit de cum am ajuns.

Şi asta pentru că am avut o copilărie în care am simţit cum este să fii copil, cum este să vezi lumea aşa cum este ea şi nu din cărţi. Am învăţat să relaţionez şi să socializez pe terenul de fotbal, am învăţat ce înseamnă spiritul de echipă, acolo unde am fost catalogat drept “golan”. Pentru că doar golanii jucau fotbal. Am spart geamuri, am spart mingi, am venit mult peste ora permisă de părinţi, la care să intru în casă. Dar, atunci când a trebuit spă pun burta pe carte, pentru a-mi atinge un ţel, am făcut-o fără să economisesc nici un efort.

Acum să revenim la ceea ce unii dintre noi îşi doresc de la proprii copiii. Să fie experţi de la vârste fragede. Fără să ne dăm seama că le furăm copilăria şi că îi maturizăm înainte de vreme. Le stabilim targete, îi condiţionăm prin atingerea lor, le răpim timpul liber prin extra-opţionale, multe dintre ele ineficiente mai târziu. Din ce în ce mai mult ne dorim ca ai noştri copii să devină mici roboţei, fără personalitate, cărora vrem să le instalăm propriile noastre programe de reuşită. Îi încurajăm să fie într-o competiţie continuă faţă de colegii lor, să fie cei mai buni, neluând în considerare faptul că, fiecare copil are abilităţile sale, pe care de-a lungul vieţii şi le va dezvolta natural.

Personal am căzut şi eu de multe ori în această capcană. M-am lăsat dus de val şi am pus presiuni inutile pe copilul meu. Fără să îmi dau seama, am reuşit, în unele momente, să îi ştirbesc din personalitate, prin cerinţe inutile pentru vârsta lui. Până când am observat că, îşi însuşeşte mai multe cunoştinţe dacă o las să cunoască lumea cu proprii ei ochişori şi noi, părinţii, să îi explicăm acolo unde nu înţelege. Chiar dacă pentru unii, copilul nostru este un inadaptat, un copil care nu ştie să interacţioneze cu alţi copii, sunt sigur, că lăsându-l, pe cât posibil să îşi facă singur relaţiile de prietenie cu alţi copii, să îşi rezolve conflictele apărute la joacă, va fi mult mai câştigat, pe termen lung.

Prefer să îi vorbesc copilului prin propriul exemplu, astfel încât acesta să aibă puncte de orientare, fără a intervine în personalitatea lui foarte mult. Prefer să îl ghidez prin linii directoare, astfel încât să ia propriile decizii, asumându-şi consecinţele deciziilor luate. În felul acesta sper că va deveni mult mai responsabil şi va şti ceea ce are de făcut.

Trăim cu toţii într-o societate pe fugă, într-o societate axată mai mult pe rezultate financiare şi pe asigurarea unui minim de confort. De ce să le inoculăm din start acest ritm al societăţii în care trăim? Poate că noi nu am fost atenţi şi am ajuns să fim roboţi cu mirajul unor oameni liberi. De ce să ne transformăm proprii copii în roboţi lipsiţi de sentimente, orientaţi doar spre rezultate şi spre premii? Avem noi dreptul de a le inocula viitorul aşa cum credem noi că este mai bun pentru ei?

La ce ajută atâtea examene la vârste fragede? Majoritatea părinţilor actuali am terminat 8 clase în acelaşi colectiv de colegi. Oare că acum, ne mutăm copiii de la o şcoală la alta, cu dorinţa ca ei să fie bine pregătiţi, nu îi afectează emoţional? Veţi spune că ei îşi doresc acest lucru, dar cred că ne minţim singur. Un copil este foarte uşor influenţabil şi noi, părinţii îi putem influenţa fie doar şi printr-o discuţie avută, pe care o aud.

Stresul a devenit o prezenţă zilnică în viaţa copiilor noştri. Şi din păcate nu ne dăm seama, dar noi părinţii ne obosim proprii copii. Prin faptul că intrăm în caruselul competiţiei, începem să îi ducem la numeroase activităţi, să fie primii, să fie premianţi. Şi totuşi nu îi întrebăm dacă mai pot – trebuie să poată. Şi ne trezim că unii copii clachează, înainte de a ajunge să evolueze în viaţă. Atunci începe cu adevărat drama noastră a părinţilor, dar de cele mai multe ori poate fi prea târziu.

Ceea ce parcă începem să nu mai înţelegem este faptul că fiecare copil are ritmul lui de învăţare, că fiecare copil are abilităţile lui. Nu trebuie ca fiecare copil să fie de zece pe linie. Dar noi insistăm şi insistăm până când îl supra-solicităm şi de multe ori nu mai avem timp să le oferim afectivitate. Combinaţia perfectă să îi ducem spre zona de depresie. Nu o spun eu, o spun specialiştii în psihologie.

De asta eu voi prefera ca propriul meu copil să aibă o inteligenţă emoţională ridicată şi nu un IQ de mic Einstein. Pentru că în viaţă oamenii realizaţi sunt cei care au o inteligenţă emoţională ridicată. Şi implicarea noastră, a părinţilor, în viaţa propriului copil, contribuie mult la această inteligenţă emoţională. Nu ne dăm seama, dar cu cât le plătim mai multe cursuri, activităţi, cu atât petrecem din ce în ce mai puţin timp cu ei. Ceea ce ar fi de preferat să înţelegem este faptul că, un copil trebuie să aibă lecţia vieţii, pe care ghiciţi unde o învaţă? Acasă, în familie.

Copiii vor afecţiune, mai mult decât cadouri, lecţii plătite, activităţi opţionale. Ei vor doar să fie cât mai mult timp alăruti de mama, tata, fratele sau sora. Pentru că de aici îşi trage seva, de aici îşi ia energia de a pleca la drum, aici, în familie sunt punctele lui de echilibru. Ceea ce am uitat noi părinţii să facem este următorul lucru: să fim eroii propriilor noştri copii. Am uitat să oferim îmbrăţisarea, căldura, dragostea noastră necondiţionată. Am uitat să fim noi, naturali în relaţia cu ei, cu ai noştri copii.

Da, copilul meu va avea un sprijin în mine, chiar şi atunci când va lua o notă mică. Mă va avea alături chiar şi în eşecurile lui. Iar dacă se va cufunda mai mult decât trebuie în învăţat, eu personal îl voi lua de mână şi vom merge împreună să simţim lumea şi nu doar să o citim şi să ne facem o idee despre ea, doar din cărţi. Pentru că eu nu vreau un copil de zece. Aş fi bucuros dacă va fi un om cu o inteligenţă emoţională ridicată şi nu un zecist.

Pot fi de condamnat?

The post Nu vreau copil de zece appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

E un tablou care vă pare cunoscut nu? Cu toţii cred că am trecut prin perioade încărcate, în care stresul atingea cote maxime şi parcă nu vedeam finalul acestei perioade. Unii dintre noi, au servicii care sunt pline de neprevăzut, cu situaţii complicate, ce pot apărea atunci când te aştepţi mai puţin. De noi depinde cât de pregătiţi suntem pentru ele şi cât de uşor ne putem deconecta.

Creierul uman este ca o baterie – dacă nu îl decuplăm este foarte posibil să se producă scurtcicuite şi avarii greu de recuperat după. Citisem la un moment dat un studiu, care spunea că, datorită stresului, până în 2025, există riscul ca jumătate din populaţia României să sufere de o boală psihică. E un pic cam alarmant nu? Veţi spune că vouă nu vi se poate întâmpla. Dar puteţi să fiţi 100% siguri de asta? Puteţi să băgaţi mâna în foc că vă cunoaşteţi chimia creierului?

Bun, veţi întreba atunci ce putem face? Nu am pretenţia că am descoperit roata, dar vă voi spune câteva lucruri pe care le încerc şi  care mie personal îmi dau o stare de deconectare. Sunt doar căteva lucruri încercate şi nu este o reţetă. Dar, mă gândesc că poate va mai încerca cineva şi va avea acelaşi rezultat ca şi mine. Pentru că stresul este veninul din viaţa noastră, a omului modern.

1. Faceţi sport în mod regulat – prin orice tip de mişcare creierul se oxigenează, întregul corp se revigorează şi de cele mai multe ori veţi simţi o stare de bine după ce aţi terminat cele căteva zeci de minute de sport. Pentru a fi şi mai bine luaţi şi prietenii cu voi. În felul acesta vă veţi suda şi relaţiile de prietenie.

2. Nu pune etichete – pare ciudat, dar oamenii îşi crează singuri stresul, prin faptul că pun etichete. Etichete de genul: “persoana din faţa mea este ostilă” ; “nu am să reuşesc” ; “voi greşi”. În felul acesta creierul se setează pe teama de a nu eşua, pe frica faţă de reacţia celui din faţă. În felul acesta vom intra tensionaţi şi nu vom avea o privire de ansamblu calmă şi liniştită

3. Acum trebuie să acţionez – noi oamenii avem tendinţa de a tot amâna rezolvarea situaţiilor. Prin amânare lucurile nu se vor rezolva de la sine şi peste problemele rămase nerezolvate vor veni şi altele. În acel moment, lăsând lucruri nerezolvate, vom resimţi lipsa de timp, vom ajunge să nu mai facem faţă situaţiilor şi în cele din urmă vom claca. Tocmai de aceea e bine să rezolvăm lucrurile la timpul lor. Era şi o o vorbă : “nu lăsă pe mâine ce poţi face astăzi”.

4. Ai imaginaţie – foloseşte-o – poate părea ciudat, dar atunci când nu mai vedem nici o ieşire, e bine să ne lăsăm pradă imaginaţiei. Să ne imaginăm cum ar ieşi alţii din situaţia respectivă, să vizualizăm deja momentul în care ajungem la rezolvare. E bine ca, în situaţiile tensionate să ne imaginăm un loc care a stârnit în noi o stare de bine. Este posibil ca fiind relaxaţi să putem vedea altfel lucrurile şi să găsim rezolvarea.

5. Spune nu multitaskingului – noi oamenii, avem tendinţa de a ne transforma în superman sau super-women. Credem că putem să ducem mai mulţi saci, decât putem în realitate. Ne supra-încărcăm şi ulterior ne plângem de lipsa de timp. Şi eu fac asta şi probabil că si voi. Dar ce este mai important este faptul că, nu ne dăm seama de cât de mult ne încărcăm. Credem că le putem rezolva pe toate şi când tragem linie, vedem că ne-am supraevaluat. E bine să prioritizăm sarcinile şi să le ducem la îndeplinire pe rând. Chiar dacă durează mai mult, avem şansa să eliminăm stresul cauzat de supra-încărcare.

6. Notează – fă rost de o agendă şi notează lucrurile importante, care trebuiesc reţinute, în agendă. Nu te crede Einstein, nu ai cum să reţii tot şi să ai şi pretenţia să ştii cu lux de amănunte. Creierul nostru nu este un calculator, care poate stoca la nesfârşit informaţii. La un moment dat se supra-încarcă şi nu mai dă randament. De ce să reţii, când poţi să notezi? Ce este scris rămâne scris.

7. Puneţi ordine – fie în gânduri, fie la servici, fie în viaţa de zi cu zi. Dezordinea dă senzaţia de haos, lăsând senzaţia că lucurile sunt alandala şi că nu poţi găsi firul. Ordine, înseamnă să rezolvi relaţiile tensionate de la servici, ordine înseamnă să îţi aşezi viaţa personală, ordine înseamnă să setezi lucrurile în funcţie de prioritatea lor. După e posibil să ai surpriza că viaţa nu este chiar aşa stresantă.

8. Hrăneşte-te şi hidratează-te – cu toţii am avut zile în care nu am reuşit să mâncăm minimum necesar şi să bem măcar un pahar cu apă. Nu ştiu dacă v-a spus cineva – nu mai este bronz pentru a vă ridica statuie. Suntem singurii responsabili de sănătatea noastră. Nu este aşa că, atunci când vă roade foamea sau vă este sete, organismul vostru devine agitat şi nu mai puteţi fi la fel de concentraţi? Oare de ce? Pentru că nu suntem roboţi. Opriţi-vă din tot ce faceţi, atunci când vă este foame sau sete. Dacă nu o faceţi voi, nimeni altcineva nu o va face.

9. Când ai spus Nu ultima dată? – pentru că nu ştim să spunem nu, din jenă sau din dorinţa de a nu îl supăra pe cel din faţa noastră, facem multe lucruri contrare sentimentelor noastre. Încercaţi să folosiţi NU-ul că răspuns la solicitările care nu vă fac plăcere să le faceţi. Indiferent dacă supăraţi pe cel din faţa voastră. Daca este inteligent, veţi vedea că nu se va supăra. Dacă se va supăra, iaca pagubă în ciuperci – voi veţi fi mai liniştiţi.

10. Ai auzit de somn la timp? – poate că par ca părinţii voştri, care, atunci când eraţi mici vă stresau cu mersul la culcare la oră fixă. Haideţi să ne gândim un pic – când venim pe lume, nu facem altceva decât să dormim şi să mâncăm. Şi creştem, ne dezvoltăm. După, dormim din ce în ce mai puţin, dar tot la ore fixe. Sau cel puţin aşa ar trebui să facem. Pentru că organismul nostru trebuie să îşi recapete energia, să îşi refacă neuronii, iar creierul trebuie să se deconecteze. Trebuie să găsiţi perioada de somn care vă reîncarcă bateriile.

11. Reflectează la ziua care tocmai s-a încheiat – alocă măcar 15 minute pentru a reuşi să faci un sumar al zilei ce tocmai a trecut. Vezi ce ai fi vrut să faci altfel, retrăieşte lucrurile care ţi-au făcut plăcere, împacă-te cu tine. Şi nu uita să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ai trăit în acea zi. Cu bune şi cu rele. Pentru că, atunci când te împaci tu cu tine şi cu Dumnezeu, vei vedea că îţi vine şi linistea.

Sper că veţi reuşi să eliminaţi stresul din viaţa voastră. Sau să îl limitaţi la limita inferioară.

Şi nu uitaţi că: “Stresul este în esenţă o decuplare de pământ, o uitare a respiraţiei. Stresul este o stare de ignoranţă. Crede că totul este o urgenţă.” – Nicole Goldberg

The post Stresul complică viaţa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mulți dintre noi suntem în fuga după bani, în realizarea proiectelor și ducerea la bun sfârșit cu orice chip a îndatoririlor zilnice pe care le avem în fiecare zi. Timpul fuge, se duce și tot timpul avem senzația ca nu ne ajung 24 de ore. Nivelul stresului atinge cote alarmante de cele mai multe ori. Vrem sa avem de toate, dar lucrurile mari se obtin cu eforturi, atât fizice, cât și psihice.

Și atunci, suntem în căutare continuuă de resurse regenerabile și de modalități eficiente de relaxare și de eliminare a stresului de peste zi. Una din cele mai bune metode de a scăpa de stres și de tensiunea acumulată, o reprezintă ședințele de criosaună – una din cele mai moderne modalități de îmbunătățire a sănătății fizice și psihice. Iar de ceva timp, ședințele de criosaună sunt și în Iași, într-un loc foarte aproape de noi.

Criosauna de la Terra Centrum este prima de acest tip din România, iar efectele asupra psihicului și fizicului sunt fără de tăgadă. O ședință de 3 minute, îți relaxează mușchii, îți eliberează endorfinele în organism și dintr-o dată vezi viața în roz. Temerile dispar și de cele mai multe ori ieși un tonus mult ridicat. Și totul durează foarte puțin, doar 3 minute și te simți cu totul altfel.

Și ca să vă faceți o idee despre ce este criosauna, pot să vă spun că procesul de criosaună este o baie de aer rece și uscat ce durează între 1 și 3 minute, în timpul căreia organismul este expus la temperaturi scăzute gradual. Criosauna este un proces prin care organismul își activează propriile mecanisme de autovindecare.

Luati-vă repede hainele, papucii în picioare și grăbiți-vă către Terra Centrum. Iar stresul va fi de domeniul trecutului. Vindecarea stresului se face acum și la Terra Centrum, pe Luca Arbore nr.2, fostul sediu Dedeman, în spate la Sedcom Libris.

The post Criosauna te relaxează appeared first on Durbaca Ionut Lucian.