Astăzi voi scrie despre unul dintre oamenii pe care l-am cunoscut în studenție. Chiar dacă este mai mic decât mine – nu cu mult, dar este :), asta nu mă oprește să scriu despre el. Pentru că merită și pentru că este unul dintre oamenii care debordează de optimism în tot ceea ce face. I se mai spunea Americanu, pentru că a fost unul dintre cei care le-a oferit studenților ieșeni șansa de a vedea America și de a și câștiga bănuți. Dar, dincolo de asta omul despre care voi vorbi astăzi și-a păstrat picioarele adânc înfipte în pământ, indiferent de culmile pe care a ajuns. Și asta pentru că a ajuns prin forțele și munca lui acolo unde este acum. Tocmai de asta mi-a câștigat respectul – pentru modul lui de a fi.

Omul frumos de astăzi are cuvânt. Chiar dacă este super-aglomerat și nu își vede capul de treburi, face tot posibilul să se țină de cuvânt. Poate că din această cauză este și rezervat atunci când vorbește. Omul de astăzi este un ieșean adoptat – dar, se comportă mai ceva decât ca mulți ieșeni get-beget. De foarte multe ori i-am cunoscut dorința și perseverența de a reuși în viață. Dacă vreți îl cunosc de când era doar student și i-am cunoscut evoluția profesională. Și trebuie să recunosc că în foarte multe momente m-a bătut la perseverență. Și știți că nici eu nu sunt de lepădat când vine vorba de perseverență.

Omul de astăzi are și o altă calitate – nu uită de cei care de-a lungul timpului l-au ajutat, sau care au fost alături de el atunci când i-a fost greu. Personal nu cunosc oamenii pe care i-a avut alături la începutul carierei lui profesionale și care acum să apeleze la el și să nu fie ajutați după posibilități. Aducerea aminte este o calitate din ce în ce mai puțin întâlnită în zilele noastre. Dar, la el este recunoștința este una dintre calitățile pe care le pune în aplicare. Sincer să fiu la început, recunosc nu credeam că poate fi capabil de asemenea calități – dar, cu timpul mi-am dat seama că am pus o etichetă greșită.

Până acum nu l-am auzit să se plângă, deși cu siguranță că a avut momente dificile prin care a trecut. Dar, optimismul de care dă dovadă a fost peste orice piedică pe care o pune viața. Nu l-am auzit până acum să spună că nu se poate, ci mai tot timpul spune hai să vedem ce putem face. Și lucrul ăsta îți dă putere, chiar dacă lucrurile sunt greu de pus în practică. Dar, dacă se bagă să te ajute, nu știu cum face, că reușește să facă lucrurile să meargă.

Omul de astăzi este Cristian Nistor, unul dintre cei mai optimiști oameni pe care personal îi cunosc. Este acel om de care ai nevoie în momentele în care simți că toate cărările duc în văgăune, atunci când simți că lucrurile ies total anapoda față de cum ți le-ai imaginat tu. Pentru că este un exemplu pentru ”yes we can” și eșecul nu are nicio șansă în fața lui. Și îi trage și pe alții după el. Nu este deloc forțat dacă spun că omul acesta își trăiește visul american pe pământ românesc. Sau mai bine zis își crează propriul vis, după regulile lui. Și le respectă cu sfințenie.

Cristi știu că te va surprinde articolul acesta, dar o meriți. Pentru că arăți în fiecare zi că în România se poate și altfel. Arăți că încă mai poți să ai vise în România. Arăți că dacă te ții de treabă reușești să ajungi să ți le îndeplinești. Ține-o tot așa – poți fi un exemplu de reușită pentru foarte mulți tineri pe care îi pregătești să intre în luptă.

The post Oameni frumoși ai Iașului – episodul 11 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Și în acele momente ne pierdem echilibrul, ne ducem într-o groapă a melancoliei, ne trezim într-o lume plină de întuneric. Cheful nostru de viață se duce pe zi ce trece, iar toate visele noastre se duc pe apa sâmbetei. Din când în când, mai scoatem capul din văgăuna în care ne-am băgat, să luăm pulsul vieții din exterior. Și de cele mai multe ori, vedem lângă noi oameni fericiți, oameni care și-au îndeplinit visele. Iar asta ne pune capac – pentru că de cele mai multe ori, atunci când nouă ne merge rău, totul se hiperbolizează. Totul parcă este contra noastra și contra spiritului nostru. Dintr-o dată îi vedem pe toți mai fericiți decât noi, îi vedem împliniți. Doar noi singuri suntem cu visele spulberate.

Citim în cărțile motivaționale că trebuie să fim fericiți, că trebuie să fim împliniți. Dar nimeni, din cei ce se ocupă de partea motivațională, nu ne spune cum să ne ridicăm în momentele în care ni se spulberă visele. Atunci suntem singuri, noi și cu sufletul nostru. Nimeni parcă nu poate să ne mai redea speranța că lucrurile se vor rezolva. Probabil că ați fost și voi în această situație de multe ori – cu siguranță ați avut vise și idealuri care nu s-au realizat. Și care v-au dat de pe traiectorie. În acele momente totul parcă se prăbușește și nimic nu pare că se așează în ordine.

Sunt acele momente în care parcă dai din rău în mai rău. Cum se spune în popor ”dai din lac în puț” și parcă nu mai găsești ușa de ieșire. Estea acea ciclicitate care te face să te învârți în cerc și care de foarte multe ori îți dă senzația că treci de foarte multe ori prin aceleași locuri, vezi aceeași oameni, trăiești aceleași experiențe dureroase. Vorbesc despre acele perioade în care pierzi de mai multe ori decât câștigi, prietenii îți înșeală așteptările de mai multe ori decât îi dezamăgești tu pe ei. Și totul se leagă parcă în defavoarea ta și a viselor tale. Parcă toți și toate îți pun piedici în îndeplinirea viselor pe care le ai.

Am avut ocazia să experimentez și eu astfel de momente. Cine mă cunoaște mai de demult știe că am avut perioade în care eram morocănos, lipsit de chef de viață, fără vise pe care să le îndeplinesc. Eram genul de om care vedea în toate situațiile doar partea riscantă și periculoasă. Cu alte cuvinte nu mă puteam bucura de viață. Pentru că am avut multe vise, care s-au spulberat așa cum au venit. A fost cea mai cruntă perioadă de până acum. Și parcă lucrurile negative nu mai încetau să vină în viața mea. După, mi-am dat seama că un gând negativ le atrăgea pe celelalte – teoria o știam, practica era cea care nu putea fi îndeplinită. Nu era depresie – era doar starea unui om a cărui vise nu se îndeplineau.

Și ca mine probabil că au fost mulți dintre voi, cei care îmi cititi acest blog. Eu am reușit să mă ridic din acea perioadă, atunci când am schimbat perspectiva. Am văzut lucrurile din alte unghiuri și am reînceput să zâmbesc. Atunci când am reușit să văd lucrurile altfel, deja s-au schimbat și au început să mi se îndeplinească visele. Dar, recunosc că nu am reuși singur lucrul acesta. Din când în când îmi îndreptam ochii spre cer și ceream ajutorul. Și de acolo a venit și rezolvarea multora din gândurile mele de tipul drobului de sare.

Dar momentele în care visele par că s-au spulberat continuă și acum în viața mea. Doar că am schimbat abordarea și am început să văd lucrurile altfel. În sensul în care, dacă nu a fost să se îndeplinească visul meu, înseamnă că nu a venit momentul ca visul meu să devină realitate. Pentru că în viața aceasta, toate se îndeplinesc la momentul potrivit. Nimic nu este întâmplător și oricât de mult am încerca noi să facem lucrurile să meargă într-un anumit sens, ele se vor întâmpla la momentul potrivit.

The post Vise spulberate appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dacă privim în spate cu sinceritate, puțini dintre noi vom putea spune cu mâna pe inimă că visele noastre din copilărie s-au proiectat în prezentul nostru de acum. Poate și pentru că, sufletele noastre de copii au fost umbrite, cu timpul, de tot felul de neîmpliniri, de oameni maturi care ne-au tăiat aripile în momentul în care am încercat să ne luăm zborul.

Planurile noastre de când am fost copii și chiar din adolescența noastră nu s-au îndeplinit. Pentru unii dintre noi nu s-au îndeplinit nici măcar în proporții de 10%. Dar știți ceva – tot noi suntem vinovați de neîmplinirea viselor noastre. Pentru că ne-am lăsat influențați și am uitat să ne îndreptăm pașii înspre felul nostru de a fi. Fiecare dintre noi, dacă ne uităm în oglindă putem fi sinceri cu noi și să spunem dacă suntem mulțumiți cu viața noastră de acum. Și mai ales dacă viața noastră este așa cum ne-o închipuiam noi în copilăria noastră.

Fiecare dintre noi a trecut prin întâmplări ce nu am fi vrut să se petreacă. Întâmplări care ne-au dat de pe traiectoria noastră normală și care ne-au umbrit sufletul. Și dintr-o dată viața noastră și-a schimbat cursul firesc de până atunci. A fost un episod, cel puțin în viața fiecăruia dintre noi, care ne-a marcat. Unii dintre noi și-au schimbat viața în bine, în sensul maturizării noastre, alții au fost ruinați. Și au trebuit să își ia viața în piept, de la zero. Au avut puterea să reconstruiască pe ruinele fostei vieți.

Cu siguranță că viața noastră nu este așa după cum ne-o imaginam noi, în trecutul nostru. Prea puțini ne-au pregătit pentru greutățile din această viață. Nu am fost pregătiți pentru dramele pe care fiecare le-am trăit la un moment dat. Părinții noștri ne-au protejat cât au putut de mult și au făcut tot posibilul să nu luăm viața în piept. Au amânat cât au putut contactul nostru cu viața reală și cu greutățile ei. Poate că au făcut bine. Poate nu. Dar ceea ce este sigur viața este cu bune și cu rele.

Viața înseamnă dezamăgiri nu doar împliniri. Contează doar care dintre ele este pe plus. Viața înseamnă lupte nu doar câștiguri imediate și ușoare. Contează de câte ori ne-am ridicat după ce am căzut. Viața înseamnă pierderi suferite și nu doar vise împlinite. Contează dacă am reușit să învățăm din ce-am pierdut. În viață, de multe ori vedem cum oamenii dragi nouă dispar unul câte unul, fără ca noi să putem face ceva. Dar, ceea ce contează cel mai mult este rezistența noastră în bătăia loviturilor.

Pentru fiecare dintre noi viața este așa cum ne-am închipuit-o – mai mult sau mai puțin. Și noi știm ce trebuie să facem în plus pentru a ne apropia cât mai mult de ceea ce ne-am închipuit noi că reprezintă viața. Totul ține de noi și de modul în care ne raportăm la viață și la Divinitate. Pentru că, în fond și la urma urmei viața noastră este proiecția fiecăruia dintre noi.

The post Viața este proiecția ta appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Coacheri care se laudă că te vor învăţa cum să faci primul milion de euro. Şi care îţi vor spune să îţi imaginezi că deja eşti pe plaja din Hawai, sau Bahamas. Care îţi vor explica că forţa de atracţie va funcţiona şi în cazul tău. Doar trebuie să te imaginezi făcând lucrurile respective şi în maxim 1,2 ani vei avea visul/visele îndeplinite. Îţi promit mirajul unei vieţi lipsite de griji şi pentru tine şi pentru generaţiile viitoare.

Dar majoritatea coacherilor uită să îţi spună că, pentru a realiza toate visele pe care tu le ai în minte este nevoie de muncă. Este nevoie de nopţi nedormite, de timp puţin petrecut cu persoanele dragi ţie. Cu multe cmpromisuri pe care trebuie să le faci pentru a reuşi să răzbeşti. Da, forţa de atracţie a lucrurilor există, dar dacă stai doar şi te visezi în vile de 2 etaje, cu maşini luxoase la poartă şi vacanţele petrecute în lux, nu vei ajunge să îţi atingi visele. Pe lângă vizualizarea acestor lucruri spre care tinzi, nu trebuie să uiţi niciodată că este nevoie de foarte multă muncă.

Trebuie să evoluezi şi tu ca persoană, trebuie să îţi îmbunătăţeşti abilităţile, cunoştinţele, să îţi cultivi talentul pe care îl ai. Şi având acest mix, la care vei adauga multă muncă, vei ajunge să îţi îndeplineşti o parte din vise.

Îţi propun un exerciţiu – caută un antreprenor local, regional sau chiar naţional şi citeşte-i povestea şi istoria. Fii atent/ă la începuturile business-urilor lui. Vezi prin ce sacrificii a trecut pentru a ajunge unde a ajuns acum. Vezi peste ce obstacole a trecut. Vezi de câte ori a fost în pericol de faliment şi l-a evitat. Întreabă-te ce s-a întâmplat cu familia lui, când el îşi bătea capul de pereţi să iasă la liman. Oare şi-a văzut copiii când au crescut?

Apoi, poţi să continui exerciţiul acesta şi cu oamenii profesionişti din diverse domenii, care au ajuns într-o anumită poziţie socială, au o anumită prestanţă. Vezi dacă poveştile lor sunt numai lapte şi miere, sau dacă în suişul lor ierarhic, au trecut prin foarte multe obstacole. Şi s-ar putea să realizezi că poveştile de succes sunt încununate de reuşită doar prin muncă susţinută, profesionalism şi multe, multe compromisuri făcute.

Acum, te poţi duce să te speli cu apă rece, să te trezeşti la realitate şi să te apuci de muncă susţinută. Cu un dram de noroc este posibil ca după un anumit număr de ani, să ajungi să îţi vezi visele îndeplinite.

Şi încearcă să găseşti pe cineva care să te înveţe şi să te ajute să faci prima 100.000 de euro. Aia este cea mai grea de făcut. Iar data viitoare când mai ai şansa să te duci la un seminar al unui coacher care îţi promite că vei pleca mai bogat de la el, asigură-te că are experienţa necesară să îţi povestească cum să îţi duci visele la îndeplinire. Fie că eşti în domeniul vânzărilor, fie că eşti în zona marketingului, fie că eşti un antreprenor la început de drum, fie că acum te defineşti ca şi profesionist pe un anumit domeniu.

Fii propriu tău coacher şi nu mai visa la cai verzi pe pereţi. Ca să poţi să îi călăreşti trebuie să munceşti să îi dai jos de pe pereţi.

The post Coaching şi experienţa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dar nu am rezistat amintirilor din copilărie care mă fac să mă gândesc clipă de clipă la perioada lipsită de grijile de om mare, la perioada de joacă continuuă, la perioada poveștilor și a povestitorilor.
Și dacă stau și mă gândesc la frumoasa mea copilă – Iustina, nu pot să nu îmi doresc să rămână copil în suflet mereu. Eu unul nu am reușit acest lucru. Îmi pare rău că în tumultul zilelor de astăzi nu mai am timp de copilul meu. Nu mai am timp să îl văd zâmbind, să îl aud râzând, să îl simt lângă mine și nu în ultimul rând să îi admir inocența și copilăria.
Ce poate fi mai frumos decât râsul cristalin al unui copil, ce poate fi mai înălțător decât zâmbetul ți-l arată în fiecare zi, ce poate să îți aducă o bucurie mai mare decât inocența lui?
Dacă oamenii și-ar păstra copilăria, lumea ar fi mai bună. Însă în zilele de azi din ce în ce mai mulți copii nu știu să își trăiască copilăria – împinși din spate de părinții care în loc să le cultive copilăria îi pervertesc în lumea artificială a internet-ului și televizorului.
În graba zilelor de azi nu avem timp să vedem că moare copilăria în pruncii noștri. Trebuie să avem grijă de inocența lor și de sufletul lor de îngerași. Să nu îi lăsăm să îmbătrânească încă din timpul copilăriei.
În loc să stea ore în șir la calculator, mai degrabă să alerge într-un parc. În loc să se uite pierduți la televizor, mai degrabă să caute eroii din cărți. În loc să uite de îngerașii lor, mai degrabă să îl aibă pe Dumnezeu in inimile lor.
Astăzi mă încearcă un sentiment ciudat – mai ieri eram copilul din casa părinților mei și acum am propriul copil. Sper din suflet ca Iustina îți va păstra copilăria cât mai mult și că sufletul îi va fi super tânăr. Și la 30-40-50 de ani.
Pentru toți oamenii mari – vă rog să nu alungați copilăria din inimile voastre, pentru că tărâmul fermecat al ei vă păstrează mereu tineri.

The post Copilărie tărâm fermecat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.