Am trăit în secolul vitezei, sau poate că încă mai trăim. Ne plângem că ne trec prea repede zilele – asta în timp ce noi continuăm să alergăm în stânga și în dreapta, după fantasma reușitelor și a succesului. Atunci când stăm să ne tragem sufletul trăim senzația că ”ne stă norocul”. Nu stăm nici o clipă să ne gândim că toată goana aceasta ne tulbură echilibrul nostru interior. Ne credem nemuritori și nu ne gândim nici când la sfârșit. Da, mai oameni buni, un lucru este cert, cu toții vom avea un sfârșit. Unii mai devreme, alții mai târziu. Dar, noi să ne grăbim în continuare, să trăim viața la cote maxime și în viteză neregulamentară. Pentru că tot ceea ce contează în viața noastră este să facem lucrurile pe repede înainte și nu să ne bucurăm de fiecare clipa trăită frumos.

Ne grăbim de când suntem mici – atunci ne doream să creștem mari, să ne bucurăm de lucrurile pe care le pot face oamenii mari. În liceu de-abia așteptam să treacă orele și anii ca să putem să dăm la facultate și să ne bucurăm de viața de student. În facultate ne trăiam viața într-un ritm alert, cu gândul la viitorul nostru loc de muncă – ne doream să fim independenți. Și după terminarea facultății ne grăbim continuu – ba să ne luăm mașină, ba să ne luăm casă, ba să ne petrecem concediile – asta după ce ne-am îndeplinit în grabă targetele. Uităm că putem face toate acestea cu răbdare, cu pași mici, astfel încât să ne bucurăm de viață așa cum este ea.

Când suntem tineri familiști ne bucurăm de tinerețe în grabă. Vin copiii și pe moment nu le oferim timpul de joacă pe care îl merită. Iar după, atunci când ajung întâi în clasa a V a, apoi la liceu, facultate spunem că nu ne dăm seama când au crescut. Pentru că noi ne grăbim. Și după aceea ne plângem că nu știm când au crescut și și-au luat zborul din cuibul părintesc. Dar, am avut tot timpul să ne grăbim încet și să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută cu ei. Să simțim cu adevărat, fiecare moment pe care îl petrecem cu ai noștri copii. Noi putem spune stop grabei noastre din fiecare zi – noi putem să ne oprim, să ne retragem pe margine din goana aceasta nebună.

Părintele Cleopa, iar mai apoi părintele Iustin Pârvu aveau o vorbă – ”răbdare, răbdare, răbdare”. Pentru că toate vin dacă avem răbdare. Și se așează într-un fel la care noi nu ne-am fi așteptat, chiar dacă nu ne grăbim. Strămoșii noștri aveau o vorbă bună ”graba strică treaba”. Și aveau dreptate. Aș putea spune că în ziua de astăzi viața noastră este stricată de graba cu care o trăim. Și vom ajunge la momentul în care vom trage linie și vom rămâne cu multe regrete, chiar dacă vom avea și casă și masă, mașină și conturi în bancă. La final, nimeni nu ne va întreba de ce ne-am grăbit, ci ce am făcut cu viața noastră. Și nu știu dacă răspunsul ” am alergat la 100 m viteză” ne va mulțumi. Oare atunci toți cei pe lângă care am trecut în grabă, vor fi lângă noi? Sau vom ajunge primii la finish și vom trăi ”bucuria efemeră” că suntem primii care au trecut linia?

Nu uitați că: ”Răbdarea și timpul îți aduc mai multe decât puterea și pasiunea” – La Fontaine

The post Grăbește pașii vieții încet appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

In viata e bine sa stii cand sa te opresti dintr-un viciu care iti aduce numai deservicii. Si asta pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, iti vei da seama ca ai intrat in ghearele defectelor tale si ca oricat de mult te-ai zbate sa scapi nu reusesti. E greu pentru tine sa rezisti tentatiei de a face acel lucru, dar trebuie. Si cand vorbesc despre vicii, ma refer la multitudinea lor: de la jocurile de noroc pana la fumatul unui pachet de tigari pe zi, de la mersul la prostituate pana la mancatul in exces, de la bautul peste masura si pana la consumul de droguri.

Viciile devin din ce in ce mai intalnite in societatea de astazi – incepi sa pari ciudat daca nu bei, fumezi sau nu mergi la “fetite”. Valorile si principiile de viata sanatoasa au fost inlocuite de viciile vremii. Nu cu foarte mult timp in urma, o cunostinta imi povestea cum o ruda de-a ei a pierdut totul la jocurile de noroc. Si cand spun totul, ma refer la familie si la casa. Acum se chinuie sa traisca prin gunoaie. In momentul in care realitatea perceputa de tine se rezuma la jocurile de noroc deja esti pierdut. Si atentie jocuri de noroc sunt si pariurile la casele de pariuri si biletele la loto.

Nu spun ca nu e bine sa mai ai si momente de relaxare, savurand o cafea sau gustand un pahar de vin, dar trebuie sa stii care sunt limitele tale si unde e momentul sa te opresti. Pentru ca daca ai depasit punctul respectiv, ai sanse foarte mari sa te afunzi in patima. Lumea de astazi nu iti mai ofera alternative, odata ce ai intrat in jocul patimilor – oamenii nu se vor mai opri sa iti ofere o mana de ajutor – si asta pentru ca nu vei merita.

La containerele de la mine de la bloc isi face veacul un fost profesor, care a pierdut totul din cauza betiei. Am fost surprins cand mi-a spus ca stie engleza si franceza – dar ce pacat ca pisicile si caini care ii tin companie nu il pot asculta vorbind in engleza. O fractiune de secunda si un pahar in plus iti poate deschide drumul spre patima si spre ratarea ta ca om.

In viata e bine sa stii cand sa te opresti. Viata nu iti ofera foarte multe sanse – bucura-te de ceea ce ai si fii atent sa nu te pierzi. Nu iti juca viata la pacanele.

The post Patimile si impatimitii appeared first on Durbaca Ionut Lucian.