Suntem într-un continuu perpetuum mobile și nu mai găsim butonul de stop. Parcă suntem băgați tot timpul la priză de 2.20. Suntem surescitați în fiecare zi a vieții noastre și nu mai avem timp să vedem ce ne doare. Viața este o continuă întrecere – cu noi și cu alții. Așa am fost învățați să trăim, să muncim, să sărbătorim. Nu știu dacă ați observat – dar în ultima perioadă, până și bucuriile se întâmplă pe repede înainte. Și la finalul săptămânii nu știm de ce suntem așa de obosiți. Poate și pentru că am alergat neîntrerupt între idealuri, obiective, targete, bani. Fără nici măcar să respirăm.

Nu mai avem timp să ne vedem sufletul și să vedem ce îl doare. Plecăm mai departe în călătoria aceasta numită viață și nici măcar nu ne dăm răgazul să cumpărăm bilete la clasa ce ni se potrivește. Vrem tot timpul din ce în ce mai mult și întotdeauna ceea ce nu avem. Atunci când atingem obiective efemere, ni se pare că devenim cineva. Când de fapt nu suntem decât niște bieți ”ogari” ce aleargă spre ceva și care primesc o mică recompensă atunci când atingem acel ceva. Și după avem senzația că suntem rupți din soare, când de fapt și de drept nu suntem decât simple ”coate-goale”.

Și în fuga aceasta nu mai avem timp să simțim durerea. Pentru că, nu este așa, oamenii puternici nu se lasă doborâți de durere…. Așa scrie în toate cărțile motivaționale. Trebuie să fim puternici, să reușim, să fim luptători. Ne transformăm din ce în ce mai sigur în oameni robotizați, fără sentimente. Empatia este un cuvânt pe care îl uităm, sau mai bine zis nu mai avem timp de el. Ne privim unii pe alții, facem business împreună, dar nici măcar o clipă nu ne privim sufletele noastre. Nu am fost învățați să facem lucrul acesta. Și poate că asta este cel mai trist.

Facem poze, părem total fericiți și pare că toate se întâmplă așa cum ne dorim. Dar uităm să ne hrănim fericirea din gesturi simple făcute între noi. Credem că gesturile simple ne fac mai puțini puternici. Acum un zâmbet adresat persoanei din fața ta, poate fi interpretat că instrument de flirt. Și totul trebuie că are un substrat. Nimic pare că nu mai este fără de interes.

Cu alte cuvinte am uitat să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului. Ne atacăm unii pe alții atunci când vrem ca interesele noastre să fie realizate. Când dialogăm spunem doar vorbe, fără să ne gândim cu adevărat la ce putem face pentru celălalt. Suntem plini de ură și de miștocăreală ieftină cu alții, când primii de care ar trebui să râdem suntem noi. Bunul simț este pe ducă și îl mai întâlnești destul de rar, la oamenii care se încăpățânează să rămână ultimii mohicani.Și întotdeauna alții sunt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă cu noi și cu fuga noastră zilnică.

Societatea ne vrea să fim pe fugă și fără să ne dăm seama intrăm în jocul acesta interminabil. Trași de succesiunea zilelor nu ne mai dăm seama cine suntem noi cu adevărat. Devenim oameni fără identitate pentru că încercăm să copiem rețeta succesului de la alții. Uităm că viața nu înseamnă doar realizări, ci și eșecuri. Nu ne mai aducem aminte că viața nu înseamnă competiție. Și alergăm ca șoarecii pe roată, având senzația că realizăm ceva. Și când ne dăm jos din roata vieții, ne dăm seama că suntem în același loc. Dar mult mai secătuiți de umanitate, de sentimente și de noi.

Asta ne dorim cu adevărat de la viață? Chiar nu găsim butonul de stop? Sunt răspunsuri pe care fiecare le găsește pentru sine. Și atunci când găsim răspunsul vom ști dacă vom continua fuga, sau ne vom opri să ne bucurăm de noi și de ce înseamnă cu adevărat viața aceasta scurtă.

The post Râzi sau plângi, viața merge înainte appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: www.unimedia.ro

Lumea este mai zbuciumată ca oricând. Țările se inflamează foarte repede, pe motive închipuite și bravând că luptă contra terorismului. Concept care nu se știe cine, când și de ce a fost inventat. Poate pentru a testa arme de distrugere în masă și a vedea cât sunt de eficace. Poate pentru că sunt mulți conducători care au o stimă de sine redusă, sunt nefericiți cu ei și trebuie să își măsoare puterile cu alții pentru a certifica că sunt puternici. Sau poate pentru că țările așa-zis occidentale, cu un nivel de trai crescut, se cred stăpânii lumii în care trăim. Iar nouă ni se transmit informațiile care trebuie să ajungă la noi. Și care nu întotdeauna sunt cele 100% adevărate.

Ceea ce se întâmplă zilele acestea în Siria, se poate repeta în oricare țară mai puțin dezvoltată. Asta dacă interesele marilor țări occidentale ar duce spre distrugerea țărilor respective. Nu este un război dus contra terorismului, ci este mai degrabă un război în care își arată mușchii SUA și Rusia. În cărțile de istorie, mai ales când este scris despre cele două Războaie Mondiale se spune că mai tot timpul, conflictele armate se duce pe teren neutru. Adică, dacă Rusia și SUA au ceva de împărțit, nu se vor lupta pe teritoriul propriilor țări, ci vor alege un teatru de război, departe de statele lor. Iar dacă respectiva țară are și resurse naturale este și mai tentant să pornească un război.

Atacul chimic de zilele trecute, a fost doar un pretext pentru izbucnirea conflictului. Pentru că, din păcate atunci când o țară vrea să aibă motiv să folosească armele, poate chiar face scenarii, în care să moară oameni nevinovați. Și ei să pară adevărați susținători ai libertății. Din păcate, noi, oamenii obișnuiți nu putem influența intențiile unui stat ce vrea să pornească un război. Putem doar să fugim din calea războiului. Iar în Siria, din păcate, oamenii nu mai au cum să fugă, nici unde. De fapt, s-ar putea ca nici forță de a fugi să nu mai aibă. Oare dacă am sta în fiecare zi în sunete de mitraliere, cu bombe căzând lângă noi, cu orașe distruse, cu umanitatea plecată în vacanță, am mai avea puterea de a lupta pentru supraviețuire?

Apele sunt din ce în ce mai tulburi, în întreaga lume. Se simte o tensiune ce crește de la o zi la alta. Și parcă se caută motive pentru declanșarea unui război mondial. Probabil că, mai devreme sau mai târziu se va întâmpla asta. Acum nu nu interesează – nu este războiul nostru, este departe de România. Poate așa este, poate că tăvălugul va ajunge și la noi. Nimeni nu poate ști – dintre noi, oamenii obișnuiți. Dar, dacă ați fi părinți în Siria și într-o zi v-ar muri copiii nevinovați, tot la fel ați gândi? Sau dacă într-o zi, v-ar muri toată familia, tot la fel de relaxați am sta să privim live-urile canalelor de știri, cu bombardamentul SUA în Siria?

Până una alta moartea vine din Siria. Sau mai bine zis, moartea are treabă multă în Siria. Poate că acum este ocupată, dar poate că singurul lucru care contează este momentul în care ajunge la tine. Din Siria poate că va izbucni Al Treilea Război Mondial, așa cum spun adepții teoriei conspirației, poate că un conflict armat nu va avea loc. Dar cine poate ști? Gândirea noastră este ocupată cu așa-zisele războaie locale. Ne certăm între noi din motive închipuite. Și fiecare dintre noi are dreptate. Așa pornesc toate conflictele – și cele verbale și cele armate. De la aparenta dreptate pe care fiecare dintre noi, consideră că o are.

Voi termina această postare într-o notă un pic mai veselă. Cu un banc al unui terorist ajuns în România. Cu astfel de lucruri nu este de glumit, dar măcar zâmbetul pe buze să îl avem, dacă altfel nu putem influența evenimentele ce au loc în lume.

” Zalutăm cu rezbekt Jefu – Aderizat la România cu bomba la valiză ascuns, tregut fără problem control la aerobort. Păstrat dolar american blestemat, bentru construi aigea bomba, dat jumătate la taxi, jumate furat țigan din buzunar.

Îndâlnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el plan bombă, consumat egler broaspăt, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor român durut la cur, noi luat cur fok.

Jefu, gu bomba praf antrax nu putu făcut la România, cineva furat antrax, deci îngercat plan bomba cu bum-bum…! Mutat apartmanet frate Ahmed, adus mult frumos aminte de țara mia, fără apă la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kăzut cap, când vând bate.

Urmărit PROTV emiziune explozia camion azotat, făcut frică la mine. Aștia români are tupeu nu glumă! Urgent trebuie recrutat, jefu! Bomba azotat mare efect aveam! Inderesat pilotat avion bentru lovit glădire la român. Văzut delevizor, aparat MIG brăbușit singur în ogor la țăran, plus țăran român stricat singur glădire, adormit beat, țigară abrinsă, murit soacră, făcut chef mare la ei….

Dragă jefu, gineva furat la mine gas păstrat pentru bus la bomba, iar azeară, gând ieșit cumbărat baclava, exblodat butelie la barter. Aicia la România, mult cretin! Zbierat, zgubat la sân, căcat be mine de frică! Jefu mă îndorg acasă! Asta români nu are nevoie de terorism, face singur treaba!”

Războiul este o lecție a istoriei, pe care niciodată popoarele nu și-o amintesc îndeajuns! ” – Benito Mussolini

The post Moartea vine din Siria dar la noi nu ajunge! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.