Pierdem constant

Fiecare dintre noi la un moment dat am pierdut diverse lucruri sau persoane dragi nouă. Pentru că așa a fost conjunctura și pentru că așa trebuia să se întâmple. De mici copii am început să ne pierdem noi pe noi, să ne pierdem propria personalitate sub modelarea părinților. Și ușor, ușor am devenit acei copii model pe care și-i doreau părinții. Unii dintre noi și-au pierdut copilăria sub povara neajunsurilor, sub povara unor părinți poate așa cum trebuiau să fie. Ne-am pierdut ușor-ușor în mulțime și am devenit un nou individ fără chef de viață, fără bucuria de a trăi frumos. Da, în viață pierdem constant.

Pierdem constant

Pierderile trebuie privite ca experiențe și nu ca traume. Pentru că din fiecare pierdere pe care o suferim, trebuie să învățăm lecția care să ne facă să devenim mai mult. Atât timp cât nu ne pierdem sufletul și omenie nu suntem pierduți. Indiferent de cât de dureroasă este pierderea pentru noi. Putem să o luăm de la capăt, astfel încât să evoluăm frumos și plini de fapte bune. Se spune că dacă ești atașat prea mult de lucruri, prea mult de persoane, atunci când le pierzi, toate punctele tale de echilibru, legate de acele lucruri sau persoane, se dărâmă. Asta nu înseamnă că trebuie să fim egoiști și distanți față de tot ce ni se întâmplă în viață. Ci, să trăim tot timpul cu certitudinea că în viața noastră totul este efemer. Și că oricând lucrurile sau persoanele dragi nouă vor dispărea ca și cum nu ar fi fost.

De când am cunoscut simplitatea părintelui Iustin Pârvu și am văzut câtă detașare avea de tot ceea ce înseamnă lucruri, persoane, stau și mă gândesc des la modul în care ne raportăm noi la lume. Atât timp cât alți oameni pot să facă abstracție de lucruri, dar sunt axați pe sufletele celor de lângă ei, cu siguranță că și noi putem. La scară mai mică. Sunt oameni care au suferit adevărate drame în viața lor, când au pierdut totul, dar absolut totul. Și au continuat să lupte și să își trăiască viața ca niște câștigători. Și-au adunat bruma de lucruri rămasă, s-au recules și au continuat să își clădească viața de la zero. Sunt mii de cazuri prezentate în mass-media. Asta pentru că respectivii oameni nu mai aveau nimic de pierdut – se mai aveau doar pe ei și pe cei dragi lor. Și au continuat să lupte și de cele mai multe ori au reușit.

Oamenii trecuți prin viață trebuie să învețe să refuleze toată încărcătura adunată în urma pierderilor suferite. Pentru că altfel își încarcă sufletul cu toate trăirile negative. Și de cele mai multe ori, atunci când sufletul începe să doară este deja prea târziu pentru o recuperare rapidă. Trebuie să conștientizăm faptul că pentru a ne atinge adevăratul scop al vieții noastre, nu avem nevoie de diplome sau titluri sociale. Trebuie să fim noi înșine și să ne păstrăm aceeași indiferent de greutățile și pierderile peste care trecem mai ușor sau mai greu.

Orice pierdere pe care o suferim poate fi un început nou, mai bun pentru noi. Putem învăță lucruri esențiale pentru evoluția noastră. Și nu există o rețetă universal valabilă pe care putem să o aplicăm atunci când pierdem. Fiecare individ se comportă în mod diferit situațiilor tensionate din viața sa. Dar, atunci când o pierdere este baza unui început mai bun, definește pe viață omul respectiv. De multe ori suntem puși în fața faptului împlinit. Și orice tânguire, orice renunțare nu face altceva decât să accentueze pierderile. Nu avem decât o soluție viabilă și anume – merge înainte indiferent de câte greutăți vin peste noi.

Să avem grijă să nu devenim oameni pierduți, care să nu mai aibă nicio șansă la viață. Să învățăm că pierderile sunt pietre de încercare care odată trecute ne fac să fim mai puternici. Să încercăm să evoluăm de fiecare dată când viața ne dă bice pe spinare. Să luăm lucrurile așa cum vin. Iar din momentul în care au venit să le rezolvăm ușor-ușor, calmi, conștienți fiind de puterile noastre.

Viața este prea scurtă ca să nu profităm de toate lucrurile ce ni se întâmplă de-a lungul trecerii noastre pe pământ. De ce să ne umplem inima și sufletul de suferințe, când putem să învățăm din fiecare întâmplare ceea ce ne poate face să fim fericiți. Și poate ce este mai important – să fim împăcați cu noi înșine.

 

”Moartea nu este cea mai mare pierdere din viață. Cea mai mare pierdere este ceea ce moare în noi în timpul vieții” – Norman Cousins