Sunt persoane care fac adevărate drame dacă partenerul uită că în zilele dragostei trebuie să vină cu un buchet de flori minim. Consideră că nu mai există sentimente și că în inima partenerului a apărut altcineva. Este frumos să dăruiești flori, zâmbete, sentimente, dar nu doar astăzi. Oare când vom realiza că iubirea este comercializată intens pentru obținerea de profituri? Trebuie să avem o dată fixă la care să ne afișăm sentimentele față de persoanele iubite? Nu știu de ce am senzația, dar parcă iubirea a devenit un sentiment robotizat – an de an, în anumite zile ale anului ne activăm dulcegăriile.

Ieri văzusem o statistică ce scotea în evidență abuzurile violente pe care trebuie să le suporte o parte dintre femeile din România. Oare acolo dragostea cât costă? Sau, în timpul anului când există tensiuni între parteneri, nu trebuie să existe sentimentul iubirii și al iertării? Realitatea spune că dragostea este costisitoare în România – mai ales dacă privim rata divorțurilor. Repet, ceva îmi dă cu virgulă. De fapt, dacă stau și mă gândesc mai bine, într-o societate axată pe profit, este normal ca și dragostea să ajungă să fie vândută. La bucată sau en-gros.

Dramele se întâmplă și astăzi, femeile și bărbații vor suferi și astăzi. În unele situații dragostea va fi pusă și astăzi pe pauză. Nu se oprește timpul în loc și dintr-o dată toată lumea este cuprinsă de fiorul dragostei. Astăzi nu este prima zi în care apar fluturii în stomac – mai ales în familiile care se chinuie să pună ceva de mâncare în farfurii. Ne mințim des și fără să clipim. Falsitatea va fi des întâlnită astăzi pe la chioșcurile de flori. Unii nu știu că mărimea buchetului nu este tot timpul direct proporțională cu dragostea reală.

V-ați întrebat vreodată care este secretul cuplurilor de bătrânei care se mai țin de mână și după zeci de ani de la prima lor întâlnire? Credeți că ei așteptau o zi specială să își declare iubirea? Dragostea lor este neprețuită pentru că a fost construită pe o temelie solidă – cărămidă peste cărămidă. Au trăit și ei drame, s-au certat și ei cu siguranță, dar au știut că să își păstreze sufletele unite indiferent de vremuri. Ei nu au făcut comerț de sentimente și nu și-au cumpărat dragostea celuilalt. Pur și simplu și-au construit relația pe sentimente curate.

Este frumos să iubești – să nu mă considerați un Greanch al zilelor de dragoste. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să facem concurs viteză pentru a cumpăra dragostea de la tonete sau magazine. Nici măcar nu ar trebui să ne supărăm dacă cel de lângă noi nu vine cu niciun mic cadou. Prezența lui/ei în viața noastră ar trebui să fie cea mai bună dovadă de dragoste pentru noi. Și confirmarea faptului că avem lângă noi un suflet ce va sta și la bine, dar mai ales la greu. Dragostea noastră ar trebui să fie clădită în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă ne duce la Paris înseamnă că ne iubește mai mult, decât dacă ne scoate la o plimbare în parc? Fiecare știe propriul răspuns la întrebarea aceasta, dar nu uitați că adevăratele sentimente nu sunt fiscalizate.

Nu intrați în jocul economic al acestor zile doar pentru a fi în trend. Puteți să vă declarați dragostea în mod constant și în alte zile. E recomandat să cumpărați câte un fir de floare în fiecare zi. Câte un sărut în fiecare zi reduce riscul distanțării. Iar discuțiile sincere avute în momentele de cumpănă, purtate cu mult calm, sudează cuplul. Dragostea față de cel de lângă voi poate fi arătată și prin gesturile mici. Oare care este diferența între a te juca prin părul ei/lui și inimioara de pluș de la tonetă? Sau, nu valorează mai mult o îmbrățișare de un minut față de un buchet de trandafiri luat la înghesuială?

Fiecare își trăiește povestea de dragostea după cum simte și după cum dorește. Dar, poate că dacă nu am mai comercializa dragostea, am descoperi că suntem în stare de sentimente reale. Trăite în ritmul nostru, al fiecăruia dintre noi și nu în ritmul impus de vremuri. Dragostea nu se termină când se închid tonetele sau ofertele la inimioare. Ea va continua și mâine și peste un an, recomandat toată viața. Sau cel puțin așa ar fi sănătos să fie. Dragostea nu trebuie ambalată în lucruri costisitoare pentru a fi sinceră. Să nu uitați asta. Probabil că o știți, dar vreau doar să vă reamintesc.

„Dragostea adevărată e ca o stafie, toți vorbesc despre ea, puțini o văd cu adevărat.”  – Francois de la Rochefoucauld

The post Mă iertați – cât costă dragostea? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Săptămâna trecută a murit Stela Popescu. Și pe lângă ea au mai murit și alte persoane în România. Din păcate moartea nu alege – ia și pe cunoscut, ia și pe cel mai puțin cunoscut. Ia și pe cel bun și pe cel rău. Săptămâna trecută am observat că nici la moartea unui om nu știm să mai păstrăm umanitatea. Și că de fiecare dată căutăm cancanul din viața unui om – chiar și la moartea unui om. Indiferent de cât de necunoscut ești, la un moment dat, vei avea un om care va găsi vorbe urâte despre tine. Fiecare dintre noi avem ”prieteni” care ne așteaptă la colț. Iar pentru unii oameni, moartea celor de lângă ei este motivul de bucurie. Sună ciudat ce spun, dar, din păcate este cât se poate de adevărat.

Moartea unui om este o dramă pentru familie și pentru cei dragi lui. Iar acel om, fie că a fost bun, fie că a fost rău, nu mai poate reacționa la cuvintele urâte zise despre ei. Nu suntem oameni superiori dacă spunem despre alții care nu se mai pot apăra lucruri urâte. Empatia la români este pe ducă și din păcate așa dispare umanitatea.

Astăzi, au câștigat niște oameni premiile de la un post de radio. Și li s-au înmânat premiile. Bucuriile de pe fața lor nu a fost simulată. Și cu toate acestea au fost invidioși care din frustrare au considerat totul o făcătură. Ori din ofuscare au ales să trimită mesaje pline de ură și lipsite de orice urmă de bucurie. Puțini oameni se pot bucura de bucuriile altora. Dar, de aici și până la lansarea de acuze este cale lungă. Nu te poți bucura pentru alții – măcar nu spune cuvinte pe care ulterior nu le poți susține cu dovezi. Pentru că de cele mai multe ori nu vei da dovadă decât de frustrare și de o lipsă cronică de empatie.

Nu îți spune nimeni să sari în sus de bucurie ca și când ai câștiga tu. Dar, măcar niște felicitări câștigătorilor poți transmite. Altfel vei fi la fel ca și copilul supărăcios, care atunci când nu îi convine ceva la ceilalți copii, își ia jucăriile și pleacă acasă. Nu știu dacă ai observat, dar acel copil este întotdeauna marginalizat. Pentru că gașca știe că nu se pot baza pe el datorită invidiei și supărării sale continue. Dacă nu ai prieteni lângă tine, întreabă-te cum ai reușit treaba asta. Și gândește-te la ce cuvinte ai folosit atunci când prietenii tăi aveau bucurii sau tristeți în viața lor. Poate că atunci când trebuia să le oferi sprijinul nu ai făcut altceva decât să le spui cuvinte jignitoare pentru prietenia voastră.

Viața va merge înainte chiar dacă vei continua să te bucuri de necazurile altora, sau chiar dacă nu vei ști să îți oferi felicitările unor câștigători. Zilele vor trece și tu vei rămâne la fel. Nu vei evolua cu nimic, ci mai degrabă vei involua. Și vei crește în răutate. Iar ceilalți vor continua să își trăiască viața cu bucuriile și cu tristețile lor. Fără să te întrebe dacă ești sau nu de acord cu viața lor. Să nu te miri dacă la un moment dat te vei trezi singur între 4 pereți și cu telefonul veșnic tăcut. În viața ta nu va mai fi emoție – de niciun fel. Te vei transforma într-o stană de piatră, fără să fii capabil să empatizezi cu nimeni.

Răutatea se crește așa cum și bunătatea se cultivă prin fapte bune făcute pentru ceilalți. Încercați să nu faceți front comun cu răutatea. Când simțiți că vine, puneți pauză gurii – este de ajuns că ați avut gândul. Pentru că dacă nu vă veți pune frâne riscați să rămâneți singuri. Doar voi și cu sufletul vostru. Sunteți siguri că veți putea trăi singuri, voi cu voi?

The post Răi sau buni oamenii mor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Pierderile trebuie privite ca experiențe și nu ca traume. Pentru că din fiecare pierdere pe care o suferim, trebuie să învățăm lecția care să ne facă să devenim mai mult. Atât timp cât nu ne pierdem sufletul și omenie nu suntem pierduți. Indiferent de cât de dureroasă este pierderea pentru noi. Putem să o luăm de la capăt, astfel încât să evoluăm frumos și plini de fapte bune. Se spune că dacă ești atașat prea mult de lucruri, prea mult de persoane, atunci când le pierzi, toate punctele tale de echilibru, legate de acele lucruri sau persoane, se dărâmă. Asta nu înseamnă că trebuie să fim egoiști și distanți față de tot ce ni se întâmplă în viață. Ci, să trăim tot timpul cu certitudinea că în viața noastră totul este efemer. Și că oricând lucrurile sau persoanele dragi nouă vor dispărea ca și cum nu ar fi fost.

De când am cunoscut simplitatea părintelui Iustin Pârvu și am văzut câtă detașare avea de tot ceea ce înseamnă lucruri, persoane, stau și mă gândesc des la modul în care ne raportăm noi la lume. Atât timp cât alți oameni pot să facă abstracție de lucruri, dar sunt axați pe sufletele celor de lângă ei, cu siguranță că și noi putem. La scară mai mică. Sunt oameni care au suferit adevărate drame în viața lor, când au pierdut totul, dar absolut totul. Și au continuat să lupte și să își trăiască viața ca niște câștigători. Și-au adunat bruma de lucruri rămasă, s-au recules și au continuat să își clădească viața de la zero. Sunt mii de cazuri prezentate în mass-media. Asta pentru că respectivii oameni nu mai aveau nimic de pierdut – se mai aveau doar pe ei și pe cei dragi lor. Și au continuat să lupte și de cele mai multe ori au reușit.

Oamenii trecuți prin viață trebuie să învețe să refuleze toată încărcătura adunată în urma pierderilor suferite. Pentru că altfel își încarcă sufletul cu toate trăirile negative. Și de cele mai multe ori, atunci când sufletul începe să doară este deja prea târziu pentru o recuperare rapidă. Trebuie să conștientizăm faptul că pentru a ne atinge adevăratul scop al vieții noastre, nu avem nevoie de diplome sau titluri sociale. Trebuie să fim noi înșine și să ne păstrăm aceeași indiferent de greutățile și pierderile peste care trecem mai ușor sau mai greu.

Orice pierdere pe care o suferim poate fi un început nou, mai bun pentru noi. Putem învăță lucruri esențiale pentru evoluția noastră. Și nu există o rețetă universal valabilă pe care putem să o aplicăm atunci când pierdem. Fiecare individ se comportă în mod diferit situațiilor tensionate din viața sa. Dar, atunci când o pierdere este baza unui început mai bun, definește pe viață omul respectiv. De multe ori suntem puși în fața faptului împlinit. Și orice tânguire, orice renunțare nu face altceva decât să accentueze pierderile. Nu avem decât o soluție viabilă și anume – merge înainte indiferent de câte greutăți vin peste noi.

Să avem grijă să nu devenim oameni pierduți, care să nu mai aibă nicio șansă la viață. Să învățăm că pierderile sunt pietre de încercare care odată trecute ne fac să fim mai puternici. Să încercăm să evoluăm de fiecare dată când viața ne dă bice pe spinare. Să luăm lucrurile așa cum vin. Iar din momentul în care au venit să le rezolvăm ușor-ușor, calmi, conștienți fiind de puterile noastre.

Viața este prea scurtă ca să nu profităm de toate lucrurile ce ni se întâmplă de-a lungul trecerii noastre pe pământ. De ce să ne umplem inima și sufletul de suferințe, când putem să învățăm din fiecare întâmplare ceea ce ne poate face să fim fericiți. Și poate ce este mai important – să fim împăcați cu noi înșine.

”Moartea nu este cea mai mare pierdere din viață. Cea mai mare pierdere este ceea ce moare în noi în timpul vieții” – Norman Cousins

The post Pierdem constant appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

sursă foto: fanatik.ro

Dezumanizarea noastră, a oamenilor în general este în plin proces. De cele mai multe ori nu ne dăm seama că ne schimbăm. Sau că suntem ajutați să ne schimbăm punctele de echilibru și valorile. Pentru cei mai slabi dintre noi. Știți vorba aceea ”o minciună, sau un neadevăr spus în mod repetat, devine realitate pentru cei ce îl aud în mod constant”. Suntem supuși zilnic informațiilor despre emancipare, despre gândirea open-mind, despre superficialitate, despre lucruri ce se petrec exact pe dos, față de ceea ce ar trebui să se întâmple.

Normalitatea în ziua de astăzi înseamnă să aruncăm gunoaie pe stradă și tot noi suntem ofuscați când ni se face observație. Normalitatea de astăzi înseamnă să furăm, iar atunci când suntem prinși să îi dăm în judecată pe cei ce ne-au prins – și culmea să mai obținem despăgubiri. Normalitatea din zilele pe care le trăim înseamnă ca atunci când vedem un om în nevoi să îi mai dăm un șut în fund – și să mai fim lăudați pentru gestul nostru. Normalitatea din trecut devine din ce în ce mai rară, iar acei care o apără să fie considerați înapoiați mintali – și trecuți pe linie moartă.

Deviza de acum este ”ai tupeu – stai în față”. Iar dacă mai ești și obraznic ai toate șansele să reușești. Ba chiar să poți fi apreciat de puhoaie de oameni. Dacă ești mai cu bun-simț, riști să fii luat înainte de val. Pe principiul, ori te adaptezi societății în care trăim, ori te dăm la o parte. Iar cei care mai au și prostul obicei să semnalizeze anormalul sunt deja puși pe eșafod. E zbucium în lume și mă mir cum de nu îl auzim cu toții. Sufletele se zbat să iasă la lumină, dar zbaterea lor este din ce în ce mai surdă. Oamenii par din ce în ce mai pierduți în grijile zilnice, încât sufletele nu mai au nicio șansă să se liniștească. Pentru că este furtună emoțională. Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră.

Zilele trecute chiar am primit o replică de genul – ”nu știi să te adaptezi lumii de astăzi”. Și remarca asta plecase de la faptul că nu am făcut ceva ce nu era conform principiilor mele. Chiar dacă am pierdut niște bani care probabil că pentru alții reprezenta o sumă importantă de bani. Dar, am o vorbă când vine vorba despre câștiguri bănești – ”la finalul lunii/colaborării, atunci când tragi linie, trebuie să vezi cât de scumpi au fost banii pe care i-ai câștigat – la ce ai renunțat pentru ei”. Și aici intră inclusiv lucrurile care te echilibrează pe tine ca individ. Chiar dacă aparent decizia ta nu este o decizie pe care lumea o înțelege.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Poate spun prostii. Opriți-vă un pic din ceea ce faceți, trageți-vă mai deoparte și urmăriți ce se întâmplă cu oamenii, cu societatea cu lumea în care trăiți. S-ar putea să vi se deschidă ochii ce până acum vedeau doar rezolvarea problemelor voastre zilnice. Sau poate că nu veți vedea nimic care să vă tulbure. Poate că nu îmi veți da dreptate. Dar, uitați-vă atenți la toate reacțiile celor din jurul vostru atunci când nu știu că sunt observați. Vedeți care sunt lucrurile după care se ghidează cu adevărat și nu de ochii lumii. Nu trebuie să spuneți nimănui concluziile voastre. Este mult mai important să fiți atenți la tresăririle sufletului vostru. Vă vor spune mai multe decât ar putea să spună toți prietenii voștri la un loc.

” Brooke – Unde suntem acum?

 Haley – La mii de kilometri depărtare de normalitate”

The post Când normalitatea dispare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Când eram copil, așteptam Ajunul Crăciunului cu sufletul plin de speranță și de bucurie. Îmi aduc aminte că, dimineața, în ziua de Crăciun mă trezeam și primul meu drum era înspre brad, sau înspre locul în care trebuia să fie bradul. Iar atunci când descopeream o pereche de șosete, o pungă de bomboane, sau o carte de povești pentru copii. Nu erau cadouri mari, dar pentru sufletul meu de copil erau cadourile cele mai potrivite pentru acele momente. Era mult mai important că ziua de Crăciun mă găsea alături de cei dragi din familie și că toți ai casei erau sănătoși.

Sunt sigur că pentru mulți dintre voi, cei care acum aveți 30-40 de ani, Crăciunul vostru arăta cel puțin la fel. Dar parcă, atunci când noi eram copii, Sărbătorile de Crăciun puneau accentul mai mult pe relațiile dintre oameni și nu pe cadouri, puneau accentul mai mult pentru a fi împreună și nu pe a mânca în nesaț. Puneau accentul mai mult pe natură și mai puțin pe cumpărături. Îmi aduc aminte și acum de vacanțele petrecute la derdeluș,unde mă prindea și ziua de Ajun. Iar cum venea seara, ieșeam la colindat pe toată scara blocului. Pardon, pe scările blocurilor. Și atunci, aproape toate ușile se deschideau să primească colindători.

Astăzi, ușile stau închise, doar răzleț mai fiind câte una care se mai deschide. Acum, pe casa scării este rar să se mai audă copiii colindând în seara de Ajun. Parcă din ce în ce mai mulți oameni uită că un colind aduce bucurie și sentimente de împăcare. Și asta poate și pentru că din ce în ce mai mulți oameni se plâng că nu au bani să primească colindători, dar după sărbători aruncă kilograme de mâncare. Da, astăzi scările de bloc sunt mult mai triste în Seara de Ajun.

Crăciunul nu este despre mâncare, despre cadouri și despre cozi interminabile la hypermarket. Crăciunul nu este despre ce haine scumpe ne dorim să mai primim. Crăciunul nu este despre câți bani putem cheltui pe cumpărături. Crăciunul nu este despre agitația care este acum în oraș. Crăciunul nu este despre noi. Crăciunul nu este despre cum putem să ne îmbogățim încasările. Crăciunul este despre umanitate, despre acel sentiment de apartenență la familie, despre relațiile inter-umane și despre cum ne putem oferi ajutorul celor mai puțini norocoși. Crăciunul tău și al meu, al fiecăruia dintre noi, trebuie să fie despre sufletele noastre și despre cum putem să devenim mai buni.

Acum 20-25 de ani, Crăciunul era o sărbătoare a familiei, astăzi este o sărbătoare a timpului petrecut mai puțin în familie. Pentru că, dacă am socoti cât timp petrecem în trafic, cât timp petrecem la cozile din hypermarket, cât timp petrecem încercând să găsim cadouri, am ajunge la concluzia că nu ne mai rămâne timpul necesar propriei familii.

Moș Crăciun poate veni și cu un singur cadou pentru copiii tăi. Cel din inima ta. Fericirea lor nu stă în tabletele, sau jucăriile a căror reclamă o văd la televizor, ci în timpul pe care îl petreci cu ei și pentru ei. Ochii celor dragi ție nu licăresc la vederea fundițelor de la cadouri, ci licăresc pentru că te văd pe tine bine și sănătos. Crăciunul în ziua de astăzi este parcă prea mult dezumanizat și orientat spre partea comercială.

Noi avem norocul că știm cum ar trebui să arate Crăciunul, dar oare nu am putea să începem să le oferim aceleași amintiri pe care noi le-am avut și copiilor noștri? Despre asta ar trebui să fie Crăciunul. Despre ce sentimente ar trebui să primeze în sărbătorile de Crăciun și despre relațiile dintre oameni. Dincolo de cadouri, Moș Crăciun și daruri scumpe.

The post Crăciunul meu și-al tău appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Vom fi doar noi, fiecare cu sufletul său şi ea, aşteptând finalul.  După cum ne va fi sufletul, aşa vom trece dincolo. Sunt studii făcute pe oamenii aflaţi în suferinţă, pe patul de moarte. Şi majoritatea au regrete din cele mai diverse, dar cam toate se învârt în jurul a cinci mari regrete centrale. Şi nu o spune eu, o spun cei care au cercetat oamenii aflaţi în ultimele momente ale vieţii lor.

1. Îşi doreau să fi fost mai fericiţi – şi nu pentru că ar fi aflat o reţetă secretă a fericirii, ci pentru că şi-au dat seama că lucrurile care au crezut că îi fac fericiţi, erau efemere. Lucrurile care contau cu adevărat erau cu totul şi cu totul altele. Şi îşi dădeau seama atunci, când erau singuri în faţa morţii. Fericirea vine din lucruri mărunte şi nemateriale. Vorbesc despre acea fericire care îţi umple sufletul de lumină. Şi această fericire este mult mai trainică decât fericirile venite din reuşite profesionale sau financiare.

2. Îşi doreau să fi trăit pentru ei şi nu pentru alţii – asta este una dintre principalele greşeli pe care le facem cu toţii. Ducem propria viaţa aşa cum credem că este bine să ne vadă ceilalţi şi nu cum ne place nouă. Şi uităm că, în momentele grele ale vieţii noastre suntem aproape singuri – aflăm brusc şi repede că lumea nu mai este interesată de noi. Nici nu ar fi fost vreodată. La final oamenii îşi dau seama că imaginea lor nu a fost una reală, ci a fost o oglindă a celorlalţi despre ei. Şi asta îi face să nu fie împăcaţi cu ei şi sufletul le este greu şi plin de regrete.

3. Îşi doreau să fi ţinut legătura cu prietenii şi cei dragi – în goana noastră după recunoaştere socială, după câştiguri financiare, după recunoaşterea meritelor noastre, uităm de prietenii noştri şi cei dragi nouă. Pentru că ei au timp să ne aştepte. Şi credem că nu se supără. Dar, nu ne gândim o clipă la tristeţea din sufletul lor. Prieteniile sunt cele care, dacă sunt ţinute cum trebuie, rezistă peste ani şi peste timp. Rezistă dincolo de orice supărări. Trebuie doar să ne amintim de prietenii noştri şi de rudele noastre când încă nu este prea târziu. Chiar, v-aţi gândit când aţi ieşit ultima dată undeva cu prietenii sau când aţi luat ultima dată masa cu familia?

4. Îşi doreau ca în timpul vieţii să nu fi muncit aşa de mult – a nu se înţelege că militez pentru frecatul mentei. Dar de câte ori, fiecare dintre noi nu ne setăm obiective greu de atins, ne concentrăm doar pe atingerea lor şi depunem eforturi uriaşe să le atingem? Mulţi dintre noi suntem workaholici, fie că recunoaştem, fie că nu. Neglijăm mesele, neglijăm telefoanele primite de la cei dragi, neglijăm odihna sufletului nostru, neglijăm propria noastră persoană. Şi la finalul zilei, atunci când punem capul pe pernă, ne dăm seama că am fost centraţi doar pe targete care, de cele mai multe ori nu sunt ale noastre. La finalul vieţii oare ce targete vom realiza că nu am atins?

5. Îşi doreau să fi avut puterea să îşi exprime sentimentele – de foarte multe ori, în viaţă ne suprimăm sentimentele, nu avem curajul să le spunem aşa cum ne vin în minte şi în suflet. Sunt zile când ne închidem în noi şi ferecăm uşile exterioare cu mii de zăvoare. Suntem oameni supuşi greşelilor şi de cele mai multe ori sentimentele noastre sunt cele care ne guvernează viaţa. Trebuie să învăţăm să le exprimăm. Pentru că nu este greu să îţi strângi părinţii în braţe, pentru că nu este greu să îţi mângăi copiii pe creştet dimineaţa când se trezesc, pentru că nu este greu să zâmbeşti oamenilor când te întâlneşti cu ei.

Noi oamenii mai facem o greşeală – ne credem nemuritori şi suntem adepţii crezului “nouă nu ni se poate întâmpla”. Auzim că mor cunoscuţi de-ai noştri tineri, dar spunem că trebuie să fi fost bolnavi, sau neatenţi. Auzim că ne mor rude, dar ne consolăm cu ideea că au fost în vârstă. Auzim că ne mor persoane apropiate, dar la fel, ne alinăm conştiinţa că au avut ei ceva de au plecat dintre noi. Ne credem nemuritori şi nimic din tot ce se întâmplă, nu ne duce cu gândul la faptul că oricând putem să nu mai fim. Suntem tineri, sănătoşi – ne facem planuri pentru ziua de mâine, pentru la anul, dar nu ştim dacă mai ajungem. Pentru că se spune că ziua de astăzi este a ta, ziua de mâine este al lui Dumnezeu.

Nu este o postare dramatică sau depresivă. Dar în unele momente ale noastre, ar fi bine să ne mai gândim la momentul morţii. Aşa, cu siguranţă că am fi mai buni şi mai împăcaţi cu noi.

The post Curățirea de toamnă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

La fiecare sfarsit de an, la fiecare inceput de an avem tendinta de a trage linie si de a ne face socoteala. In acelasi timp, ne promitem cat in luna si in stele – ca anul care tocmai a inceput vom fi cei mai cei si cele mai cele. Cei mai multi dintre noi se opresc aici, la dorinte si la visare. Putini dintre noi, cand ajung la finalul unui nou an, dupa ce trag linie, vad ca au reusit 10,20, maxim 50% din ce si-au propus. Asta, daca ne aducem aminte toate promisiunile inceputului de an.

Nu de putine zile a trecut 2012, am scapat de un alt sfarsit al lumii, am scapat de inca un an de criza, am scapat de oamenii rai din 2012. Nu de putine zile a venit 2013 – un an care pentru unii va fi perfect, pentru altii un an normal, iar pentru majoritatea va fi un an si atat. De ce spun lucrurile astea? E simplu – noi ne stabilim nivelul la care vrem sa ajungem. Cu cat ne vom dori sa ajungem mai sus, sa avem idealuri pe care le atingem cu greu, cu atat nemultumirile noastre vor fi mai mari, iar la sfarsitul lui 2013 ne vom declara nemultumiti. Daca, vom avea inspiratia sa mergem cu pasi mici in idealurile noastre, poate ca la sfarsitul lui 2013 ne vom declara multumiti si increzatori in 2014.

Poate ca unii dintre noi in 2013 se vor implini pe scara ierarhica, altii poate ca vor dobandi independenta financiara mult visata, sau poate ca unii dintre noi vom reusi sa intemeiem o familie (pentru cei care nu au inca). Iar cei mai norocosi vor reusi sa aiba succese pe toate planurile. Dar oare cati dintre noi ne vom indrepta ochii si inima, pentru cateva momente, spre cer? Vom sti sa multumim asa cum trebuie pentru tot ce ne va aduce anul 2013?

Citisem zilele trecute cum un adolescent din Timisoara a rememorat o seara de sfarsit de an, pe care a petrecut-o la o slujba dintre ani. Mi-am dat seama ca am devenit superficiali, urmarim doar petrecerile, prietenii, televizorul si focul de artificii. Nu spun ca nu trebuie si astea, ba chiar sunt adeptul lor – dar inaintea tuturor ar trebui sa fie macar 15 minute de multumire adusa lui Dumnezeu pentru tot ce am primit si pentru ce va urma. Ati fi uimiti de cat ajutor veti beneficia in anul ce va sta sa bata la usa.

Chiar in prima zi a anului, am avut parte de o relatare a unui prieten care m-a pus pe ganduri. Prietenul meu are un cunoscut ce are un magazin alimentar. Tipul avea credinta, frecventa biserica, dar tinea magazinul deschis duminica si zilele de sarbatoare. Mergand intr-un post la duhovnic, acesta i-a sugerat sa incerce sa inchida magazinul duminica si sa vada ce i se va intampla. A facut asa cum a primit sfatul si vanzarile au inceput sa fie mai mari, iar oamenii ii calcau din ce in ce mai des pragul magazinului.

Asa ca, indiferent cati ani ne va fi dat sa mai trecem, haideti sa incercam, pentru cateva minute sa aducem multumire pentru toate cate avem lui Dumnezeu, sa tinem pe cat posibil zilele de sarbatoare si sa il cinstim dupa puterea fiecaruia dintre noi. Vom fi surprinsi de cum ni se va schimba viata.

Numai cand vedem alti oameni mai putini norocosi ca noi, ne dam seama ca problemele noastre nu sunt decat niste focuri de paie. Imi doresc ca 2013 sa vina cu un pic mai multa intelepciune pentru fiecare dintre noi si cu un pic mai mult respect pentru Cel care ne trimite toate cate avem.

Doamne Ajuta!

The post A trecut 2012, a venit 2013! Si? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

In ultima perioada exista o dezbatere virulenta a legii pe care doresc cei din PDL sa o legifereze – lege care face referire la obligarea mamelor care vor sa avorteze la un consult psihologic. Ideea proiectului e ca inainte de a face efectiv avortul, mamele trebuie sa vada imagini de la ecografie cu bebelusul lor, sa vada filmulete cum se fac avorturilor. Poate ca pare o masura macabra, menita sa faca rau psihicului mamei, dar putine din femeile care recurg la o astfel de procedura se gandesc la zbuciumul psihologic de dupa – atunci cand realizeaza faptul ca au distrus o viata.

Pentru ca da, copilul are suflet inca din momentul conceperii, iar inima incepe sa bata din ziua a 21 a de la procreere. In momentul in care tu decizi asupra vietii copilului tau, te asemeni lui Dumnezeu, iar lucrul acesta nu duce decat la transformarea ta in criminal. Pentru ca noi nu avem dreptul de a alege pe cine lasam sa traisca si pe cine omoram. Daca parintii tai ar fi recurs la o astfel de procedura, tu astazi unde mai erai?

Facut individual avortul nu dauneaza unei natii, dar atunci cand tragi linie si vezi ca intre 1958 si 2008 au fost avortati circa 22 milioane de copii iti dai seama ca poporul roman se autodistruge. Pentru ca oare cati din copii avortati puteau sa fie mari personalitati, sau mari duhovnici ai unui neam destul de incercat. Ne plangem ca nu mai putem trai in Romania, dar nu ne gandim nici o clipa ca acele 22 milioane de suflete cer tribut si ca Dumnezeu si-a intors fata de la noi.

Cand Mitropolitului Ardealului a iesit cu o pastorala dura la adresa desfraului generalizat din tara noastra si asupra avorturilor, lumea moderna s-a revoltat. Multi au spus ca trebuie sa vina cu exemplu personal, dar un Inalt Prelat tocmai asta trebuie sa faca – sa ne constientizeze asupra conditiei noastre umane. Noi, oameni ne credem atotputernici, putem sa luam viata propriului nostru copil, putem sa ii sfatuim si pe altii sa faca lucrul acesta, dar daca am sta macar un minut si ne-am analiza am vedea ca nu suntem decat niste purici neinsemnati.

Un copil avortat atrage dupa sine multe mustrari de constiinta, un suflet pierdut atrage blestemul asupra casei celor care au facut acest lucru. Tu, eu si cu cei de langa noi nu am fi existat daca parintii nostri procedau la avortare ori de cate ori mamele noastre ramaneau insarcinate. Pe vremea alor nostri familia era tinuta la loc de cinste, iar venirea unui copil pe lume era tratata ca o sarbatoare. Pentru ca un copil aduce fericire, zambete si multe impliniri – simti ca ai pentru cine sa traiesti.

Nu sunt un fan al celor de la PDL – cel putin la cat rau au facut in tara nu am cum sa fiu – dar legea pe care vor sa o promoveze mi se pare utila, mi se pare buna pentru toate familiile care atunci cand primesc vestea ca asteapta la un copil, cauta orice modalitatea de a scapa de el. Poate in acest mod mai avem o sansa sa ne bucuram de nepoti – daca se va merge pe acest trend, in scurt timp Romania va ramane o tara a oamenilor batrani si bolnavi, de unde tinerii si copii vor lipsi cu desavarsire.

Decat un copil avortat, mai bine fa-o cu cap! 

The post Romania avorturilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.