Trecând peste faptul că, la toate magazinele sau restaurantele auzi vorbindu-se în maghiară, ceea ce nu mi se pare normal să se întâmple în propria ta ţară, pot spune că nu am avut motive să nu fiu mulţumit. Pădurile din Borsec, panorama pe care am avut-o la pensiunea la care ne-am cazat şi porţia de aer curat pe care ne-am luat-o, au contribuit serios la relaxarea noastră.

Dacă ajungeţi în Borsec, vă recomand să mergeţi la pensiunea Vila Sport. Chiar dacă nu este dotată la cele mai înalte standarde (în sensul că mobilierul este mai vechi), priveliştea din jurul pensiunii, compensează din plin. Unde mai pui, că pensiunea este situată aproape de principalele trasee din Borsec. Pe care, apropo, vă recomand din inimă să le faceţi. Asta dacă vreţi să rămâneţi cu amintirea unei drumeţii prin pădurile Borsecului. Puteţi vizita Grota Urşilor (faceţi cam 45 minute din momentul în care intraţi pe traseu), puteţi să vă răcoriţi la Peştera de Gheaţă (faceţi cam 10-15 minute), puteţi să faceţi un popas în Poiana Zânelor şi nu în cele din urmă puteţi să faceţi traseul înspre Creasta Bufniţelor (faceţi aproximativ 1 oră jumătate dus-întors, mers lent).

Acest ultim traseu este un pic mai dificil, dar dacă am reuşit noi, cu tot cu fetiţele noastre, cred că nu este aşa de imposibil de ajuns. Trebuie doar să vă înarmaţi cu răbdare, să aveţi apă destulă în rucsac şi nu în cele din urmă să aveţi încălţări sigure, care să nu fie alunecoase. Sunt porţiuni de traseu, în care trebuie să aveţi atenţia sporită pe locurile în care păşiţi, ţinând cont că poteca are câţiva centimetri lăţime. Dar nu este ceva de speriat – un pic mai multă atenţie şi totul este safe. Aproape de punctul final al drumeţiei, veţi vedea o cazermată, unde încă se mai observă urmele gloanţelor. Iar panorama pe care o veţi avea când ajungeţi la Creasta Bufniţelor, merită tot efortul depus. E o senzaţie superbă să vezi vărfurile brazilor, să fii mai aproape de cer, să respiri un aer puternic ozonificat.

Iar dacă vreţi să beţi apă minerală direct de la izvor, o puteţi face fără nici o problemă. În apropierea pensiunii Vila Sport, veţi găsi două izvoare cu apă minerală. Vă dau şi un pont – să nu combinaţi apa minerală de la izvoare, pentru că este pericol mare de deranj al florei intestinale – după veţi sta mai mult pe la baie, decât în natură. De asemenea, veţi putea să apelaţi la Mofetă, la piscina în aer liber din Borsec.

Şi dacă vă gândiţi că nu aveţi ce să mâncaţi, liniştiţi-vă. Vă recomand din inimă să mergeţi la Restaurant Roua – mâncarea este foarte bună şi preţurile foarte ok. Şi este foarte sigur să daţi şi copiilor să mănânce de la ei. Iar personalul este amabil şi fără “greţuri”. Singura măsură de precauţie pe care trebuie să v-o luaţi este să nu întârziaţi mai mult de ora 21 la servitul mesei. Restaurantele în general, funcţionează până la ora 22. De fapt, majoritatea magazinelor/farmaciilor/restaurantelor funcţionează până la ora 21, iar duminica sunt foarte puţine deschise.

Într-un cuvânt staţiunea Borsec este de vizitat. Pleci cu bateriile încărcate după câteva zile de stat acolo. Şi nu, Borsec-ul nu este o staţiune scumpă. Vă veţi simţi bine şi vă veţi relaxa maxim.

Staţiunea Borsec poate fi o destinaţie încă valabilă de vacanţă.

The post Borsec – o destinaţie uitată appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost un copil fericit – un copil care a respirat aer curat, care a zburdat in natura. Un copil care visa la ziua urmatoare – ma bucuram de orice adiere de vant in satul copilariei mele. Pentru ca am fost un copil norocos – am avut bunici care imi deveneau parinti in lunile de vara. Cele mai frumoase amintiri care imi vin in minte sunt de la satul bunicilor mei Soci.

E locul in care am invatat sa stau in picioare la marginea patului, e locul in care sistemul meu imunitar a fost maturizat. Imi aduc si acum aminte de serile de vara cand impreuna cu verii mei stateam pe langa un olaret de lapte batut si pe langa tavile de poale in brau proaspat scoase din cuptor. Un zambet imi rasare cand ma gandesc cum mergeam la muncile campului – si cat de sanatosi eram, chiar daca stateam cat era ziua de lunga in soare – pe atunci nu exista fobia insolatiei.

Timpul e scurt si pentru o buna parte din an nu mi-au ramas decat amintirile. Oricat de mult mi-as dori sa ma reintorc in locurile copilariei mele timpul nu imi da voie. Cand stau si ma gandesc la iubita mea fetita as da orice sa creasca intr-un mediu curat si natural cum este cel din satul Soci. Lumea satului a ramas inca neatinsa de aspectele negative ale societatii. Tinerii de la tara inca si-au mai pastrat inocenta si simplitatea. Pentru ca ei sunt fericiti de viata de zi cu zi pe care o duc.

Ma bucuram enorm cand mergeam pe drum si lumea imi raspundea la salut – chiar daca nu ii cunosteam pe toti cei pe care ii salutam. Si acum mai pastrez in amintire clipele sarbatorilor de iarna, atunci cand mergeam cu toba, clopotelul sau cerbul pe ulitele satului. Nu simteam frig, eram bucuros ca lumea ma primeste sa le colind casele.

Timpul s-a scurs, eu m-am marit si usor usor m-am departat de meleagurile copilariei mele. Ele au ramas acolo in inima mea, iar personajele principale sunt bunicii. Cand merg pe strada, in putinele mele clipe de melancolie imi indrept privirile spre cer – iar norii imi amintesc de personajele copilariei mele. Pentru mine copilul de atunci, timpul statea in loc – ma bucuram de tot ceea ce insemna natura.

Pentru fiecare dintre noi amintirile cele mai placute sunt din vremea copilariei noastre. Atunci simteam ca traiesc, simtem ca sunt liber, simteam ca sunt copil, viata imi era usoara. Oare copii de acum vor avea posibilitatea sa mai mearga cu picioarele goale prin iarba plina de roua, sa bea lapte proaspat muls de la pulpa vacii? Oare copii nostri vor mai sti sa se urce intr-un copac, vor mai sti sa bea apa de la izvor, vor mai sta pe banca in fata portii?

Copilaria vine si pleaca, dar important este sa ramanem copii toata viata. Si ce e mai important sa ii invatam si pe copii nostri sa isi traiasca copilaria.

The post Locurile copilariei mele appeared first on Durbaca Ionut Lucian.